televiziune

Deconstructia cliseului

Definitie

Desi substantivul este nou, cliseele sint vechi. Flaubert era deja sastisit de ele cind a scris al sau „Dictionar de idei luate de-a gata”.

Cuvint preluat din jargonul tipografic, trecind prin cel al fotografilor, unde placa tipografica, respectiv negativul unui film pot fi refolosite pentru un numar infinit de transpuneri pe hirtie, cliseul din viata de toate zilele este un sablon mental reutilizat pina la uzura extrema. El lipeste o eticheta pe un obiect sau eveniment, intiparind in imaginarul colectiv acea eticheta in locul obiectului/evenimentului in sine.  Nu „credem” in el, insa am dezvoltat un automatism care-l aduce mereu la suprafata. Rezultatul este saracirea de continut a vietii si dezvoltarea ochelarilor de cal. Dar ce este mai grav este ca e transmisibil, cu o viteza care depinde doar de viteza circulatiei informatiei. „Devine viral”, ca sa exemplific tot cu un cliseu, care a trecut din limbajul adolescentilor internauti in cel al mijloacelor mass-media si din engleza in romana, fara ca utilizatorii sa se aplece prea mult asupra sa.

Cum functioneaza

In conditii normale, aparitia si raspindirea cliseelor urmeaza tiparul ticurilor verbale. Ambele sint mecanisme de auto-protectie a creierului, care se declanseaza automat, dar pot fi controlate in mod constient.

Dezvoltam un tic verbal cind incercam sa folosim cuvinte care nu spun nimic, pentru a ascunde o pauza in vorbire, lipsa din vocabular a cuvintelor potrivite, sau lipsa de cursivitate a discursului. La inceput ne cumparam timp, ca sa umplem spatiul gol fara sa dam de gindit interlocutorului, apoi descoperim ca este mai comod sa apelam la ticuri, renuntind complet la dezvoltarea ideii schioape. Speram ca interlocutorul va completa mental propozitia. De aceea, unul dintre cele mai frecvente ticuri verbale este „Stii?”, urmat indeaproape de „Intelegi?”. E posibil chiar sa incepem sa ne mindrim cu originalitatea noastra si sa repetam un tic verbal ca pe un fel de semnatura.

Daca vorbitorul ne este apropiat, are un ascendent asupra noastra, are calitati de lider, sau pur si simplu petrecem mult timp impreuna, la un moment dat vom prelua ticurile sale, ocazional dindu-i si noi vreunul in schimb.

In mod similar, folosim cliseele pentru a ne integra in societate, mimind cunoasterea intima asupra unor lucruri ce ne sint straine. Ele ne permit sa abordam subiecte diverse fara a invata vreodata ceva despre ele, sa formulam pareri fara a fi nevoie sa le gindim, dar si sa ne alipim unei anumite culturi, prin afisarea unor clisee culturale comune.

Ca si reflexele conditionate, cliseele se creeaza prin asociere. Daca perechea determinat (loc, eveniment, fenomen, obiect, etnie, etc) – determinant (eticheta) este repetata de suficiente ori, eticheta se va lipi in mintea noastra de obiectul pe care il reprezinta, astfel incit ori de cite ori ne gindim la determinatul sau, creierul ii va asocia automat determinantul cel mai cunoscut.1

Spiritul critic amortit permite memorarea rapida a cliseului, mai ales daca el circula deja de ceva timp, fiind intarit prin multiplicare. Daca insa dobindim o cunoastere intima a determinatului, sau ne-am exercitat suficient spiritul critic inca de la prima intilnire cu eticheta, aceasta nu va fi preluata ca atare.

Clisee versus simboluri

Desi ambele sint de natura culturala, intre cliseu si simbol exista o diferenta majora. Cliseul este o eticheta arbitrara, simbolul este o reprezentare derivata din natura insasi a reprezentatului sau. Cliseul este un automatism dezvoltat prin mimetism, simbolul necesita invatare, cunoastere intima a subiectului.

 Factori de presiune

 Sistemul educational institutionalizat

Desi scoala este sursa primara de informatie, saminta culturii generale si locul unde invatam sa invatam, o etapa absolut necesara pentru dezvoltarea noastra ca indivizi, sistemul scolar in forma actuala este si cel mai mare generator de clisee. Pe de o parte, pentru a intipari notiunile elementare in mintea copiilor, creeaza si foloseste o imagerie simplificatoare, care functioneaza drept catalizator, daca educatia nu continua la un nivel de abstractizare superior. Pe de alta parte, modul de verificare a cunostintelor impune de multe ori memorarea ca atare a informatiei din manualele scolare.

Elevul devine vulnerabil la clisee, nu pentru ca trebuie sa memoreze informatiile corecte si este sanctionat daca nu le diferentiaza de cele gresite, ci pentru ca este descurajat de sistem sa-si exercite spiritul critic si sa emita pareri proprii, sau sa aduca informatii din alte surse.

Reutilizarea referatelor, favorizata de internet, repetarea lipsita de fantezie a temelor standard pentru compunerile literare, intirzierea actualizarii informatiei din manuale si cursuri, reproducerea papagaliceasca a lectiilor, impusa de unii profesori, toate duc la aparitia unor formulari tip cliseu care plafoneaza profesorii si au efecte dezastruoase asupra elevului/studentului. Adaugati in ecuatie si inevitabila politizare datorata dependentei sistemului de culoarea guvernelor si veti obtine o problema care isi asteapta rezolvarea de secole. De aici deriva si procentul enorm al inventiilor si descoperirilor stiintifice majore venind de la copii, nespecialisti sau enciclopedisti – neincorsetati de convingerea ca informatia oficiala este definitiva si inatacabila, ei au dat curs pina la capat ideilor care i-au bintuit.

„Expertii” mass-media

Avem nevoie de experti. Chiar daca, de exemplu, inteleg de ce zboara avionul, asta nu inseamna ca stiu sa-l pilotez si cu atit mai putin ca stiu sa-l construiesc. Pot sa invat, dar pina sa ma hotarasc sa o fac, stiu bine ca, daca pilotii si proiectantii de avioane n-ar fi experti, nu m-as urca intr-unul cu acelasi curaj. Expertul si enciclopedistul care a inventat domeniul in care s-a specializat expertul sint oarecum precum yin si yang. In timp ce enciclopedistul isi extinde interesele in domenii complementare, incercind sa capete o viziune de ansamblu asupra lumii, specialistul trece de regula printr-un sistem de invatamint care ii restringe competentele, pornind de la cultura generala, spre meserie sau profesie si culminind cu doctoratul, care ofera expertiza aprofundata intr-o singura patratica a unui domeniu.

Adevaratii experti sint invizibili pentru publicul general, chiar daca sint extrem de cunoscuti de cei care au nevoie de ei – angajatorii, alti experti din acelasi domeniu, invataceii. De aceea, sistemul marturiilor se aplica si in cazul lor: daca suficienti oameni de incredere depun marturie ca persoana este un expert, ne simtim indrituiti sa-l consideram ca atare si sa consideram de incredere informatia ce ne-o ofera, cel putin in domeniul sau de expertiza, fara sa-l mai supunem unui examen de verificare a cunostintelor. Nu avem motive sa extrapolam si sa consideram de incredere orice informatie ne ofera, din orice domeniu, totusi, in practica, de multe ori individul, furat de val si neobisnuit sa-si puna prea multe intrebari, cade in aceasta capcana.

Exact pe aceasta slabiciune mizeaza mass-media cind isi promoveaza proprii experti. „Tehnica pelicanului”2 nu este noua. Folosita intensiv in comert, se regaseste in orice manual pentru agentii de vinzari, iar comertul de tip „multi level marketing” (retele de consumatori-vinzatori) a impins-o spre perfectiune. O persoana, suficient de cunoscuta ca s-o considerati de incredere,  care functioneaza ca martor,  va prezinta o terta persoana ca fiind expertul, dupa care acesta va avea destula autoritate ca sa va arate ca exact de produsul/serviciul/reteaua lui aveti neaparat nevoie ca sa traiti (mai) bine.

Mass media foloseste aceasta tehnica pe scara larga, de la interviurile cu persoane cunoscute, a caror simpla prezenta vinde ziarul/emisiunea, pina la promovarea intensiva a propriilor „vedete”, care ulterior vor promova alte „vedete” interne, dar totodata va vor vinde si pasta de dinti sau detergentul nu-stiu-care. Televiziunea este cea mai insistenta in folosirea tehnicii pelicanului, deoarece s-a transformat pe nesimtite, dintr-un vehicul de informatie intr-un vehicul de publicitate, din ce in ce mai agresiv.

Se simte acut nevoia unei etici a persoanelor publice – sau care ies in public. A vorbi si mai ales a emite pareri despre ceva care iti este necunoscut, pentru care nu ai pregatirea necesara, sau avind un scop ascuns, este de neiertat, nici macar sub scuza prostiei, mai ales atunci cind o faci din postura de expert.3

DIY (fă tu însuți)

De la seturile de croitorie continind tipar, instructiuni pas cu pas si material, pina la avioanele de asamblat pentru copii, fiecare dintre noi a avut de a face cel puțin o data cu un produs DIY, chiar dacă e vorba doar de surpriza unui ou Kinder.

Ideea in sine nu este rea, ea stind de fapt la baza tuturor manualelor de cind e lumea – invatam prin repetitie. Jean Railla, in „The Punk of Craft” (Craft nr. 2, 2006), noteaza: „Este ceva hotarit anti-autoritate in cautatul in tomberon pentru a recicla, sau in tricotat, intr-o era in care putem cumpara cu usurinta bunuri ieftine, iar cultura corporatista si consumerismul salbatic sint in expansiune. In era hipermaterialismului, a lui Paris Hilton si a gentilor de firma de 1000$, probabil ca lucrul de mina (craft) este cea mai moderna forma de rebeliune.”

Iata pericolul! Daca invatarea nu este urmata de initiativa creativa, in loc de o revolutie, reproducerea identica a subiectelor DIY duce la robotizare. Simtul critic este amortit de nevoia de a termina un obiect care nu-ti mai place, dar nu vrei sa recunosti pierduti banii ce i-ai dat pe el.

„Pe termen lung, cel mai puternic aspect al lucrului de mina modern este ca rastoarna cu susul in jos paradigma culturii noastre orientate spre rezultat. Ce conteaza mai mult decit ce lucrezi este cum o faci, sau pur si simplu daca alegi sa lucrezi ceva.” (op. cit.)  Ce te faci insa daca vrei doar sa-ti umpli timpul sau sa umpli un palmares? In loc sa continui sa experimentezi, traduci acest „rezultatul final conteaza mai putin” prin alegerea si promovarea unor rezultate grosolane, prost executate, sau pur si simplu urite. Pe masura ce vrei sa cresti in numere, fara sa fii nevoit sa evoluezi, vei fi tentat sa alegi calea cea mai simpla – lucrurile la indemina, usor si rapid de facut. Anume kiturile DIY comerciale (exista chiar si pentru sapunuri) si revistele de profil intesate de reclame pentru kituri, care promoveaza o multime de clisee, pentru ca aceastea au vinzarea garantata. Dezastrul din scrapbooking, in care se folosesc stampile in loc de desen si flori gata taiate, cumparate la plic, este depasit doar de cel din revistele despre cusaturi, care vind pina si ramele din fotografiile de control.

Eliberarea de sub tirania cliseelor nu se poate asigura printr-un tutorial (DIY). 🙂 Dar daca invatam sa punem intrebarile potrivite, apare la un moment dat si luminita de la capatul tunelului.

 


  1. Sa vedem, cumva afirmatia mea din articolul precedent, privitoare la minastirile-hotel, v-a adus in minte cirtelile televizate impotriva dorintei de bani a oamenilor Bisericii? Cliseul „lacomiei preotilor”? Stop! Mai cititi o data! Calugarul face ascultare, ca asta e porunca lui, gazduieste calatorii, ca asta e misiunea oricarui crestin. Mt 10:8-10 spune: „ca vrednic este lucratorul de hrana sa.” Plata traiului de zi cu zi al preotului, lucratorul pentru noi, se face deja de la buget, adica de la contribuabili. Voi, cei care cirtiti, sinteti cei care supralicitati. Voi donati bani pentru construirea acestor minastiri, nu ca sacrificiu personal, nu ca sa aiba Dumnezeu mai multe lacasuri unde sa-si faca lucrarea, ci pentru a va linistiti constiinta. Prin voi vine sminteala!(Matei 18:7)  Enoriasii se intrec intre ei, care plateste mai mult pentru un botez, sau o inmormintare. Ca sa stea in fata. Ca sa nu se faca de ris. Ca sa cumpere mai multa iertare de la Dumnezeu. Iar daca dati, aveti vreunul curajul sa dati ca femeia sarmana, ultimul vostru ban? Sau va e rusine sa puneti maruntis in cutia milei? Alo! Treziti-va! Catolicii au inventat indulgentele, nu ortodocsii. Cind citeste pomelnicul, preotul nu spune si cit ati platit pentru el. Dumnezeu nu cere bani ca sa te ierte, ci doar sa-ti para rau suficient incit sa-i ceri iertarea. 
  2. Din prima carte de vinzari in care am descoperit tehnica, am aflat si povestea care sta la baza numelui bizar. Se pare ca pelicanii din golful Monterrey nu mai stiau sa vineze si mureau de foame. Drept pentru care biologii au adus pelicani din alte locatii, care i-au invatat din nou sa se hraneasca. Tot astfel, „expertul” are rolul de a te face sa inghiti „ca pelicanul” orice ti-ar vinde ulterior agentul de vinzari care l-a invitat. Este o dubla imputernicire: agentul imputerniceste expertul, al carui singur rol este de a imputernici la rindul sau agentul, pentru ca acesta sa incheie ulterior vinzari repetate, chiar in absenta expertului. 
  3.   Doua exemple de astfel de falsi experti, deveniti periculosi, dincolo de ridicol. Primul este si cel mai notoriu, anume domnul Mencinicopschi, angajatul domnului Voiculescu, proprietar fraudulos al Institutului unde respectivul Mencinicopschi a devenit director si proprietar al televiziunii Antena 1. O televiziune de unde directorul Mencinicopschi, prezentat insistent ca expert, a lansat in eter numeroase pareri privind alimentele, desi este complet lipsit de orice expertiza in domeniul nutritiei si al industriei alimentare – clisee pe care le regasim in revistele pentru femei si care se schimba o data cu moda dietelor si cu interesele importatorilor de fructe exotice. Al doilea exemplu l-am intilnit acum citeva zile intr-o emisiune a Radio Romania Actualitati, din pacate am pierdut prezentarea participantilor la discutie. Acest domn, presupun istoric (daca nu cumva o fi fost si domnia sa la fel de istoric precum era domnul Mencinicopschi expert in produsele alimentare), vorbind despre bataliile lui Mircea, le-a categorisit ca pe o cruciada tirzie. Diferenta intre cruciade  si bataliile pe care Mircea le-a purtat este batatoare la ochi chiar si pentru un elev de scoala generala. Ori inocularea in mintea ascultatorului a unui astfel de cliseu – echivalenta intre evenimente aflate de fapt in antiteza, intre cruciade (catolici vs. otomani) si luptele romanilor (otomani vs. ortodocsi) – este o manipulare mirsava si defaimatoare impotriva ortodoxiei, al carui cap local era domnitorul roman
Anunțuri

Campania electorala si alte asociatii libere de idei

Ciudat cum ne zboara mintea de la un subiect la altul. Iata-ma pe mine, urmarind „In biroul presedintelui” cu invitatul serii – domnul Kelemen Hunor.

Cu siguranta emisiunea este una partizana, in care miza este denigrarea actualului presedinte, a institutiei prezidentiale si a tuturor celorlalti candidati, o capcana mortala in care cad candidatii nostri rind pe rind. Ceea ce m-a facut sa inchid televizorul oripilata a fost insa altceva si anume modul in care candidatul nostru, dornic sa fie Presedintele Romaniei, adica reprezentantul si garantul tuturor cetatenilor acestei tari, de orice etnie ar fi ei, creeaza pentru unguri o falsa imagine de niggeri in Romania. El nu doar ca refuza sa admita ideea de a deveni reprezentantul unui partid fara culoare etnica, dar insista asupra nevoii de garantii pentru etnia maghiara.

Constitutia Romaniei garanteaza egalitatea tuturor cetatenilor acestei tari, de orice etnie ar fi ei. Asa cum nu am inteles de ce negrii sau homosexualii cer drepturi suplimentare si vor sa fie mai egali decit noi, cei care nu sintem „speciali” prin nimic, la fel nu inteleg despre ce garantii vorbeste domnul Hunor. Cit despre asocierea cu negrii, ea este cel putin frauduloasa. Daca negrii au ajuns in anumite tari in calitate de sclavi, lipsiti complet de drepturi cetatenesti si chiar de recunoasterea apartenentei la specia umana, secuii au ajuns in Romania in calitate de forta de presiune exercitata de guvernul Austro-Ungar asupra populatiei romane din Transilvania si au fost gratulati in acea vreme cu drepturi suplimentare – carora poate ca le simt lipsa astazi, intr-un stat in care cetatenii sint egali. Si nu vorbesc in necunostinta de cauza, pentru ca a fost sa fie ca eu sa lucrez indeaproape cam cu toate etniile autohtone sau de import vietuitoare in Romania. Ciudat mi se pare ca ungurii pe care i-am cunoscut eu, printre pacatele avute, ca orice om, pe acesta al separatismului politic nu-l aveau. Undeva, ceva e putred in Danemarca. Ceva pute urit cind reprezentantii singurii etnii discriminate pozitiv, adica partasa la guvernare de 25 de ani incoace, permite imixtiunea unui guvern strain in afacerile interne, se victimizeaza oficial si lupta pentru incalcarea Constitutiei prin crearea unei regiuni autonome. Sa fie „agenturili” la mijloc?

Oare ce asteptam de la candidatii nostri? Ceva inexistent la ora actuala: o schimbare. Este vreunul care a sugerat macar asa ceva? Traind in mijlocul unei populatii cu mentalitatea micii ciuguleli, si canditatii au preluat-o in programul electoral. Mici idei, mici promisiuni culese din bobor. Unde este viziunea? Unde sint principiile si valorile pe care candidatii nostri le sustin? Sub bolboroseala electorala se ascund oameni mici, care se preteaza sa terfeleasca numele contracanditatilor si al oricui, in general, ca sa dea bine la TV si sa gidile fanii moderatorului in punctul sensibil, deja excitat de propaganda dusa de respectivul post TV (oricare ar fi el – ati observat cum se schimba discursul catindatilor de la un post TV la altul?) Ce pacat ca domnul Tariceanu, singurul care a spus clar ca principala grija a sa ca viitor Presedinte este sa fie garantul respectarii Constitutiei, a facut recent (si mai demult) miscari politice atit de penibile! Inca unul care una spune si alta face/gindeste.  Sau domnul Amaritei, care stie foarte bine cum trebuie sa fie un Presedinte, fara ca el insusi sa fie ca atare. Ce schimbare ni se ofera? Doar una de nume?

Iata-ma si pe mine in mica mea lasitate. Nu reusesc sa-mi finalizez lucrarile dentare ca sa pot apare nu in public, dar macar intr-o adunare si nu doresc sa ma inscriu in vreun partid politic, dar scriu aici, sperind ca va apare din neant Cel care poate sa conduca lumea dupa principii si valori crestine, care sa schimbe sistemul din temelii, dintr-unul al banului intr-unul al Adevarului si al binemeritatei rasplate. Dar pentru asta ne rugam cu totii cind spunem Tatal Nostru, nu-i asa? Nu mai avem mult de asteptat…

Lasind la o parte teoria conspiratiei, gindul imi fuge la Ministerul Sanatatii, avut in portofoliu de acelasi UDMR ani de zile, de parca  (?) si-au inchiriat pe termen lung scaunul respectiv.  Oare functionarea acestui minister sa fie tot o conspiratie, pentru ca romanii sa devina prea bolnavi si prea indopati cu medicamente pentru a mai gindi? Cert este ca sistemul de sanatate s-a degradat constant, permitind din ce in ce mai multe mis-masuri subterane cu banii publici. De cind nu ati mai fost la medicul de familie? V-ati intrebat cite retete compensate s-au emis intre timp pe numele dvs? Cite consultatii = acte medicale, figureaza in registre, pentru ca medicul dumneavoastra sa incaseze mai mult de la stat? Cite buletine de analize medicale gratuite s-au copiat de la un pacient la altul, fara ca analizele sa fie efectuate? Sa stiti ca daca dumneavoastra nu va folositi drepturile, ele totusi se platesc. Dar ce ne-am face daca toti pacientii unui medic de familie ar merge cu adevarat la consultatii? Un calcul simplu ne arata ca intr-o o luna cu 176 ore lucratoare, un medic avind 3000 de pacienti pe liste (si sint medici cu mai multi) ar avea la dispozitie sub 4 minute pentru fiecare pacient. Timp suficient sa spuna buna ziua si sa-si primeasca traditionala ciocolata, adevarata fosila vie a regimului anterior.

Ei, dar mintea imi joaca feste din nou si cardul de sanatate se iteste dintr-un cotlon al sau. Refuzat pe loc de unele calugarite de la o minastire ortodoxa de rit vechi si de numerosi enoriasi crestini. Hmmm, oare de ce nu fu refuzat si de ceilalti calugari ortodocsi? Ce face Patriarhia noastra? Ca doar cu totii avem o problema cu chip-urile care ne transforma in marfuri. Sint oare atit de multi calugari bolnavi, care stau prin spitale, in loc sa aiva nadejde in Dumnezeu? Oare n-au citit despre Iov, ale carui boli eu fost acolo tocmai ca sa-l dovedeasca drept, iar el n-a hulit nici atunci?

Problema mea e alta. M-am trezit acasa cu acest card, nesolicitat si nedorit, emis, ca si alte decizii ale guvernului actual, impotriva vointei majoritatii romanilor – un alt mod ca niste bani grei sa intre in buzunarele producatorilor de carduri, alaturi de vestitele carti de alegator. Dupa stiinta mea, eu nici macar nu mai sint asigurat in sistemul anti-sanatate al Ministerului Sanatatii. Ce sa fac, oameni buni, cu el? La doctor nu merg, pastile nu iau in afara de aspirina, vitamina C si algocalmin o data la doi ani, analize nu fac, stiind prea bine, din sursa directa, cit de corecte sint rezultatele.

Oh! si nu ma revolta nici asocierea cu Apocalipsa, nici faptul ca a venit nesolicitat, atit de mult cit ma revolta ideea in sine a cardului. Un sistem de a stoca datele noastre personale, istoricul bolilor si al tratamentelor, al analizelor medicale, accesibil – cui? Hopa! Cine poate sa-l citeasca? Medicul de familie – asta ar fi ok, medicul ar trebui sa fie ca si preotul. Dar farmacistul – si o data cu el, firmele producatoare de medicamente? Ministerul? Agenturili? Politia, poate? Angajatorul!! cale libera discriminarii! Mai pot urmasii lui Hipocrate sa pastreze secretul profesional? Cui serveste acest Big Brother bagat pe git cu forta? E clar o alternativa la pasaportul biometric si la chip-ul animalelor de companie, mai eficienta, pentru ca vorba ceea, unii n-au animale de casa iar multi sint prea saraci ca sa isi faca pasaport – ei bine, aceiasi sint prea saraci ca sa refuze voluntar consultul medical gratuit. Frica este, ca de obicei, unealta prin care dinozaurii ne controleaza. Surprinzator, oare, ca romanii au prins curaj si au refuzat cardul? De ce nu-l refuzam toti? De ce ne-ar fi frica? Ce pierdem lipsindu-ne de medicamente si medici care-si bat joc de noi? Ce pierdem devenind vii in loc sa fim morti ambulanti, indopati cu chimicale? Ingrasam sistemul in care tratamentul e mai rentabil decit vindecarea, sistemul care tine in viata bolnavi incurabili, sub pretextul alinarii suferintei, pentru a le baga pe git tone de pastile inutile, o suferinta prelungita si pentru ei si pentru familie in locul iertarii oferite de Dumnezeu. Sistemul care opereaza cancere inoperabile, pentru a mai incasa citeva mii de lei. Sistemul in care luam o pastila, apoi altele care sa vindece efectele adverse ale primei, si tot asa, exponential. Sistemul in care medicii nu mai vindeca de mult pe nimeni ci doar incearca sa atenueze simptomele, sau fac operatii pentru a inlocui parti din noi.

Apropo, cine inscrie pe cardul de sanatate calitatea noastra de donatori de organe? Cardul l-ati primit – oare ce scrie pe el despre asta? V-a intrebat cineva ceva in acest sens? Aveti macar habar daca nu cumva o sa fie si la noi precum in Polonia, unde toata populatia e considerata automat donator, si trebuie sa optezi in scris daca esti contra?

Va e frica sa refuzati cardul? Sinteti bolnavi si vreti sa va vindecati? Mergind la liturghie, sa ascultati bine ce spune in Evanghelie – e un fragment care se citeste des:

Cel ce va crede si se va Boteza, se va mintui; iar cel ce nu va crede, se va osindi. Si semne celor ce vor crede, acestea vor urma: intru Numele meu draci vor scoate; in limbi noi vor grai; serpi vor lua; si de vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama pre ei; pre bolnavi miinile isi vor pune, si bine le va fi.” ( Marcu 16:16-18)

Acesta este secretul si functioneaza – daca la voi nu functioneaza, mai umblati putin la credinta. Sanatate si Doamne Ajuta!

Retete simple cu varza murata si usturoi

A fi chef la Master Chef este o responsabilitate. O initiativa sub licenta, dar laudabila. Si in acest an, cu niste cistigatori pe merit. Tocmai de aceea am cirtit zgomotos in familie vazind unele scapari ale emisiunii. De pilda, supa crema de rucola – am o astfel de reteta in colectie de acum vreo 5 ani sau mai mult. N-am probat-o, dar nici n-am sustinut ca n-am auzit de asa ceva in viata mea. Acum doua sezoane, stilul fusion le-a dat batai de cap si domnilor chef(i), nu doar concurentilor. Cel mai tare m-a suparat insa faptul ca dumnealor au probleme cu bucataria romaneasca. Nu stiu daca stapinesc macar retetele raposatului Radu Anton Roman (fie-i tarina usoara!), insa cu siguranta le e straina combinatia extrem de romaneasca, specifica nu doar zonei Gorjului, cum pe buna dreptate a sustinut Gabriel Apostol, ci si Dobrogei si unei mari parti din Muntenia: sarmale cu piftie. Or fi dumnealor de prin zonele Moldovei unde se papa sarmaua cu iaurt sau smintina? Nu stiu, dar stiu ca mult au de pierdut cei care nu incearca sa combine fierbintele sarmalei cu recele piftiei si zeama dulce a raciturilor cu acrimea sarmalutei.

Pentru mine, sarmalele de orice fel inseamna munca si migala multa, plus timp, pe care pina de curind nu l-am avut. Asa ca, de nevoie, am trecut de la retete sofisticate, cu tocaturi si multe etape de fabricatie, la mincaruri simple si rapide, cit mai putin procesate.

Retetele ce urmeaza, desi sint pe un blog – horribile visu, Master Chef 🙂 – sint gatite si degustate cu succes in familie. In plus, sint alimente cu incarcatura magica, ancorate in traditie.

Varza, cruda sau murata, si zeama ei numita moare – poate pentru ca te scoala de pe patul de moarte? – are o lunga traditie magica si medicala. Traditia spune ca Sfintului Ioan Botezatorul de 7 ori i s-a taiat capul pe varza si a inviat. Sarea, ca ingredient esential in moare, are la rindul ei un important rol magico-religios, in  principal de protectie impotriva duhurilor rele si curatire. In termeni mai moderni, cristalele de sare au o mare putere de purificare a oricarui spatiu sau aliment, absorbind si convertind energiile negative. Constatind anterior ca urmarile vizibile ale condensarii energiei in materie sint obezitatea si cancerul, nu este de mirare ca varza murata este principalul aliment anticancerigen, iar varza are efecte rapide in obezitate. Dar nu va bazati doar pe regim! Nu uitati ca materia este manifestarea celor nevazute, deci adaugati iubire si credinta in retete cind le gatiti! Cei dragi vor simti cel mai bun gust, oricit de incepatori sinteti in bucatarie.

Inceputul verii ne gaseste cu o varza-doua ratacite in butoi/bidon, nici prea moi, ca sa te-nduri sa le arunci, nici prea mari, ca sa faci o ultima transa de sarmale. Din doua verze facem rapid doua feluri de mincare.

Salata de varza murata

O varza murata mai micuta se lasa citeva ore la desarat, se stoarce de zeama cit sa nu curga pe fundul de lemn la tocat, se taie fideluta si se amesteca bine cu ulei pina ce devine un pic lucioasa. La servire, se presara cu piper proaspat macinat din abundenta. Piperul nu se amesteca in salata! O risnita electrica sau chiar manuala este o investitie care merita facuta de oricine. Aveti nevoie totusi de perseverenta pina ce veti gasi asa ceva in magazine.

Piperul si zeama de varza netratata termic din aceasta reteta vor intari imunitatea naturala a organismului, vor imbogati microflora intestinala si vor avea efect antiviral si antibacterian. O usoara purgatie e de asteptat, insa acesta e un efect natural al cantitatii semnificative de celuloza din varza, care va pleca din organism o data cu o cantitate insemnata de toxine. Zeama de varza e minunata in anemii, carente de vitamine si minerale, diverse infectii gastro-intestinale, toxiinfectii alimentare, indigestie si mahmureala. Efectele verzei murate se simt dupa ce trece de stomac, in intestin, de aceea aveti grija si nu mincati prea multa la o masa, pentru a nu ingreuna stomacul!

Budinca de varza murata cu taitei

Am descoperit reteta intr-un numar mai vechi din Cartea Gospodinelor si am modificat-o dupa circumstante.

O varza murata se lasa citeva ore la desarat (chiar de pe o zi pe alta), se stoarce de zeama cit sa nu curga pe fundul de lemn la tocat, se taie fideluta. Intr-o cratita incapatoare puneti ulei cit sa acopere fundul cratitei, apoi caliti aici 4-5 cepe cit mai mari, noi, de vara – din cele care inca n-au apucat sa se ingalbeneasca, dar nici cepe verzi nu mai sint – taiate feliute (pentru ca va fi aprope imposibil sa le taiati pestisori si oricum n-are rost sa va chinuiti, se topesc de tot in mincare). Lasati ceapa descoperita pina ce isi schimba consistenta si devine sticloasa, apoi acoperiti-o si mai picurati apa din cind in cind, sa se inmoaie bine. Veti vedea schimbarea, ceapa va incepe sa se „lege” si lichidul sa semene a sos. Adaugati varza tocata, piper boabe, foi de dafin, cimbru proaspat macinat – totul dupa gust, dar nu va zgirciti! Nu cumva sa scapati sare din obisnuinta, sau sa spurcati mincarea cu Vegeta! Amestecati totul cu 1/2 l bulion (hibrid intre pasta de tomate si sucul de rosii, poate fi inlocuit la nevoie cu pasta de tomate desfacuta in apa) si o ceasca de apa. Puneti capacul si caliti pina ce scade apa si varza incepe sa-si schimbe culoarea si sa se inmoaie. Mai urmeaza un tratament termic, deci nu scadeti varza complet.

Atentie! Amestecati frecvent in varza! Daca s-a lipit, nu aveti de ales, trebuie s-o mutati intr-un alt vas, aruncind arsura.

Separat fierbeti in multa apa o punga de taitei Baneasa (= 200 g taitei ingusti, care fierb repede si se inmoaie bine). Taiteii Baneasa sint jalnici ca atare, avind consistenta si timp de fierbere de fidea si doar aspect de taitei, dar in reteta asta vor face fata. Lasati-i sa mai stea vreo 5-10 minute in apa dupa fiert, apoi rasturnati-i intr-o strecuratoare de paste si lasati-i un pic la scurs. Nu se clatesc! Nu stiu cine a inventat clatitul pastelor, dar daca se arunca un oarecare in fintina, nu  inseamna ca trebuie sa-l urmam si noi.

Amestecati bine varza calita cu taiteii. Aveti nevoie de unt cu 80% grasime, acesta fiind singurul care se preteaza la gatit. Ungeti un vas de Jena cu o bucatica de unt si tapetati cu pesmet. Ideea cu vasul de Jena este sa vedem cind fierbe compozitia si sa putem servi direct din vas, dar in lipsa, folositi o tava emailata cit mai adinca. Pentru a folosi cit mai putin unt pentru uns, luati-l rece din congelator, taiati o fisie si apoi cu mina frecati bine peretii vasului. Pesmetul se toarna din belsug in vas, apoi se roteste vasul asa incit pesmetul sa se lipeasca bine de unt de jur imprejur. Recuperam excesul de pesmet.

Deasupra verzei presarati cubulete foarte mici de unt, in asa fel incit la topire sa se acopere cu unt intreaga suprafata a vasului. Introduceti vasul in cuptorul rece si lasati la foc marisor pina ce se topeste untul. Bateti bine 3 oua cu cca 100 g smintina cu 20% grasime si un pahar de iaurt cremos. Turnati compozitia peste varza, acoperind perfect toata suprafata. Acesta este un truc foarte interesant, untul topit din prima etapa ajuta compozitia de ou sa alunece usor si astfel veti obtine o crusta uniforma. Dati din nou la cuptor, la foc mijlociu, pina ce se rumeneste si se intareste bine tot oul. E posibil ca in mijloc crusta sa nu se rumeneasca, nu insistati s-o innegriti, arzind compozitia pe margine. Verificati doar ca oul sa fie bine intarit si sa nu mai ramina lichid pe suprafata lui, iar marginile sa fie rumenite ca la omleta.

Opriti focul si puteti lasa vasul in cuptor sa ramina cald pina la servire. Jena pastreaza foarte bine temperatura timp indelungat. Servind imediat s-ar putea sa nu puteti taia perfect portiile din budinca. Dupa jumatate de ora e numai bine. Crusta de ou se poate portiona cu un cutit, inainte de a taia portiile din vas cu paleta.

Reteta aceasta este o masa completa. Cereale, legume, oua si lactate, plus senzatia de satietate care vine rapid – fel principal pentru un prinzulet in care mai incape, cu chiu, cu vai, un desert. Piperul si foaia de dafin fac pofta de mincare, iar cimbrul este digestiv, adica ajuta la digestia destul de indelungata a verzei. Iaurtul inlocuieste in reteta mea o mare parte din smintina existenta in reteta originala – pentru a putea servi si pe cei cu un nivel mai ridicat al colesterolului in singe, fara riscuri prea mari. Atentie la calirea cepei! Ceapa prajita sau fiarta in ulei este indigesta, pentru a fi usor digerata se recomanda calirea ei urmata de innabusire, conform retetei.

Usturoiul, ingredient principal in urmatoarele retete, are rolul de a alunga spiritele rele si de a tine departe strigoii, moroii si alte spirite ratacitoare. In noaptea de Sf. Andrei, desenam semnul crucii deasupra usilor si ferestrelor cu un catel de usturoi  si agatam funii de usturoi in cerdac. Principalul efect medical al usturoiului este tratamentul afectiunilor cardiace – inima, ca locas al sufletului cel nevazut, este prima care cedeaza cind sufletul sufera. Daca una din cauzele bolii este posesia demonica – „indracitii” apar frecvent in Evanghelii – atunci prin consumul de usturoi am putea sa eliberam corpul si deci sa vindecam diversele boli provocate de locatarii nedoriti. Orice crestin cu adevarata credinta primeste darul scoaterii dracilor (Marcu 16:17) – inarmati-va doar cu usturoi, rabdare si multa dragoste.

Salata de dovlecei marinati

Salata mea deriva dintr-o conserva propusa de Carticica Practica prin 2012. Dovlecei tineri (dar nu in floare) se dau pe razatoarea mare. Se oparesc pina incep sa-si schimbe culoarea, intr-o solutie din: 250 ml apa + 125 ml otet + 1 lingurita boabe de piper si mustar amestecate + 1 lingurita sare. Se scurg intr-o strecuratoare de supa si zeama in care le-am oparit se arunca. Intr-un bol amestecam dovleceii rasi cu ardei gras galben taiat pestisori, ceapa rondele si citiva catei de usturoi pisati, Adaugati otet si ulei si dati la frigider, sub capac, pina a doua zi.

Nu va dau cantitati, pentru ca totul se pune „din ochi” – nu exagerati totusi cu usturoiul pentru ca nu trebuie sa devina gustul dominant. Am descoperit ca e mai placut exeperimentul cantitatilor dupa gust si dispozitie, decit cintaritul si numaratul portiilor. Trebuie sa ne si distram putin in bucatarie.

Usturoiul si ceapa crude din acesta salata sint digestive, antibacteriene, antiiflamatoare, intaresc imunitatea naturala a organismului si ajuta bolnavii de inima. Ardeiul este o buna sursa de vitamina A. Doar cazurile grave de ulcer si gastrita ulceroasa nu pot minca aceasta salata, otetul fiind iritant. Contrar imaginatiei multora, ceapa si usturoiul crude nu fac rau la stomac. Mirosul e o alta problema. Mestecati leustean dupa masa, daca mergeti la servici.

Maioneza cu usturoi

Noi nu prea mincam maioneza, insa aceasta reteta se potriveste perfect la pastaile de fasole fideluta proaspat culese din gradina si fierte cu apa, sare, coriandru si piper alb macinate. La nevoie, innabusim si niste carnita de pui in ulei si vin si o servim alaturi de pastaile scurse, taiata marunt. Nu gasiti reteta in cartile de bucate, pentru ca am inventat-o azi, pe loc.

Un galbenus de ou se freaca rapid, cu mixerul, intr-un vas adinc si ingust, din plastic sau portelan. Turnam 100-150 ml ulei, la inceput cite putin, frecind continuu, apoi mai repede, fara grija, ca nu se mai taie. Adaugam zeama de lamiie cit sa se albeasca si sa se acreasca potrivit, 2-3 linguri de iaurt, pina ce obtinem o consistenta mai fluida. La final, incorporam o capatina de usturoi, curatata si pisata fin, neaparat intr-un mojar de lemn. Mai lasam mixerul putin sa lucreze, ca sa mai intareasca maioneza.

Secret: galbenusul de ou trebuie sa fie cald, la temperatura camerei.

Puteti incerca si varianta clasica, inlocuind mixerul cu o lingura de lemn – dureaza mai mult, obtinem aceleasi rezultate. Desi mixerul „face” maioneza intr-un minut, cu lingura de lemn controlul asupra consistentei este absolut. Exista si varianta ultra-rapida, cu un mixer(blender) de mina, insa n-am verificat-o, nu am asa ceva, mi s-a parut inutil sa incarc inventarul bucatariei.

Pofta buna!

 

Identitatea individului in era comunicarii

Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi
Ps. 22

O emisiune interesanta pe TVR 3, realizata la Cluj, „Calatorii interioare”. Invitati: un sociolog si un filosof al caror nume, cu scuzele de rigoare, nu mi-l amintesc.

Si dupa cum domnul sociolog a propus, am intrerupt vizionarea, incepind un dialog cu mine insami.
Ideea de baza a emisiunii era ca, in era comunicarii, identitatea individului se dilueaza. El isi creeaza un sistem bazat pe gusturi si sentimente, in loc sa fie bazat pe valori, o realitate conforma cu gusturile proprii, selectind informatiile care ajung la el (fara sa se mentioneze ca acele informatii sint deja selectate si deci cenzurate in prealabil de canalele media prin care sint transmise) si o viata dubla sau multipla, functie de servici si locurile pe care le frecventeaza.
Domniile lor au identificat un lant cauzal fara insa a zgiria mai mult decit suprafata. S-au oprit la ceea ce pare o cauza – comunicarea globalizata si posibilitatea noastra de a selecta modul si extinderea in care aceasta se realizeaza si au renuntat sa caute mai adinc.
Sa mergem putin mai adinc, fara insa a epuiza subiectul. De ce selectam? De ce ducem in aparenta o viata multipla?
Din frica. Frica de a fi noi insine si de a arata celor din jur cine sintem cu adevarat.
La o virsta frageda, societatile traditionale inoculau candidatilor la intiere – sub orice forma ar fi aceasta, inclusiv botezul – un sistem de valori, in mare masura religioase, sau transmise prin cartile sfinte. Fiinta individului se construia in jurul acestor valori.

Nu putem trai fara un sistem de valori, pentru ca ele sint in interiorul nostru inca de la nastere. Indiferent cit de declasat ar fi cineva, exista anumite valori care il determina ca individ. Din perspectiva ortodoxa, in fiecare dintre noi este o suflare de Duh Sfint.

Ce s-a intimplat cu ele? Comunistii au incercat sa impuna ateismul, valoarea omului bazat pe cunoasterea stiintifica, intr-un mod cel putin ipocrit, cita vreme bisericile nu au fost desfiintate sau interzise. In societatile pe care le numim democratice, religiile au prosperat, insa libertatea de alegere i-a permis omului sa le schimbe in cursul vietii ca pe ciorapi. Convertirea si reconvertirea la alta religie, odinioara suficienta sa te transforme intr-un proscris, creeaza omului modern o concentrare pe ritualuri si il face sa piarda din vedere Adevarul transmis prin doctrina. Chiar daca intilnim acelasi Adevar in toate religiile lumii, interpretarea textelor sfinte difera functie de egoul fiecarui guru de cartier si de cit de adinc vrea acesta sa bage mina in buzunarul enoriasilor.

Comunicarea devine esentiala. Ce ni se comunica prin media? Ce doresc cei care au puterea de a controla media.

Valoarea este inlocuita de pret, iar pretul este stabilit arbitrar, in functie de nevoile celor care il stabilesc. Omul isi pierde valoarea ca individ, fiind luat in calcul ca element statistic, obiect anonim al sondajelor sau subiect emotional al stirilor lacrimogene si patriotarde. Un nume pe statul de salarii, sau nici macar.

Pentru ca sintem impiedicati sa ne descoperim propriul sistem de valori, incepem sa ne consideram lipsiti de valoare. Dorim sa fim acceptati, dorim sa cistigam si sa devenim noi cei care impunem pretul. Sa ne vindem scump. Incepem sa nu mai ne aratam pe noi insine, ci sa incercam sa parem a fi ceea ce place si are succes la auditoriu.

De aceea, nu pot fi de acord cu domnii de la TVR3. Nu se dilueaza identitatea, ci se ascunde. Atit de adinc, incit de multe ori nici noi nu ne-o mai stim sau nu vrem sa o gasim. Ne este frica sa nu fim mai putin decit dorim sa fim, pierzind din vedere ca s-ar putea sa fim mai mult. Nu sintem cei adevarati nici la servici, nici la motocross, nici acasa cu familia, iar preferintele de comunicare, alegerea mijloacelor de informare, o facem in asa fel incit sa raminem in zona noastra de confort. Unii reusesc sa se confrunte cu ei insisi in singuratate, si il felicit pe domnul sociolog pentru ca reuseste sa o faca si ii indeamna si pe altii sa-i urmeze exemplul.

Ascultati si punctul de vedere opus. Acordati-i atentie. Daca nu va convinge, cel putin va scoate din zona de confort. Acceptati ca unele intrebari sint grele si nu va enervati daca raspunsul pe care il auziti in mintea voastra nu va convine. Veti gasi in voi insiva argumente pro sau contra si veti creste astfel.
De ce va e frica? Fiti voi insiva. Veti pierde prietenii de circumstanta si veti cistiga respect si prietenii adevarate. Cei care incearca sa va manipuleze isi vor pierde puterea cita vreme nu mai aveti nimic de pierdut.

Incercati sa va cunoasteti. Ce altceva puteti descoperi decit ca Dumnezeu lucreaza prin voi si va vorbeste cind va consultati constiinta?

Un singur lucru e greu si dureaza cel mai mult: o data ce stiti cine sinteti si ati acceptat acest lucru, trebuie sa va si comportati ca atare. Este cea mai grea lupta si e o lupta permanenta. Imi dau seama adesea ca evit sau amin lucuri importante, imi umplu timpul cu maruntisuri, imi gasesc scuze in problemele marunte ale vietii, stiind totodata ca am altceva de facut. Inca trebuie sa invat sa impac si capra si varza, rutina zilnica si maruntisurile cu proiectele pe termen lung. Cind o sa gasesc solutia ideala, care sa-mi tina casa curata, famlia fericita si lista cu proiecte la zi, o sa va spun si voua cum am facut.