politica

Campania electorala si alte asociatii libere de idei

Ciudat cum ne zboara mintea de la un subiect la altul. Iata-ma pe mine, urmarind „In biroul presedintelui” cu invitatul serii – domnul Kelemen Hunor.

Cu siguranta emisiunea este una partizana, in care miza este denigrarea actualului presedinte, a institutiei prezidentiale si a tuturor celorlalti candidati, o capcana mortala in care cad candidatii nostri rind pe rind. Ceea ce m-a facut sa inchid televizorul oripilata a fost insa altceva si anume modul in care candidatul nostru, dornic sa fie Presedintele Romaniei, adica reprezentantul si garantul tuturor cetatenilor acestei tari, de orice etnie ar fi ei, creeaza pentru unguri o falsa imagine de niggeri in Romania. El nu doar ca refuza sa admita ideea de a deveni reprezentantul unui partid fara culoare etnica, dar insista asupra nevoii de garantii pentru etnia maghiara.

Constitutia Romaniei garanteaza egalitatea tuturor cetatenilor acestei tari, de orice etnie ar fi ei. Asa cum nu am inteles de ce negrii sau homosexualii cer drepturi suplimentare si vor sa fie mai egali decit noi, cei care nu sintem „speciali” prin nimic, la fel nu inteleg despre ce garantii vorbeste domnul Hunor. Cit despre asocierea cu negrii, ea este cel putin frauduloasa. Daca negrii au ajuns in anumite tari in calitate de sclavi, lipsiti complet de drepturi cetatenesti si chiar de recunoasterea apartenentei la specia umana, secuii au ajuns in Romania in calitate de forta de presiune exercitata de guvernul Austro-Ungar asupra populatiei romane din Transilvania si au fost gratulati in acea vreme cu drepturi suplimentare – carora poate ca le simt lipsa astazi, intr-un stat in care cetatenii sint egali. Si nu vorbesc in necunostinta de cauza, pentru ca a fost sa fie ca eu sa lucrez indeaproape cam cu toate etniile autohtone sau de import vietuitoare in Romania. Ciudat mi se pare ca ungurii pe care i-am cunoscut eu, printre pacatele avute, ca orice om, pe acesta al separatismului politic nu-l aveau. Undeva, ceva e putred in Danemarca. Ceva pute urit cind reprezentantii singurii etnii discriminate pozitiv, adica partasa la guvernare de 25 de ani incoace, permite imixtiunea unui guvern strain in afacerile interne, se victimizeaza oficial si lupta pentru incalcarea Constitutiei prin crearea unei regiuni autonome. Sa fie „agenturili” la mijloc?

Oare ce asteptam de la candidatii nostri? Ceva inexistent la ora actuala: o schimbare. Este vreunul care a sugerat macar asa ceva? Traind in mijlocul unei populatii cu mentalitatea micii ciuguleli, si canditatii au preluat-o in programul electoral. Mici idei, mici promisiuni culese din bobor. Unde este viziunea? Unde sint principiile si valorile pe care candidatii nostri le sustin? Sub bolboroseala electorala se ascund oameni mici, care se preteaza sa terfeleasca numele contracanditatilor si al oricui, in general, ca sa dea bine la TV si sa gidile fanii moderatorului in punctul sensibil, deja excitat de propaganda dusa de respectivul post TV (oricare ar fi el – ati observat cum se schimba discursul catindatilor de la un post TV la altul?) Ce pacat ca domnul Tariceanu, singurul care a spus clar ca principala grija a sa ca viitor Presedinte este sa fie garantul respectarii Constitutiei, a facut recent (si mai demult) miscari politice atit de penibile! Inca unul care una spune si alta face/gindeste.  Sau domnul Amaritei, care stie foarte bine cum trebuie sa fie un Presedinte, fara ca el insusi sa fie ca atare. Ce schimbare ni se ofera? Doar una de nume?

Iata-ma si pe mine in mica mea lasitate. Nu reusesc sa-mi finalizez lucrarile dentare ca sa pot apare nu in public, dar macar intr-o adunare si nu doresc sa ma inscriu in vreun partid politic, dar scriu aici, sperind ca va apare din neant Cel care poate sa conduca lumea dupa principii si valori crestine, care sa schimbe sistemul din temelii, dintr-unul al banului intr-unul al Adevarului si al binemeritatei rasplate. Dar pentru asta ne rugam cu totii cind spunem Tatal Nostru, nu-i asa? Nu mai avem mult de asteptat…

Lasind la o parte teoria conspiratiei, gindul imi fuge la Ministerul Sanatatii, avut in portofoliu de acelasi UDMR ani de zile, de parca  (?) si-au inchiriat pe termen lung scaunul respectiv.  Oare functionarea acestui minister sa fie tot o conspiratie, pentru ca romanii sa devina prea bolnavi si prea indopati cu medicamente pentru a mai gindi? Cert este ca sistemul de sanatate s-a degradat constant, permitind din ce in ce mai multe mis-masuri subterane cu banii publici. De cind nu ati mai fost la medicul de familie? V-ati intrebat cite retete compensate s-au emis intre timp pe numele dvs? Cite consultatii = acte medicale, figureaza in registre, pentru ca medicul dumneavoastra sa incaseze mai mult de la stat? Cite buletine de analize medicale gratuite s-au copiat de la un pacient la altul, fara ca analizele sa fie efectuate? Sa stiti ca daca dumneavoastra nu va folositi drepturile, ele totusi se platesc. Dar ce ne-am face daca toti pacientii unui medic de familie ar merge cu adevarat la consultatii? Un calcul simplu ne arata ca intr-o o luna cu 176 ore lucratoare, un medic avind 3000 de pacienti pe liste (si sint medici cu mai multi) ar avea la dispozitie sub 4 minute pentru fiecare pacient. Timp suficient sa spuna buna ziua si sa-si primeasca traditionala ciocolata, adevarata fosila vie a regimului anterior.

Ei, dar mintea imi joaca feste din nou si cardul de sanatate se iteste dintr-un cotlon al sau. Refuzat pe loc de unele calugarite de la o minastire ortodoxa de rit vechi si de numerosi enoriasi crestini. Hmmm, oare de ce nu fu refuzat si de ceilalti calugari ortodocsi? Ce face Patriarhia noastra? Ca doar cu totii avem o problema cu chip-urile care ne transforma in marfuri. Sint oare atit de multi calugari bolnavi, care stau prin spitale, in loc sa aiva nadejde in Dumnezeu? Oare n-au citit despre Iov, ale carui boli eu fost acolo tocmai ca sa-l dovedeasca drept, iar el n-a hulit nici atunci?

Problema mea e alta. M-am trezit acasa cu acest card, nesolicitat si nedorit, emis, ca si alte decizii ale guvernului actual, impotriva vointei majoritatii romanilor – un alt mod ca niste bani grei sa intre in buzunarele producatorilor de carduri, alaturi de vestitele carti de alegator. Dupa stiinta mea, eu nici macar nu mai sint asigurat in sistemul anti-sanatate al Ministerului Sanatatii. Ce sa fac, oameni buni, cu el? La doctor nu merg, pastile nu iau in afara de aspirina, vitamina C si algocalmin o data la doi ani, analize nu fac, stiind prea bine, din sursa directa, cit de corecte sint rezultatele.

Oh! si nu ma revolta nici asocierea cu Apocalipsa, nici faptul ca a venit nesolicitat, atit de mult cit ma revolta ideea in sine a cardului. Un sistem de a stoca datele noastre personale, istoricul bolilor si al tratamentelor, al analizelor medicale, accesibil – cui? Hopa! Cine poate sa-l citeasca? Medicul de familie – asta ar fi ok, medicul ar trebui sa fie ca si preotul. Dar farmacistul – si o data cu el, firmele producatoare de medicamente? Ministerul? Agenturili? Politia, poate? Angajatorul!! cale libera discriminarii! Mai pot urmasii lui Hipocrate sa pastreze secretul profesional? Cui serveste acest Big Brother bagat pe git cu forta? E clar o alternativa la pasaportul biometric si la chip-ul animalelor de companie, mai eficienta, pentru ca vorba ceea, unii n-au animale de casa iar multi sint prea saraci ca sa isi faca pasaport – ei bine, aceiasi sint prea saraci ca sa refuze voluntar consultul medical gratuit. Frica este, ca de obicei, unealta prin care dinozaurii ne controleaza. Surprinzator, oare, ca romanii au prins curaj si au refuzat cardul? De ce nu-l refuzam toti? De ce ne-ar fi frica? Ce pierdem lipsindu-ne de medicamente si medici care-si bat joc de noi? Ce pierdem devenind vii in loc sa fim morti ambulanti, indopati cu chimicale? Ingrasam sistemul in care tratamentul e mai rentabil decit vindecarea, sistemul care tine in viata bolnavi incurabili, sub pretextul alinarii suferintei, pentru a le baga pe git tone de pastile inutile, o suferinta prelungita si pentru ei si pentru familie in locul iertarii oferite de Dumnezeu. Sistemul care opereaza cancere inoperabile, pentru a mai incasa citeva mii de lei. Sistemul in care luam o pastila, apoi altele care sa vindece efectele adverse ale primei, si tot asa, exponential. Sistemul in care medicii nu mai vindeca de mult pe nimeni ci doar incearca sa atenueze simptomele, sau fac operatii pentru a inlocui parti din noi.

Apropo, cine inscrie pe cardul de sanatate calitatea noastra de donatori de organe? Cardul l-ati primit – oare ce scrie pe el despre asta? V-a intrebat cineva ceva in acest sens? Aveti macar habar daca nu cumva o sa fie si la noi precum in Polonia, unde toata populatia e considerata automat donator, si trebuie sa optezi in scris daca esti contra?

Va e frica sa refuzati cardul? Sinteti bolnavi si vreti sa va vindecati? Mergind la liturghie, sa ascultati bine ce spune in Evanghelie – e un fragment care se citeste des:

Cel ce va crede si se va Boteza, se va mintui; iar cel ce nu va crede, se va osindi. Si semne celor ce vor crede, acestea vor urma: intru Numele meu draci vor scoate; in limbi noi vor grai; serpi vor lua; si de vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama pre ei; pre bolnavi miinile isi vor pune, si bine le va fi.” ( Marcu 16:16-18)

Acesta este secretul si functioneaza – daca la voi nu functioneaza, mai umblati putin la credinta. Sanatate si Doamne Ajuta!

Anunțuri

Proteste fara efect sau primele semne ale unei dictaturi

M-am trezit avind in minte o lunga lista de proteste de-a lungul timpului, de la Piata Universitatii pina la actualele actiuni impotriva exploatarii gazelor de sist. Daca Piata Universitatii a avut cel putin un efect – mineriada, – primele iesiri in strada ale angajatilor Petromidia (actualul Rompetrol) au dus la rezilierea contractului de vinzare a combinatului petrochimic, iar in 2012 manifestatiile din toata tara au dus la schimbarea guvernului, protestele actuale scot la lumina simptomele unei dictaturi in curs de instalare.

Urmariti amploarea internationala a protestelor privind exploatarea de la Rosia Montana, avind ca singur efect o contraofensiva pe internet, constind din reclame scump platite care iti invadau spatiul tragindu-te de mineca sa votezi pentru deschiderea exploatarii. Nu are importanta nici macar faptul ca orice alta activitate, inclusiv turismul, este interzisa in zona, iar locuri de mare interes patrimonial si istoric vor fi rase de pe fata Pamintului. Guvernantii nu discuta macar cu protestatarii. Iesirea la TV si declaratiile de presa linistitoare sau nervoase, nu inseamna discutii si nici luarea in considerare a punctului de vedere opus. Sint doar praf in ochi.

Ce s-a intimplat la Pungesti si in alte localitati unde oamenii lupta impotriva exploatarii gazelor de sist? Am primit doar noi asigurari de la Chevron ca impactul asupra mediului va fi minim – o afirmatie care nu spune de fapt nimic. Nu doar la Pungesti au avut loc astfel de manifestari, ci cam in toate zonele vizate de viitoarele exploatari ale gazelor de sist.

Ce face guvernul in fata acestor proteste? Pai nimic. Le ignora total. Ah, ba nu! Ceva tot se face: arestari.

Un mecanism de baza in cadrul unei democratii este dreptul poporului de a iesi in strada, iar participarea la manifestatii nu ar trebui sa-i aduca incarcerarea (desi pe scara globala, protestele sint innabusite din ce in ce mai violent, iar protestatarii ajung din ce in ce mai des la inchisoare). Chiar daca schema de culori a Parlamentului si deci si compozitia guvernului ar trebui sa reprezinte statistic opiniile politice si vointa poporului, nu trebuie sa uitam ca guvernul, adica puterea executiva, este numit de un singur om, primul ministru, la rindul lui numit si nu ales. Aceasta duce inevitabil la actiuni ale guvernului care sint sanctionate de populatie, nu doar de cei aflati in opozitie ci si de cei care au votat partidul de guvernamint, insa nu pot trece cu vederea abaterile de la normalitate ale conducatorilor numiti. Actiunile de amploare arata ca subiectul in cauza nemultumeste o mare masa a populatiei, pentru ca la un protestatar exista cel putin 1000 de alti nemultumiti care nu au curajul sau posibilitatea sa iasa in strada si inca cel putin 1000 care nu sint informati privind existenta unor proteste. Eu zic 1000, dar cum gradul de lasitate difera de la popor la popor, poate fi vorba chiar de 100 000 de nemultumiti tacuti per cap de protestatar.

Un protest localizat, cum ar fi o greva intr-o intreprindere, are mai mari sanse sa fie luat in seama, el afectind direct veniturile si imaginea unei entitati. Acesta va duce deci, inevitabil, la negocieri. Un protest generalizat la nivelul unei tari, pe chestiuni de principiu, ar trebui sa ridice intrebari la nivel national, adica sa aduca guvernul la negocieri iar ministerele de resort sa produca oarece gindire asupra subiectului. Daca tara nu vrea, oricita spaga ai primit trebuie pina la urma sa te opresti. Sau sa fii inlocuit.

Guvernul actual nu se opreste si nu vine la discutii. Nu este inlocuit, desi pentru citeva zile a pierdut majoritatea parlamentara. Si in general nu da doi bani pe opinia publica. Daca mecanismul de baza pentru a lua pulsul populatiei nu mai produce efecte, poporul nu mai are pirghii prin care sa isi manifeste nemultumirile intre alegeri. Pe scurt, se prefigureaza o dictatura, nu militara ci nesimtita. Intarim din piele, cinii latra, ursul merge.

Nu doar in Romania vedem asta, tendinta este generala, mai mult sau mai putin mascata si mai mult sau mai putin accelerata, functie de puterea economica a diverselor tari. Nu ne trebuie lupa ca sa vedem ca protestele populatiei au dus la incetarea razboiului din Vietnam, insa nu mai reusesc sa-l opreasca pe cel din Afganistan.

Dn oarece experiente personale am inteles ca oamenii aflati intr-o pozitie de putere au doua optiuni: sa abuzeze de puterea pe care o au, incercind sa o mareasca neincetat, sau sa o foloseasca spre binele general. Acolo unde exista credinta si iubire, mai ales iubire, exista si o minima moralitate si bun simt, care te indeamna sa apleci urechea la cei din jurul tau. Pentru ca adevarata putere este de a fi milostiv.

Acolo unde nu exista nici credinta, nici iubire si nici cei 7 ani de acasa, puterea tinde spre dictatura. Dictatorul este un om solitar, deoarece si-a incapacitat sau ucis toti oponentii, insa nu prea ii pasa de asta. Nu cred ca mai vrem sa traim din nou asa ceva. Intrebarea la care n-am gasit inca raspuns este: cum sa oprim aceste tendinte dictatoriale inainte ca toate pirghiile de actiune sa ni se ia, fara insa a ajunge la uzul de arma?

Ce nu poate Obama | Dilema Veche

Articolul original: Ce nu poate Obama | Dilema Veche.

Interesant cum am gasit articolul imediat ce am scris despre aceeasi revista.

Nu simt nevoia sa ma inregistrez pe acest site si nici pe cel al ziarului Adevarul, unde este preluat partial articolul, asa ca voi comenta aici.

„Deşi a devenit o ţară de-a dreptul falimentară, [Rusia] nu pare că se sfieşte de puterea Americii”

Ce tara nu este falimentara la ora actuala? Si-au platit cumva S.U.A. datoria externa si nu stim noi? Romania nu mai are datorii externe? Grecia, cumva? Sistemul creditelor internationale si moda exportului de capital in sine duc la falimentarea statelor in favoarea companiilor private multinationale si al asa-numitelor „banci internationale” care imprumuta guverne, pentru ca e mai rentabil, mai rapid si dobinda e mai mare decit daca ar imprumuta cetateni individuali. Pe de alta parte, acelasi sistem duce la falimentarea cetateanului de rind, care plateste dobinda imprumuturilor de stat, taxele in cuantum suficient incit sa acopere gaura din buget creata de facilitatile fiscale acordate marilor investitori si cheltuielile plimbarilor si circului diplomatic necesare pentru crearea cadrului legal pentru a jupui populatia.

„A fost de înţeles că după politica asumat intervenţionistă a lui George Bush, Barack Obama a încercat să îndulcească imaginea Statelor Unite în lume. Dar e deja la al doilea mandat şi insistenţa pe această cale devine de-a dreptul contraproductivă. ”

Considera oare autorul ca au fost justificate prin dovezi atacurile asupra asa-numitelor fabrici secrete de bombe nucleare din Irak? Nu doar ca toate comisiile ONU au negat existenta lor, dar si dupa cotropirea acestei tari nimeni nu a gasit gram de bomba nucleara. Ce sugerati, domnule Manolescu? Ca o politica interventionista este salvarea omenirii si Obama greseste ca nu mai vrea sa fie jandarmul international? Pai va inselati amarnic, el chiar a aplicat o politica interventionista, insa fara sa se bata cu pumnul in piept. A tacut si a facut si apoi a vopsit gardul, in asa fel incit falsa ucidere a lui Osama Bin Laden (ah, cum au fost dovedite ca falsuri pozele, la nici un an dupa publicarea lor! Cine-ar fi crezut ca niste inventatori n-au altceva de facut decit sa le analizeze cu softuri create special pentru depistarea manipularilor foto?) sa apara ca salvarea lumii si nu drept ceea ce a fost: o interventie invazionista a armatei americane pe teritoriul unui stat suveran, Pakistanul, fara acordul acestuia. Razboi fara declaratie de razboi, cel mai josnic lucru posibil.

De fapt, daca stau sa ma gindesc, intr-o privinta sintem de acord, domnule Manolescu: „vulpoiul” Ronald Reagan a fost mai bun si decit „Fulgerul strimb” Barack Hussein Obama si decit cei doi „boscheti” Bush. Reagan a purtat un razboi rece, bazat pe ce a stiut el mai bine: teatrul. Nu s-a tras nici un glont si nu au murit oameni, iar vestitul Razboiul Stelelor a fost mai fictional decit filmul de la care a preluat numele (ca dovada, si azi e inca in faza de proiect si i s-au taiat fondurile in repetate rinduri, desi si-a schimbat numele intre timp intr-unul mai putin poetic: scutul anti-racheta). Totodata, Reagan a fost mai rau, prin consecintele actiunilor sale. Propaganda sa a indemnat milioane de oameni sa creada ca o tara e mai buna decit alta, mai puternica si cu o politica intemeiata pe mai multa dreptate, propaganda care a dus la urmatoarele razboaie: daca ne simtim mai drepti decit altii, de ce sa nu ne impunem dreptatea cu forta? „Cine este fara de pacat sa arunce primul cu piatra” – iar ei s-au simtit fara de pacat, nu ca indivizi, ci ca popor, si nu doar ei ci si aliatii lor si multi altii pacaliti de demagogia actorului Reagan, uitind ca pacatul national se rasfringe  asupra individului – si viceversa.

Deci Obama poate si chiar face mai mult decit Reagan: in loc sa vorbeasca, ataca. Ciinele care latra, nu prea musca, dar ce te faci cu dulaul care sta la pinda si iti sare in spate pe tacute? In loc sa laudati vestitul scut anti-racheta, amintiti-va ca americanii au baze pe teritoriul nostru si noi, romanii care inca supravietuim in aceasta tara, nu dorim ca ea sa fie confundata cu Pakistanul de catre prietenii americani. Spre amintire domnului Manolescu, al carui tata este critic literar, ceva ce invataram cu totii in scoala: la noi mai veni cu ginduri mari un Fulger numit Baiazid Ilderim si a plecat cum a venit.

Dilema vs Dilema veche sau cum sa scapi de un ziar indezirabil

Citeam Dilema in fiecare saptamina si chiar am colectia aproape completa. Din 2004 insa, Dilema a disparut si a fost transformata in Dilema veche. Aparent acelasi format si aceleasi rubrici. Insa cumva, ceva s-a schimbat.

Dintr-o revista editata de Fundatia Culturala Romana, a devenit o parte din trustul Adevarul Holding. Iar independenta s-a pierdut pe undeva pe traseu. Dilemele au inceput sa fie putin nesarate. Iar in final ele dispar complet, fiind inlocuite de teme.

Iar site-ul, dintr-o arhiva complet gratuita a tuturor numerelor vechi, contine tone de reclame care iti acopera cu nesimtire si insistenta intreg ecranul.

Cum scapam deci de un ziar indezirabil? In primul rind oferim posturi guvernamentale redactorilor. Andrei Plesu, devenit ministru de externe, este un exemplu. Daca avem noroc, unii dintre ei mai mor pe parcurs. Si in final il vindem, pentru ca noii proprietari sa tina sub control orientarea politica.

Hopurile istoriei si societatea viitorului

Au fost evenimentele din 1989 revolutii? Etichetarea evenimentelor din Romania ca revolutie s-a bazat pe violenta lor. In alte tari, lucrurile au decurs mai blind. Desi denumirea oficiala persista si multi participanti sint convinsi ca sint revolutionari (hehe, avem si certificate de revolutionar), indoielile au planat, unii considerind ca a fost o lovitura de stat, altii rezultatul unei manipulari realizate de „agenturili straine”, iar altii o miscare anti-Ceausescu, „furata” si manipulata de anumite forte pentru a fi transformata in miscare anticomunista. Din pacate, nu cred ca s-a pus vreodata punctul pe i.

Ce este o revolutie? O evolutie razboinica, un salt brusc si deci violent catre o noua orinduire sociala, superioara celei in sinul careia a luat nastere. Oare am trecut noi in ’89 la o noua orinduire sociala? Economic vorbind, ne-am intors la capitalism, mai precis la capitalismul imperialist, cum era numit in manualele de economie politica, globalism, cum este numit politically correct astazi. Politic vorbind, ne-am intors la pluralismul politic, tot cum il stiam, imaprtit intre dreapta, stinga si centru (doar ca la noi se practica hibridizarea de fatada, cind toata lumea este in latura de unde cistiga mai multi bani) numit astazi, tot politically correct, democratie.

Dar democratia nu este un tip nou de societate, este un tip de organizare politica, inventat in Grecia Antica, anume acela in care poporul, demosul, isi alege conducatorii prin vot direct si la origine, uninominal. Conducerea poporului, in traducere mot-a-mot.

Unde este revolutia in toate acestea? Mie mi se pare o involutie. Dar nu va ingrijorati. Istoria a mai avut hopuri de acest gen. Restauratia, care a urmat Revolutiei franceze.  Sclavagismul, care a dus societatea romana pe cele mai inalte culmi, a revenit si a plecat cu coada intre picioare din SUA dupa cca 1000 de ani. Contemporane cu noi sint si triburi care traiesc in matriarhat sau patriarhat.

Problema adevarata a fost ca, desi eram pregatiti pentru o revolutie, n-am avut incotro sa facem saltul. Societatea viitorului inca nu s-a inventat sau poate este inventata, insa n-a teoretizat-o nimeni. Sau poate… nu este nimic mai mult de atit. Poate ca e timpul sa ne intoarcem in Paradis.

Desi ni se da impresia ca totul se reduce la politica, de fapt o noua orinduire sociala porneste de la economie. Schimbarea mijloacelor de productie si a miscarii banilor determina punctele de presiune politica; reinventarea structurii si functionarii economiei in stat determina si modul in care acestea sint controlate politic.

Singura revolutie care ne ramine de facut este sa ne schimbam pe noi insine. Iar noi inca sintem aici deoarece nu ne putem desprinde de material. Asa cum marul ne-a dat jos din Paradis, banul ne impiedica sa ne intoarcem acolo.

Orasul viitorului idiocratic

Idiocracy (2006), sau incotro duce mentalitatea spagii

Comunismul si cu precadere epoca Ceausescu, este inca un subiect sensibil dupa 25 de ani. Ne ferim sa discutam despre asta sau chiar sa dam nume, precum vrajitorii din Harry Potter se fereau sa-l numeasca pe Voldemort. Cu atit mai mult e necesar sa ne gasim curajul de a deconstrui unele din consecintele mai putin evidente, care insa ne afecteaza azi mai mult decit oricind.

Definitia underground a PCR a fost „Pile, cunostinte si relatii”. Recunoasteti persistenta acestui „partid” printre noi? Cum functioneaza mentalitatea spagii?

„Nu primim bacsis” era afisat peste tot inainte de ’89.  Cu greu am inteles care era miza luptei cu bacsisul. Vedeti in filme – sau in realitate – cum room service boys and girls asteapta cu mina intinsa dupa ce te-au servit? Pentru cine e mai umilitor, pentru ei, care cersesc legal, sau pentru tine, care consideri ca ai platit deja pentru acel servici, dar ti-e jena de jena lor si de salariile lor minuscule, patronii calculindu-le potentialul bacsis ca venit?

Pornind de la ideea ca salariile sint mici si nu exista pe piata articole strict necesare traiului, binevoitorii au dorit sa-si exprime recunostinta oferind ciocolata, tigari sau chiar vitei intregi, fara a fi solicitate. Cei care le-au primit, au inceput sa-si imagineze ca li se cuvin si deci sa le ceara tuturor. Indiferent de pozitia lor sociala, de posibilitatile lor, sau de calitatea serviciului prestat. Ce a adus in plus comunismul? veti intreba. Ei bine, a adus accesibilitatea spagii pentru toate clasele sociale.

Persoanele nepregatite si-au dorit mai mult decit puteau obtine in mod cinstit. Posturi mai bune, salarii mai mari, in prezent profituri necuvenite. Si le-au obtinut, prin aparatul de pile si relatii. Care azi functioneaza mai bine decit oricind. Unde este cerere, apare si oferta.

Cine este cel mai vinovat in acest lant al slabiciunilor? Cel care cere? Cel care ofera pentru ca i s-a cerut? Cel care ofera pentru ca vrea sa ocoleasca sistemul? Sau cel care ofera fara sa i se ceara si fara sa aiba nevoie de favoruri? Sau mai bine, citi dintre noi nu am avut nevoie de favoruri? Citi dintre noi am preferat sa ne sustinem cauza, daca a fost dreapta, in loc sa cedam presiunii sistemului si sa platim pentru ca dreptatea, pe care o aveam deja, sa ne fie recunoscuta? Citi dintre noi sint 100% cinstiti, nu au nici o musca pe caciula pentru alungarea careia sa fie dispusi sa dea spaga?

Incotro ne duce mentalitatea spagii?

Presupunind ca avem un copil cu rezultate slabe la invatatura, ce facem? Acceptam evidenta? Dam militaria jos din pod ca sa-l punem cu burta pe carte? Sau deschidem cu capul usa cancelariei, ca sa „corectam” notele odraslei?

Presupunind ca sintem studenti si n-avem nici un chef sa ne scriem lucrarile de licenta, sau de doctorat, iar toata facultatea am copiat la examene si am tinut-o tot intr-un chef, ce facem? Ingrasam porcul in Ajun, repetam anul ca sa ne pregatim temeinic, sau platim pe cineva ca sa ne scrie proiectul? Sau ca sa ne dea acces la unul mai vechi din arhiva, pe care sa-l putem copia in voie? Cum explicam acuzatia de plagiat adusa d-lui Ponta, urmata de acuzatia de plagiat adusa celui dupa care s-a plagiat? Amindoi au platit acelasi individ ca sa le scrie lucrarea de doctorat, individul a copiat din aceeasi sursa sau amindoi au copiat aceeasi lucrare mai veche din arhiva facultatii?

„Sa nu marturisesti strimb impotriva aproapelui tau” e una din porunci. Copiezi la un examen, deci marturisesti strimb ca ai invatat ceva si iti defavorizezi aproapele care a invatat si nu mai are sanse egale cu tine, mai ales daca examenul e eliminatoriu. Se pare totusi ca majoritatea romanilor sint crestini…

Si uite asa, ajungem ca acesti ratati spagari sa aiba la rindul lor copii. Ce vor face cu ei? Ii vor invata ca nu e nevoie sa invete (!) si ii vor duce mai departe pe culmile succesului platind o diploma, dind o spaga pentru niste contracte grase, etc. Cine ii mai respecta astazi pe profesori? Dar se respecta profesorii pe ei insisi? Cum sa respecti un profesor care iti cere 200 EUR ca sa te treaca examenul? Ce pot sa predea profesorii care si-au luat examenele cu servite?

Si uite asa, prostii prospera, in timp ce oamenii cinstiti si educati renunta sa mai „iasa in fata” si sa-si sustina cauza, renunta sa mai candideze, renunta sa mai locuiasca in tara. Nici afara nu e mai bine. Nu dai spaga, dar nici tratat echitabil nu esti. Studiile nu ti se recunosc. Cetatenie nu poti primi. Pentru ca si la ei legile sint votate ca si la noi: la comanda celor care nu au dreptatea de partea lor, dar au banul in buzunar.

Ei bine, daca va place asa, va invit sa vizionati filmul Idiocracy(2006),  ca sa vedeti incotro va indreptati. Daca nu va place, e timpul sa fiti cinstiti si sa luati masuri. Incepeti cu sloganul comunist: „Invatati, invatati si iar invatati!” – poate ca nu era chiar asa de rau (sloganul).

Concursuri vs tombole – este loteria mai onesta??

Participarea la un concurs implica un gentlemen agreement pentru cele trei parti implicate: organizatorii, participantii si juriul. Participarea la o loterie – la fel.
Diferenta majora este jurizarea: intr-un concurs, juriul evalueaza prestatia concurentilor, intr-o tombola, juriul evalueaza prestatia organizatorilor.

In loterie, juriul valideaza corectitudinea numerelor extrase  – nu stim insa cit de bine se asigura asupra: functionarii aparatului, distribuirii aleatorii a numerelor cistigatoare anterior extragerii. Daca acestea sint verificate, sansele noastre de a cistiga tin pur si simplu de statistica, adica sint in mina celui care distribuie banii. M-am gindit de multe ori ca ar fi diavolul acest distribuitor. Experienta mi-a aratat ca Dumnezeu are intotdeauna grija sa-i intoarca lucrarea spre un bine mai mare, prin aceasta neinsemnind mai putin ca unii dintre oameni fac lucrarea diavolului si vor plati pretul catre acesta, mai devreme sau mai tirziu.

Daca jurizati o tombola cu bilete extrase din palarie, asigurati-va ca omul care le extrage nu este prestidigitator si nu are nimic ascuns in mineca, dar si ca organizatorii nu au instalat o masa cu fundul gaurit 😀

In cazul concursurilor, portitele de falsificare pe care le luam in calcul de cele mai multe ori, mai ales cind rezultatele sint in mod evident manipulate, se refera la juriu si concurenti. Presupunem ca juriul a inchis ochii sau a primit spaga, sau a avut cine stie ce orientari politice sau favoritisme. Ne intrebam care dintre concurenti a platit sau a facut presiuni.
Ati luat vreodata in calcul implicarea organizatorilor in falsificare?

Exemplu: Campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud
Exemplu: Concursul de martisoare de pe Crafty.
Ce legatura au una cu alta? Organizatorii au creat cadrul falsificarii rezultatelor, intr-un mod subtil care duce de nas privitorii.
Pentru ca nu cunoastem in amanunt bucataria campionatului, o sa dam exemplu Crafty. Organizator: Crafty. Juriu: publicul. Concurenti: magazinele gazduite de Crafty.
Apar doua moduri de a trisa din partea participantilor: unul constient si unul inconstient. Cel constient este inscrierea in concurs a unor obiecte, altele decit martisoare, care sint prezentate ca eligibile. Cel inconstient este inscrierea in concurs a unor obiecte care nu sint martisoare, insa in imaginarul colectiv au inceput sa fie confundate cu martisoarele, fiind adesea oferite in locul acestora.
Organizatorii nu elimina trisorii din concurs, drept pentru care juriul voteaza ce-i place mai mult, considerind ca selectia privind eligibilitatea a fost facuta de organizatori. Rezultatul: momentan pe primul loc se afla un obiect a carui singura legatura cu martisorul este combinatia de culori.

Pe scurt, cita vreme juriul este cinstit, loteria este mai onesta, deoarece organizatorii sint cei verificati. Concursurile pot fi manipulate din umbra de organizatori. Si uite asa cei mai buni dintre cei buni se scirbesc sa mai participe la concursuri.

De ce am detaliat? Pentru ca veti merge de multe ori la interviuri (care tot concursuri sint, mai intii de dosare, apoi de prezentabilitate), veti participa la concursuri sportive, olimpiade scolare, etc, voi sau copiii vostri. Veti participa la alegeri, unde organizatorii nu sint verificati de nici un juriu. Fiti pregatiti in avans. Deschideti ochii bine si invatati sa speculati fisurile in organizare. Nu cedati daca organizatorii nu sint onesti: chiar daca nu ati cistigat, simpla participare uneori poate fi mai semnificativa decit cistigarea concursului. Respectati gentlemen agreement-ul cu voi insiva: fiti cinstiti inainte de toate.
Cineva care nu a fost cinstit nu va putea vreodata arata cu degetul pe altii la fel ca el, de frica sa nu fie si el descoperit. Asa ca fiti onesti si nu veti mai avea frica de nimic.
Toate cele bune!