politica

Adevarul, dupa 25 de ani

Motto: „Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale… ” Farfuridi

Spicuiesc din ziarul Adevarul, nr 152, marti, 26 iunie 1990.

„Din experienta altor tari dezvoltate industrial si democratice, precum si din calculul economic bazat pe bunul simt, rezulta ca un aparat administrativ statal numeros, supradimensionat, genereaza o cumplita proliferare a birocratiei, concomitent cu haosul care se instaleaza pe filiera deciziilor. Societatea accepta sa hraneasca o administratie care sa-i organizeze bunul mers al existentei sale, dar nu trebuie sa accepte ca o patura sociala sa se rupa din sfera productiei, din masa creatoare de valoare si plusvaloare si sa se constituie in diverse forme de conducere, coordonare, dirijare, indrumare, control, avizare, orientare, centralizare, planificare, eficientizare, etc.”

Dr. Dan Voiculescu – Ministerele, centralele si economia de piata

„Marian Munteanu, unul dintre liderii Pietei Universitatii, este arestat – asa cum s-a comunicat – de citeva zile, aflindu-se intr-un salon al Spitalului Teritorial Bucuresti al Ministerului de Interne. A fost adus aici de la Spitalul de Urgenta, cu o foaie de iesire, extrem de incarcata, in care erau consemnate numeroase traumatisme si contuzii, intre care si fractura piciorului sting. La internarea in spitalul in care se afla acum, unde, cum singur declara, este bine ingrijit, domnului Munteanu i s-au facut un nou consult si mai multe radiografii. In buletinul radiologic (cu nr. 486/23.06.1990) medicul radiolog a notat: <<Nu se constata traiecte de fracturi pe incindetele examinate>>. Cum se procedeaza in astfel de cazuri, s-a dispus o expertiza medico-legala.  Se va contura o moda – „eroi”… cu piciorul in ghips?”

Ion Marin – O moda: „eroi” cu piciorul in ghips?

„Pe de alta parte credem ca o asemenea reglementare [privind sediile si resedintele private ale guvernantilor, pe perioada mandatului -n.n.] ar constitui un inceput de moralizare a vietii publice: bucuria de a fi ales si cunoscut, practica propriu-zisa a acelei parti din putere care i-a fost acordata, trebuie sa-i fie suficiente omului politic pentru a nu mai incerca sa-i adauge si satisfactii de ordin material”

Magdalena Boiangiu – O propunere

„In fond, fiecare esec al educatiei nu face decit sa reclame si mai mult intarirea scolii. Pentru ca invatatura de carte a fost si ramine procesul cu cel mai inalt continut omenesc, forta ei transformatoare este de netagaduit, cu singura, dar hotaritoarea conditie ca acest proces sa nu fie tulburat, scos din matca firescului. Iar firescul invataturii de carte presupune mai intii un educator bun, care sa beneficieze de optime mijloace materiale si morale„[subliniat in text]

Mihai Iordanescu si Gheorghe Cristea – Pentru 1900 de scoli

Sint extrase din prima foaie a ziarului, salvata de la gura sobei. Ce spuneti despre ton, limbaj, documentare si subiecte? Dar despre nivelul de educatie al unei populatii care citea astfel de ziare? Am scapat de limbajul de lemn care inca transpare printre rinduri. Libertatea cuvintului a fost redobindita atunci – a devenit vorbirea jurnalistilor si a oamenilor de pe strada mai inteligenta, sau doar mai porcoasa?

Publicate la granita dintre doua regimuri, despre care din ele vorbesc articolele? Ce s-a realizat in 25 de ani, ce s-a propus, sau ce era criticat? Cit poate fi de periculos cineva care intelege ironia exact pe dos, mai ales daca este in postura de a aplica ce-a inteles asupra unei intregi tari? Cit de scurta este tinerea de minte a unui popor care a iesit in strada pentru libertate si s-a intors inapoi in indobitocire de indata ce a avut servici, sau butic si burta de familist?

La multi ani, Romania! Desteapta-te odata, romane!

Schimbare de sistem

S-a cerut schimbarea sistemului – ca de obicei, ce vrea poporul este rastalmacit de clasa politica, sustinuta de mass-media. Televiziunile si politicienii au inteles schimbarea regimului, schimbarea sistemului politic… functie de paradigma in care au ramas blocati.

Sistemul format de functionarea coordonata a celor 4 puteri in stat necesita o revizuire radicala. Si mai inainte de a o discuta, sa facem impreuna un exercitiu de orientare.

  • Unde s-au intrunit cele mai bune conditii pentru a patrunde lucrarea lui Dumnezeu? La Sf. Ioan Casian, ucenic al Sf. Ioan Gura de Aur, din pestera lui plecind apoi si crestinind Franta? Sau la calugarul de azi, incartiruit in minastiri-hotel, care trebuie sa faca ascultare asigurind cazarea „pelerinilor” platitori?
  • Cine a facut mai multe pentru Ortodoxie, Patriarhul Iustinian („Cel Drept”), care a patronat lucrarea enorma de traducere si tiparire a textelor ortodoxe fundamentale? (Citi le mai citesc azi?) Patriarhul Daniel („cel judecat de Dumnezeu”), care construieste Catedrala Neamului (ignorind Apocalipsa) de tot atitia ani de citi asteptam si noi autostrazi? Sau patriarhul Teoctist („Zidit de Dumnezeu„), care a avut curajul sa-i daruiasca Biblia lui Ceausescu?

Veti spune ca propovaduiesc primitivismul. Departe de mine gindul. Propovaduiesc simplitatea. Apropiindu-ne de simplitate, ne apropiem de Dumnezeu, precum viata lui Adam si a Evei a devenit complicata abia dupa pacat si ca urmare a lui.

Problema globala a zilelor noastre este ca fiecare guvern a simtit nevoia sa mai adauge ceva increngaturi la sistem, peste cele deja existente, pina ce l-au ingreunat atit de tare incit nici macar nu-l mai putem vedea pe tot dintr-o privire. Este imposibil parlamentarului bucurestean sa-si imagineze viata din afara cetatii, tot astfel cum este imposibil omului de rind sa perceapa hibele tuturor subsistemelor – sanatate, invatamint, armata, etc – daca nu are de dat piept cu ele in mod direct.

Cine va fi dispus sa testeze tot personalul bugetar si sa elibereze posturile ocupate de incompetenti, cu riscul de a bloca functionarea institutiilor? Cine va deschide spre negociere salariile bugetarilor functie de competentele lor, pentru a atrage oamenii buni din sectorul privat? Cine va reusi sa adune laolalta toate legile si ordonantele contradictorii, sa faca o gramada in Piata Mare si sa le dea foc, pentru a rescrie totul – de aceasta data structurat? (Oh, nu, asta nu s-a intimplat la Revolutie. Inca mai avem in vigoare acte normative dinainte de 1989) Cine se va sacrifica, suportind blamul pentru trimiterea in somaj a miilor de functionari prin desfiintarea „agentiilor”, „autoritatilor” si „directiilor” de stat ale caror atributii se suprapun?

Schimbarea unui guvern cu altul nu rezolva nimic, atit timp cit clasa politica ramine incartiruita in aceeasi paradigma. Fiecare tara in parte si fiecare pact sau alianta si-au construit propriile Turnuri Babel, care trebuie date jos. Si fiind ele construite nu in scop religios, ci pentru a controla o societate care accepta tot mai greu ochelarii de cal, este rindul societatii sa le darime.

Cei 3N

Dragi tovarasi!

Realizati oare ca avem presedinte pe mostenitorul (prin „ungere„) mostenitorului lui Ceausescu? Klaus (Nicolae) mostenitorul lui Nicu (la Sibiu, al nostru Wales), mostenitorul lui Nicolae? Nume predestinat, sau abia acum reusiram sa repunem istoria in miscare?

Nicolae (primul dintre ei) avu ca prim ministru pe Manea (Manescu), „Manea slutul si uritul, Manea grosul si-artagosul” (Toma Alimos). Il avem si noi pe Manea al nostru?

Dupa Manea fu Verdet si am ajuns in zona bisericeasca, prin Dascalescu. Daca am evoluat, in loc de un dascal, viitorul prim-ministru ar trebui sa fie cel putin Popa 😉

Romania, intre democratie si demagogie III – Unsul lui Dumnezeu

Dupa obiceiul romanului, ardem etapele si din codasi, ajungem sa profetim viitorul unui sistem. Neavind experienta si nici parsivenia de a ascunde consecintele pe termen lung si de a face schimbarile pe furis, la noi coruptia si demagogia sint la vedere, iar modelul dupa care s-a facut transferul patrimoniului statului prin privatizare este exemplar pentru directia dezastruoasa in care se indreapta actualul sistem. Acelasi drum l-a urmat „tara tuturor posibilitatilor”, SUA. De la libertate si egalitate de sanse, spre Big Brother. Cei care au profitat de libertatea initiala si au crescut destul de mari incearca sa-i sufoce si sa inghita pe cei care abia acum vor sa creasca la rindul lor.  Si mai grav este cind se ajunge la o lupta intre gigantii economici.  Sistemul politic a fost modificat si reconstruit in asa fel incit aparatul de stat sa ridice suficiente obstacole in calea noilor initiative.  Institutiile menite sa ne apere, „Cinii de paza ai democratiei”, sint doar niste potai hamesite, ale caror atributii au devenit atit de confuze, incit se cearta toti pe acelasi ciolan. Democratia prezentului este doar o eticheta, precum turcii scriu Adidas pe incaltarile falsificate.

Dinozaurii au facut la fel. Au crescut, sufocind restul vietatilor si mincindu-se intre ei. Resursele le-au devenit insuficiente, au mincat tot ce-au putut. Si in final au fost distrusi, pentru a lasa loc celor mici care veneau din urma. Cei mici au fost suficient de intelepti ca sa nu se intinda mai mult decit le-a fost plapuma, construind ecosisteme si simbioze in care fiecare isi are patratica lui.

Ne uitam la o falsa problema.  Nu sistemul politic sau economic conteaza.  Soarta gigantilor dinozauri economici este deja pecetluita. Trebuie sa cautam mai adinc. Organismele economice si politice, statele lumii – sint alcatuite din oameni, iar actiunile oamenilor sint urmare a alegerilor lor. Alegerile sint acte de credinta.

Cine este dinozaurul religiilor? In mod evident Papa, al carui control s-a extins printr-un misionariat agresiv, nu doar religios ci si politico economic. Nu uitati ca Vaticanul este totodata un stat, iar Papa este seful acestui stat. „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu (Matei 22:21) e un indemn cam greu de aplicat in aceste conditii. Papa le vrea pe amindoua.  Din pacate pentru el, nu-i reuseste decit partea cu Cezarul, in masura in care Cezarul era un om autointitulat zeu, care dorea putere paminteasca. Unde sint Cezarul si imperiul sau astazi? Desertaciunea desertaciunilor…1 Daca urmariti traseul misionarilor catolici de-a lungul istoriei, veti putea face o paralela intre catolicizare pe de o parte, distrugerea societatilor traditionale, cresterea dorintei de imbogatire si suprimarea libertatii omului, pe de alta. Visul american a supravietuit cit timp amestecul liber de nationalitati si religii a fost trasatura principala, deriva avind loc o data cu inmultirea populatiei catolice si convertite la catolicism. In paralel, au inceput si atacurile impotriva tarilor de alte religii. Cei care cred ca razboaiele ultimilor ani au avut motive economice, trebuie sa priveasca mai atent. Razboiul rece, indreptat impotriva ortodocsilor, islamicilor si altor religii orientale, in paralel cu o crestere a fascinatiei occidentului pentru budismul sectar, lupta „anti-terorista” care face din Islam inamicul public numarul 1, toate au ratiuni religioase. O noua cruciada prin care Papa vrea sa controleze lumea, mascata azi ca lupta de mentinere a pacii, asa cum mai demult au fost mascate prin incercarile de a recuceri de la „pagini” Sfintul Mormint. 2

Daca democratia, in intelesul ei de azi, este un fals, care este alternativa ortodoxa?

De la descalecatorii Moldovei, pina la batalia de la Rovine, un loc niciodata identificat, istoria romanilor este greu de distins de legenda, iar aceasta de destinul neamului ales. Cronicile amesteca legenda si „datina” cu marturia directa, iar multi cronicari sint importanti dregatori, avind totodata la baza o educatie religioasa.

Ioan (Cuvintul) din Tara Romaneasca este tatal lui  Bogdan (Omul lui Dumnezeu), descalecatorul Moldovei, care a ajuns acolo prin Transilvania, la rindul sau tatal lui Dragos (Cel iubit). O unire simbolica, sub persoanele Treimii, iata cum incepe istoria noastra. O privire asupra numelor domnitorilor Moldovei, pomeniti de Dimitrie Cantemir, ne arata o lunga insiruire de Petru, Stefan, Alexandru, Ioan, Ilie si Bogdan, mai ales Stefan si Petru, nume pepetuate pina la Alexandru Ioan Cuza. Mai regasim pe ici, pe colo, pe Moise, Vasile, Constantin si Dumitru, de data mai recenta, la granita dintre legenda si intrarea in istorie. Insasi lista domnitorilor formulata de Cantemir seamana cu listele din 1Paralipomene. In acelasi timp,  personalitatile mari urmeaza destinul numelor lor crestine.  De exemplu, Mihai Viteazul poarta numele Arhanghelului Mihail, capetenia ostirilor ingeresti, iar Stefan cel Mare, a carui moarte i s-a tras de la o rana capatata in lupta, poarta numele lui Stefan, primul martir crestin.

Pe masura ce ne adincim in cronici, devine tot mai greu de inteles daca organizarea statala a generat traditii, sau invers, organizarea se bazeaza pe traditie. 3

In Tarile Romane, conducatorul statului era simultan ales si de drept divin. Desi de cele mai multe ori domnia s-a preluat pe cale ereditara, boierii au avut intotdeauna un cuvint greu de spus, mergind pina la impunerea unui alt voievod decit mostenitorul. Un drept intemporal al boierilor, dupa cum consemneaza si Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae: ” Urmasii sai [ai lui Dragos], care, in parte, au dobindit domnia prin alegerea boierilor „. Nu prea avem dovezi istorice privind momentul exact al instituirii acestui drept boieresc, sau asupra persoanei care a decis structura de ansamblu a dregatoriilor, chiar daca avem acces la aceasta structura in anumite momente in timp. La fel cum nu avem informatii certe asupra aparitiei familiilor boieresti, in care dregatoriile s-au transmis intrucitva tot pe cale ereditara. Paralela pe care o face Cantemir intre presupusa origine comuna a domnitorilor si a boierilor, ca supusi traditionali si companioni istorici ai acestora, este foarte interesanta.

Observam aici un ciclu. Domnitorul, o data confirmat, putea ridica sau cobori din dregatorie, dar si din ierarhia bisericeasca pe oricine, chiar si om din popor. O data confirmati „pe post”, de catre unsul lui Dumnezeu, dregatorilor si ierarhilor bisericesti, ca si apostolilor, li se transfera puterea, pentru a o putea transfera la rindul lor in urmatorul domnitor, precum apostolii au numit episcopi.4 Avem de a face cu o monarhie tehnic ereditara, care insa nu se transmite prin dreptul nasterii, ci prin dreptul ungerii.

Urcarea in dregatorie era urmata de improprietarirea cu mosiile corespunzatoare functiei – iata dreptul domnitorului de a imparti pamintul, un drept acordat lui Iisus Nave 5 Aceasta improprietarire este numita de Cantemir „obladuire”, ceea ce rimeaza cu Leviticul (darea in folosinta, fara posesie definitiva, a paminturilor) si cu pilda talantilor (Matei 25).

Masa domnitorului este foarte asemanatoare cu inmultirea piinilor. Marii dregatori au ranguri culinare (stolnic, paharnic, camaras, medelnicer, etc), nu intimplator puse pe acelasi plan cu rangurile militare. Ei ii slujesc la masa pe domnitor, pe sfetnicii sai si pe mitropolit, iar la final mincarea trece, din mina in mina si din gura in gura, de la dregatori pina la cei mai de jos slujitori, precum Iisus dupa ce a frint piinea, a transmis-o prin apostoli catre norod (Matei 14 scl.).

Vedeti similaritatile cu democratia greaca, urcata insa la un nivel superior? Daca in democratie reprezentantii aveau imputernicirea divina, in ortodoxie insusi Dumnezeu conduce.    Domnitorii sint confirmati mai intii de dregatori si armata, adunati in cimp deschis, in afara cetatii de scaun, apoi intra in cetate, unde are loc ceremonia religioasa de ungere, condusa de capul Bisericii.  Cit de bine seamana acest ceremonial cu ungerea lui David! (1Paralipomene 11) Investirea domnitorilor, in prezenta armatei si a boierilor, echivaleaza cu alegerea lor ca reprezentanti ai poporului, in timp ce incoronarea echivaleaza cu o hirotonisire, dupa care Dumnezeu vorbeste si actioneaza direct prin ei, fapt confirmat si de felul in care se intitulau, „Io, Cutare, domn si singur stapin al tarii…” (atributele lui Dumnezeu) si de puterea lor de a numi capii Bisericii6.

Tot astfel, Avraam este confirmat. dupa lupta, de Melchisedec, rege la rindul sau, iar Avraam ii da acestuia zeciuiala cuvenita Bisericii (il confirma la rindul sau), pentru ca Melchisedec era si preot al lui Dumnezeu. (Geneza 14:18-20)

Aceasta este binecuvintarea poporului ales: Dumnezeu insusi merge inaintea lui si ii arata calea (Exodul 13:21). Prin botez, omul il primeste pe Dumnezeu, iar crestinul nu are a se supune decit legilor dumnezeiesti. Lumile se unesc, Cezarul dispare.  Ce-i al Cezarului a devenit al lui Dumnezeu7. Iar El are grija ca legile naturale sa corespunda celor divine, modificindu-le ca atare (ex. Leviticul 25, in care ni se promite ca pamintul va rodi suplimentar in anul dinaintea celui de odihna, Exodul, in care marea se despica si evreii sint hraniti cu mana, culminind cu Apoc 21:1, in care locuirea lumii de catre Dumnezeu genereaza un pamint nou si un cer nou).

Transferind istoria in illo tempore, ne transferam si pe noi acolo. Trebuie deci sa ne facem griji privind democratia, sau privind faptele sufletului nostru? Sintem mai responsabili, stiind ca sintem responsabili? „Caci va veni o vreme, si iata a si venit” spune Iisus (Ioan 4:23, Ioan 5:25 si da! sint legate intre ele). Daca Unsul este aici si a fost in permanenta, iar „unul se va lua si unul se va lasa”(Matei 24:40, Luca 17:34, 36), de ce atit de multi se agata de cel care se va lasa, in loc sa se lase luati? De ce inca „asteptam viata veacului ce va sa vie” cind ea a fost intotdeauna aici? Cum sa spargem bariera dintre fiinta si transcendent, (re)unindu-le, ca sa pasim astfel in eternitate?

 


  1. Cezarul insa isi merita partea sa, pentru ca a reusit, in majoritatea domeniilor, sa construiasca mai mult decit sa demoleze. Versetul din Evanghelie face insa referire in principal la coexistenta lumii materiale si a celei transcendente, a caror coerenta este asigurata de existenta si respectarea unor legi specifice. 
  2. Atunci papii s-au lovit de o lume civilizata si mult mai avansata economic decit banuiau, de aceea acum incearca mai intii sa distruga, apoi sa plece la atac. Este totodata foarte interesant conflictul dintre autoritatea papala si francezi, de la ungerea regilor pina la coexistenta a doi papi – la Roma si la Avignon. 
  3. O sa ma folosesc extensiv de Descriptio Moldaviae, ca fiind singura cronica scrisa de insusi Domnitorul si nu de un dregator, chiar daca vine dintr-o epoca in care deja se incerca explicarea traditiei prin istorie si trebuie sa cernem informatia bruta de asumptiunile autorului. 
  4. Regasim astazi (grosolan trunchiat) acest act in rugaciunile colective pentru conducatorii tarii si ai bisericii. Alegem prin vot, exercitindu-ne liberul arbitru, dupa care ne exercitam credinta, punind alesii nostri in miinile lui Dumnezeu. Un alt mod de rezistenta prin credinta… 
  5. Iisus, fiul lui Nave, cel care-ti sta alaturi, el va ajunge; intareste-l, pentru ca el va imparti [pamintul] pentru Israel” (Deuteronomul, 1:38
  6. Este caracteristic epocii moderne, in care s-au construit etimologiile, sa omita prezenta fundamentala a lui Dumnezeu in viata crestinului. „Io” corespunde lui „Eu sint Cel ce este”,  „Domn” este insusi numele Domnului, iar titlul de voievod ar putea avea alta etimologie decit cea de „razboinic conducator”, sef al ostenilor. воэ бог inseamna vesti de la Dumnezeu, vorbitor in numele Domnului si este mult mai potrivit rolului asumat de voievod. Confuzia provine in principal din citirea primei parti a titulaturii, ca provenind din  вой  (ex. война=razboi, Vojtec) si nu din  воэ, mult mai apropiat de formele arhaice rusa si romana „voevod”. Voe inseamna totodata vointa in romana, de aceea termenul a putut fi interpretat de romani ca Voia Domnului, in consecinta s-a putut impaminteni mai usor si a rezistat minunat in limba peste secole. Cunoastem totodata ca  бог este o radacina des intilnita la noi, mai ales in Moldova, cu un exemplu notoriu – Bogdan. Iar B se transforma des in V in limba arhaica, exemple: Vartolomeu, Vavilon, probabil din cauza ortografiei similare intre B latin,   B (β) grecesc (urmind acelasi tipar si fiind citit chiar v in neogreaca) si V (B) rusesc. Chiar regasim aceasta confuzie in forma neogreaca βοεβόδας. Am putea avansa si o ipoteza curajoasa, o combinatie intre romanescul voe si slavul Bog, prezenta cuvintului la majoritatea popoarelor de origine slava fiind datorata mai degraba influentei avute de romani si limba romana in geopolitica vremii, decit a influentei slavilor asupra romanilor. Preluarea si fixarea termenului Bog din rusa ar putea fi mai tirzie, datorata in principal circulatiei predominante a Bibliei in slavona, in detrimentul celei grecesti, intr-o lunga perioada istorica. Aceasta ipoteza ar fi sustinuta de prezenta termenului in maghiara si neogreaca, limbi din afara contextului slav si care au rezistat foarte bine slavonizarii, ca si romana. Fiind crestini, sintem foarte modesti si consideram ca doar noi am fost influentati, dar in lumina noilor descoperiri care practic rescriu istoria, s-ar putea ca latina sa fie romana si Roma sa fie intemeiata de daci, fii lupoaicei :P 
  7. Desi puterea Domnitorului asupra bisericii este urmarea secularizarii, recunoastem inca unul din modurile nebanuite in care s-a facut lucrarea lui Dumnezeu, inca un exemplu in care intentiile rele sint intoarse spre consecinte bune. 

Romania, intre democratie si demagogie II – definitii

Aparuta in Atena antica,  uitata apoi si redescoperita in perioada Renasterii, democratia („puterea poporului”) era un act de incredere in zei si in om deopotriva. Senatorii erau alesi prin tragere la sorti – un act al vointei divine, iar fiecare cetatean avea dreptul sa-si exprime parerea asupra treburilor publice, prin vot.

De-a lungul ciclurilor istorice, conceptul original al democratiei s-a estompat si a fost deformat. Definitia insasi a suferit numeroase alterari, mergind pina la omiterea originii grecesti, in toate dictionarele, din 1998 incoace (cu o singura exceptie, de influenta vadit marxist-leninista). Omisiunea merge in paralel cu implementarea „democratiei” capitaliste de tip imperialist (globalizare, ca sa folosim un termen mai putin comunist).

Este foarte interesant modul in care , departe de a fi impartial, fiecare dictionar s-a adaptat la sistemul politico-economic in care vedea lumina tiparului. Daca ideea democratiei este simpla – poporul detine puterea – definitia oficiala se pare ca variaza functie de modul in care cei care au detinut cu adevarat puterea au incercat sa ne faca sa credem ca traim intr-un regim democratic.

Sa luam de pilda dictionarul Saineanu, ed. a VI-a (1929): „guvern în care poporul e suveran„. Aflindu-ne la doar citiva ani dupa validarea Constitutiei din 1923, in Romania se instalase deja monarhia ereditara. Acesta a fost un mare pas inapoi, deoarece Carol I si Ferdinand au fost practic alesi de catre oamenii politici ai momentului, cu interventia minii lui Dumnezeu1. Monarhia ereditara este opusul democratiei, de aceea, pentru a ne creea iluzia ca traiam intr-un stat democratic, definitia ne indruma in mod eronat spre guvern, puterea executiva si nu spre puterea legislativa.

Gasim aceeasi confuzie simplificatoare intre putere si guvernare in portalul eScoala2 si in articolul domnului Horia Pana „Democratie directa sau democratie reprezentativa?„, unde descoperim si ultima gaselnita in materie de democratie: democratia participativa3.

Mi se pare jenant sa vedem intr-un portal educativ afirmatii de genul „Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi (guvernanti si guvernati), prin consens intre cele doua parti. Detinatorii puterii politice, indiferent care ar fi apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului.”  Parca puterea (si totodata conducerea) apartinea poporului, intregului popor, nu-i asa? Sau nu-i asa? Sau nu vorbiti dumneavoastra despre democratie, sau democratia despre care vorbiti e cu totul altceva. Ar fi penibil, daca n-ar fi manipulativ, in directia culorii politice a momentului. Cine este poporul? Ce inseamna puterea? De unde apar guvernantii si guvernatii?

A guverna = a conduce, a dirija, a administra un stat, un popor – aceasta este forma asupra carora majoritatea dictionarelor cad de acord. Guvernarea este actiunea de a guverna, guvernul este structura care administreaza aceasta actiune, guvernantii sint persoanele care desfasoara aceasta actiune. Le apartine lor puterea? Hotarit nu. Nimic nu poate fi organizat si condus in afara unui sistem – fie el numit stat, popor, UE, etc. Puterea, in intelesul principal de capacitate de actiune, apartine celor care creeaza sistemul.  Separarea celor 4 puteri in stat – legislativa, executiva, juridica si informationala – este o iluzie. Puterea legislativa este cea care creeaza sistemul si singura care poate sterge dintr-un condei restul diviziunilor. Ideile sint cele care au forta. Executivul (guvernul, in cazul nostru) doar face sa se materializeze ideile legislatorilor4.

Revizitind sistemul atenian, sa privim mai atent dualitatea procesului democratic. Prima etapa imbina lucrarea divina – tragerea la sorti ( = alegerea de catre zei) si supunerea la teste (= initierea) a pritanilor, cu lucrarea umana – validarea acestora de catre demos (= exercitarea liberului arbitru). A doua etapa, functionarea propriu-zisa a sistemului, consta in emiterea de propuneri legislative de catre pritani, in calitatea lor de conducatori de drept divin = inspiratie/revelatie, urmata de validarea legilor prin votul direct si nerestrictionat al cetatenilor = exercitarea liberului arbitru uman.

Recunoastem citeva principii fundamentale: egalitatea (nu identitatea) indivizilor, increderea neconditionata (a oamenilor in Dumnezeu si a lui Dumnezeu in om), disciplina (supunerea la deciziile majoritatii), iubirea si responsabilitatea (participarea la dezbateri si apoi la vot, spre binele cetatii).  Prezumtia ca omul va vota spre binele comun si nu in interes propriu era implicita.

Hopa! Parca nu prea mai seamana cu „boborul suveran”… Seamana insa ceva mai mult cu Moise, alesul Domnului si cei 70 de intelepti dati lui ca ajutoare, alesi de el. (Numeri 11:16-17)

Desi ideea este genial de simpla, de ce punerea sa in aplicare este dificila si defectuoasa? Haha! De ce oamenii si-au facut idoli inca de la scrierea tablelor Legii?

Sa aruncam o privire acum asupra sistemului „democratic” actual. Sub pretextul populatiei prea numeroase, a fost nascocita democratia reprezentativa. Intr-o descriere succinta, aceasta este un sistem politic in care populatia deleaga atributiile decizionale unor reprezentanti alesi din rindul populatiei, de catre populatie, prin vot direct. Acesti reprezentanti decid pentru o perioada de timp in numele populatiei, dupa care mandatul lor expira si au loc noi alegeri.

Din primul moment constatam o contragere a democratiei, pentru ca reprezentantii nu mai sint alesi prin tragere la sorti, iar poporul nu mai voteaza de fapt nici o decizie ci doar pe reprezentanti. Factorul divin dispare din ecuatie, iar poporul este eliminat din procesul de constructie a sistemului.

Din pacate, acesta este doar virful aisbergului. Populatia nu alege prin vot din rindurile intregii populatii ci doar dintre cei ajunsi pe listele electorale. Cum se construiesc aceste liste este nedemocratic. La inceput, populatia trebuie sa se asocieze in partide politice, care teoretic sint create in jurul unei viziuni comune privind constructia sistemului si directia in care acesta se indreapta. In cadrul acestor partide, ar trebui sa existe un proces democratic de alegere a conducatorilor interni, dar si de alegere a persoanelor propuse pentru a reprezenta poporul. Avem deci  multiple procese de selectie preliminara, la care doar o mica parte a populatiei participa – membrii de partid. Prima falsificare a democratiei aici are loc, la nivel de partid. Majoritatea partidelor nu sint asocieri pe baza de idei ci pe baza de interese economice, iar majoritatea membrilor acestora nu participa in procesul de selectie preliminara. In plus, nu se voteaza reprezentarea din intreaga lista de membri, ci doar dintr-un numar de propusi. Orientarea politica a partidului poate fi schimbata peste noapte fara consultarea membrilor sai, iar in multe cazuri partidele nici nu se mai deranjeaza sa formuleze un program care sa contina si idei politice pe linga promisiunile electorale.

Pentru a putea ajunge pe listele electorale nationale, cineva care nu este inregistrat intr-un partid trebuie la rindul sau sa treaca printr-un proces de selectie preliminara – stringerea de semnaturi. Dar candidatii independenti nu beneficiaza de fonduri de la bugetul de stat, acestea sint rezervate doar partidelor.

Pentru ca accesul poporului in ansamblul sau la procesul democratic sa fie si mai restrictionat, tara este impartita in colegii electorale, iar cetatenii pot vota doar candidatii propusi in cadrul acestor colegii. In plus, fiecare unitate administrativ teritoriala trece prin acelasi proces, in care pot participa la vot doar cetatenii respectivei unitati administrativ-teritoriale. Informatiile privind candidatii sint reduse astfel doar la cele accesibile pe plan local.

Singura persoana care poate fi votata de intregul popor este presedintele. Cu siguranta acesta este si motivul pentru care buboiul s-a spart anul acesta exact la alegerile prezidentiale.

Dupa acest proces de alegere a reprezentantilor, urmeaza o a doua scadere a sistemului asa-zis democratic actual: separarea puterilor. Presedintele, singurul reprezentativ pentru intreaga tara, are puteri extrem de limitate, in timp ce reprezentantii partidelor nu doar ca detin puterea, prin legislativ, dar abuzeaza de ea, numind persoane care nu sint alese democratic nici macar in cadrul propriului partid, pentru a detine functii de executie in stat – functii care in prezent au si atributii legislative.

Adaugati si lipsa elementelor fundamentale – responsabilitatea si disciplina – care duc la un absenteism major al populatiei in ziua votarii.

Pentru a elimina aceasta scadere, devenita evidenta unei populatii din ce in ce mai educate, a fost scoasa din mineca democratia participativa. Aceasta permite organizarea de referendumuri si participarea populatiei in procesul decizional. Ideea insasi arata ca se porneste de la prezumtia ca reprezentantii alesi nu reprezinta de fapt vointa populatiei, nu doresc binele general si nu primesc ideile cele mai bune de la Dumnezeu.

In afara referendumului, toate mjloacele de acces la procesul decizional sint doar praf in ochi. Populatia poate depune proiecte sau inainta amendamente la proiectele legislative. Insa nu exista nicaieri obligativitatea ca ele sa fie luate in considerare de reprezentanti. Putem vorbi in sedintele de consiliu local sau judetean, dar nu e obligatoriu sa se tina cont de recomandarile noastre. Putem participa la dezabateri in adunarile publice, dar nu e obligatoriu ca acestea sa fie convocate.

In practica, majoritatea proiectelor avind caracter legislativ nici macar nu sint aduse la cunostinta populatiei, in special la nivel local.

Cit despre referendum, functionarea sa democratica depinde de modul de organizare.

Exista in schimb o multime de institutii ale statului cu atributii in verificarea functionarii sistemului, care au dreptul sa aplice sanctiuni. Atit de multe, incit esti trimis de la una la alta, iar fiecare angajat are puterea de a decide daca neregula semnalata este semnificativa sau nu merita sa-si piarda timpul. Dar ce sanctiuni sa aplice, daca legea nu prevede nimic?

Rezulta ca sistemul actual nu este democratie. Riscurile sale implicite se datoreaza pe de o parte eliminarii factorului divin din punerea sa in aplicare si pe de alta naturii umane afectate de pacatul originar. Dar slabiciunea umana poate fi compensata cu ajutorul lui Dumnezeu, asa cum asupra celor 70 de intelepti s-a insuflat duh de deasupra lui Moise (Numeri 11:25). Trebuie deci sa schimbam perspectiva si sa incepem sa dam lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

Daca sistemul actual este in mod evident sanctionat de populatia ortodoxa, este democratia in forma sa originala acceptabila pentru crestini? Poate fi ea implementata in lumea contemporana? Despre aceasta, intr-un articol viitor 😛


  1. Carol I a fost selectat ca a doua optiune, dupa ce primul ales a refuzat invitatia, iar Ferdinand l-a urmat pe Carol I pentru ca acesta n-a avut copii. 
  2. Acest portal este parte a proiectului Scoala Online, „Un proiect pentru consolidarea societatii civile dezvoltat de CRSC Europe” (Centru de resurse pentru societatea civila). Oare o fi vorba despre o eroare romaneasca, sau in aceasta directie ne indreapta UE? 
  3. Motivele confuziei insa nu mai sint aceleasi, deoarece si capitalismul incipient (da, eram oarecum in urma cu implementarea noutatilor, la fel ca si azi) sub monarhie, este extrem de diferit de capitalismul globalist in care traim in prezent. Sistemele politice si economice au evoluat mereu in paralel, fiind atit de strins legate, incit e greu de stabilit daca economicul a modificat politicul sau invers. Desi ideea ar fi trebuit sa fie prima, presiunile materiei asupra spiritului au alterat punerea in practica a acesteia. 
  4. Tendinta generala este de a acorda guvernelor si o putere legislativa limitata, un indicator sigur al falsificarii sistemului democratic. Emiterea unor acte legislative unilaterale, fara interventia Parlamentului lasa o parte din putere in mina primului ministru, numit din partea unui singur partid (detinatorul majoritatii parlamentare), care poate hotari, fie si temporar, peste capul celorlalte partide. Ori tocmai prezenta diverselor partide in Parlament este garantul democratiei reprezentative, presupunind ca diversitatea acestora reprezinta diversitatea opiniilor populatiei, iar numarul acestora impiedica dictatura si simplifica alegerea intre optiuni similare. 

Romania, intre democratie si demagogie I – Istoria se repeta

Cindva am fost intrebata cum m-am simtit trecind de la dictatura la libertate. Va mai amintiti perioada de inceput a anilor ’90? Dupa ce traisem ani de zile – multi dintre noi, practic de la nastere – intr-o societate strict reglementata, am fost cu adevarat liberi. Nu aveam un guvern veritabil, FSN era constituit ad-hoc, mai cu seama pe baza de merite revolutionare si nu pe criterii de coloratura politica, iar Presedintele era oarecum „interimar”.  Nu exista legislatie noua, iar de cea veche ne straduiam sa uitam.

Fiecare cetatean a interpretat libertatea dupa cum a dorit. Unii au inteles ca nu trebuie sa se mai prezinte la programul de lucru  – orasul era plin, la orele cele mai neasteptate, de cetateni facind cumparaturi in timp ce erau pontati la servici cu norma intreaga. Altii au inteles ca este liber comertul  si au inceput sa faca naveta, nu de acasa la serviciu, ci din Romania in Turcia, sau in China, aducind, precum Capra cu trei iezi, sarsanalele cu bunuri de contrabanda. Aflindu-se, in tot acest timp, in concediu medical. Inca suferim consecintele acestui spirit intreprinzator: multi prefera sa dea o spaga mica pentru a se pensiona pe caz de boala, lucrul manual utilitar sau pe post de hobby a devenit exotic, iar daca pantalonii cumparati din bazar se destrama la prima imbracare, macar nu ne pare rau dupa bani.

Elevii si studentii au iesit in strada, sau in curtea liceului, ca sa dea jos directoarea/rectorul/guvernul, muncitorii au reinventat greva – o fosila proletara, de mult uitata in anii de socialism.  Altii au cintat si protestat intr-o promiscuitate hipiota in Piata Universitatii, iar minerii au venit fuguta la chemarea Presedintelui ca sa reinstaureze ordinea, precum spargatorii de greva in timpul Marii Crize.

Pe scurt, am trait intr-un an cit altii intr-o viata si perioadele istorice s-au suprapus exact ca in Intelepciunea lui Iisus Sirah. Pe masura ce lucrurile s-au asezat si Constitutia a fost votata, am reinventat noi oare democratia, sau demagogia?

Libertatea inseamna sa fii, sa gindesti, sa faci si sa spui ceea ce doresti, fara a deranja pe altii din acelasi proces. In esenta, libertatea inseamna sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti si el pe tine la fel.

Libertatea s-a materializat la noi sub forma democratiei doar pentru scurt timp. Pentru ca democratia inseamna in primul rind dezbatere de idei. Ca sa poti conduce1 o societate intr-o directie, trebuie sa concepi acea directie la nivel de idee si principiu si apoi sa concepi si punerea lor in aplicare.  Iar intr-o democratie de tip reprezentativ, votul cetateanului ar trebui sa se indrepte spre ideile care il reprezinta, si nu spre numele rasunatoare. Si intr-adevar, nu de idei am dus lipsa in ’90. Indiferent de virsta, urmaream adunarile televizate ale Constituantei, la fel cum urmarisem transmisiunile din decembrie ’892. Oricare cetatean cititor de ziar dezbatea – acasa, in autobuz, sau la servici – probleme arzatoare, precum: Republica sau Monarhie? Parlament unicameral sau bicameral? Cit de mare sa fie puterea Presedintelui? Liberal sau socialist? Retrocedare in integrum, sau limitata? Etcaetera, etcaetera, ideile s-au cristalizat si materializat in Constitutia din 19913. Iar multe casatorii s-au format si destramat dupa cum sotii erau monarhisti sau republicani.

Aruncind o scurta privire inapoi, vom vedea ca istoria se repeta. Am avut o trecere dificila de la feudalism la capitalism, concomitenta cu introducerea gradata a votului censitar4 si cu aducerea in tara a Regelui Carol I. Ne scaldam in aceeasi supa atemporala, schimbind-ul in acelasi timp pe Cuza, ales cit de democratic se putea pe atunci, cu un rege, opusul democratiei. Dumnezeu, in marea lui dragoste, a vrut ca acesta sa fie Carol I, care a facut pentru noi ce trebuie sa faca un Rege pentru tara lui – sa-i fie slujbas si nu sef. Da, a fost o lunga „perioada de tranzitie”…

Apoi, asa cum noi citeam ziarul in ’90, tot astfel si Titirca Inima-Rea descilcea secretele sufragiului universal, iar Agamita Dandanache se alegea cu ajutorul scrisoricii – un fleac, pe linga coruptia adusa in instanta de DNA.  Au avut si ei OMV Petrom-ul lor si „si-au vindut tara” intr-un mod la fel de neprofitabil. Avura si stramosii nostri recenti dictatura lor, sub Antonescu, urmata de Revolutia lor singeroasa – Insurectia Armata din 1944. Razboiul lor fuse mai greu si au murit mai multi pe-atunci decit in timul contemporanului Razboi din Golf.

Sa continuam? Ciclul al doilea – spicuiri:  Interimatul si tranzitia au fost asigurate de scurta si penibila convietuire intre Guvernul Petru Groza si Regele Mihai (executivul la conducere, peste capul Sefului Statului, precum si FSN-ul a fost la noi in 1990), Secretarul General al Partidului Gheorghe Gheorghiu Dej (un conducator de aceasta data, insa nedemocratic, sau mai precis semi-democratic) si Presedintele ales Nicolae Ceausescu. Partidul atotputernic a fost inlocuit si el cu Marea Adunare Nationala. Ei bine, da! Iata surpriza serii: Ceausescu a reinstaurat democratia in Romania! Asta cu mult inainte de a deveni dictator la rindul sau.  Democratia din aceasta perioada a fost una socialista, bineinteles. Conducatorul avea viziunea – construirea comunismului, avea si ideile – materialismul-dialectic si mijloacele de a o pune in aplicare. Realizarea insa a fost defectuoasa si pe undeva notiunea insasi de democratie s-a pierdut, definitia democratiei in Dictionarul Juridic din 1985 fiind inlocuita cu o trimitere la „sistemul democratiei socialiste”.

Q. e. d. Istoria se repeta. Ne aflam in ciclul al treilea. Si pentru ca nu putem sa nu remarcam ca aceste perioade sint din ce in ce mai scurte, se pare ca ne apropiem de finalul sau.

Situatia este similara in majoritatea tarilor ortodoxe sau strins legate de Biblie si Crestinism. Daca URSS cu statul lider Rusia nu sint de ajuns, privind in jur vom vedea ca un ciclu asemanator au parcurs nu doar tarile ortodoxe din blocul fost-comunist 5 ci si tarile islamice precum Egiptul (unde insa coexista si o puternica Biserica Copta), Palestina (zona in care Israelul, fraudulos reinviat in patria Mormintului Sfint, joaca din nou rolul Fariseilor), Siria si Irakul.6

Istoria se repeta pentru ca am facut greseli si trebuie sa le identificam si sa le corectam. Ca si in calculul traiectoriei unei rachete. Perioadele istorice din ce in ce mai scurte sint semnul reducerii numarului de corectii necesare.

Ce s-a intimplat? Sint crestinii si islamicii in esenta lor ne-democratici? Intervine Satana pe ultima suta de metri si ne face sa ne abatem din drum, stiind bine ca, daca ajungem la destinatie, el este sortit uitarii? Nu este democratia calea cea dreapta? Sau pur si simplu notiunea insasi nu a fost inca definita sau aplicata corect?

Societatea crestina traditionala se bazeaza pe cunoasterea si aplicarea Cartii Sfinte, aceasta implicind atit libertatea in intelesul precizat mai sus, cit si auto-cenzura si nadejdea in Dumnezeu. Fiecare membru al unei societati crestine traditionale traieste o viata sfinta si urmeaza porunca Domnului, prin propria sa alegere, consecinta a liberului arbitru. Astfel, el se supune doar unui conducator de drept divin, asa cum evreii s-au supus lui Moise si apoi lui Iisus Navi, David, etc.  Totul este reglementat prin Biblie, iar Biblia o respectam, nu de frica sau prin constringere, ci pentru ca avem credinta ca este Cuvintul lui Dumnezeu si ne spune Adevarul. Institutii precum DNA, politie, ANAF, SPP si SRI nu-si au rostul.

Intre poporul ales si Dumnezeu s-a incheiat un legamint – in termeni moderni, un contract permanent si fara clauza de reziliere, prevazind drepturi si obligatii bilaterale. De pilda, capitolul 25 din Leviticul ne explica detaliat cum pamintul nu se afla niciodata in proprietatea omului. Dumnezeu il detine si i-l da omului in concesiune. Toate tranzactiile imobiliare au valabilitate limitata, o data la 50 de ani resetindu-se sistemul si pamintul/casa revenind la fostul proprietar. Sintem chiar invatati cum sa calculam „valoarea justa”, aplicind un precursor al „amortizarii activelor imobilizate”. De asemenea, sint prevazuti ani de odihna a pamintului.

Pe scurt, daca noi respectam Legamintul, obligatiile noastre contractuale, Domnul nu va fi nevoit sa-si ia singur ce i se cuvine 7 . In marea sa mila, Dumnezeu ne da ce ne-a promis, chiar daca noi nu reusim mereu sa ne tinem de cuvint la timp.

Daca am demolat dintr-un condei ideea insasi de proprietate privata („cel ce isi va pierde sufletul sau pentru mine…„), o vom desfiinta oare la fel de usor si pe cea de democratie?  Vom vedea intr-un articol viitor.


  1. Sa conduci, nu sa guvernezi. Conducerea inseamna o viziune spre care liderii ii indreapta pe cei care ii urmeaza. Guvernarea este doar executarea unor comenzi, de aceea, din momentul in care s-a oferit Executivului puterea de a emite acte normative cu valoare legislativa, tara a pierdut directia si pluteste in deriva pina azi – sau poate azi mai rau decit oricind. 
  2. Da, si pe atunci ii vedeam pe alesii nostri la TV, dar mai mult in exercitiul functiunii si mai putin in conferinte de presa. 
  3. Interesant cum ambivalenta perioadei se regaseste in abivalenta anului: 2×1 si 2×9 (6 rasturnat). 9 este la rindul sau un numar misterios. Ah! Nu va speriati! Nu ati nimerit din greseala la Horoscopul zilei. Nu este numerologie. In Biblie numerele sint esentiale si nu degeaba Kabbala s-a dezvoltat in jurul lor. Numarul „de om” care contine sesari stiti cu totii al cui este, in timp ce 1, pe cale de consecinta logica, il reprezinta pe Unul. 
  4. Daca faceti abstractie de partea introductiva, in mod evident manipulativa, articolul domnului Stefan Teris este foarte util. Istoricul inceputurilor votului in Romania se dovedeste a fi palpitant si destul de picant. 
  5. Nu vi se pare graitor ca blocul comunist a cuprins in principal tari ortodoxe si islamice, iar tarile membre CAER de alte orientari – Ungaria, Germania, Polonia si Cehoslovacia – nu au fost niciodata complet absorbite, colectivizate si deprivatizate, organizind in acelasi timp o rezistenta anti-comunista consistenta? Mentinerea lor in comunitate a necesitat uzul de forta, mergind pina la interventia armata. 
  6. Nu sint oare musulmanii, prin Arhanghelul Gavril, verii nostri? Si la ei, Mohamed a uzurpat Coranul, asa cum Papa a uzurpat Evanghelia. 
  7. Precum ANAF-ul realizeaza si executarile silite 😀 Dumnezeu este totodata parte contractanta si arbitru in persoana divina a Fiului, deoarece el realizeaza Justitia absoluta, neavind nimic de pierdut sau de cistigat. Pentru cei care au indoieli ca Dumnezeu isi ia oricum dreptul sau, un calendar al razboaielor si epidemiilor, cind pamintul ramine nelucrat – dar si al schimbarilor de granite – ar putea fi un ghid interesant. 

Filozofia filmelor de actiune III – Demolition Man

Neintentionat, dar fara indoiala nu intimplator, am aminat Demolition Man pina dupa alegerile prezidentiale.

Din nou despre tradare, acest film ne ofera o multime de teme de gindire. De altfel, acesta este apanajul genului numit azi Science Fiction, care amesteca stiinta viitorului cu elemente esentiale din epoca utopiilor, societati imaginare considerate ideale de catre creatorii lor.

„Tradare! Tradare! De trei ori tradare!” telegrafiaza Farfuridi indignat. Doar ca in „O scrisoare pierduta”, ca si in realitate, tradarea vine intotdeauna de acolo de unde nu te-astepti.

In The Sentinel, de la serviciile secrete. In The Contract, de la un om din echipa. In Demolition Man insa, ea urca la cel mai inalt nivel. Oare n-am fost si noi tradati in turul intii al alegerilor prezidentiale? Stiu, va veti gindi la organizarea intentionat proasta, care a privat milioane de cetateni de dreptul lor la vot. Dar tradarea a venit nu doar de la cel mai inalt nivel, ci mai ales de unde nu ne asteptam, adica de la candidatii cu sanse mici de succes. Sa-i luam pe rind. Funar il tradeaza pe Vadim. Vadim il tradeaza pe Funar, aliindu-se cu Ponta pentru turul II. Melescanu il tradeaza pe Presedintele legitim pentru cioara de pe gard, adica un posibil presedinte viitor. Diaconescu isi tradeaza electoratul in turul doi, schimbind discursul in favoarea lui Ponta, iar Ponta tradeaza intreaga tara, organizind alegerile in asa fel incit sa nu se poata vota si producind documente oficiale false. Tariceanu si Macovei, desprinsi din partidele care au format in mod legitim ACL, au fracturat electoratul candidatului Aliantei, la fel ca si Udrea, desi miscarea ei a fost mai inteligenta, producind ruptura cu PDL mult inainte de alegeri. Adunati procentele fiecaruia din cei trei cu procentul romanilor din diaspora lasati pe dinafara de guvern, puneti totalul linga rezultatul lui Klaus Iohannis si veti obtine o majoritate zdrobitoare de peste 50% in favoarea lui Iohannis. O majoritate pierduta prin tradarea personalitatilor marcante ale partidelor cu traditie liberala.

Daca lumea materiala o reflecta pe cea transcendenta, gasim tradarea in Biblie? Desigur. Dar nu acolo unde ne asteptam. Poate cel mai notoriu caz de tradare este cel al lui Iuda. Si acum numim „iuda” pe tradatori. Dar unde este tradarea lui Iuda? In faptul ca l-a vindut pe Hristos? Dar oare l-a vindut pe El? Daca era asa, traditia nu-l mai onora ca Iuda, fratele Domnului.  Sa fim seriosi! Hristos anunta o misiune in mod fatis. „Acela este, caruia Eu intingind piinea voi da. Si intingind piinea o a dat lui Iuda al lui Simon Iscarioteanul.” ” Ca unii socoteau, de vreme ce punga avea Iuda, ca ii zice Iisus lui: Cumpara cele ce ne trebuiesc la praznic, sau saracilor sa dea ceva.” (Ioan, 16:26,29) Iata si sursa celor 30 de arginti – nu vinzarea. Iuda l-a iubit atit de mult pe Hristos, incit l-a urmat orbeste, iar daca misiunea lui a fost sa-l dea in mina Fariseilor, a facut-o fara sa cricneasca. Dar unde este atunci tradarea? Acolo unde nu ne asteptam: in faptul ca si-a luat singur viata. Iuda s-a simtit vinovat, adica s-a indoit, nu de el insusi, ci de Hristos.

Un alt episod bine cunoscut este din Vechiul Testament, momentul in care Noe adoarme si este gasit dezbracat de fiul sau Ham. „Ham, parintele lui Canaan, a vazut goliciunea tatalui sau si a iesit sa-i vesteasca si pe cei doi frati ai sai, afara. Sem si Iafet au luat haina, au pus-o pe spatele amindurora, au intrat cu spatele si au acoperit goliciunea tatalui lor. Cum priveau cu fata in spate n-au vazut goliciunea tatalui lor„(Geneza 9:21-27) Hm, cine tradeaza aici? Am putea crede ca Ham. Dar adevarata tradare este a celorlalti frati, care s-au rusinat. Ce este rusinea alta decit urmarea pacatului originar? Nu este acoperirea goliciunii primul semn al pacatului, dupa ce Adam si Eva au muscat din mar? Deci iata ca mostenitorul lui Ham, Canaan, a fost blestemat sa fie sluga celorlalti frati, care primesc in schimb avere. Am spune ca a fost un blestem, dar este oare? Averea e trecatoare si e plata nelegiuirilor, pe cind lui Canaan i se da sa fie sluga. Iisus spune: ” Iar intru voi nu va fi asa; ci care intru voi va vrea sa fie mai mare, sa fie voua sluga. Si care intru voi va vrea sa fie intiiu, sa fie voua sluga. Precum si Fiul Omului, nu a venit sa-i slujeasca lui, ci sa slujeasca; si să-si dea sufletul sau, rascumparare pentru multi. Cel care vrea sa fie mai mare dintre voi, trebuie sa fie sluga tuturor„. (Matei 20:26-28)  Mai este oare de mirare ca numele lui Canaan este si numele tinutului promis iudeilor, iar numele lui Sem si Iafet sint aproape uitate astazi? Iata in Canaan promisiunea venirii lui Hristos si a Imparatiei, cea dinlauntrul nostru (Luca 17:21)1.

Revenind la filmul nostru de actiune, regasim in actiunile premierului Ponta miscarile Dr. Raymond Cocteau. Ce altceva vedem in jurul nostru decit o societate strict reglementata, in care liderul detine puterea de a incalca regulile? O societate in care organizatorii creeaza regulile jocului in asa fel incit jocul sa poata fi falsificat? O astfel de societate creeaza monstri si nebuni.

Putem schimba aceasta societate prin vot? Nu! Deoarece sistemul este creat in asa fel incit nu poate fi demolat urmind regulile jocului. Daca nu se pot falsifica sau cumpara voturile, se pot falsifica procesele verbale de numarare. Desi pare mai greu, este mai usor. In loc sa producem, intr-un fel sau altul, un numar enorm de buletine de vot favorabile, trebuie doar sa gasim pirghiile necesare pentru a corupe citiva presedinti de sectii de votare. Pentru a schimba ceva, avem nevoie de o actiune din afara jocului care sa desfiinteze nu regulile, ci sistemul insusi. The Hunger Games: Mockingjay este un exemplu la indemina tuturor pentru a intelege la ce ma refer.

John Spartan vine din trecut – pe scurt, aduce cu el o libertate a gindirii si a cuvintului, de mult apuse, putina nebunie insufletita de cele mai bune intentii si mai ales onestitate. O onestitate asupra careia nu exista puncte de presiune. Oamenii sint manipulati prin frica, ori cineva care nu are nimic de pierdut, pentru ca deja a pierdut totul, nu poate fi manipulat. Orice s-ar intimpla, el nu are decit de cistigat – o noua reputatie, o noua familie, un nou mod de viata, iertarea pacatelor. Asa ca el incepe prin a demola cladiri, apoi idei preconcepute implementate prin spalarea creierelor si termina prin a demola o societate corupta.

Un nou Elogiu al nebuniei? Daca a fi nebun inseamna a fi diferit, intr-o societate incorsetata de reguli, de la politete pina la fiscalitate, a fi nebun inseamna totodata a fi liber, a-ti pierde sufletul pentru a-l regasi prin Hristos, a face si a spune Cuvintul dincolo de constringerile societatii, a abandona totul pentru o idee. Doi nebuni intilnim in Demolition Man: unul care demoleaza societatea, al doilea care o va reconstrui la urmatorul nivel. Ca si in Biblie, unul este semanatorul si altul seceratorul. In marile religii ale lumii, un zeu este creatorul iar altul este distrugatorul – atunci cind ei nu se contopesc in aceeasi persoana, precum Shiva.

Avem noi in preajma un John Spartan? Ce altceva sint romanii din diaspora? Ei au parasit tara, lasind in urma tot ce au avut – familie, slujbe, apartenenta nationala – si plecind in cautarea libertatii. In orice forma ar reveni, n-ar avea decit de cistigat, pentru ca nici in strainatate n-au nimic. Ortodocsi rataciti in mijlocul populatiilor majoritar catolice sau protestante, fara case, fara pamint, umiliti si considerati delicventi de drept comun,  muncind pe salarii de mizerie  si ducind dorul celor lasati acasa muritori de foame – ce mai au acesti oameni de pierdut? Ce mai avem noi, cei din tara, de pierdut, alta decit demnitatea noastra umana, pe care nu ne-o poate lua nimeni, daca nu renuntam noi insine la ea?

Dar cind demolezi ceva, trebuie sa fii pregatit  sa reconstruiesti. Exista deja un nou lider, unul atit de umil, incit nici macar nu constientizeaza ca este lider. Dar poate el singur sa ridice o noua ordine din ruinele celei vechi, urmat doar de un grup minat de foame, al carui scop este practic implinit prin recapatarea accesului la lumea supraterana? In urma lui John Spartan ar putea veni anarhia, daca nu ar interveni Asociatul Bob. Cine este el? Cel care stie tot, insa nu iese in fata, onest insa amoral. Putem avea incredere in Bob? Da! Acest gen de oameni va trai intotdeauna in umbra puterii si nu va face niciodata nimic impotriva ei. Va urma schimbarea si ii va fi devotat, insa n-o va infaptui el insusi niciodata. Neavind idei proprii, este executantul ideal. O lista scurta de oameni eternizati in pozitii cheie ne poate sugera adevaratul nume al Asociatului Bob.

Ce inseamna insa pentru noi schimbarea? Trebuie sa stergem din minte ordinea care ne este familiara. Sistemul politic al democratiei a functionat, poate, in Atena antica, insa in prezent el este complet falsificat. Sistemul economic al capitalismului este depasit de realitatea globalizarii. Iar sistemul materialist-dialectic conceput de Marx si Engels a fost discreditat de calea aleasa de socialism pentru implementarea comunismului. Problema fundamentala este ca privim totul din prisma economiei politice, uitind ca, in esenta, actiunile noastre sint fapte de credinta. Intoarcem partea materiala pe toate fetele, uitind ca Dumnezeu ne-a promis ca nu pentru burta trebuie sa ne facem griji, ci pentru sufletul nostru.

A fi in trup si sluga a acestuia, iata blestemul lui Canaan, blestemul pus de pacatul originar asupra sufletelor noastre, de care vom fi spalati la A Doua Venire. Asistam la o crestere fara precedent a populatiei mondiale, chiar in tari in care numarul nasterilor a fost reglementat, precum China. Traim in prezent invierea mortilor in trup si vedem cu ochii nostri plata (nu rasplata, ci plata in bani) promisa nelegiuitilor in Vechiul Testament – o ultima sansa de a avea avere si a o abandona pentru a-l urma pe Hristos. Ce ne lipseste pentru mintuire? Sa fim ortodocsi, intelegind pe deplin ce inseamna asta. Pentru ca nu se limiteaza la pomeni si mersul la biserica si nici la fapte bune. Sa fim ortodocsi inseamna sa fim mai intii inauntrul nostru dupa asemanarea lui Dumnezeu 2 si fiind astfel, sa nu ne fie frica sau rusine sa actionam si sa vorbim asa cum sintem. E nevoie de curaj. Sa fii diferit inseamna sa fii izolat, insa cum altfel au fost sfintii sihastri? Dar de ce sa fii izolat? Daca toata lumea ar decide deodata sa FIE OM, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sa urmeze invataturile lui Hristos si poruncile in sufletul sau, nu doar din gura, cine s-ar mai simti izolat?

Iar daca am fi cu totii buni crestini, cine ar mai dori raul? Am gindi cu mintea noastra si nu am mai avea nevoie sa ne spuna altii ce sa credem si sa facem. Am fi cu totii cinstiti, nu de frica, ci pentru ca in interiorul nostru sintem cinstiti, am fi cu totii buni, dinauntru in afara,  si asa mai departe.  Si nu, nu ar mai fi nevoie de politica si de alegeri, pentru ca am obtine lucrul pentru care crestinii lucreaza de secole: mintuirea sufletului. Amin!


  1. Desi interpretarea acestui verset a fost data de diversi sfinti, ma tem ca ea a fost in afara contextului. Exprimarea a fost folosita special pentru ca fariseii sa nu inteleaga. Daca echivalam cei 3 fii ai lui Noe + Canaan cu cele 4 trupuri, si adaugam si saracia cu duhul, insemnind a ne abandona sufletul nostru pentru a face loc lui Hristos Dumnezeu, iata ca Imparatia Cerului dinlauntrul nostru este practic al 5-lea trup, cel divin, cel prin care Dumnezeu este in noi si prin noi lucreaza si vorbeste, de aceea, asa cum se incheie Apocalipsa, nu mai este nevoie de biserici. Aceasta inseamna a fi ortodocsi – sa ne abandonam Lui, pentru a-i face loc in inima noastra. 
  2.   „Fiti milostivi, precum si Tatal vostru e milostiv” (Luca 6:28-38 pentru intregul discurs) – „precum si noi iertam gresitilor nostri” (Luca 11, Matei 6). Citi dintre noi punem in fapta cu adevarat cuvintele din Tatal Nostru? Sau le tratam doar ca pe o poezie, in loc sa credem in Cuvint? Daca luam de buna partea cu „piinea noastra”, de ce nu putem sa luam de bun si restul? De ce nu ne asumam lupta cu cel viclean, stiind ca i-am cerut Lui sa ne izbaveasca, iar el ne va da ceea ce cerem?