retete

Salata de cartofi cu tofu – reteta de post rapida

Argument

Aceasta este una dintre cele mai simple si rapide retete, gustoasa, dar fara farafasticuri, potrivita astfel pentru ultima zi din post, cind nu este timp pentru gatit, insa nici din bunatatile pentru Paste nu se poate minca. Combinatia ingredientelor reprezinta o masa completa, putind fi consumata ca fel principal, sau chiar ca singur fel de mincare.

Orice incepator poate sa o prepare, fiind potrivita pentru a incuraja copii sa participe la gatit, incepind cu potrivirea gusturilor, pina la curatatul cartofilor, de la virsta la care li se permite folosirea cutitului special pentru curatat legume.

Recomandari nutritionale

Tofu, desi este supranumit „brinza de soia”, pentru ca din punct de vedere chimic este, ca si brinza, proteina coagulata, nu a fost creat, precum majoritatea preparatelor vegane, pentru a falsifica gusturile preparatelor de origine animala. Tofu este un preparat traditional de origine asiatica, la ora actuala cel mai putin daunator sanatatii dintre preparatele comerciale din soia. Se gaseste pe piata in diverse variante – simplu, afumat, sau imbogatit cu diverse adaosuri si arome (ardei,marar, etc).

Cititi cu atentie eticheta, fiind de preferat produsele care poarta mentiunile „bio”, „eco”, si mai ales „fara organisme modificate genetic (OMG)”.

Cu toate acestea, consumul de tofu este normal doar in cantitati moderate, ocazional si nu poate inlocui aportul regulat de lactate si proteina animala. De asemenea, datorita faptului ca soia este un alergen cunoscut, nu se recomanda ca aceasta reteta sa fie consumata de copii de virsta prescolara si de persoanele cu predispozitie spre diverse alergii.

Reteta

7 cartofi maricei (nu uriasi) se curata, se taie cuburi si se pun la fiert in apa cu sare. Apa se pune doar cit sa depaseasca nivelul cartofilor cu 2-3 cm. Se fierb la foc potrivit, in asa fel incit sa nu clocoteasca foarte tare. Daca este nevoie, se ia spuma formata deasupra, ca la supa.

Intre timp, intr-un castron de salata se amesteca bine: 3 cepe, curatate, spalate si taiate rondele, 150 gr tofu afumat (jumatate de cutie de 300 gr, aceasta fiind forma comerciala cea mai frecventa), taiat cubulete, 1 ceasca pentru cafea de ulei, 1 ceasca pentru cafea de otet, piper dupa gust, 2 linguri mustar.

Cartofii vor fi gata cam in 30 de minute. Trebuie sa fie bine fierti, in asa fel incit la amestecarea in salata sa isi rotunjeasca putin colturile, formind cu restul lichidelor un fel de sos, care va lega salata.

Cind sint gata si cartofii, se iau cu spumarul din apa fierbinte si se adauga asa, fierbinti, peste restul ingredientelor. Se amesteca bine.

Se poate consuma atit imediat, calduta, cit si rece, de la frigider, nefiind gretoasa calda, precum salata orientala. Tofu afumat ii va da un gust asemanator fripturii. Aranjati portiile in farfurii intinse, pe frunze de salata verde.

Extra sfat

Apa in care au fiert cartofii poate fi refolosita, impreuna cu apa de la fiertul altor legume (de exemplu cele pentru salata de boeuf). Trebuie doar sa amestecati supele rezultate de la fiertul legumelor, sa le dati in clocot si sa adaugati taitei fara ou. Taiteii fierb in cca 10-12 minute, pina ce se inmoaie si se umfla, schimbindu-si si culoarea (cind sint fierti, devin albi). La final, adaugati patrunjel verde tocat si ati obtinut o supa delicioasa si dietetica. Serviti alaturi de ardei iute murat.

Pofta buna!

Anunțuri

Trei umpluturi de placinta pentru Saptamina Brinzei

A fost o joaca si un experiment. Mai multe retete pe aceeasi masa, pentru toate gusturile din familie. Iar pentru ca pina azi n-am mincat nicaieri placinta cu loboda, am nascocit noi una. Am derivat-o oarecum din placinta cu spanac, dar loboda este inconfundabila si inegalabila, mult mai palatabila decit nisiposul spanac.

Aluatul de placinta: aluatul dospit preferat, din 1,25 kg faina.

Brinza: un bot de brinza telemea maturata, grasa, de peste 1 kg, plus (optional) 200 gr brinza dulce framintata, scursa bine de zer.

Radeti brinza telemea intr-un lighenas, apoi o impartiti in trei:

  • umplutura de brinza cu marar: doua miini de brinza rasa se amesteca bine cu 1 ou, 1 lingura smintina (12% grasime), sau 1 lingura iaurt gras si o legatura de marar tocata marunt.
  • umplutura de loboda: o mina zdravana de brinza rasa se amesteca bine cu 2 oua si 2 linguri de smintina (12% grasime), sau 2 linguri iaurt gras. Intr-o tigaie teflonata incapatoare se caleste 2-3 minute 1 ceapa tocata marunt in foarte putin ulei (1-2 linguri) de floarea soarelui sau masline. Se adauga cca 350 grame loboda rosie congelata (sau un lighenas de loboda cruda aleasa, oparita, stoarsa si tocata marunt) si se inabusa impreuna pina ce scade complet apa. Se lasa la racit. Cind sint racorite, se adauga in ele compozitia de brinza si o legatura de marar tocat.
  • umplutura dulce: restul de brinza se framinta cu 3 oua, brinza dulce framintata, un pumn de stafide si zahar dupa gust. Trebuie sa rezulte cam jumatate de lighean de 3 l de umplutura.

Aluatul de placinta, bine dospit, se imparte in 8 parti egale. Se intind pe rind boturile de aluat pe o folie sau musama unsa cu ulei, se ung cu umplutura si se ruleaza, avind grija sa se inchida bine la capete, prin presare cu mina, sau cu o furculita. Atentie la umplutura de loboda, care este mai fluida.

Se aseaza rulourile in tavile de friptura de la aragaz, tapetate cu hirtie de copt, cite 4 in tava. Se coc cca 30 minute, la foc mare, in primele 15 minute, apoi la foc mic. Timpul de copt difera functie de tipul de aluat si de cuptor, asa ca trebuie sa verificati periodic starea placintei dupa primele 20 de minute.

Cantitatile ar trebui sa va ajunga pentru: 4 rulouri dulci, 1 rulou cu brinza si marar, 3 rulouri cu loboda.

Intre timp se pregatesc doua solutii de finisare. Pentru placintele sarate, in 50 ml de apa se dizolva sare pina se obtine o solutie saturata (sarea nu se mai dizolva). Se scurge in alt vas, pentru a separa sarea nedizolvata. Pentru placintele dulci, 1 lingurita plina-plina de miere se inmoaie pe foc, adaugind putina apa, cit sa se formeze uns irop foarte gros, ca de dulceata.

Placintele coapte se pensuleaza cu solutiile pregatite, indata ce se scot din cuptor. Se acopera cu servete de pinza si se lasa cel putin 30 minute pina a fi taiate felii si servite. Toate retetele se potrivesc minunat cu iaurt, dar si cu un ceai cu lamiie, atit ca aperitiv, cit si ca mic dejun consistent.

Pofta buna!

Salata de surimi cu orez – dezlegare la peste – reteta rapida

Argument

Postul Craciunului, desi lung, este un post usor, avind dezlegare la peste in toate zilele de sarbatoare, plus simbetele si duminicile. Daca de obicei prefera carnea de vita, pui, sau porc, mai satioase, acum romanii se simt cumva obligati sa manince produse piscicole, chiar daca nu tin post. Si aceasta e mai bine decit nimic, cel putin zilele de sarbatoare nu se uita. 😉

Pe linga clasicul crap prajit, cu mujdei de usturoi si mamaliga, haideti sa incercam o alta reteta, cu iz mai exotic: salata de surimi cu orez. E o reteta rapida, in sensul ca nu avem de stat in bucatarie decit 25-30 de minute. Timpul de asteptare e mai mare, pina se raceste orezul, dar nici o mincare nu o mincam pe loc, o lasam citeva ore, sa se imbine gusturile ingredientelor, nu-i asa?

Surimi („crab fals”) este un preparat care imita gustul carnii de crab, de regula  in forma de rulouri – o forma atit de tipic japoneza. Surimi din comert necesita o discutie suplimentara.

Veti gasi, probabil, destule articole care condamna batoanele de surimi din supermarket. Ele nu sint din crab, ci din carne de peste, fiarta si framintata cu supa de crab concentrata si diverse adaosuri, pentru a putea fi modelata in forma de foi si rulata. Acum, sa fim seriosi, sa incriminezi specia de peste, continutul in zahar, curcuma (un colorant natural, care de multe ori e inlocuit in reteta de banala boia de ardei), amidon de porumb si carragaenan (nu caragenan, cum scriu unii), un extract gelatinos din alge, este exagerat. Toate sint naturale si nu au efecte negative asupra sanatatii, in masura in care mincam portii normale. Pentru cei care maninca cit Gargantua, orice inghititura, din orice aliment, poate fi cea din urma, asa ca unii decid ca nu le mai pasa – dar asta e o alta discutie. Cit despre sare, depinde de noi ce facem cu ea – in reteta noastra, avem doua surse de sare: maslinele si surimi, iar mararul accentueaza gustul sarat. Insa evitind sa mai adaugam sare in orez si mincind fara piine (orezul si cartofii nu trebuie niciodata consumati alaturi de piine), compensam in ce priveste doza admisa.

Ingredientele cele mai periculoase din surimi sint, pina la urma, soia – daca aveti alergie la soia sau alte alergii la alimente – si monoglutamatul de sodiu, care functioneaza ca un drog in urma folosirii regulate. Deci, daca ati fost dependenti de glutamat, sau sinteti inca si doriti sa va dezintoxicati, nu preparati aceasta reteta. Asa cum nu ar trebui sa preparati nici una din retetele care va imbie cu Vegeta, Deli-kat, punga magica si altele asemenea si nici sa mincati supe la plic, instant sau nu, conserve de orice fel, etc. De departe, batoanele de surimi, pe care nu le avem pe masa in fiecare zi, sint cele mai inofensive.

Pe de alta parte, ar trebui sa fim atenti cind cumparam un alt ingredient al salatei. Maslinele sint ridicate in slavi peste tot, de aceea nu mai avem suspiciuni. Ei bine, singurele masline sanatoase sint maslinele murate,  adica sarate si uleioase, cu sau fara umpluturi si condimente. Maslinele desarate, ca si maslinele in pungi vidate, si maslinele americane „black-ripe” (cele mai periculoase) sint procesate suplimentar, iar lipsa conservantului, adica a sarii, precum si lipsa uleiului, le transforma rapid in putregai. Chiar daca tineti o dieta hiposodica, celulele dumneavoastra tot au nevoie de sare ca sa functioneze corect. Deci ocazional, ca sa nu va privati de o sursa foarte buna de mangan, care protejeaza articulatiile, puteti adauga fara frica 2-3 masline in mincare, renuntind la acea masa la piinea din comert.

Atentie! Reteta de fata trebuie consumata cu moderatie de catre hipertensivi si este complet interzisa in timpul unui tratament cu medicamente antireumatice si antiinflamatoare nesteroidiene!

Apropo de dieta fara sare, niciodata sa nu mincati complet nesarat mai mult de doua saptamini. Secretul sanatatii sta in moderatie, nu in lipsa completa a sarii.

Reteta

Intr-o craticioara incingem 2 linguri de ulei de masline. 2 pahare de orez cu bob lung se aleg si se spala in mai multe ape, pina ce apa ramine limpede. Se scurg bine si se calesc un pic in uleiul incins, amestecind continuu, apoi adaugam treptat, amestecind in continuare, 7 pahare de apa si un praf de sare grunjoasa (cit luam intre degete). Amestecam pina ce apa da in clocot, apoi acoperim si lasam la foc potrivit 15-20 de minute. Verificam periodic sa nu se lipeasca pe fund, putem sa punem si o tabla sub cratita pentru siguranta. Cind bobul este fiert complet, insa nu inflorit (isi pastreaza forma, iar daca il strivim intre degete se turteste tot, fara sa ramina un miez tare), tragem cratita de pe foc  si o acoperim cu prosoape. Va ramine acoperita pina se raceste complet. Orezul va absorbi apa si se va umfla.

Intre timp, pregatim cealalta jumatate a salatei.

Se desfac din folie batoanele dintr-un pachet de surimi congelat si se lasa sa stea deoparte. 2 cepe rosii mari se curata, se spala si se taie rondele subtiri, sau jumatati de rondele, cum va e mai usor. Se curata de simburi 10-15 masline kalamata mai moi, care se desfac mai usor felii. Se toaca 2 legaturi de marar verde si se stoarce zeama de la o jumatate de lamiie mare sau o lamiie mica. Acum batoanele de surimi deja s-au decongelat suficient si pot fi taiate rondele. Totul se amesteca intr-un bol, si se stropeste cu ulei de masline dupa gust.

Cind orezul s-a racit, in boluri individuale se pune orez fiert, se adauga salata de surimi deasupra, in proportia dorita, se amesteca (sau nu) si se serveste.

Pofta buna!

Varianta: in loc de orez cu bob lung, folositi 4 plicuri de orez prefiert, pe care il fierbeti in apa cu putina sare, in plic, conform indicatiilor de pe ambalaj, apoi il scoateti din plic si il rasturnati intr-un castron ca sa se raceasca. Se reduce timpul de asteptare, dar nu va avea acelasi gust.

Atentie! Cititi eticheta inainte de a cumpara surimi in post, unele varietati contin albus de ou!

Retete de vara – ciorba de dovlecei si fasole fideluta cu usturoi

Argument

Pentru cei care se muta de la oras la sat, socul cultural se face simtit prima data prin mincare. Nu mai poti merge zi de zi la supermarket, sau macar la piata, iar alimentele de la magazinul din colt sint adeseori dubioase. Asa ca trebuie sa cultivi legumele si fructele si sa le consumi proaspete, sau sa le conservi cum te pricepi mai bine, ca sa le ai la indemina si in extra-sezon. Cit despre delicatese, precum fructe de cactus, lapte de cocos, sau rosii uscate italiene, se sterg definitiv de pe lista de cumparaturi, fiind inlocuite cu ulei, zahar si otet pentru o luna.

Vrind-nevrind dai nas in nas cu retetele bunicii, cu putine ingrediente, care pot fi adunate pe fuga din gradina chiar inainte de a le pune la fiert. Dupa un timp, constati ca n-ai pierdut nimic, ba chiar poate ai luat in greutate citeva kilograme… fara sa creasca si colesterolul in acelasi timp.

Aceste doua retete invatate de la bunica par banale, insa rareori le-am intilnit pregatite corect. Cele mai frecvente erori de preparare sint aglomerarea prea multor ingrediente, care mascheaza aroma principala a mincarii si servirea incorecta.

Retetele

Ciorba de dovlecei

Romanul este econom, asa ca pentru ciorba foloseste dovlecei mai mari, care deja nu mai merg nici rasi in salata, nici umpluti. Din pacate, in piata ajung mai rar astfel de uriasi, dar puteti folosi si obisnuitii dovlecei in floare, in cantitatea adecvata.

Incerc sa va dau reteta originala, in ordinea exacta a operatiunilor. Unde nu-i gradina, puneti pe lista de cumparaturi…

Scoateti din gradina 3-5 morcovi noi, ii spalati bine, le taiati radacina si frunzele si apoi ii taiati rondele subtiri. Atentie! Morcovii noi nu se curata, nici riciind cu un cutit, nici cu peria sau buretele de sirma si cu atit mai putin cu vreun cutit de curatat legume. Nu se curata defel, doar se spala.

Circa 5 cepe mari, cepele noi fiind ideale in aceasta perioada a anului, se curata de frunze si foi si se toaca marunt.

Intr-o oala de cca 7 litri, puneti ulei cit sa acopere fundul oalei, il incingeti pe foc si apoi turnati morcovul si ceapa, sa se caleasca bine, pina se coloreaza totul de la morcovi si ceapa devine sticloasa. Apoi turnati o ceasca de apa, acoperiti si inabusiti, mai adaugind apa apa si amestecind din cind in cind, pina ce morcovul e patruns bine. Verificati morcovul, el va fierbe mai greu decit ceapa noua, care imediat se topeste, ca si ceapa verde.

In timpul asta luati din gradina doi-trei dovlecei mari, dar a caror coaja inca nu este tare si poate fi curatata, ii spalati bine, ii curatati de coaja (cutitul special pentru cartofi va face minuni) si ii taiati jumatati. Cu o lingura scoateti miezul samintos, pina la pulpa propriu-zisa, mai tare si fibroasa. Aruncati miezul, iar barcutele de pulpa ramase le taiati mai intii fisii, apoi cubulete.

Tocmai bine, cind morcovul e fiert, veti avea cam un lighean de bucatarie plin de cuburi de dovlecel. Le turnati in oala pina la doua treimi din inaltimea ei si umpleti oala cu apa. Dovlecelul este o leguma sucita, el absoarbe apa si se umfla la fiert, nu scade, asa ca nu va zgirciti cu apa de la bun inceput, ca sa aiba de unde sa scada la fiert – apa adaugata spre finalul fierberii va da ciorbei un gust apos. Chiar daca mai scade, important e ca dvolecelul sa fiarba bine-bine, sa fie malaiet, sa se topeasca in gura.

Acum asteptati sa dea in clocot si din acel moment cronometrati 20 de minute. Dovlecelul ar trebui sa fie fiert deja, dar nu strica sa-l incercati. Acum e momentul sa adaugati o rosie jupuita de pielita si tocata marunt, doar daca vreti neaparat sa vedeti ceva rosu plutind prin ciorba – este un ingredient optional. Finalizam ciorba, adaugind acreala dupa gust, dar sa iasa acra doar pe jumatate cit am vrea. Presaram marar tocat marunt, cit sa inverzeasca suprafata oalei.  Puneti si un praf de sare, mai cu zgircenie si pe gustate, pentru ca mararul confera doar el singur gustul sarat.

Acum lasati ciorba la racoare vreo ora-doua, ca sa se imbine gusturile.

Servire: in strachina de lut, neaparat. Atentie! Aceasta ciorba nu se serveste fierbinte! Calduta, sau chiar rece va fi ea buna, mai ales daca e dreasa cu iaurt. Dresura finala se face direct in strachina, astfel:

  • de post – acriti cit e nevoie, cu orice vreti voi – bulion de zarzare, zeama de lamiie, sau sare de lamiie daca nu-i altceva disponibil.
  • de dulce – acriti cu iaurt natural bine fermentat, sau cu un lapte batut, care la caldura de afara va fi foarte acru in doua-trei zile de la insamintare; daca nu-i iaurt, dar vreti de dulce, adaugati putina sare de lamiie si citeva bucati de brinza grasa de vaca.

Daca va ramine dovlecel taiat cubulete, care n-a mai incaput in oala, il opariti in apa clocotita, cu un pic de sare, 3 minute de cind incepe sa fiarba din nou, dupa adaugarea legumei, il lasati in strecuratoare pina se raceste si il puneti la congelator, pentru la iarna.

Fasole verde cu usturoi

Aceasta reteta iese cel mai bine cu un soi de fasole cu pastaia lata, galbena, cu vinisoare movalii (pastaia lata, nu subtire, cum am vazut in piata in ultimii ani) – boabele uscate sint alb cu violet, precum vacuta Milka. Pe locul doi este fasolea cu teaca tot galbena,  insa cu bobul uscat albastru inchis, de zici ca-i negru – aceasta fasole nu face ate. In lipsa de altceva, e buna si clasica fasole fideluta verde, pe care o gasiti si in borcanele de conserve.

Fasolea fideluta se culege dimineata, pe roua si se grijeste imediat. Se spala bine, pastaie cu pastaie si i se rup virfurile ascutite si coditele.

Indiferent ce vreti sa gatiti din pastai, ele trebuie mai intii oparite. Oparirea este probabil cea mai importanta operatiune pentru reusita oricari retete cu fasole pastai, iar multe persoane o ignora. La oparire aerul din pastaie iese, textura se inmoaie, iar mirosul neplacut ramine in apa. Dupa ce le-ati oparit, veti putea da deoparte cu usurinta pastaile batrine, care pastreaza o textura rigida.

Puneti apa la fiert intr-o cratita, cu oarece sare. Cind apa clocoteste, rasturnati pastaile si asteptati sa dea din nou in clocot. Cronometrati 5 minute, timp in care mai apasati cu un spumar pastaile in cratita. Scoateti pastaile cu spumarul si aruncati apa.

Reinnoiti apa si sarea aferenta si puneti fasolea oparita la fiert. Ea trebuie sa fiarba cca 20 de minute dupa ce apa da in clocot, dar nu strica sa verificati inainte de a o scoate din apa.

Aveti timp acum sa pregatiti usturoiul. Curatati o capatina mijlocie, taiati in patru cateii si ii puneti intr-un pisalog de lemn, cu un praf de sare grunjoasa. Ii pisati pina se fac pasta.

Scoateti fasolea din apa fierbinte, intr-un vas rezistent la temperatura. Adaugati imediat, peste pastaile fierbinti, usturoiul pisat, otet si ulei de floarea soarelui (de calitate, fara miros) dupa gust. Putin mai mult otet, pentru ca va fi absorbit de leguma.

Acum dati salata la rece. Cind s-a racit, puteti s-o puneti si in frigider pentru citeva ore. Serviti la prinz, ca fel principal, cu piine pe vatra.

Pofta buna!

 

Reteta ieftina – snitele de soia cu sos de gogonele

Argument

Sosul de gogonele

Il recomand cu toata caldura – hreanul actioneaza ca un conservant ideal si nu-si va schimba gustul nici peste un an. Friptura, dar si unele sosuri tip ketchup, pentru carne sau cartofi, vor beneficia cu succes de acest adaos.

Reteta provine dintr-unul din primele numere „Practic in bucatarie”, de pe vremea cind apartinea doamnei Mariana Braescu, n-avea prea multe poze, nici retete probate si era plina de retete gresite, sau cu ingrediente lipsa. In momentele de plictiseala, mi-am facut obiceiul sa decupez doar retetele care-mi faceau cu ochiul si sa le probez din cind in cind. Astfel ca nu pot acorda credit autorului retetei, dar tin sa-i multumesc pe aceasta cale.

Apropo, stiti cumva de ce, dupa ce-au reusit sa puna pe picioare o afacere profitabila, depasind stadiul de idee stralucita, ba chiar avind un renume bine stabilit, oamenii fac un pas absurd si vind acea afacere unuia din marii rechini internationali? Nu-i mai stapinesc dezvoltarea? Se retrag la pensie cu banii cistigati, pentru ca nu vor, sau nu au cui s-o lase mostenire? Sau rechinii fac presiuni aupra lor? De ce rechinii ar fi mai calificati sa administreze afacerile pe care le inghit decit initiatorii lor? Luminati-ma si pe mine, va rog, daca v-ati intilnit cu asa ceva…

Texturatul din soia

Va mai amintiti sloganul anilor ’90? „N-ati mincat salam cu soia”, ca noi, romanii ramasi in tara… Nimic mai putin adevarat. Romanii inca mai beneficiau de emulsie de sorici in preparatele din carne, iar soia era adaugata neprocesata, sub forma de faina, in timp ce „tarile industrial dezvoltate” erau indopate cu aceleasi falsuri pe care le inghitim si noi astazi fara sa cricnim – proteina texturata din soia si o multime de grasime fixata in gelul respectivei proteine, o mixtura care vede si ceva carne cind trece pe linga ea in drumul spre sacii cu amestec de condimente, sare si diverse chimicale pentru pastrarea culorii si cresterea nemasurata a termenului de valabilitate.

Soia, o leguminoasa, ruda buna cu fasolea, nautul si lintea, provine din Orient, unde s-a inventat si vestitul sos de soia, la fel de falsificat in supermarket ca si salamurile. Daca nu sinteti atenti la eticheta, veti pune in salata apa cu sare si caramel, in loc de sos fermentat. Prima mea intilnire cu soia a avut loc in copilarie, cind mi-a sarit in ochi din paginile unui almanah din anii ’60 gasit prin pod. Tocmai se descoperise capacitatea proteinelor sale, cam insipide in starea lor naturala, de a absorbi cu usurinta orice aroma straina.

Era o perioada tulbure. Lumea traia inca sub impresia Razboaielor Mondiale – majoritatea adultilor le vazusera pe amindoua, precum si foametea ce-a urmat dupa ele. Populatia globala se afla intr-o expansiune fara precedent – desi la acea data nu aveau idee cite miliarde vom fi azi, nici nu-si imaginau ca vad cu ochii lor Invierea mortilor in trup si nu vreun fenomen demografic normal, alimentat de euforia anilor de pace. Adaugati in ecuatie si cursa catre lansarea primilor oameni in Cosmos si veti intelege de ce descoperirea texturatelor din soia a parut geniala. Carnea falsa a fost considerata solutia salvatoare pentru tarile suprapopulate, dar si pentru cosmonauti. Si uite-asa au aparut pe de o parte filme precum cehoslovacul Vizitatorii si pe de alta infloritoarea industrie a semipreparatelor din „carne” – fish fingers, chicken nuggets… chiar credeati ca sint din carne adevarata? 😀

Lucrurile s-au complicat insa cind au trebuit puse in practica. Pentru ca functionarea noastra corecta depinde de proteinele animale, in special din ou si lapte, proteine care contin toti aminoacizii esentiali (caramizi de constructie ai muschilor, pe care omul nu-i poate produce si trebuie sa-i ia, ca si pe vitamine, din hrana), toate popoarele maninca produse animale cu pofta nestavilita. Gustul nostru este dezvoltat si format in asa fel incit sa deosebim carnea de legume. Trebuia sa fie pacalita o lume intreaga, facuta sa creada nu ca maninca produse din carne – cu toata ingaduinta, n-ar fi fost posibil – ci sa creada ca maninca produse vegetale care-i fac mai bine decit produsele din carne.

Romania, o tara in care publicitatea consta mai ales in enormele afise cu „Nici o masa fara peste oceanic”, a fost complet descoperita in fata provocarii. Partidul a gasit de cuviinta sa spuna adevarul si sa pledeze pentru alimentatia rationala si astfel ne-am simtit cu totii inselati aflind ca in salam intra si faina de soia.

Tarile in care „reclama e sufletul comertului” au fost mai viclene. Au orchestrat campanii masive, sustinute de medici – fie platiti, fie indoctrinati, fie pur si simplu nestiutori – in care s-au explicat beneficiile vegetarianismului, efectele binefacatoare ale plantei miraculoase numita soia, etc, etc. Cumva, aceste campanii s-au suprapus cu grupurile de plictisiti care militeaza pentru tratamentul uman aplicat animalelor si deodata au facut explozie curentele vegane, in care soia a devenit alimentul bun la toate.

Descoperirea efectelor adverse ale consumului de texturate – inevitabile, ca si in cazul oricarui aliment intens procesat industrial, v si margarina – n-a avut parte de aceeasi reclama, desi unii medici, pacaliti initial, precum Dr. Oz si site-ul Real Age, care au facut lobby pentru soia, si-au retras sustinerea dupa un timp. Retragerea sustinerii nu e insa totuna cu o campanie de informare corecta. Mortile sugarilor hraniti cu lapte de soia au fost musamalizate, despre numeroasele alergii aflam doar sub forma mentiunii pe etichete „poate contine urme de soia”, iar cei care explica aceste lucruri sint discreditati indata ca adepti ai teoriei conspiratiei.

Povestea se repeta in mod ingrijorator in cazul uleiului de palmier. Efectele adverse si toxicitatea pe termen lung (adica ce patim daca se acumuleaza in organism in ani de consum regulat) ale acestui produs necomestibil sint inca incomplet cunoscute, destul insa pentru a sti ca e periculos pentru sanatate. Intrat pe piata ca urmare a nevoii firmelor de fast-food si catering de a refolosi de cit mai multe ori uleiul pentru prajit – rezista la temperatura mare si utilizare intensa – ne-a intoxicat destul pina ce primele semne de intrebare si dovezi ale pericolului pe care il reprezinta au inceput sa transpara in presa stiintifica. Ei bine, daca la inceput a fost folosit doar pentru fast-food, industria alimentara parca abia astepta sa fie dovedit daunator sanatatii ca sa-l includa in orice, pina si in ciocolata. Asa ca trebuie sa citim cu atentie etichetele citorva zeci de produse similare ca sa gasim unul fara ulei de palmier.

De ce totusi aduc aici o reteta cu snitele de soia?  Mai ales, in speranta ca Argumentul meu va deveni un contra-argument dupa ce-l cititi. Dar si pentru ca unii oameni chiar nu-si permit sa cumpere carne. Daca vreti sa mincati snitele de soia pentru ca sinteti in post si vreti sa inlocuiti carnea cu ceva asemanator, ginditi-va de doua ori inainte s-o faceti. Daca sinteti vegani, sau vegetarieni, mai bine invatati sa gatiti legumele in starea lor naturala, in loc sa falsificati gustul carnii, de care poate va e dor in secret, insa „principiile” nu va lasa. Dar daca sinteti in situatia in care am vazut multe familii, in care soia e singura carne ce si-o pot permite in afara zilelor de sarbatoare, cu sigurata reteta aceasta este mai sanatoasa decit sa le dati prin faina si sa mincati acea prajeala indigesta.

 Reteta

Sosul de gogonele

3 kg gogonele se dau prin masina de tocat si se lasa in strecuratoare pina a doua zi, acoperite cu un tifon, ca sa nu dea musca. Se vor scurge astfel de suc si textura se va inmuia putin.

A doua zi se amesteca gogonelele cu 500 gr hrean ras sau dat prin masina de tocat, doua borcane de mustar si 3 linguri zahar. Folositi o lingura de lemn, pentru a nu oxida. Se pune in borcane de 400 gr si se deasupra se toarna ulei fierbinte. Capsati si consumati la nevoie.

Poate inlocui mustarul in retetele de friptura. Poate fi adaugat cu generozitate si intr-un sos de rosii pentru chiftele.

Friptura

Texturatele se fierb in apa cu legume deshidratate, sare si mult piper macinat. Puteti folosi condiment tip Vegeta, sau un cub de supa, dizolvate in apa fierbinte, dar trebuie sa fiti avertizati ca glutamatul de sodiu din ele functioneaza ca un drog si da dependenta.

Se scot si se preseaza citeva minute intre doua funduri de lemn, ca sa piarda excesul de apa. Cu o lingurita, luam sos de gogonele din borcan si ungem bine snitelele pe ambele parti. Nu mai e nevoie sa adaugati sare si piper, daca le-ati pus in apa de fiert.

Acum aveti mai multe variante de preparare.

  1. Varianta rapida. Prajiti snitelele in ulei incins, intr-o tigaie de teflon. Ulei mai putin, ca sa formeze o crusta. Intoarceti cu grija, ca sa nu rupeti crusta si rumeniti si pe a doua fata. Serviti fierbinte, cu o garnitura neutra – piure, cartofi natur, legume sote – si muraturi.
  2. Varianta rafinata. Intr-o tava cu putin ulei, aranjati snitelele ca pe friptura, stropiti cu suc de rosii, piper si dati la cuptor pina se rumeneste. Serviti tot cu garnitura.
  3. Varianta hranitoare. Dupa ce le ungeti cu sosul, puteti sa treceti snitelele printr-un aluat alcatuit din ou batut cu o lingura de faina, sau pesmet. Prajiti la foc iute, in mult ulei.

Si in final, varianta sanatoasa 😉 Renuntati sa mai cumparati texturatele de soia. Doua bucati de piept de pui dezosat, se desfac pe jumatate, ca sa fie mai subtiri, se bat bine cu ciocanul de snitele (o ustensila indispensabila intr-o bucatarie, oricit de modesta), se ung cu sosul pe ambele parti si se pun pe gratar pina se rumenesc. Garnitura – aceeasi.

Pofta buna!

 

 

Salata de fasole boabe – reteta de post

Argument

Dupa de am vorbit despre fasolea pastai, iata si o reteta cu fasole boabe. Desi prezenta in majoritatea cartilor de bucate, in diverse variante, aceasta este o reteta oarecum eluziva. Am incercat-o de citeva ori fara sa obtin ceva cit de cit comestibil. Pina ce i-am descoperit ingredientul secret: hreanul.

Hreanul e o crucifera autohtona, ruda cu varza. Simplul fapt ca este o crucifera, adica florile sale au 4 petale in forma de cruce, ne duce cu gindul la energii pozitive. Pornind de aici, stramosii au constatat ca el actioneaza in mod magic pentru stirpirea puricilor, creaturi demonice,  prin extrapolarea efectului crucii asupra dracilor, dar este considerat si afrodisiac – mai degraba o reminiscenta a vechilor „leacuri de dragoste”, ceea ce e cu totul altceva.

Este folosit intens in tratarea reumatismului,  mai ales sub forma de unguente, de cind companiile farmaceutice lupta sa impuna medicina alopata ca forma „kosher” a medicinii, ascunzind faptul ca principiile active din medicamentele lor sint furate din medicina traditionala, de au ajuns sa convinga pina si Biserica, sau mai precis anti-crestinele sale „birouri pentru erezii”. De aceea, pentru a reveni la natural, iata si reteta strabunicii: se pune hrean ras intr-o sticla si se acopera cu tuica. Sau cu gaz lampant, daca mai aveti de unde sa luati. Se lasa minim 1 saptamina la macerat si se aplica sub forma de comprese sau frectii. Functioneaza la fel de bine si pentru raceala si gripa, dureri musculare. Nu are termen de valabilitate – folositi pina se termina. Probabil alunga si puricii aplicat pe piele in formula asta 🙂

In bucatarie, il stim probabil cel mai bine din borcanele cu muraturi si din salata de sfecla rosie, unde functioneaza ca un conservant natural. Dar la fel de bun e si in salatele care contin cartofi, sau in diverse sosuri pentru friptura.  Desi intra in categoria condimentelor picante, in mod bizar are efect invers asupra ulcerului – il trateaza. Traditional, pentru dureri de stomac se consuma amestecat cu zahar.

Reteta

Reteta are doua parti – operatiunile pregatitoare si prepararea propriu-zisa.

Operatiunile pregatitoare

  • Hreanul ras – acesta se prepara din timp, adica e bine sa-l avem mereu in casa. Unii spun ca e bun primavara, pina la prima furtuna cu tunete, altii il scot din pamint toamna, in vremea muraturilor. Oricind ar fi, radacina de hrean se curata de coaja si se rade sau se da prin masina de tocat, daca e mai multa. Indata ce s-a maruntit, se presara un praf de sare, apoi razatura se amesteca bine cu otet de vin, batind cu furculita. Nu este o cantitate fixa de otet, depinde de hrean – puneti pina ce amestecul devine pastos si incepe sa fie zemos cind apasati cu lingura. Imediat il indesati bine de tot in borcane de 375 ml (nu prea mai au toate acelasi volum, deci orice dimensiune intre 300 si 400 ml, nu mai mari, ca sa nu stea mult incepute), sa nu ramina goluri de aer.

Cu hreanul trebuie lucrat repede, sa dea de otet inainte ca principiile active sa se oxideze in aer. Dupa conservare, el se va macera usor in otet, capatind o culoare mai intunecata – atunci e maturat si perfect pentru consum. Pentru urgente, trebuie sa aiba totusi cel putin 2 saptamini de macerare.

Ei, nu trebuie sa faceti hrean ras special pentru reteta aceasta, e bine sa-l aveti in casa pentru orice – salata de sfecla rosie, salate de cartofi, maioneza, sos de gogonele… Ah! Da, sos de gogonele, delicios – dar asta e alta reteta, toate la timpul lor.

  • Fasolea boabe – se alege, se spala bine si se pune la inmuiat cu o seara inainte, in apa rece cit sa depaseasca nivelul boabelor cu un lat de palma. A doua zi, se arunca apa, se mai spala in 1-2 ape si se pune alta apa pentru fiert – de aceasta data, cit sa depaseasca niveul boabelor cu 3-4 cm. Sarea se pune dupa gust, de la inceputul fierberii – fasolea fiarta fara sare nu va mai trage sare din salata si va avea un gust fainos. Nu se pune bicarbonat! Se fierbe pina ce boabele sint moi si se transforma complet in pasta cind le apasam intre degete, dar inca sint intregi si nu s-au imprastiat prin zeama.

Prepararea

Cantitatile se inmultesc dupa cita fasole ati fiert. La 3 cani de boabe fierte de fasole luam 3 cepe mijlocii taiate in jumatate si apoi felii subtiri (rondele), jumatate de borcanel de hrean conservat, 5 linguri otet de vin, 7 linguri ulei, piper dupa gust(optional). Se amesteca bine ingredientele pentru sos, ceapa desfacindu-se fisii, apoi se adauga boabele de fasole cit mai fierbinti, ca sa traga otetul.

Lasati la rece si serviti, simpla, de post, sau ca garnitura la friptura de porc.

Varianta: adaugati in salata castraveti murati rondele sau gogosar murat taiat fisii. Dar aici gusturile sint impartite, deci probati mai intii intr-o cantitate mica de salata.

Pofta buna!

P.S. Nu uitati! Fasolea boabe contine inhibitori ai digestiei, care se distrug complet doar la fierbere. Asa ca fierbeti-o bine, altfel veti intelege ce inseamna vorba din batrini:

Fasolica tucara,

boierul se bucura,

cucoana se supara. 😛

Orez cu dovleac – desert pentru duminicile de post

Povestea

Am incercat cindva orezul cu dovleac dintr-o carte de bucate. A fost material irosit. Retetei ii lipsea ceva, sau mie mi-a lipsit entuziasmul cind am gatit-o. Asa ca ani buni am ezitat s-o repet.

Acum insa, raminindu-mi o multime de umplutura de la placinta, am gatit-o cu orez, dupa ureche. Surpriza! A iesit minunata.

Combinatia intre orez si dovleac reuneste caracterul regenerativ al cerealelor, simbolizind renasterea si inmultirea crestinilor (sint o multime de pilde, in special in Noul Testament, legate de diverse cereale) cu acela solar al dovleacului (materializat in dovlecii scobiti de copii, cu luminare inauntru, care alunga duhurile rele, precum lumina alunga intunericul si dragostea alunga raul) si cu stafida, adica strugurele, din care scoatem vinul, singele lui Hristos.

Este o reteta pentru zilele de duminica din Postul Pastelui – pentru ca si in post trebuie sa sarbatorim ziua Domnului cum se cuvine. Postul nu este moartea trupului, ci hranirea sa cu spirit.

Reteta

Dovleacul turcesc se rade pe razatoarea mare, cit sa umple o cratita de cca 5 litri. Se caleste acoperit pe foc mijlociu, pe plita traditionala (mai sint inca in uz astfel de plite si cuptoare cu vatra) sau punind o tabla peste ochiul aragazului, impreuna cu mult zahar. Gustati cam pe la jumatatea fierberii, cind a scazut deja pe jumatate, insa nu e complet moale; mai adaugati zahar daca e nevoie. Tot atunci se pune scortisoara (eu am pus cam 1 lingurita, prea multa da un gust intepator preparatului)  si un pumn de stafide. Se fierbe amestecind des, pina ce scade complet si compozitia da impresia ca a inceput sa se lege.

Orezul: la cantitatea de dovleac de mai sus, trebuie cam doua pahare de orez, ales si spalat in multe ape, pina ce apa ramine limpede. Se rastoarna intr-o craticioara unde am pus mai inainte la fiert de trei ori si nitel apa fata de orez – adica la 2 pahare de orez, sint necesare 7 pahare de apa. Nu uitati de un praf de sare. Fierbeti acoperit, pina ce apa scade si bobul se inmoaie complet.

Lasati ambele compozitii sa se racoreasca, acoperite, fara a se raci complet. Orezul se va lega foarte tare daca sta prea mult in asteptare.

Intr-un vas de Jena mare, uns cu ulei, se toarna un strat de orez, un strat de dovleac, inca unul de orez, unul de dovleac si in final orez.

Dati la cuptor, la foc mediu, fara sa incingeti cuptorul inainte, cam o ora. Trebuie sa fiarba compozitia si orezul de deasupra sa devina crocant, dar nu rumenit.

Serviti caldut sau rece, neaparat cu miere de albine deasupra si cu un pahar de vin alb, dulce.

Pofta buna!