Vechiul Testament

Controversatul porc si solutia ortodoxa

Se spune ca pentru romani „cea mai buna leguma e porcul”. Interesanta aceasta zicala la un popor pentru care zilele de post se intind peste mai mult de jumatate de an.  Cum se explica trecerea la consumul liber al carnii de porc la populatiile ortodoxe, desi celelalte religii care se revendica de la Scripturi – evreii si islamicii – pastreaza o interdictie stricta, asa cum o regasim in Levitic si in Deuteronom?

Pentru a intelege fenomenul, trebuie sa intelegem mai intii termenii si cauzele interdictiei. Au curs riuri de cerneala despre subiect, majoritatea incercind sa gaseasca diverse explicatii igienico-sanitare: trichineloza, climatul cald, viermii intestinali, etc. Toti uita insa ca Biblia nu vorbeste despre materie, desi materialul reflecta intocmai transcedentalul. Daca porcul este interzis trupului, inseamna ca in el exista implicit un pericol pentru suflet.

Dar sa vedem mai intii care sint termenii Legamintului1 in aceasta privinta.

Porcul, deoarece are copita despicata, despartita in doua unghii, dar nu rumega, sa fie necurat pentru voi.” (Leviticul, 11:7)

Iar pe acestea nu le veti minca[…] nici porcul, fiindca are copita despicata si copita despartita in unghii si nu rumega defel: e necurat pentru voi„(Deuteronomul, 14:7-8)

Textul este identic in ambele carti ale Bibliei si explica interdictia cu totul altfel decit prin boli sau igiena. Ne ducem mai degraba cu gindul la imaginea Diavolului,  avind copite, coada imbirligata cu un smoc de par in virf (ca si porcul) si barba de tap. De altfel, anatomia, fiziologia si genetica porcului sint atit de apropiate de cele umane, incit medicina moderna chiar foloseste diverse tesuturi de porc pentru experimente medicale si transplanturi.

Avem in fata o enigma a carei cheie nu o putem afla decit din Evanghelie.

Si trecind el de cea parte în laturea Gherghesenilor, l-au intimpinat pre dinsul doi indraciti, iesind din morminturi, foarte cumpliti, cit nu putea nimenea sa treaca pre calea aceea. Si iata au strigat graind: Ce este noua, si tie Iisuse Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai inainte de vreme sa ne muncesti pre noi ? Si era departe de dinsii o turma de porci multi pascindu-se. Iar dracii il rugau pre el zicind: De ne scoti pre noi, da-ne voie sa ne ducem in turma cea de porci. Si a zis lor: Mergeti. Iar ei iesind, au mers in turma cea de porci, si iata s-a pornit toata turma cea de porci de pre tarmuri in mare, si au murit in ape. Iar pastorii au fugit, si mergind in cetate, au spus de toate si cele de cei indraciti. Si iata toata cetatea a iesit intru intâmpinarea lui Iisus; si vazindu-l pre dinsul, l-au rugat, ca sa treaca din hotarele lor. Si intrând în corabie, a trecut si a venit în cetatea sa.” (Matei 8:28-34, 9:1)

Episodul are doua parti distincte. In prima, dracii sint stramutati in porci, la cererea dracilor. In a doua, Hristos paraseste localitatea, fara a intra in ea, la cererea oamenilor de aceasta data. Daca porcii sint recipienti ideali pentru draci,  devine inevitabil ca ingestia carnii de porc sa fie periculoasa pentru suflet – iar cei afectati, precum locuitorii zonei, hraniti cu porc, il resping din viata lor pe Hristos si pe Dumnezeu o data cu el.

Insa daca Iisus a avut puterea sa scoata dracii din oameni, tot prin puterea Lui ii scoatem si din porci. Consumul porcului de catre crestini se intemeiaza pe o viziune a lui Petru din Faptele apostolilor. Citind in intregime capitolul 10 din Fapte si urmarea sa din capitolul 11 (prea lungi pentru a le prelua integral aici), asa cum se si cuvine, fara a rupe ceva din context, intelegem mai multe.

Prima etapa este aparitia simultana a doua vedenii, in colturi diferite ale lumii. Cornelie, un ne-iudeu vede ingerul Domnului, care il trimite la Petru, iar Petru vede cum sa procedeze cu acesta. In primul rind, nu este un vis ci o vedenie in stare de trezie, care i se arata lui Petru in timp ce gatea inainte de rugaciune (Fapte, 10:10). In al doilea rind, el este indemnat sa injunghie si sa manince (Fapte, 10:13), nu doar sa manince, cu alte cuvinte sa sacrifice animalele. Masa dumnezeiasca includea „toate cele cite cu patru picioare ale pamintului, si fiarele, si cele ce se tirasc, si pasarile Cerului” (Fapte, 10:12), nu doar porcul – este vorba de o ridicare generala a interdictiilor alimentare, pentru crestini, conditionata de desfasurarea unui sacrificiu ritualic prin care Domnul insusi curateste alimentele.

A doua etapa a episodului il pune pe Petru fata in fata cu numitul „Cornelie” (Cornel in romana moderna). Acesta, indemnat de Ingerul Domnului, se cere crestinat, iar Petru, vazind ca asupra acestor italieni (Sic!) credinciosi s-a pogorit Duhul Sfint ca si asupra apostolilor la Cinzecime, folosind solutia din vedenie, ii crestineaza prin botez. Unde este paralelismul intre mincare si straini? Este vorba de ceva considerat necurat pina atunci, in care pot salaslui draci (Cornel = cel incornorat) si care se curata printr-un sacrificiu ritualic – botezul fiind moartea omului, urmata de o renastere in urma primirii Sfintului Duh (Fapte,  10:44, 11:16).

A treia etapa este cea in care Petru, certat de ceilalti apostoli pentru ca a crestinat ne-iudei, descrie vedenia si solutia aplicata, care sint general aprobate si ulterior folosite si de ceilalti ucenici misionari. Ucenicii plecati inainte de eveniment („cei ce s-au risipit pentru tulburarea ce s-a făcut pentru ştefan”, Fapte, 11:19 face referire la Fapte, 6-8) nu se adreseaza decit iudeior, necunoscind vedenia lui Petru.

Toate bune, am inteles cum se alunga dracii din om prin botez, si chiar cum se vindeca un Drac prin primirea sa in Biserica2, dar nu ne-am lamurit inca asupra porcului. Aici vine rindul Traditiei sa vorbeasca, in calitatea sa de ritual revelat.

Romanul sacrifica porcul de Ignat, 20 decembrie. Porcul este pus la post cu o zi inainte, pentru a se curata trupeste. Este legat de picioare, precum Hristos a fost legat pe cruce, este injunghiat, precum Hristos a fost impuns cu sulita. Dupa moarte, este pirlit, adica purificat prin foc, spalat, adica botezat si apoi tamiiat, ca orice mort crestin. Pe frunte i se face semnul crucii, nu doar in amintirea cununii de spini ci si ca semn prin care crestinul se anunta lumii. Apoi se prepara pomana porcului, o masa de dulce in plin post, care decurge precum orice pomana. Participa lucratorii de la taiatul porcului, adica oamenii care l-au cunoscut in viata si dau marturie pentru el. Se bea alcool, ca la o impartasanie. Abia dupa implinirea rinduielii se incep pregatirile pentru consum. Abia astfel crestinat porcul nu mai este spurcat.

Carnea conservata tine pina la iesirea din iarna, cind intram in postul Pastelui si nu mai consumam porc pina iarna viitoare. De Paste sacrificam mielul, in vara pasari diverse si eventual un vitel. Deci in continuare consumul porcului este strict reglementat.

Ce se intimpla insa in prezent? Propovaduirea ateismului timp de zeci de ani a facut ca traditia sa para invechita si ilogica, o simpla superstitie. Industria alimentara si noua lege care ni se spune ca a fost impusa de UE ne interzic sacrificiul ritualic si ne ofera carne de porc taiat in abatoare, unde nu mai poate fi vorba de botez.3  In aceeasi situatie se afla si cultele care resping Vechiul Testament si/sau Traditia, unele din ele refuzind sa manince alimente de origine animala, altele insa consumind porc fara a-l supune ritualului traditional.

Ne mai miram de ce acest consum are repercusiuni grave asupra organismului? Ne mai miram de ce ingestia preparatelor industriale din porc duce la o dependenta care ne face sa cautam scuze pentru a refuza postul? Oare nu primele urmari ale a consumului de untura asupra corpului fizic sint depunerea colesterolului si obezitatea4? Solutia ar fi atit de simpla – sa mincam doar carnea de porc taiat in casa, preparata in casa, care ne-a protejat de frig si ne-a hranit stramosii atitia ani.

N-am putea incheia discutia fara o scurta referire la iudei si Coran. Intrucit iudeii s-au autolimitat la Vechiul Testament, nu au acces nici la explicarea restrictiei, nici la dezlegarea acesteia prin botez. Este intelept astfel ca ei sa nu consume in continuare porc.

Islamicii insa reprezinta un trist exemplu asupra modului in care prejudecatile afecteaza gindirea. Ei refuza doua aspecte evidente: filiatia Coranului dinspre Scripturi si faptul ca aceasta filiatie le-a dat deja dezlegare la porcul crestinilor.

Va sint oprite mortaciunea, singele scurs, carnea de porc, animalele cele asupra carora a fost pomenit numele altcuiva decit al lui Allah[…]” (Sura a cincea, versetul 3) – aceasta este filiatia Vechiului Testament, respectiv interdictia inchinarii la idoli si lista animalelor necurate din Levitic.

Astazi va sint ingaduite voua cele bune. Mincarea celor carora li s-a daruit Scriptura va este ingaduita si voua, iar mincarea voastra le este ingaduita si lor” (Sura a cincea, versetul 5) – aceasta este filiatia Noului Testament. „Astazi” este un termen temporal care indica evolutia in timp, de la versetul 3 catre versetul 55. Scriptura, la data scrierii Coranului, includea si Noul Testament – deci crestinii sint inclusi la rindul lor. Iar intrucit crestinii maninca porc – in anumite conditii, reiese ca si musulmanii pot minca porc, in aceleasi conditii. Este vorba de un schimb alimentar, iar nu de o permisiune acordata musulmanilor de a-l sacrifica si gati.  Si iata cum unii musulmani din Romania maninca de multe ori la masa cu ortodocsii, inclusiv carne de porc de la acestia, fiind astfel mai buni supusi ai lui Allah decit cei care refuza porcul si in zilele noastre.

 

 

 


  1. Ai Legamintului si nu ai Legii, pentru ca Legamintul, in sensul de „contract” este descris in Levitic. Legea este unilaterala,  o „normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat”, o „regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă”, fara obligatii din partea legiuitorului ci doar a celor supusi legii, in timp ce Legamintul prevede obligatii de ambele parti. 
  2. Sa fie oare formularea Bibliei din 1857 intimplatoare? „Iar un bărbat oarecare era în Cezareea anume Cornelie, Sutas[nu soldat de rind] din ceata ce se chema Italienească„(Fapte 10:1) „Iubiti pre vrăjmasii vostri, binecuvântati pre cei ce vă blesteamă pre voi” (Matei 5:44) 
  3. Cu toate acestea, macelarii care au mostenit rinduielile vechi, din om in om, inca mai fac o cruce pe capatina porcului dupa sacrificare, fara a fi constienti de semnificatia acesteia. Iar procesul tehnologic si sectia in care se taie porcul se numesc in continuare „sacrificare”. 
  4. Am vazut mai demult ca suferinta sufletului are drept consecinta acumularea patologica de materie in trup. 
  5. Nota la traducerea in romana adauga acestui verset „doar mincarurile permise de Islam dintre ele”. Ce este oare Islamul, alta decit religia intemeiata pe Coran? Daca este Coranul cartea Legii Islamului, atunci ar putea fi alte mincaruri permise de Islam decit cele pomenite textual in Coran, adica in textul avut deja in fata? Un exemplu graitor al modului in care se eludeaza sensul propriu al cuvintelor in cautarea unei justificari pentru prejudecatile personale. Se vede ca au si ei fariseii lor, care adauga Legii reguli omenesti. 

Romania, intre democratie si demagogie I – Istoria se repeta

Cindva am fost intrebata cum m-am simtit trecind de la dictatura la libertate. Va mai amintiti perioada de inceput a anilor ’90? Dupa ce traisem ani de zile – multi dintre noi, practic de la nastere – intr-o societate strict reglementata, am fost cu adevarat liberi. Nu aveam un guvern veritabil, FSN era constituit ad-hoc, mai cu seama pe baza de merite revolutionare si nu pe criterii de coloratura politica, iar Presedintele era oarecum „interimar”.  Nu exista legislatie noua, iar de cea veche ne straduiam sa uitam.

Fiecare cetatean a interpretat libertatea dupa cum a dorit. Unii au inteles ca nu trebuie sa se mai prezinte la programul de lucru  – orasul era plin, la orele cele mai neasteptate, de cetateni facind cumparaturi in timp ce erau pontati la servici cu norma intreaga. Altii au inteles ca este liber comertul  si au inceput sa faca naveta, nu de acasa la serviciu, ci din Romania in Turcia, sau in China, aducind, precum Capra cu trei iezi, sarsanalele cu bunuri de contrabanda. Aflindu-se, in tot acest timp, in concediu medical. Inca suferim consecintele acestui spirit intreprinzator: multi prefera sa dea o spaga mica pentru a se pensiona pe caz de boala, lucrul manual utilitar sau pe post de hobby a devenit exotic, iar daca pantalonii cumparati din bazar se destrama la prima imbracare, macar nu ne pare rau dupa bani.

Elevii si studentii au iesit in strada, sau in curtea liceului, ca sa dea jos directoarea/rectorul/guvernul, muncitorii au reinventat greva – o fosila proletara, de mult uitata in anii de socialism.  Altii au cintat si protestat intr-o promiscuitate hipiota in Piata Universitatii, iar minerii au venit fuguta la chemarea Presedintelui ca sa reinstaureze ordinea, precum spargatorii de greva in timpul Marii Crize.

Pe scurt, am trait intr-un an cit altii intr-o viata si perioadele istorice s-au suprapus exact ca in Intelepciunea lui Iisus Sirah. Pe masura ce lucrurile s-au asezat si Constitutia a fost votata, am reinventat noi oare democratia, sau demagogia?

Libertatea inseamna sa fii, sa gindesti, sa faci si sa spui ceea ce doresti, fara a deranja pe altii din acelasi proces. In esenta, libertatea inseamna sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti si el pe tine la fel.

Libertatea s-a materializat la noi sub forma democratiei doar pentru scurt timp. Pentru ca democratia inseamna in primul rind dezbatere de idei. Ca sa poti conduce1 o societate intr-o directie, trebuie sa concepi acea directie la nivel de idee si principiu si apoi sa concepi si punerea lor in aplicare.  Iar intr-o democratie de tip reprezentativ, votul cetateanului ar trebui sa se indrepte spre ideile care il reprezinta, si nu spre numele rasunatoare. Si intr-adevar, nu de idei am dus lipsa in ’90. Indiferent de virsta, urmaream adunarile televizate ale Constituantei, la fel cum urmarisem transmisiunile din decembrie ’892. Oricare cetatean cititor de ziar dezbatea – acasa, in autobuz, sau la servici – probleme arzatoare, precum: Republica sau Monarhie? Parlament unicameral sau bicameral? Cit de mare sa fie puterea Presedintelui? Liberal sau socialist? Retrocedare in integrum, sau limitata? Etcaetera, etcaetera, ideile s-au cristalizat si materializat in Constitutia din 19913. Iar multe casatorii s-au format si destramat dupa cum sotii erau monarhisti sau republicani.

Aruncind o scurta privire inapoi, vom vedea ca istoria se repeta. Am avut o trecere dificila de la feudalism la capitalism, concomitenta cu introducerea gradata a votului censitar4 si cu aducerea in tara a Regelui Carol I. Ne scaldam in aceeasi supa atemporala, schimbind-ul in acelasi timp pe Cuza, ales cit de democratic se putea pe atunci, cu un rege, opusul democratiei. Dumnezeu, in marea lui dragoste, a vrut ca acesta sa fie Carol I, care a facut pentru noi ce trebuie sa faca un Rege pentru tara lui – sa-i fie slujbas si nu sef. Da, a fost o lunga „perioada de tranzitie”…

Apoi, asa cum noi citeam ziarul in ’90, tot astfel si Titirca Inima-Rea descilcea secretele sufragiului universal, iar Agamita Dandanache se alegea cu ajutorul scrisoricii – un fleac, pe linga coruptia adusa in instanta de DNA.  Au avut si ei OMV Petrom-ul lor si „si-au vindut tara” intr-un mod la fel de neprofitabil. Avura si stramosii nostri recenti dictatura lor, sub Antonescu, urmata de Revolutia lor singeroasa – Insurectia Armata din 1944. Razboiul lor fuse mai greu si au murit mai multi pe-atunci decit in timul contemporanului Razboi din Golf.

Sa continuam? Ciclul al doilea – spicuiri:  Interimatul si tranzitia au fost asigurate de scurta si penibila convietuire intre Guvernul Petru Groza si Regele Mihai (executivul la conducere, peste capul Sefului Statului, precum si FSN-ul a fost la noi in 1990), Secretarul General al Partidului Gheorghe Gheorghiu Dej (un conducator de aceasta data, insa nedemocratic, sau mai precis semi-democratic) si Presedintele ales Nicolae Ceausescu. Partidul atotputernic a fost inlocuit si el cu Marea Adunare Nationala. Ei bine, da! Iata surpriza serii: Ceausescu a reinstaurat democratia in Romania! Asta cu mult inainte de a deveni dictator la rindul sau.  Democratia din aceasta perioada a fost una socialista, bineinteles. Conducatorul avea viziunea – construirea comunismului, avea si ideile – materialismul-dialectic si mijloacele de a o pune in aplicare. Realizarea insa a fost defectuoasa si pe undeva notiunea insasi de democratie s-a pierdut, definitia democratiei in Dictionarul Juridic din 1985 fiind inlocuita cu o trimitere la „sistemul democratiei socialiste”.

Q. e. d. Istoria se repeta. Ne aflam in ciclul al treilea. Si pentru ca nu putem sa nu remarcam ca aceste perioade sint din ce in ce mai scurte, se pare ca ne apropiem de finalul sau.

Situatia este similara in majoritatea tarilor ortodoxe sau strins legate de Biblie si Crestinism. Daca URSS cu statul lider Rusia nu sint de ajuns, privind in jur vom vedea ca un ciclu asemanator au parcurs nu doar tarile ortodoxe din blocul fost-comunist 5 ci si tarile islamice precum Egiptul (unde insa coexista si o puternica Biserica Copta), Palestina (zona in care Israelul, fraudulos reinviat in patria Mormintului Sfint, joaca din nou rolul Fariseilor), Siria si Irakul.6

Istoria se repeta pentru ca am facut greseli si trebuie sa le identificam si sa le corectam. Ca si in calculul traiectoriei unei rachete. Perioadele istorice din ce in ce mai scurte sint semnul reducerii numarului de corectii necesare.

Ce s-a intimplat? Sint crestinii si islamicii in esenta lor ne-democratici? Intervine Satana pe ultima suta de metri si ne face sa ne abatem din drum, stiind bine ca, daca ajungem la destinatie, el este sortit uitarii? Nu este democratia calea cea dreapta? Sau pur si simplu notiunea insasi nu a fost inca definita sau aplicata corect?

Societatea crestina traditionala se bazeaza pe cunoasterea si aplicarea Cartii Sfinte, aceasta implicind atit libertatea in intelesul precizat mai sus, cit si auto-cenzura si nadejdea in Dumnezeu. Fiecare membru al unei societati crestine traditionale traieste o viata sfinta si urmeaza porunca Domnului, prin propria sa alegere, consecinta a liberului arbitru. Astfel, el se supune doar unui conducator de drept divin, asa cum evreii s-au supus lui Moise si apoi lui Iisus Navi, David, etc.  Totul este reglementat prin Biblie, iar Biblia o respectam, nu de frica sau prin constringere, ci pentru ca avem credinta ca este Cuvintul lui Dumnezeu si ne spune Adevarul. Institutii precum DNA, politie, ANAF, SPP si SRI nu-si au rostul.

Intre poporul ales si Dumnezeu s-a incheiat un legamint – in termeni moderni, un contract permanent si fara clauza de reziliere, prevazind drepturi si obligatii bilaterale. De pilda, capitolul 25 din Leviticul ne explica detaliat cum pamintul nu se afla niciodata in proprietatea omului. Dumnezeu il detine si i-l da omului in concesiune. Toate tranzactiile imobiliare au valabilitate limitata, o data la 50 de ani resetindu-se sistemul si pamintul/casa revenind la fostul proprietar. Sintem chiar invatati cum sa calculam „valoarea justa”, aplicind un precursor al „amortizarii activelor imobilizate”. De asemenea, sint prevazuti ani de odihna a pamintului.

Pe scurt, daca noi respectam Legamintul, obligatiile noastre contractuale, Domnul nu va fi nevoit sa-si ia singur ce i se cuvine 7 . In marea sa mila, Dumnezeu ne da ce ne-a promis, chiar daca noi nu reusim mereu sa ne tinem de cuvint la timp.

Daca am demolat dintr-un condei ideea insasi de proprietate privata („cel ce isi va pierde sufletul sau pentru mine…„), o vom desfiinta oare la fel de usor si pe cea de democratie?  Vom vedea intr-un articol viitor.


  1. Sa conduci, nu sa guvernezi. Conducerea inseamna o viziune spre care liderii ii indreapta pe cei care ii urmeaza. Guvernarea este doar executarea unor comenzi, de aceea, din momentul in care s-a oferit Executivului puterea de a emite acte normative cu valoare legislativa, tara a pierdut directia si pluteste in deriva pina azi – sau poate azi mai rau decit oricind. 
  2. Da, si pe atunci ii vedeam pe alesii nostri la TV, dar mai mult in exercitiul functiunii si mai putin in conferinte de presa. 
  3. Interesant cum ambivalenta perioadei se regaseste in abivalenta anului: 2×1 si 2×9 (6 rasturnat). 9 este la rindul sau un numar misterios. Ah! Nu va speriati! Nu ati nimerit din greseala la Horoscopul zilei. Nu este numerologie. In Biblie numerele sint esentiale si nu degeaba Kabbala s-a dezvoltat in jurul lor. Numarul „de om” care contine sesari stiti cu totii al cui este, in timp ce 1, pe cale de consecinta logica, il reprezinta pe Unul. 
  4. Daca faceti abstractie de partea introductiva, in mod evident manipulativa, articolul domnului Stefan Teris este foarte util. Istoricul inceputurilor votului in Romania se dovedeste a fi palpitant si destul de picant. 
  5. Nu vi se pare graitor ca blocul comunist a cuprins in principal tari ortodoxe si islamice, iar tarile membre CAER de alte orientari – Ungaria, Germania, Polonia si Cehoslovacia – nu au fost niciodata complet absorbite, colectivizate si deprivatizate, organizind in acelasi timp o rezistenta anti-comunista consistenta? Mentinerea lor in comunitate a necesitat uzul de forta, mergind pina la interventia armata. 
  6. Nu sint oare musulmanii, prin Arhanghelul Gavril, verii nostri? Si la ei, Mohamed a uzurpat Coranul, asa cum Papa a uzurpat Evanghelia. 
  7. Precum ANAF-ul realizeaza si executarile silite 😀 Dumnezeu este totodata parte contractanta si arbitru in persoana divina a Fiului, deoarece el realizeaza Justitia absoluta, neavind nimic de pierdut sau de cistigat. Pentru cei care au indoieli ca Dumnezeu isi ia oricum dreptul sau, un calendar al razboaielor si epidemiilor, cind pamintul ramine nelucrat – dar si al schimbarilor de granite – ar putea fi un ghid interesant. 

Cine este Iisus Sirah?

In Septuaginta, Intelepciunea lui Iisus Sirah urmeaza indata dupa Intelepciunea lui Solomon. Si nu intimplator. 1

Diferenta semnificativa fata de celelalte carti ale Bibliei este prezenta celor doua prologuri. Primul prolog este scris de Iisus Sirah insusi, al doilea fiind anonim.

Le transcriu aici, deoarece versiunile  online ale Bibliei (inclusiv softul, foarte util altfel, TheoNote) le omit pe ambele – o greseala esentiala, pe care nu stiu daca s-o atribui site-urilor sau unei omisiuni mai vechi a B.O.R., care s-a perpetuat online.

Prologul nr. 1:

„Fiindu-ne date multe si marete prin Lege si prin Profeti si prin ceilalti care le-au urmat, [fapt] pentru care se cuvine sa aducem laude lui Israel, pentru invatatura si intelepciunea [lui], si intrucit trebuie ca cititorii nu doar sa dobindeasca stiinta 2, ci si, ca iubitori de invatatura, sa le poata fi de folos si celor din afara, atit prin viu grai, cit si prin scris, bunicul meu Iisus, care s-a dedicat mai presus de orice citirii Legii si Profetilor si a celorlalte carti ale stramosilor 3, intru care si-a cistigat o indestulatoare iscusinta, s-a indemnat si el sa scrie ceva despre cele care duc la invatatura si intelepciune, pentru ca iubitorii de invatatura, obisnuindu-se ei insisi cu acestea, sa poata inainta mai mult in trairea potrivit Legii.

Sinteti asadar rugati sa cititi acestea cu bunavointa si cu luare aminte si sa aratati ingaduinta daca vi se pare ca, in ciuda straduintelor noastre, am dat gres in talmacirea anumitor cuvinte; caci lucrurile spuse in aceste carti in ebraica nu au acelasi inteles cind sint transpuse in alta limba; de altfel, nu doar aceste scrieri, ci insasi Legea si Profetii si celelalte carti se deosebesc destul de mult atunci cind sint citite in limba cea dintii.

Ajungind in Egipt in al treizeci si optulea an al domniei regelui Evergetes, in timpul sederii mele acolo, am gasit o copie eronata a acestei invataturi de mare insemnatate 4.

Am socotit ca este foarte de folos sa ma ingrijesc eu insumi, cu simtul datoriei si cu toata silinta, de transpunerea acestei carti si, cu multa stiinta si dupa multe ceasuri de veghe, petrecute in rastimpul [necesar] spre a o duce la bun sfirsit, sa o dau la lumina [mai ales] celor care, traind in strainatate, vor dori sa fie iubitori de invatatura si, slefuindu-si obiceiurile, sa traiasca potrivit Legii.”

Datarea copiei imperfecte gasite in Egipt (evident, anterioara traducerii) ne aduce aproape de anul 100 i.e.n. Sa notam si ca Evergetul = Binefacatorul.

Prologul nr. 2:

Acest Iisus era fiul lui Sirah si nepotul lui Iisus, care poarta acelasi nume. El a trait in anii care au urmat robiei si intoarcerii 5 si dupa toti proorocii. Dupa cum marturiseste el insusi, bunicul sau Iisus a fost intre evrei un om sirguincios si foarte chibzuit, care nu numai ca a adunat preceptele celorlalti barbati intelepti care l-au precedat, dar a si alcatuit unele proprii, pline de inteles si de intelepciune.

Asadar, deoarece primul Iisus a lasat in urma sa aceasta carte si a plecat dintre oameni 6 , acel Sirah, la rindu-i, a lasat-o si el fiului sau Iisus, care, ocupindu-se de ea, a adunat toata intelepciunea intr-o alcatuire armonioasa , numind-o atit cu numele sau si al tatalui sau, cit si cu cel al bunicului si urmarind ca, prin numele intelepciunii 7, sa indemne cu dragoste, pe ascultator spre cercetarea acestei carti.

A strins asadar laolata cuvinte de intelepciune, alegorii si parabole, citeva vechi povestiri iubite de Dumnezeu despre barbati placuti lui Dumnezeu, precum si rugaciuni si cintari de lauda, de asemenea binefacerile pe care Dumnezeu le-a daruit poporului sau si despre rautatile prin care i-a pus la inercare pe dusmanii lor. Acest Iisus a fost un insotitor al lui Solomon, cu nimic mai prejos decit acela, doritor de intelepciune si de invatatura, fiind si numindu-se pe buna dreptate erudit.

„Iisus, fiul lui David” ii spun lui Hristos demonii, care il recunosc. Filiatia divina este cea care conteaza, nu filiatia trupeasca. Asemenea si aici, avem Iisus, fiul lui Sirah, nepotul lui Iisus.

Iisus Hristos, cel care „a trait dupa toti proorocii”, fiul lui David, „nepotul” lui Iisus Navi. Pentru ca primul Iisus este Iisus Navi, din pacate mai cunoscut lumii contemporane sub numele Iosua, cel care „a trait in anii care au urmat robiei si intoarcerii” (Exodul) si care „nu numai ca a adunat preceptele celorlati barbati care l-au precedat, dar a si alcatuit unele proprii, pline de intelepciune” (Deuteronomul).

Iisus Sirah ne spune ca vrea sa dea la lumina adevarata invatatura a bunicului spre folosul „celor care traiesc in strainatate”, pentru a trai potrivit Legii – aceasta dupa ce primul Iisus a facut acelasi lucru cu poporul ales. Ce face Hristos? Constata ca Fariseii au adaugat norme omenesti si au distorsionat intelesul Legii, talmaceste Scripturile in mod atit de diferit de Farisei incit este considerat eretic, iar in Predica de pe munte insista „Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; nu am venit sa stric, ci sa plinesc. Ca amin zic voua, pina ce va trece Cerul si pamintul, o iota sau o cirta nu va trece din lege, pina ce vor fi toate„. Tot el le spune apostolilor: „Drept aceea mergind, invatati toate neamurile, botezindu-i pre ei în Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfintului Duh.” (Matei, 28:19)

I-am identificat pe cei doi Iisus, dar cine este Sirah pe linia de filiatie divina? Descoperim cu surprindere ca Sirah este o versiune araba a numelui Sara. Sara, sotia lui Avraam, cea care, intr-adevar, l-a nascut pe Isaac intr-un mod la fel de miraculos precum nasterea lui Hristos din Fecioara. Sau putem sa citim Sirah ca fiind evreiescul „sirah” – ansamblu de versete biblice, devenit „sure” in Coran. Ambele variante leaga islamul de Biblie in mod extrem de interesant. Deci: Fiul Sarei? Sau fiul „Cuvintului lui Dumnezeu”? Diferenta nu e prea mare, nu-i asa? Sara este ea insasi pe lista proorocilor, purtatorii Cuvintului.(Geneza, 21:12)

Si astfel ajungem la rolul secundar al prologului al doilea: desfiintarea timpului. Nu doar ca avem o cronologie inversata, Sara fiind „mai veche” decit Iisus Navi, dar avem un text din Vechiul Testament redactat de catre un personaj al Noului Testament, inainte de a se naste. Avem nasterea din Fecioara mentionata inainte de a se produce, intr-un text non-profetic. Apostolii numiti stramosii lui Iisus (v. nota 3). Al doilea Iisus este un „insotitor” al lui Solomon, fapt greu digerat de traducatori, care au preferat sa inlocuiasca acest cuvint esential cu „urmas”, dar usor de inteles de catre un crestin ortodox, pentru care Iisus Hristos este Cuvintul intrupat, adica Intelepciunea, in care Solomon – fiul lui David el insusi – intr-adevar a excelat 8. Tot astfel, in primul prolog se mentioneaza prima limba, dinainte de turnul Babel, cea despre care doar Dumnezeu stie daca mai exista si care din limbile lumii este. Nicaieri nu regasim mai mult decit in acest mic fragment de text imaginea timpului ca si conventie umana, pe care puterea divina o depaseste si o reordoneaza dupa dorinta.

Gasim tot in acest fragment marunt Treimea originala, Familia Divina: Tatal, Mama si Fiul.  Probabil ca a scapat cenzurii celei de-a doua Biserici doar pentru ca prologul a fost ignorat – sau inca nu exista? Acest al doilea prolog ne aduce si o surpriza: daca fiecare dintre persoanele Treimii apare in alcatuirea Bibliei (” numind-o atit cu numele sau si al tatalui sau, cit si cu cel al bunicului „), insa noi cunoastem doar doua parti, corepunzatoare bunicului si fiului – atunci inseamna ca regasim aici nu doar felii din trecut ci si din viitor, sau dintr-un viitor care va deveni trecut la momentul scrierii prologului – o a treia carte a Bibliei pluteste undeva in potentialitate, urmind a se materializa undeva pe axa temporala.

Ultimul paragraf al prologului 2 descrie un continut complet diferit de corpul principal al textului pe care chipurile il preceda; descrie un corpus de texte mult mai vast si care nu este nimic altceva decit intreaga Biblie:  „cuvinte de intelepciune, alegorii si parabole, citeva vechi povestiri iubite de Dumnezeu despre barbati placuti lui Dumnezeu, precum si rugaciuni si cintari de lauda, de asemenea binefacerile pe care Dumnezeu le-a daruit poporului sau si despre rautatile prin care i-a pus la inercare pe dusmanii lor

Revenind astfel la Prologul 1 si citindu-l in cheia prologului 2, intelegem ca avem datarea si explicatia Septuagintei: in Egipt 9 s-a tradus aceasta, de catre insusi Hristos Cuvintul, in dubla sa calitate: de fiu iubitor care nu poate lasa Legea sa fie distorsionata prin neintelegere si de vorbitor in numele Tatalui. Septuaginta inlocuieste Tora si pregateste Evanghelia. 10 Asa se explica si prezenta Odelor, care contin fragmente din Noul Testament, in corpusul Septuagintei, precum si folosirea Septuagintei in referirile la Vechiul Testament existente in Noul Testament.

Doar Tatal insusi putea sa scrie acest Prolog, in acest mod. Fapt confirmat si de folosirea exclusiva a unor cuvinte in Prologul nr 2. Prin aceasta notita informativa, Tatal ne spune de fapt ca intreaga Biblie a fost scrisa de El, ordonata „intr-un ansamblu armonios” si adusa la lumina de Fiu. 11 Cu exactitate capitolul 1 din Geneza – Dumnezeu a materializat Ideile prin Cuvint. Este semnatura si certificatul de autenticitate, inceputul si sfirsitul Bibliei, destinat celor care au suficienta credinta, rabdare si dragoste pentru a citi cu acelasi interes fiecare cuvint, chiar si „ne(in)semnat”, al Scripturilor.

 


  1.  Este vorba de „Cartea intelepciunii lui Solomon”, a nu se confunda cu Pildele lui Solomon. 
  2.   Am modificat un pic traducerea din editia Polirom, pentru a oferi frazei o topica mai romaneasca. 
  3. Trebuie sa notam doua sintagme legate intre ele: „cartile stramosilor” si „limba cea dintii” (structura textului indica in mod evident ca aceasta nu este ebraica). Gasim totodata un paralelism surprinzator intre ” prin Lege si prin Profeti si prin ceilalti care le-au urmat” in prima parte a paragrafului si ” Legii si Profetilor si a celorlalte carti ale stramosilor” in a doua parte, simetrica, a paragrafului. Daca „cei care le-au  urmat” Profetilor apar abia in Noul Testament, anume Sfintii Apostoli, cum pot ei sa fie „stramosii” lui Iisus? Doar daca este vorba de al treilea Iisus, cel anuntat prin Apocalipsa. Astfel, desi pare independent si mult mai pamintean, Prologul 1 capata sens abia prin Prologul 2. 
  4.  Acest verset are o enorma importanta in intelegerea ulterioara a prologului nr 2.  Traducerea sa este dificila si de aceea controversata. Varianta aleasa in editia Polirom, din care am preluat textul: „am gasit un exemplar al acestei invataturi de mare insemnatate”  are un sens obscur in context pentru ca nu ne ofera motivul demersului. A gasit autorul in Egipt un exemplar netradus al cartii bunicului sau si s-a hotarit sa-l traduca? Nu-l avea mai inainte? Logic ar fi ca el sa fie in posesia textului si nu sa-l gaseasca prin straini. Sau poate textul deja circula peste hotare, in ebraica si s-a hotarit sa-l traduca abia dupa ce l-a gasit in Egipt? Aceasta varianta suna neconvingator. Varianta Anania „am aflat o viata intru nimic mai prejos decit a noastra”, desi suna mai coerent, de fapt contrazice demersul traducerii: daca viata strainilor era deja la nivelul Legii, de ce sa mai simti nevoia sa-i ajuti cu inca un text? „Neasemanator” este cuvintul cheie. Daca „neasemanator” este adjectivul, prin substantivare nu am putea obtine decit sensul de „copie imperfecta, gresita, modificata”. Tocmai aceasta copiere imperfecta, presupus a fi datorata necunoasterii limbii de catre copist, il determina pe Iisus Sirah sa se ingrijeasca el insusi de traducere. Nu aceasta este reactia naturala cind vezi ca mesaje de mare importanta au fost distorsionate de catre cei care le raspindesc? 
  5. Desi in notele editiei Polirom se mentioneaza ca „in context se face referie clara la exilul babilonian”, textul in sine nu justifica aceasta adaugire. Faptul ca traducatorii au vazut „referirea clara” se datoreaza unei conditionari mentale, create in mod involuntar de datarea oferita de primul prolog, o datare care insa nu se regaseste in nici un fel in al doilea prolog. 
  6. „A plecat dintre oameni”, nu „a murit” – lucru aplicabil incarnarilor persoanelor divine, regasit in diverse locuri, de ex. disparitia profetului Ilie, ridicarea la cer a trupului Maicii Domnului, Inaltarea lui Hristos, disparitia Arhanghelului Rafael in Cartea lui Tobit. Nici despre Sirah nu se mentioneaza a fi murit. 
  7. Intelepciunea este aici personificata, ca manifestare paminteasca a Cuvintului. 
  8. Traducatorii Bibliei din 1688 au crezut, fara sa cerceteze, deci au tradus „ucenic lui Solomon”, ceea ce, desi nu reda corect decit jumatate din inteles, cel putin are curajul de a-l plasa pe Iisus al doilea intr-un timp diferit de cel mentionat in Prologul 1. 
  9. Alegerea Egiptului nu este intimplatoare. De aici pleaca primul Iisus in Exodul, iar tinerea evreilor in robie de catre Faraon este compensata de al doilea faraon, Binefacatorul, care le reda Adevarul si deci ii elibereaza simbolic. Simetria, calitate placuta lui Dumnezeu, este caracteristica esentiala a primului Prolog, atit in structura si compozitie, cit si in continut. 
  10. Septuaginta reprezinta si cea mai veche atestare arheologica a Vehiului Testament.  Cum planul material reflecta Adevarul Scripturilor, o data cu inlocuirea Torei de catre Septuaginta, exemplarele acesteia au disparut si fizic. 
  11. Dar daca Prologul 2 este un fragment din Cartea scrisa de Dumnezeu insusi, cea de-a treia, cea pe care o vom putea citi doar dupa pogorirea Ierusalimului Ceresc, atunci cind vom putea vedea si fata Domnului? Hehe! SF? Cititi Apocalipsa si apoi nimic nu va mai parea SF. 

Fascinatia strainului versus iubirea pentru aproapele

Totul a inceput de la doamnele din portrete.

Sa le numim, in ordine, cu atributul care li se potriveste: Burgheza, Vestala, Visatoarea, Indragostita.  Ele formeaza un grup de tipuri umane opuse urmatoarelor trei portrete: Femeia fatala, Ducesa si Curtezana.

Hmm. Se pare ca preferintele goblenistelor se indreapta spre tipologia ultimelor 3 tablouri, „simbolul epocii in care goblenul ca arta era apreciat la adevarata valoare” si deosebit de frumoase, in timp ce primele 4 au fost considerate „uritele” si respinse fara a sta prea mult pe ginduri. Daca alegerile noastre ne reprezinta, de ce noi, ca subiecti ai societati moderne, ne alegem modele atit de bizare?

Nu-i usor sa faci parte din ultimele trei categorii, mai ales in zilele noastre. De aceea putem sa le asimilam foarte usor unei aspiratii, invaluite in aerul de mister al unui necunoscut niciodata accesibil si de aceea cu atit mai dorit.

Fascinatia exercitata de arhetipul Strainului nu este ceva nou. De la cei trei oameni care l-au vizitat pe Avraam (Geneza 18) pina in prezent, Strainul are o autoritate incontestabila asupra noastra. Imaginea lui se suprapune cu autoritatea suprema a unui Dumnezeu personal, insa imposibil de intilnit in adevarata lui infatisare. Aceeasi atractie pentru indepartat si necunoscut a devenit pentru o intreaga epoca „fascinatia Orientului”, covoarele persane, matasurile, portelanurile si pechinezii fiind nelipsite din saloanele de lux.

Dar iata ca a venit Hristos si a reamintit celor care deja stiau (pentru ca legiuitorul ce a intrebat in Luca 10:27 si-a raspuns singur, Iisus doar i-a confirmat ceea ce deja stia orice credincios al Vechiului Testament) ca trebuie sa ne iubim si aproapele. Un lucru mult mai greu de facut.

Mai in gluma, mai in serios, in cursurile de vinzari se spune ca nu se poate sa-ti fie frica de cineva dupa ce ti l-ai imaginat stind pe WC – de fapt, acea persoana nu ne mai impune respect. Strainul se transforma in aproapele nostru. Dar ce sa mai spunem despre cei pe care cu adevarat ii vedem asa?1 Tot astfel, nu ne place sa privim imagini ce ne reprezinta, portrete ale sufletului nostru si cotloanelor sale cele mai ascunse. Ne simtim dezbracati in fata aproapelui si vulnerabili daca tinem in preajma noastra reprezentari „slabe” si „banale”. Vrem sa fim Strainul, si refuzam sa fim „aproapele”.

De ce este atit de greu sa ne iubim si respectam apropiatii, cind ei sint cei care ne suporta cu bune si rele si ne cunosc cel mai bine?   De ce, de multe ori, cind sint plecati de acasa, ii dorim si-i iubim, asimilindu-i Strainului, iar cind vin linga noi, incepem sa ne plictisim de ei pentru ca-si sufla prea des nasul, sau au o gaura in ciorap?  Consideram cumva ca putem avea incredere in ei si nu ne mai prefacem ca in fata strainilor?  Care este atunci adevarata noastra fata? Putem sa fim tot timpul asa cum ne prefacem a fi jumatate din timp?   Sau dimpotriva, vazindu-le slabiciunile si crezindu-ne superiori lor, incepem sa-i dispretuim?

Dar daca ne continuam exercitiul de iubire, si ne iubim putin si pe noi insine? Ca sa ne acordam blindete cind ne judecam si sa ne acceptam complexitatea, fara a considera o slabiciune faptul ca avem trairi diverse si profunde. Ce-ar fi sa ne purtam frumos cu noi insine si sa ne „curatam” pe dinauntru inainte de a ne infatisa oamenilor? Doar noi insine, fara vreo masca. Oare cind ne vom intelege cu adevarat, vom avea intelegere si fata de cei din familie, cei pe care ii vedem in fiecare zi?

Daca putem imbratisa toate portretele din galerie si multe altele, in public, sintem pe drumul cel bun.


  1. Tot astfel cum Avraam, stind „linga dinsii sub copac”(Geneza, 18:8) si vorbind despre lucruri intime, a devenit aproapele lui Dumnezeu, si Iisus, la Cina cea de taina, mincind din acelasi blid cu apostolii, a incetat sa-i mai numeasca ucenici si i-a numit prieteni. 

Lumina trupului este ochiul

Lumina trupului este ochiul; deci cind va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar cind va fi rau, si trupul tau intunecat va fi. Luca, 11:34

Gasim si in Vechiul Testament aceasta idee. Sa ne amintim de Tobit si albeata de pe ochii sai, de la care i-a venit orbirea. Cine a provocat-o? Gainatul de pasare, „necuratenie” datorata neglijentei si nu necredintei. Nu-i acesta si unul din pacate, acedia, adica lipsa trezviei, a atentiei interioare? Nu putem face sa dispara inevitabilul, dar putem sa il primim pregatiti.

Iata ca ochiul nu este desemnat ca organ de simt. Toata perceptia moderna despre lume este rasturnata. Atit timp cit percepem o anumita anatomie, inseamna ca Dumnezeu a vrut ca exact asa sa se manifeste in plan material o anumita idee si un anumit Adevar. Cum putem pune in acord perceptia noastra fizica si biologia cu acest verset? Avem aici 3 niveluri de intelegere.

Primul nivel de intelegere se refera la planul fizic, material si energetic. Vorbim despre biologie si mai ales, bioenergie. Pentru unii inca suna un pic SF, insa aura si bioenergia sint fapte dovedite stiintific, fotografiate si chiar filmate. De asemenea, este dovedit ca modificarile biologice sint precedate de modificari energetice si alterari ale aurei. Organele amputate apar in fotografiile aurei. Ba chiar si in radiografii, cum ni s-a intimplat noua sa ne vedem dintii lipsa aparind in radiografiile dentare.

Radiatia electromagnetica, lumina in toate formele ei, este totodata prima creatie perceptibila a lui Dumnezeu, prima transpunere a ideii in fapt.

Corpul energetic il domina si il determina pe cel material. Daca ochiul, oglinda sufletului nostru, este curat si lasa sa transpara prin el Lumina Sfintului Duh, aura noastra este mai puternica si deci luminam in jurul nostru. Cei care practica Reiki stiu ca prin ochi se transmite tot atit de mult cit si prin palme, poate chiar mai mult, iar uneori simpla privire e de ajuns pentru a vindeca. Intrucit E=mc\textsuperscript2, pierderea de energie se transforma in masa. Pe masura ce ne incarcam cu negativitate, iar preocuparile noastre materiale ne intuneca spiritul, pe masura ce adunam un bagaj de pacate, griji, frica, in loc sa vibram la un nivel energetic inalt, materia din noi devine mai densa si aura se tulbura si scade in intensitate. Prima data ne ingrasam si apar depunerile de colesterol. Ati observat cite boli sint asociate cu obezitatea? Condensarea cea mai densa de materie, consecinta a unui suflet impovarat, este cancerul. Aceasta nu este decit un motiv al cancerului, insa e bine sa-l avem in vedere cind ajutam un bolnav sa se vindece.

Al doilea nivel de intelegere se refera la planul emotional. Este simplu de descifrat, vazind ca antiteza nu este intre curat si murdar ci intre curat si rau. Mai adinc un pic, reiese ca sintem curati prin Facere. „Necurat” nu este un termen definitiv. Murdaria se spala, orbirea se vindeca, asa cum si Tobit a fost vindecat. Rau insa nu este un termen exterior ci unul interior. Ne putem murdari prin neglijenta, sau ne putem inrai prin alegerea personala. De amindoua relele ne putem feri, sta in puterea noastra de a ne exercita liberul arbitru. Dar daca de murdarie ne pot spala si altii, asa cum Tobias a facut-o pentru Tobit, de rautate doar noi insine ne putem vindeca.

Iar cum corpul emotional domina si determina corpurile inferioare – material si energetic – un om bun, vesel si iubitor, va trece mai usor prin greutati si va fi mai sanatos. „Bolnav de suparare” si „a murit de inima rea” sint doar doua zicale pe care poate pina acum le-am considerat metafore, in loc de adevaruri si mai ales, adevaruri biblice.

Al treilea nivel de intelegere se refera la  planul spiritual si la cei carora li se da acces la cunoasterea Adevarului prin credinta. Ochiul nostru nu este un organ de simt ci un far. Felul in care percepem lumea vine din interior. Avem asteptari de la cei din jurul nostru pe masura conceptiilor noastre. Un hot e un bun politist, gindind in avans cum ar gindi alti hoti. Vedem jumatatea plina sau pe cea goala a paharului, anticipam dezastre sau lucruri bune si cautindu-le mult, le gasim sau le facem sa se materializeze. Din potentialitate, doar prin forta imaginatiei, aducem in realitate propriile noastre fantezii si dorinte.

Trebuie sa intelegem, la acest nivel, ca tot ce percepem si cunoastem ne este revelat pe masura puterilor noastre, prin bunavointa divina a scinteii de Duh Sfint aflata in noi. Atit la nivel individual cit si la nivel de masa. Avind credinta, Dumnezeu ne arata cele ascunse ale sale.

Opus fata de Blaga („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”) si a sa cunoastere Luciferica, cunoasterea prin credinta ne dezavaluie tot intr-o Lumina orbitoare.

Invatati sa va lasati sufletul sa va ghideze. Priviti inauntrul vostru si proiectati in afara ce vedeti acolo. Anticipati iubire, caci Dumnezeu este Iubire – si veti raspindi in jurul vostru iubire si lumina. Si veti fi vindecati.

„Drept aceea, socoteste ca lumina care estre intru tine sa nu fie intunerec” Luca, 11:35