sfinti ortodocsi

Schimbarea la fata sau fratele secret

Evangheliile sinoptice relateaza episodul Schimbarii la fata aproape identic, totusi exista unele suplimente de informatie care nu pot fi trecute cu vederea. Pentru a-l intelege complet, va trebui sa privim simultan toate cele trei texte. Diferentele nu sint scapari, ci reflecta scopurile diferite ale evanghelistilor in scrierea Evangheliilor.

Matei 17 Marcu 9 Luca 9
1 si după sase zile a luat Iisus pre Petru, si pre Iacov, si pre Ioan fratele lui si i-a suit pre dinsii intr-un munte inalt deosebi. 2 si după sase zile, a luat Iisus pre Petru, si pre Iacov si pre Ioan; si i-a suit pre dinsii in munte inalt deosebi singuri, 28 si a fost după cuvintele acestea ca la opt zile, si luând pre Petru, si pre Ioan, si pre Iacov, s-a suit in munte sa se roage.
2 si s-a schimbat la fata inaintea lor. si a stralucit fata lui ca Soarele; iar hainele lui s-au facut albe ca lumina. , si s-a schimbat la fata inaintea lor.
3 si hainele lui erau stralucind, albe foarte ca zapada, in ce chip nalbitorul pre pamint nu poate sa nalbeasca.
29 si s-a facut cind se ruga el, chipul fetei lui altul si imbrăcămintea lui alba stralucind.
3 si iata s-au aratat lor Moise si Ilie, impreuna cu dinsul vorbind. 4 si s-a arătat lor Ilie impreuna cu Moise; si graiau cu Iisus. 30 si iată doi bărbati vorbeau cu dinsul, care erau Moise si Ilie. 31 Care aratindu-se in slava, graiau de Iesirea lui, care vrea să o plinească in Ierusalim.
4 si raspunzind Petru, a zis catre Iisus: Doamne, bine este noua a fi aici; de voiesti sa facem aici trei colibe: tie una, si lui Moise una, si una lui Ilie. 5 si raspunzind Petru a zis lui Iisus: invatatorule, bine este noua a fi aici; si sa facem trei colibe: tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una;
6 Ca nu stia ce graia, ca erau infricosati.
32 Iar Petru si cei ce erau cu dinsul, erau ingreuiati de somn; si desteptindu-se, au vazut slava lui, si pre cei doi barbati stind impreuna cu dinsul.
33 si a fost cind s-au despartit ei de la dinsul, si a zis Petru către Iisus: invatatorule, bine este noua a fi aici; si sa facem trei colibe: Una tie, si una lui Moise, si una lui Ilie, nestiind ce graia.
5 incă el graind, iata Nor luminos i-a umbrit pre ei, si iata Glas din Nor, zicind: Acesta este Fiul meu cel iubit, intru care bine am voit, pre acesta sa ascultati. 7 si s-a făcut Nor umbrindu-i pre ei; si a venit Glas din Nor graind: Acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta ascultati. 34 si acestea graind el, s-a făcut Nor, si i-a umbrit pre dinsii; si s-au spaimintat cind au intrat ei in Nor.
35 si Glas a fost din Nor zicind: Acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta sa ascultati.
6 si auzind Ucenicii, au căzut pre fetele sale, si s-au spaimintat foarte.
7 si apropiindu-se Iisus, s-a atins de dinsii, si a zis: Sculati-va, si nu va temeti.
8 si ridicindu-si ochii lor, pre nimenea nu au vazut, fara numai pre Iisus singur.
8 si de naprasna cautind ei imprejur, pre nimeni nu au mai vazut, ci numai pre Iisus impreună cu dânsii. 36 si dupa ce a fost Glasul, s-a aflat Iisus singur;
9 si pogorindu-se ei din munte, le-a poruncit lor Iisus, zicind: Nimanui sa nu spuneti vederea aceasta, pina cind Fiul Omului se va scula din morti.
10 si l-au întrebat pre el Ucenicii lui, zicind: Dar ce zic Carturarii, ca se cuvine Ilie sa vie mai-nainte ?
11 Iar Iisus raspunzind, a zis lor: Ilie adică va veni mai înainte, si va aseza toate.
12 Iar graiesc voua: Ca Ilie iata a venit, si nu l-au cunoscut pre dinsul; ci au făcut lui cite au voit; asa si Fiul Omului va să patimească de la dinsii.
13 Atunci au inteles Ucenicii, ca pentru Ioan Botezatorul le-a zis lor.
9 Iar pogorindu-se ei din munte, le-a poruncit lor ca nimanui sa nu spuie cele ce au vazut, fara numai cind Fiul Omului din morti va invia.
10 si au tinut cuvântul intre sine intrebându-se: Ce este aceea a invia din morti.
11 si l-au intrebat pre el, zicind: Caci zic Carturarii, ca Ilie se cuvine să vie mai inainte ?
12 Iar el raspunzind, a zis lor: Ilie venind mai inainte, va aseza toate. Si cum este scris de Fiul Omului, ca sa patimeasca multe si sa fie defaimat.
13 Ci zic voua, ca si Ilie a venit, si au facut lui cite au vrut, cum este scris de el.
si ei au tacut, si nimanui nu au spus în zilele acelea nimic din cele ce vazusera.


Prima precizare, esentiala pentru intelegerea evenimentelor, este ca termenul corect nu este „schimbare la fata, transfigurare” ci „metamorfoza”. In timp ce transfigurarea este doar o schimbare exterioara, de aspect, metamorfoza este o transformare completa a fiintei, care implica evolutia, trecerea la un stadiu superior.

Al doilea punct care trebuie notat este pozitionarea episodului in context. In toate trei evangheliile sinoptice, Metamorfoza are loc indata dupa invatatura privind mintuirea (ex: Luca 9:24: „Ca cine va voi sa-si mintuiasca sufletul sau, pierde-l va pe el„, etc.) si este urmata de cea mai dificila exorcizare din Evanghelii. Astfel, mult dezbatutele 6 sau 8 zile din preambul au rolul de a crea o conexiune intre Metamorfoza si invataturile precedente1.

Pentru a putea discuta despre persoanele prezente, trebuie mai intii sa fim martorii metamorfozei. Abia dupa metamorfoza apar Moise si Ilie.

Asa cum am aratat, episodul anterior este direct legat de Metamorfoza. Pentru ca de fapt, ce se discuta inainte? „Cine imi zic noroadele ca sint?” Ioan Botezatorul, Ilie, Prooroc. „Dar voi, cine imi ziceti ca sint? Iar Petru raspunzind a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Iar El, dojenind pre dinsii, le-a poruncit nimanui sa nu spuna aceasta” (Luca 9:19-22) Nici demonilor nu le da voie sa-l numeasca Hristos (Marcu 1:24-25).

In ce consta deci metamorfoza? Care este stadiul urmator, dupa a fi „Iisus” (Mintuitorul) si „Fiul Omului”? Iisus devine „Hristosul”, adica „Unsul lui Dumnezeu”. Abia in aceasta forma este Imparatul. Pina in acest moment, El nici macar nu permite sa fie numit Hristos in public, in timp ce, dupa intrarea in Ierusalim, nu mai tagaduieste ca este Imparatul Iudeilor. Iata cum in sfirsit Iisus, devenit Hristos, cuprinde in sine intreaga Treime.

Episodul are loc noaptea2 si nu intimplator. Nu doar cu rol metaforic – pentru ca in intuneric lumina este mai usor de vazut, nici pentru ca, in traditia crestina, ziua incepe la apusul soarelui3, deci noaptea nu este sfirsitul, ci inceputul unei noi zile. Principalul motiv este ca Lumina a fost creata in intuneric (Geneza 1:3-5).

Acum abia putem arunca o privire asupra personajelor de fata.

Avem pe de o parte pe Hristos, apoi pe Moise si Ilie „in slava”. Cine poate sta „in slava”, care este vehiculul Domnului? Doar Dumnezeu insusi. Dar cum de sint Moise si Ilie Dumnezeu? Moise, care reprezinta Legea – o lege ce am vazut ca este de fapt un Legamint – adica autoritatea, este totodata conducatorul evreilor in timpul Exodului, crescut la curtea Faraonului, adoptat fiind de catre fiica Faraonului, deci este si print (Exodul 1:10). Pe scurt, Moise il reprezinta pe Dumnezeu Tatal. Ilie, ii reprezinta pe prooroci. Dar ce fac proorocii? Transmit mesajele primite direct de la Ingerul Domnului. Pe scurt, Ilie reprezinta Cuvintul. Iar Hristos se reprezinta pe sine, ca Fiu si Mostenitor (Uns) al lui Dumnezeu. Aceste trei personaje sint aratarea Treimii Ceresti („in slava”)

Pe de alta parte, ii avem pe cei trei apostoli, Ioan, Iacov si Petru. Sa-i vedem pe fiecare in parte. In finalul episodului, ni se explica asocierea dintre Ioan si Ilie. Ioan, este de fapt chiar Ilie, in forma trupeasca. Iacov este numele pe care l-a purtat Israel, intemeietorul, tatal (la propriu) poporului ales, inainte de a se lupta cu Domnul. Putem deci asocia pe Iacov cu Moise, in calitate de reprezentant al Tatalui. Ramine ca Petru il reprezinta pe Fiu. Ori nu am fi putut face aceasta alipire daca Hristos participa la adunare in forma sa de Fiu al Omului.

Dar ce temei avem pentru a-l considera pe Petru Fiul lui Dumnezeu? Tocmai cuvintul lui Dumnezeu. Daca, la Botezul lui Hristos, Duhul Sfint se arata sub forma unui porumbel, aici Dumnezeu coboara in slava pentru a-l confirma pe Petru. Norul luminos este insasi Slava Domnului, asa cum apare ea in Exodul 13:21 „Dumnezeu ii calauzea ziua in stilp de nor, iar noaptea in stilp de foc, ca sa le arate calea” Ce se spune despre Iisus? Ca va boteza cu foc!

Mai mult inca, asa cum lui Iisus Ioan ii refuza mai intii botezul, iar El trebuie sa confirme verbal ca doreste acest botez (Matei 3:14-15Iar Ioan îl oprea pre el, zicind: Eu am trebuinta a ma boteza de Tine, si Tu vii catre mine? si raspunzind Iisus, a zis catre el: Lasa acum, ca asa este cu cuviinta noua, ca sa plinim toata dreptatea. Atunci l-a lasat pre El.„), si Petru trebuie sa confirme verbal ca se ofera pe sine4. Dumnezeu isi respecta promisiunile si, pentru ca a dat oamenilor liberul arbitru, nu obliga pe nimeni, nici macar pe proprii sai Fii, sa faca un lucru pe care nu l-au ales singuri. Ori ce spune Petru, „nestiind ce graieste”? „bine este noua a fi aici; si sa facem trei colibe: tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una„(Marcu 9:5) Trei trupuri, trei colibi pentru cele trei persoane ale Treimii Celeste5.  El propune nimic altceva decit sa-i aduca din cer pe pamint! „Vie imparatia Ta! precum in cer, asa si pre pamint” (Matei 6:10) Si nu oricum, ci lasind sufletele lor la o parte, pentru a le primi pe cele dumnezeiesti6.

Dupa ce Petru da dovada de atita dragoste si daruire incit renunta la sine insusi, ce spune Glasul din Nor? „Acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta sa ascultati.”  (formula „intru care am bine voit” apare doar la Matei). Nu prea seamana cu vorbele de la Botez, nu-i asa7? Petru este de altfel singurul om care a fost botezat chiar de Dumnezeu si aceasta nu in cadrul, sau in urma unor viziuni, sau intimplari exceptionale: ” si eu zic tie: ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui pe dinsa8(Matei 16:18) El a fost ales direct, asa cum Maria a fost aleasa direct pentru a-l naste pe Iisus. Intrucit am vazut ca prin Iisus, cu exceptia citorva momente notabile, vorbeste insusi Dumnezeu, il putem considera pe Petru finul, deci fiul spiritual al lui Dumnezeu, adica fratele lui Iisus, inca dinainte de a fi confirmat in noaptea Metamorfozei.

Oare nu este si aceasta o metamorfoza, confirmarea lui Simon ca Petru, din pescar in apostol si apoi in Capul Bisericii?

In Evanghelia dupa Ioan nu regasim evenimentul in forma de mai sus, dar regasim confirmarea lui Petru. „Deci daca au prinzit, a zis lui Simon Petru Iisus: Simone al lui Iona, iubesti-ma mai mult decit acestia ? Zis-a lui: Asa Doamne, tu stii, ca te iubesc. Zis-a lui: Paste mieluseii mei. Zis-a lui iarasi a doua oara: Simone al lui Iona iubesti-ma ? Raspuns-a lui: Asa Doamne, tu stii, ca te iubesc. Zis-a lui: Pastoreste oile mele. Zis-a lui a treia oara: Simone al lui Iona, iubesti-ma ? S-a mihnit Petru, caci a zis lui a treia oara: Iubesti-ma ? si a zis lui: Doamne, tu toate stii, tu stii ca te iubesc. Zis-a Iisus lui: Paste oile mele. 9” (Ioan 21:15-18) Iisus inviat si proslavit este Iisus metamorfozat. Asa cum in episodul Schimbarii la fata, din el se proiecteaza toate persoanele Treimii, aici fiecare persoana in parte il intreaba pe Petru si, in urma raspunsului acestuia, il reconfirma drept pastor al turmei sale, adica drept mostenitor. Ori doar un Fiu il poate mosteni pe Tata.

Schimbarea la fata este cheia crestinismului, pentru ca ne arata cele doua biserici – Biserica luptatoare, pe Pamint, adica in fiinta si Biserica biruitoare, in Cer, adica in transcedenta – avind drept cap pe Petru si respectiv pe Hristos.

O urmare neasteptata a intelegerii Schimbarii la fata este decriptarea episodului naucitor din Ioan 19:26-27Deci Iisus vazind pre Maica sa, si pre Ucenicul stind, pre care iubea, a zis Maicii sale: Femeie, iata Fiul tau. Dupa aceea a zis Ucenicului: iata Muma ta; si dintru acel ceas o a luat pre dinsa Ucenicul intru ale sale.” Cine poate fi fiul Mariei decit Iisus insusi? Deci El trece in Duh in Ucenicul cel mai iubit. Si cine ar putea sa-l primeasca pe Fratele lui Petru, decit fratele lui Petru, cel intii chemat dimpreuna cu el? Ucenicul cel mai iubit este, deci, Sfintul Apostol Andrei. 10

Ba mai mult, Sfintul Andrei este reconfirmat in Ioan 21:20-23 „Iar intorcindu-se Petru, a vazut pre Ucenicul, pre care iubea Iisus, mergind după el, care a si cazut la cina pre Pieptul lui, si a zis: Doamne, cine este cela ce va sa te vinza? Pre acela vazindu-l Petru, a zis lui Iisus: Doamne, dar acesta ce? Zis-a Iisus lui: De voi vrea sa ramina acesta pina voi veni, ce-ti este tie ? Tu urmeaza mie. Deci a iesit cuvintul acesta intre frati, ca Ucenicul acesta nu va muri; si nu a zis Iisus lui, ca nu va muri; ci, de voi vrea sa ramina acesta pina voi veni, ce-ti este tie?” Oho, afirmatia ca Sfintul Andrei este inlocuitorul lui Iisus pina la A Doua Venire este intarita prin repetitie! Avem cu alte cuvinte un frate stiut si unul secret (niciodata nu este numit direct, ci il aflam doar prin deductie), amindoi Fii ai lui Dumnezeu si Capi ai Bisericii11. Se pregatea deja Dumnezeu sa-l trimita pe Petru in lupta cu Antihristul, lasind-ul pe Sfintul Andrei cap al ortodoxiei, in tara Sfintului Andrei si printre noul neam ales, pentru ca oile cuminti sa nu se piarda pina la Judecata? Ba mai mult, repara acesti frati cumva greseala lui Cain fata de Abel?


  1. Nu putem desconsidera complet interpretarea numerelor data de Parintele Noël TANAZACQ, Paris: „Hristos face pe Om sa treaca de la 6 (care semnifica refuzul unirii cu Dumnezeu) la 8 (Invierea).”, desi nu exista nici un temei in text sau scripturistic pentru a considera evangheliile ca fiind una in continuarea celeilalte. Mai degraba gasim aici un efort de memorie al evanghelistilor pentru a situa momentul in timp, calculind ziua exacta a evenimentelor – precum noi zicem „era prima duminica dupa cutare eveniment”. Se pare ca ziua din saptamina era importanta, aleasa anume de Hristos pentru semnificatia ei. Din pacate, evanghelistii au presupus ca toata lumea stie in ce zi a saptaminii au fost spuse invatamintele despre mintuire, asa ca noi nu mai putem urma rationamentul ca sa plasam Metamorfoza intr-o anume noapte. Ar putea fi simbata spre duminica, ziua Domnului, sau ar putea fi duminca spre luni, dimineata unui nou inceput, dar nu avem dovezi. 
  2. Iar Petru si cei ce erau cu dinsul, erau ingreuiati de somn; si desteptindu-se, au vazut slava lui” (Luca 9:32) 
  3.  Modul bisericesc de a calcula zilele isi are originea in Geneza 1:5: „Si a fost seara, si a fost dimineata: ziua intii„ 
  4. vezi Luca 9:24, pasajul anterior Metamorfozei: „Ca cine va voi sa-si mintuiască sufletul sau, pierde-l-va pre El; iar cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine, acesta il va mintui pre dinsul. „ 
  5. Pentru a intelege mai bine, vezi si Luca 17:21ca iata Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este.” De aceea, Petru a grait fara sa stie (cu sensul de a intelege) ce spune, pentru ca aceasta invatatura inca n-o primisera. Insa putem citi „nestiind ce graieste” si ca „vorbind fara sa stie (cu sensul de a fi constient de) ce spune”, adica spunind cuvintul lui Dumnezeu. Astfel, lui i s-a dat in acel moment darul profetiei, prin pogorirea Duhului in nor asupra sa. 
  6. Sint doar 3 colibi, si nu 6, cite nume regasim in text.  Din 6 (numarul Antihristului) se fac 3 perechi (numarul Treimii), prin dragoste si lepadare de sine – iata biruinta asupra Antihristului. 
  7. Exista pareri potrivit carora, in 2Petru 1:10-19, Petru repovesteste Metamorfoza. Nimic mai departe de adevar. De fapt, el se justifica pe sine ca Fiu si Cap al Bisericii, facind o paralela intre Glasul de la Botez si Glasul de la Schimbarea la fata. Dupa ce repeta episodul si vorbele de la Botez, continua: „si acest glas noi l-am auzit din Cer pogorindu-se, fiind cu dinsul în Muntele cel Sfint„. Acelasi glas, nu aceleasi vorbe). Promisiunea lui Petru catre Biserica sa este cea a Fiului:  „Iar ma voi nevoi si pururea a va avea pre voi si dupa iesirea mea, ca sa faceti pomenire de acestea” – vezi „iesirea in Ierusalim” despre care vorbeste Iisus cu Moise si Ilie la Metamorfoza, anume iesirea din trup, Petru stiind deja ca ii va urma lui Iisus (Ioan 21:19). Oare „Urmeaza mie” se refera doar la Rastignire? Nu cumva si la Inviere? 
  8. Sint multe schimbari de nume in Biblie, dar aceasta este singura infaptuita de Dumnezeu in trup, sub forma lui Iisus. 
  9. Paste si pastoreste sint oarecum diferite, unul inseamna hrana („Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi” Ps 22:1) si altul indrumare. Recunoasteti originea triplei intrebari care se pune si astazi la botez? „Te lepezi de Satana?” 
  10. Sfintul Apostol Andrei s-a stabilit in Dobrogea, crestinind Romania. Evanghelia dupa Ioan ne spune ca pe Maria ” o a luat pre dinsa Ucenicul intru ale sale.„(Ioan 19:26) L-a insotit deci si ea pe Sfintul Andrei? Al ei sa fie patutul de piatra din pestera, despre care ghidul spune ca e al unui ucenic (fara temei biblic)? De aici sa provina traditia prin care Romania este „Gradina Maicii Domnului”? Si mai mult, despre ce neam e vorba in Matei 21:43, daca Fiul insusi a fost trimis „incognito” sa propovaduiasca intr-un loc anume? 
  11. Inevitabil, ne ducem cu gindul la expresia prin care Iisus este numit Fiul cel intii nascut, precum si la numeroasele pasaje in care sint mentionati fratii lui Iisus: Matei 12,46; Marcu 3,31-35; Luca 8,19,20; Ioan 2,12; Matei 13,35; Marcu 6,3; Fapte 1,14; I Cor. 9,5. Unul anume ne pune pe ginduri. „Iar pre altul din Apostoli nu am vazut, fara numai pre Iacov fratele Domnului.„(Galateni 1:19) – Intr-adevar, avind in vedere ca norul pogoara peste toti trei apostolii prezenti, am putea interpreta ca toti trei au fost numiti Fii ai Domnului, fapt totusi discutabil, deoarece adresarea este la singular, imediat dupa ce vorbeste Petru, iar majoritatea celorlalte dovezi biblice nu sustin aceasta idee. Daca citim ce scrie, cu mintea libera de prejudecati, intelegem ca de fapt Iacov nu e numit fratele lui Iisus, ci fratele Domnului! Sigur ca da! E cu totul alta mincare de peste! Ioan si Iacov reprezinta permanent celelalte doua persoane ale treimii, precum au facut-o in clipa Metamorfozei. A avut loc oare pogorirea in Duh a persoanelor treimii in Ioan si Iacov, dupa cum a propus Petru? Hmmm. Cam multi vorbitori in Numele Domnului se numesc Ioan, pentru a fi ceva intimplator ;) 

A doua Biserica si Sfintii Trei Ierarhi, sau cum tot rau-i spre bine

De ce Sfintii Trei Ierarhi – Sf. Vasile cel Mare, Sf.. Ioan Gura de Aur si Sf. Grigorie Teologul – sint sarbatoriti laolata intr-o sarbatoare imparateasca (cruce rosie, de regula dedicata sarbatorilor bazate pe Evanghelie), desi fiecare isi are o zi proprie in calendar?

A Doua Biserica putea avea efecte neasteptate asupra viitorului ortodoxiei. Nu intimplator primul Sinod Ecumenic, convocat de Constantin cel Mare, combate arianismul si construieste Crezul. Cu toate drumurile problematice pe care le-a deschis imixtiunea Cezarului in sinul Bisericii, tot raul a fost intors spre bine, in moduri nebanuite, pentru ca nebanuite sint caile Domnului.

Pentru a indrepta rosturile Bisericii si a produce efecte pozitive dintr-un eveniment negativ in esenta, Treimea s-a manifestat in lume prin Sfintii Trei Ierarhi.  Asa cum Treimea este alcatuita din trei persoane diferite, dar indivizibile, si noi separam persoanele celor trei ierarhi, in trei sarbatori distincte, si in plus azi ii sarbatorim pe toti laolalta.

Ca sa observam atributele dumnezeiesti ale fiecaruia, prima privire o aruncam in sinaxar1. Vedenia lui Ioan Evhaitul este graitoare. „Nu este intre noi, unul intii si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi.”

Sf. Ioan Gura de Aur „a tilcuit Sfinta Scriptura si a propovaduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, incit de n-ar fi fost acesta (macar ca este o cutezare sa zicem asa), ar fi trebuit ca iarăsi sa vină Hristos pe pamint„. Invataturile sale s-au adresat credinciosilor de rind, blocind manipularea doctrinei prin secularizare.

Sf. Vasile cel Mare, nascut dintr-un tata numit tot Vasile, asa cum Sf. Grigorie este nascut tot dintr-un tata Grigorie, „strabatind toata invatatura, era stapin pe toată stiinta; se folosea de toata filosofia inteleapta in lucrările sale si sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeiesti„; reorganizeaza viata monahala, punind capat exceselor celor care gresit au tradus  prin retragerea din lume chemarea lui Hristos de a-L urma. Tot el da lovitura de gratie si ereziei arianismului, un exces similar2. Este important atributul sau de filozof, cineva care intelege lucrurile la nivel de idee si nu de senzatie.

Sf. Grigorie Teologul „a ajuns la atita inaltime de teologie, ca biruia pe toti prin intelepciunea cuvintarilor si a invataturilor sale„; alcatuieste Filocalia impreuna cu Sf. Vasile cel Mare si prin cinci cuvântări teologice structureaza dogma Bisericii asupra Sfintei Treimi. Prezideaza al doilea Sinod Ecumenic, sinod care a adus Crezul in forma pe care o cunoastem si astazi – o lucrare esentiala pentru mentinerea coeziunii Bisericii, care din pacate a fost subminata din interior de Marea Schisma3.

Ioan – Invatatorul si Mingiietorul, Vasile – Conducatorul si Atoatestiutorul, Grigorie – Inteleptul si Oratorul. Fiul, Tatal si Sf. Duh, manifestati prin atributele lor in Sfintii Trei Ierarhi. Ziua Sfintei Treimi si a lucrarii sale in lume o sarbatorim astazi.

Cu rugaciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor sfinţilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor; si pe noi in unire si pasnica asezare ne pazeste si ne invredniceste de Imparatia Ta cea cereasca, ca binecuvintat esti in vecii vecilor. Amin.

 


  1. Vietile sfintilor, preluate in sinaxar, reprezinta o prima culegere in forma scrisa a traditiei, un prim tratat de etnografie, in termeni moderni. Culegerea are autor cunoscut, istoriile despre sfinti pe care le cuprinde la rindul lor nu au autor cunoscut si ne vorbesc despre intimplari dintr-un timp exemplar, facind totodata parte intrinseca din viata Bisericii. Au totodata si caracterul necesar al Traditiei, de ritual revelat, deoarece cultul ritualic, slujbele bisericesti din fiecare zi, se structureaza in jurul sinaxarului. 
  2. Pornind de la o premiza corecta, diferenta facuta in Biblie si corect consemnata in Crez, intre „nascut” si „facut”, rationamentul lui Arie ignora contextul biblic al exprimarii acestor atribute si urmeaza in mod excesiv experienta materiala si senzoriala specifica oamenilor, ajungind sa ignore latura divina si transcedentala a lui Hristos. El il considera pe Iisus o creatura si nu parte din Treime. La fel calugaria impinge excesul in sens opus. Monahia se desprinde din lume prin celibat, infrinare si saracie, renuntind la natura omeneasca, supusa „patimilor”, intelegind-ul astfel pe Hristos doar prin natura sa divina si incercind sa rupa de pe El haina umana de care este indisolubil legat prin nastere. Prin interventia Sfintului Vasile, acest exces a fost reorientat spre o viata androgin-ingereasca, iar lucrarea ascezei si a rugaciunii calugarilor a fost pusa in folosul intregii crestinatati. 
  3. Cita vreme de Crez nu s-a atins nimeni, nici o alta lucrare n-a putut submina unitatea crestinilor. Singura cale de a sfarima Biserica a fost din interiorul insasi al temeliei sale – alterarea si ulterior respingerea unilaterala a Crezului. Iata insa ca ne aflam in fata celei de-A Doua Veniri si toata disputa asupra Crezului devine futila, cita vreme Crezul insusi nu mai are valabilitate  dupa ce s-a intimplat deja ceea ce declaram prin el ca asteptam. Ce putere mai are o schisma bazata pe o disputa care si-a pierdut obiectul? 

Sfintii Constantin si Elena sau cea de-a doua Biserica

Lucrarea Apostolilor a construit Biserica Ortodoxa, in sensul original al cuvintului, „dreapta credinta”, bazata pe Cuvintul sau Legea Vechiului Testament si pe Cuvintul predicat de Iisus si de Apostoli ca ucenici si prieteni ai acestuia (v. 2 Tes 2:15) . O Biserica fara prea multe ierarhii si in care toti credinciosii erau egali, indiferent de virsta si mai ales de sex („lasati copii sa vina la mine” si epistola catre Romani, unde sint mentionate numeroase femei „care s-au ostenit intru Domnul” sint citeva dovezi).

Ca si in viata – cit timp sintem saraci, ne punem nadejdea in Dumnezeu, iar cind avem putere si bani, sintem supusi ispitei de a da mai mult Cezarului decit lui Dumnezeu – asa s-a intimplat si cu Biserica, dupa ce Imparateasa Elena l-a convins pe fiul ei Imparatul Constantin sa se crestineze. Cum sa mai dai lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu, si Cezarului ce-i al Cezarului, daca Cezarul se cheama crestin? Secularizarea a dus la demolarea adevaratei Biserici si inlocuirea ei cu una mai fastuoasa, mai incapatoare (numarul crestinilor fiind tot mai mare o data cu botezul neamurilor), mai bogata, dar din pacate, mai subreda. Sinoadele ecumenice, primele anateme aruncate asupra ereticilor si gasirea „Sfintei cruci” au deschis drumul subrezirii, iconoclasmul incununind aceste secole de trista amintire. Sa le luam pe rind.

Anatema

Sa ne uitam doar la nenumaratele dati in care Dumnezeu i-a iertat pe evrei in Vechiul Testament. Chiar si dupa episodul vitelului de aur (Exodul 32), pedeapsa aplicata a platit si a spalat pacatul, poporul in ansamblul sau fiind iertat. Aaron insusi, ale carui bune intentii de a linisti poporul s-au materializat intr-o greseala, nu doar ca a fost iertat, ci judecindu-i-se intentia si nu rezultatul ei, a fost uns ulterior de Dumnezeu ca preot. Pedeapsa ispasita curata omul de pacat si ii da dreptul la un nou inceput.

Daca in Vechiul Testament faptele vorbesc, in Noul Testament porunca iertarii este formulata explicit:

Atunci apropiindu-se catre dinsul Petru, a zis: Doamne, de cite ori va gresi mie fratele meu si voi ierta lui ? Au doara pina de sapte ori ?
Grait-a Iisus lui: Nu-ti zic tie: pina  de sapte ori, ci: pina de  saptezeci  de ori cite  sapte.” (Matei 18:21-22)

Sa presupunem ca ideea de a arunca anatema vine din alt verset al Evangheliilor:

si de-ti va gresi tie fratele tau, mergi si-l mustra pre dinsul intre tine, si intre el singur. Deci de te va asculta, ai dobindit pre fratele tau. Iar de nu te va asculta, mai ia împreuna cu tine inca pre unul, sau doi, ca prin gura a doua sau a trei marturii sa stea tot graiul. Iar de nu-i va asculta pre ei, spune-l soborului, si de nu va asculta nici de sobor, sa-ti fie tie ca un pagin si vames.” (Matei 18:15-17)

Ce inseamna „sa-ti fie ca un pagin si un vames”? Am putea crede la prima vedere ca este o excludere din societate. Citind insa Evanghelia, constatam ceva complet diferit. Iisus sta la masa cu vamesii, in casa lor, da un vames ca exemplu de pocainta, iar „paginii” din Samaria sint primul Neam care il recunoaste pe Iisus ca Mesia. „Nu au trebuinta de doftor cei sanatosi, ci cei bolnavi. Nu am venit sa chem pre cei drepti, ci pre cei pacatosi la pocainta.” (Luca 5:31-32)

Anatema = alungarea din Biserica insotita de un greu blestem, este anti-crestina, impiedica iertarea si impiedica reluarea muncii de recuperare a celui pierdut. Singura cale de recuperare a unui suflet este de a-l iubi, iar noi, ca adevarati crestini, nu putem sa luam dreptul nimanui la iubire, pentru ca Iisus a spus:

„Iar eu zic voua: Iubiti pre vrajmasii vostri, binecuvintati pre cei ce va blesteama pre voi, bine faceti celor ce va urasc pre voi, si va rugati pentru cei ce va supara, si va gonesc pre voi. Ca să fiti fii Tatalui vostru celui din Ceruri; ca pre soarele sau, il rasare preste cei rai, si preste cei buni; si ploua preste cei drepti, si preste cei nedrepti.” (Matei, 5:44-45)

Gasirea Sfintei cruci.

Daca Aaron insusi a initiat construirea vitelului de aur, tot astfel Imparateasa Elena, prin gasirea Sfintei Cruci a initiat tranformarea in idoli a icoanelor, a moastelor si a obiectelor bisericesti, continuata de Cruciade prin transformarea Sfintului Mormint intr-o Kaaba a crestinismului occidental si adusa la extrem astazi prin comercializarea de milioane de false pietricele de la Mormintul Sfint si aschii din Sfinta Cruce, atit de numeroase ca s-ar fi destramat si demolat acestea in mai putin de un an. Crucea este un simbol, un insemn al crestinilor, un semn de recunoastere prin care ne declaram crestini in fata fortelor nevazute, asa cum evreii si-au insemnat usile cu singe de miel in noaptea uciderii Intiilor nascuti (Exodul 12), un mod de a avea curajul sa-l recunoastem public pe Iisus ca Mesia, un Crez pe care il rostim fara cuvinte. Crestinii nu au nevoie de dovada fizica a Crucii pentru a crede in invierea lui Hristos, mai ales ca aceasta cruce nu face decit dovada mortii lui. Crucea fizica NU este un obiect de cult ci in cel mai bun caz, cea originala daca ar fi, doar o amintire care sa ne ajute sa ne deschidem sufletul mai mult spre Hristos. Cei care isi imagineaza, cumparind cutiute de moaste cu „aschii din cruce”, ca acolo chiar este ce scrie ca este si ca fac bine ce fac, se inseala amarnic, fiind trasi in pacatul inchinarii la idoli chiar de catre cei care ar trebui sa le salveze sufletele.

Si din nou, amestecam pe Dumnezeu cu Cezarul, platind bani grei pentru aceste false moaste catre institutia juridica a B.O.R., o institutie scutita de TVA si alte taxe, ca si celelalte culte1, bani care se scufunda pe veci in buzunarele fara fund ale reprezentantilor acesteia.

Sinoadele ecumenice

Sinoadele reprezinta prima imixtiune a statului in treburile Bisericii. Primul dintre ele a fost convocat de Constantin insusi. Sfintii Parinti, de buna credinta chiar fiind, pe linga lucrarea Domnului de a cristaliza dogma oficiala, au condamnat si diversele erezii ridicate din sinul Bisericii.

O dogma esential masculina, incarcata de restrictii (canoane) si anateme, s-a conturat sub presiunea aparatului de stat. Toate cele 10 porunci pot fi reduse la una singura, restul este simplu: procedind prin excludere, tot ce nu respecta porunca iubirii nu este crestinesc. Precum legislatia noastra actuala, care incearca in mod stufos si haotic sa detalieze Constitutia, canoanele adauga restrictii si reguli acolo unde traditia era suficienta.

Instituirea ierarhiei bisericesti, urmata in timp de restrictionarea accesului preotilor casatoriti la gradele inalte ale acesteia, grade rezervate calugarilor in prezent, a dus la o grosolana deformare a apostolatului – apostolii fiind familisti2, Iisus insusi vindecind-o pe soacra lui Petru.

Prin sinoade, la inceput Biserica a fost folosita pentru a intari puterea statului, ulterior insa ierarhia Bisericii a inceput sa se foloseasca de puterea de stat pentru a-si intari puterea seculara. Uitati-va putin la alegeri, ce repede declara toti catindatii ca sint ortodocsi si cit de drag le este sa fie filmati in biserica. Aceasta se manifesta mai concret in donatii care intra in buzunarele fara fund ale reprezentatilor Bisericii. Devine deja un cliseu, nu-i asa?

Iconoclasmul

Icoanele originale au fost portrete inspirate, ale lui Iisus si ale sfintilor. Adevaratul chip al lui Dumnezeu, pastrat pe naframa sfintei Veronica, zugravit de pictori inspirati de credinta. Iconoclasmul imparatilor a distrus in repetate rinduri icoanele, de fiecare data imparatesele ce au urmat sustinind reacceptarea icoanelor. Doctrina in baza carora au fost readuse in legalitate icoanele a condus catre inlocuirea portretelor cu pictura stilizata, simbolica, numita azi „bizantina”.  Am asistat la acelasi tip de distrugere si in Egipt, dupa ce minunatele portrete din timpul lui Akhenaton au fost ingropate si s-a revenit la pictura simbolica pe care o cunoastem azi cu totii din temple si piramide.

Asa cum la inceputul secolului trecut am asistat la o intoarcere a portretelor adevarate in pictura religioasa, incununata prin pictura lui Grigorescu de la Minastirea Agapia, retraim astazi un nou iconoclasm, pe care il platim cu naivitate chiar din banii nostri. Numeroase biserici cu picturi minunate, cu figuri dumnezeiesc luminate de iubire si frumusete divina, biserici care din nefericire nu au fost suficient de puternice si au avut enoriasi saraci, deci nu au fost trecute nici pe lista de pelerinaj, nici nu au primit moaste si nici nu au fost inscrise pe lista monumentelor de patrimoniu, sint distruse astazi prin repictare in stil „bizantin” de catre bande de amatori in frunte cu profesori universitari ajunsi acolo pe spagi. Aceste hoarde barbare lasa in urma figuri grosolan desenate, aur fals sub forma de aurolac si un Dumnezeu care se uita minios din cupola spre enoriasi. Iar oamenii speriati de puterea lumeasca pe care a capatat-o din ce in ce mai mult ierarhia bisericeasca, nu indraznesc sa deschida gura si sa se apere. Unde intra un procent gras din sumele colectate? Stiti deja – in buzunarele fara fund… etc. 🙂

Daca eu m-am enervat vazind ce s-a intimplat cu pictura bisericii de la mine din sat, apoi Michelangelo cred ca se intoarce in mormint vazind ce-au facut in Capela Sixtina la asa-zisa restaurare.  Puteti vedea citeva din picturile originale si rezultatele dezastruoase ale restaurarii aici.

Cei care fac lucrarea Antihristului in Biserica ar trebui sa se gindeasca mai bine, pentru ca de aceasta data, la Judecata, nu minia divina se va revarsa peste ei, ci soarta lor este pieirea 3, dupa cum spune psalmistul: „si dupa rautatea lor ii va da pieirii Domnul Dumnezeul nostru” (Ps. 93)

Construita pe astfel de piloni, Biserica, chiar sustinuta de credinta si iubirea crestinilor de pretutindeni si de sacrificiul sfintilor si martirilor, cunoscuti sau necunoscuti, s-a clatinat si din ea au cazut bucati in timp. Dupa marea schisma in cursul careia s-au aruncat anateme din toate partile, din aripa catolica au continuat sa se desprinda bucatele mai mici sau mai mari – protestantii, anglicanii, etc – iar acest moloz se marunteste in continuare sub intemperii, pina la situatia dezastruoasa a baptistilor, unde fiecare predicator charismatic isi „deschide” propria „biserica”. Reunirea sub oricare din acoperaminte nu ar duce decit la darimarea aripii ortodoxe, care cu incapatinare si cu mici renovari a ramas in picioare, sprijinita fiind pe un pilon suplimentar, Traditia. Traditia pastrata de popoarele ortodoxe, a caror credinta s-a intarit de-a lungul unei istorii pline de intemperii. De altfel, iata ce ni s-a promis: „si iesind El din Biserica, a zis Lui unul din Ucenicii Lui: Invatatorule, vezi, ce fel de pietre, si ce fel de zidiri. Si raspunzind Iisus, a zis lui: Vezi aceste zidiri mari ? Nu va raminea aici piatra pre piatra, care sa nu se risipeasca.” (Marcu 13:1-2); despre Ierusalimul cel Sfint, cetatea a carui descriere incepe cu Apocalipsa 21:10, Ioan ne spune: ” si Biserica nu am vazut intru dinsa: Ca Domnul Dumnezeu Atottiitorul este Biserica ei, si Mielul.” (Apoc. 21:22)
Iata problema fundamentala a Crezului din Niceea, ca produs esential al sinoadelor: ochelarii de cal. Spre deosebire de Scripturi, care sint intemporale, Crezul, fiind redactat sub presiunea secularizarii, are valabilitate limitata in timp. „Asteptam invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie” – iar cind acest lucru se intimpla cu adevarat in jurul nostru, refuzam sa-l vedem.

Cu toate acestea, pentru ca se spune ca tot rau-i spre bine, Sfintii Imparati Constantin si Elena sint niste mari sfinti si ii slavim ca atare. Ei au facut lucrarea lui Dumnezeu fara sa vrea si au ajutat la implinirea profetiei din Marcu 13 fara sa stie. Prin povestea lor si consecintele ei asupra Bisericii, dau marturie de maretia planului lui Dumnezeu si de lucrarea lui prin noi. Nebanuite sint caile Domnului!

 

 


  1. Situatia este asemanatoare si la catolici, dar si la multe denominatii unde se practica „intrajutorarea” sau colectarea zeciuielii de catre predicator. Cindva poate ne vom apleca si asupra acestei zeciuieli si a adevaratului ei inteles biblic; in doua cuvinte, ca si banii destinati Bisericii, nu ar trebui sa fie folosita de biserica sau in folosul cultelor ci redistribuita celor care au nevoie de ea (crestini sau nu). 
  2. 1Cor 11:11-12 insista asupra faptului ca omul este complet in fata lui Dumnezeu doar in familie: ” Insa nici barbatul fara femeie, nici femeia fara barbat intru Domnul. Ca precum este femeia din  barbat, asa si  barbatul prin femeie; si toate de la Dumnezeu.” Cu atit mai mult preotul si cu atit mai mult cu cit este de rang mai inalt, are nevoie de sotie pentru desavirsi lucrarea lui Dumnezeu. 
  3. Pieire, nu pedeapsa – disparitia definitiva, inclusiv a amintirii sale, ca si cum n-ar fi existat niciodata, aceasta este soarta inevitabila a raului, promisa in repetate rinduri in Scripturi.