filozofia religiei

Intre creatie si Big Bang II – de ce nu functioneaza unificarea fortelor

Una dintre cele mai mari provocari intimpinate de savantii care au construit scenariul cosmogonic al Big Bang a fost sa modeleze functionarea Universului foarte timpuriu. Pentru aceasta, a trebuit sa rezolve problema interactiunilor dintre particule, la nivel subatomic si la o densitate enorma a materiei.

Interactiunile sint exprimate si masurate prin forte, la aceasta data fiind identificate 5 tipuri de forte fundamentale, pe care savantii au incercat sa le reuneasca, pornind de la premisa ca toate provin, la origine, dintr-o singura forta fundamentala, care actiona in momentul 0 al Universului. Astfel s-a dezvoltat Teoria Unificarii Generale, acceptata azi pe scara larga, desi inca prezinta mai multe variante, in curs de testare si definitivare, teorie care poate descrie unificarea a 4 dintre forte, cu exceptia fortei gravitationale. Desi savantii viseaza la o Teorie a totului, deocamdata nu exista nici una care sa candideze cu succes la titlu. Teoria stringurilor(corzilor), care a facut furori incepind cu anii ’90, fascinind imaginatia datorita multidimensionalitatii propuse, precum si alte idei mai recente, intimpina dificultati deocamdata insurmontabile.

Daca nu sinteti familiarizati cu fortele fundamentale, o scurta descriere, accesibila oricui si destul de instructiva, gasiti aici:  http://www.descopera.org/teorii-unitare-si-teorii-nedualiste/ Va rog sa fiti ingaduitori si sa faceti abstractie de introducere, in care cei 4 evanghelisti au fost trei (sic!), de faptul ca „electromagnetismul” este reunirea a 2 forte si de greselile de ortografie din imaginea explicativa.

 Au fost totodata inventariate in univers doua tipuri de particule, fermionii, care sint purtatori de masa si bosonii, care sint purtatoarele interactiunilor (energie), fiecarui tip de forta fiindu-i specific un anumit boson.

Asa arata o sinteza a unificarii fortelor fundamentale, simplificata la extrem si prezentata in cronologie inversa fata de evolutia Universului – ordinea in care au fost teoretizate. ( Informatii preluate din Prof. Dr. Adrian Patrut – De la normal la paranormal, ed. a II-a revazuta, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1993 si revizuite la zi.)

unificare 2

Forta inseamna putere, iar puterea apartine Creatorului. Universul este unitar, insa mai multe forte actioneaza in el. Tot astfel, Creatorul este Unul, dar natura sa este multipla. Aceasta inseamna ca am putea verifica teoria unificarii fortelor, comparind evolutia cronologica a numarului de forte cu evolutia cronologica a numarului persoanelor divine, pe care o regasim in Biblie.

O schema a acestei evolutii, de aceasta data in ordine fireasca, incepind cu Geneza, arata astfel:

evolutia persoanelor divine

Suprapunind cele doua scheme, vedem ca unele aspecte ale teoriei Big Bang se confirma, altele se infirma, iar unele ar trebui modificate.

  • De pilda, revenind la Crez, ce spune acesta? „Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul„. Care este „atotiitorul” fortelor? Gravitatia, care asigura coeziunea materiei. Gravitatia, de altfel, prezinta proprietati curioase. Bosonul corespondent, „gravitonul”, nu a putut fi descoperit niciodata, insa a fost anticipat si recent confirmat experimental bosonul lui Higgs, care nu transfera interactiune, precum ceilalti bosoni, ci confera masa celorlalte particule. Acest boson, supranumit si „particula lui Dumnezeu”, tratat fara legatura cu gravitatia, duce la rezultate bizare in scenariul cosmologic actual. Dar ce s-ar intimpla oare daca am lua in considerare ortodoxia si am cupla particula lui Dumnezeu cu forta lui Dumnezeu – gravitatia, renuntind la cautarea gravitonului? Pentru ca, pina la urma, doar conferind masa unei particule o supunem actiunii gravitatiei.
  • Creatorul este dual in momentul creatiei, astfel o Teorie a Totului iese din discutie – aceeasi forta, gravitatia, neputind fi unificata niciodata cu alte forte, deoarece Tatal este Unul si neschimbator in lista persoanelor divine.

Ceea ce este esential in privinta persoanelor divine este ca, desi sint descrise ca entitati distincte, ele reprezinta un tot unitar. Nici una din ele nu este singura, sau de sine statatoare, iar fiecare este in acelasi timp toate celelalte, prin coeziunea asigurata de Tatal. Perceptia oamenilor asupra lor este insa in mod necesar distincta, deoarece oamenii nu Il pot „vedea” pe Dumnezeu, ei vad insa actiunea Sa in lume si pot intelege, cu ochii Duhului, principiile active, pe care ni le reprezentam ca persoane, sau laturi, ale naturii divine. Inmultirea persoanelor divine corespunde cu inmultirea fortelor care actioneaza in Univers.

Una din problemele ridicate de introducerea bosonului lui Higgs in ecuatie este ca Universul ar fi trebuit sa intre in colaps cindva, la inceputurile sale (v. de ex. Should the Higgs boson have caused our Universe to collapse? iun 2014). Aceasta deoarece teoria Big Bang presupune ca expansiunea Universului si divizarea fortelor au dus la disparitia singularitatii initiale. Ori, daca diferentierea persoanelor divine nu altereaza unitatea lor, rezulta in mod necesar ca ceea ce sta la originea Universului inca il genereaza constant – „principiul” creator (Geneza 1:1). Au existat, de altfel, si modele cosmologice, cum ar fi modelul „starii stationare” (abandonat in prezent, in urma noilor observatii astronomice), care au postulat generarea continua de materie, pentru a mentine densitatea constanta a Universului.

Demersul nostru a scos la iveala citeva fapte noi si despre ortodoxie. Ca o prima constatare, crucea, ca simbol fundamental al crestinismului, nu se suprapune cu Treimea, desi este indisolubil legata de Fiu. Ea se deseneaza pe trup tinind 3 degete impreunate, in numele Sfintei Treimi, dar atinge 4 puncte ale corpului, al patrulea fiind nenumit (dar spunem „Amin”, adica Adevarat!) si corespunzind lui Petru. Insa crucea este de fapt construita din 5 puncte, cel central fiind subinteles si corespunzind fratelui secret, Andrei, care totodata se reprezinta si printr-o cruce specifica in forma de X – Marea Necunoscuta.

In al doilea rind, Crezul de la Niceea, produs al celei de-a doua Biserici,  este depasit. Desi spune Adevarul, o face intr-un mod incomplet si inflexibil si nu ne pregateste pentru viitor. Nu doar ca nu ia act de toate persoanele divine, dar ne ancoreaza intr-un spatiu static, lipsit de evolutie, intr-o asteptare continua („astept invierea mortilor”, etc), care duce la lipsa de responsabilitate. Multi incep sa creada ca pot amina momentul in care sa-si recunoasca greselile si sa-si ceara sincer iertare pentru ele. Pina atunci, se simt liberi sa greseasca in continuare. Ce ne facem insa cind lucrul pe care il asteptam este aici? Cum recunoastem macar ca se intimpla? (Luca, 17:20, 21:34-35)

Daca ultimele doua stadii (de la 3 la 4 si de la 4 la 5 persoane) le-am discutat deja, ramine sa ne lamurim asupra celorlalte doua aspecte esentiale: dualitatea initiala a Creatorului si evolutia de la dualitate la trinitate.

Continuarea intr-un articol viitor…

Religie versus secta

Am mentionat in citeva rinduri termenul „secta”. Cu siguranta membrii diverselor secte, crestine sau nu, considera ca fac parte dintr-o Biserica sau ramura a unei religii, sau chiar ca aparitia lor desfiinteaza si reintemeiaza religia din care s-au desprins – sau poate ca unii realizeaza ca sint sectanti, insa nu doresc sa admita evidenta sau nu mai au puterea si curajul sa dea inapoi.

De ce secta are conotatii atit de negative, incit nimeni nu vrea sa admita ca face parte din una dintre ele? Ca sa intelegem, trebuie sa vedem mai intii ce inseamna in limba romana cei doi termeni situati pe pozitii opuse: religie si secta.

„RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta.”(DEX ’98 – 1998)1

„Sistem”, iata cuvintul cheie. Diversii indivizi care isi imagineaza ca, alegind de ici si de colo cite o idee care le convine mai mult, isi creeaza propria religie, se pot trezi la realitate.

„SECTA s.f. Grup de persoane formind o comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala; (p. ext.) grup de adepti ai unei doctrine.”  – aceasta este definitia cea mai frecventa. Sa adaugam termenul secund din Saineanu (1929)”2. cei ce impartasesc o opiniune privita ca eretica sau eronata” Termenul supara atit de tare la ureche, incit s-a reusit chiar si eliminarea acestui inteles din dictionare.

Cu toate acestea, cele doua definitii nu se potrivesc. Pentru ca secta este asociata „bisericii”, ori acest termen este unul crestin, pe cind diverse secte s-au desprins din toate marile religii.

Pentru a le pune cap la cap, sa pornim de la definirea religiei ca sistem – un ansamblu dogma-ritual, de aici derivind si institutiile/persoanele care executa ritualurile si transmit dogma. Dogma insa „in acceptiunea actuala crestina reprezinta adevarul religios stabilit de Biserica pe temeiul revelatiunii divine, exprimind „regula fidei” sau „quae creditur”, continutul obiectiv, normativ si unitar al marturisirii de credinta.” (Dictionarul Enciclopedic 1993-2009)2 Hopa! Dogma este ea insasi un produs derivat. Putem prin urmare reformula definitia religiei, ca sistem alcatuit din Adevar revelat si Ritual revelat.

Credintele aborigenilor si bosimanilor, etc sint validate astfel ca religii. Desi Adevarul lor consta intr-o mitologie transmisa pe cale orala, el nu este mai putin revelat, iar ritualurile lor nu sint mai putin derivate din acest adevar.

In acelasi timp, devine evident de ce Traditia crestina nu poate fi separata de Biblie, sau tratata ca un apendice inferior. Intrucit divinitatea detine Adevarul absolut si cunoasterea absoluta, rezulta ca ansamblul Adevar-Ritual revelat este complet si constituie un tot unitar si indisolubil. Orice adaugire sau eliminare dezechilibreaza si denatureaza sistemul.

Putem astfel deriva secta ca fiind o grupare, desprinsa din cadrul unei religii, care aduce modificari de natura sa dezechiibreze sistemul revelat. Fie ca se adauga sau se elimina din Adevar, fie ca se adauga sau se elimina din Ritual.

Daca religia primeste Adevarul revelat intr-o forma completa, specifica, sectele se folosesc de cartile/textele sacre, de panteonul si ritualurile religiei din care s-au desprins.

Intrucit Adevarul isi este suficient siesi, iar scopul revelatiei este punerea Adevarului la dispozitia celor care il cauta, religiile nu practica (si nu contin in doctrina indicatii privind) prozelitismul religios, in contradictie cu intensa activitate de misionariat a majoritatii sectelor.3

Intrucit religia cunoaste Adevarul in ansamblul sau, iar acesta are un caracter complet si unitar, si religia are un caracter unitar. De aceea, abaterea de la Adevarul care i s-a revelat va fi perceputa si sanctionata ca atare. Religiile nu admit ramificatii. Prin opozitie, sectele tind sa admita multiplicitatea ramificatiilor constituite din alte secte. Contestind legitimitatea unei secte oarecare, propria secta si-ar pierde legitimitatea4. Identificam aici un paradox – sectele admit multiplicitatea interpretarilor, ca si culte distincte, insa refuza membrilor proprii orice interpretare diferita de cea admisa oficial in cadrul sectei respective.

Trebuie totodata sa facem diferenta intre secta si erezie. Erezia, ca opinie eronata si/sau periculoasa(pentru suflet), nu atrage automat dupa sine adepti, constituindu-se intr-o grupare organizata, precum secta.

Daca decizia intemeierii unei religii este luata de insasi divinitatea care reveleaza Adevarul, decizia intemeierii unei secte este luata de oameni, din diverse motive. Le vom regasi pe acestea in Epistola lui Iuda, fratele lui Iacov. Fiind prea lunga pentru a o prelua aici, spicuiesc doar versetele strict legate de subiect.

nevoie am avut a va scrie voua, rugindu-va sa stati vitejeste pentru credinta ceea ce odata s-a dat sfintilor. Caci au intrat oarecare oameni (care de demult mai inainte au fost scrisi spre aceasta osinda), necredinciosi: Care schimba darul Dumnezeului nostru intru inversunare, si pre cel unul Stapinul Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos tagaduiesc.” (Iuda 1:3-4)

Iar acestia cite nu stiu, hulesc; si cite dupre fire ca niste dobitoace necuvintatoare stiu, intru acelea se strica. Vai lor, ca in calea lui Cain au umblat, si intru inselaciunea lui Valaam 5 prin mita s-au varsat, si intru impotrivirea in cuvinte a lui Core au pierit.” (Iuda 1:10-11)

Ceea ce este explicat in cuvinte, este explicat si prin puterea exemplului.

  1.  „intru inselaciunea lui Valaam prin mita s-au varsat Din Numeri 22-24 aflam ca Valaam a fost platit  de catre Balac, regele moabitilor, pentru ca,  prin ritualuri vrajitoresti, sa blesteme poporul lui Israel. Dar Valaam il cunostea pe Dumnezeu, pentru ca dintru inceput le spune „Ramineti aici peste noapte si va voi da raspuns cum îmi va spune Domnul„. Aici,  desi fapta n-a fost savirsita, este condamnata intentia de a-si trada religia contra banilor.
  2. intru impotrivirea in cuvinte a lui Core au pierit” In Numeri 16, Core aduna pe linga el un grup de adepti, care ii contesta pe Moise si pe Aaron. Ei de asemenea au cadelnite si „foc strain”, desi sint leviti, deci preoti. Motivul este dorinta de putere.
  3. „in calea lui Cain au umblat ” In Geneza 4, Cain il ucide pe fratele sau Abel, deoarece jertfa sa n-a fost placuta lui Dumnezeu, iar a lui Abel a fost placuta. Este vorba de invidie (si mindrie, pina la urma).

Merita sa aruncam o privire mai atenta asupra lui Cain si Abel, fii lui Adam si ai Evei (Geneza 4:1-24). Asistam la una din primele urmari ale pacatului originar.

Cain a adus jertfa lui Dumnezeu din roadele pamintului, iar Abel a adus si el jertfa din intii-nascuti din turmele sale si din partile lor grase. Dumnezeu a privit la Abel si la darurile sale; pe Cain insa nu l-a luat in seama, nici jertfele sale. Atunci Cain  s-a intristat foarte tare si s-a posomorit la chip. Si Domnul Dumnezeu i-a zis lui Cain: De ce te-ai intristat asa de tare si de ce te-ai posomorit la chip? Daca ai adus jertfa cum trebuie, dar n-ai impartit-o cum trebuie, oare n-ai pacatuit? Pocaieste-te! El se va intoarce catre tine, iar tu il vei stapini.6„(Geneza 4:3-7)

Daca o greseala de ritual este deja un pacat, cit de adinc este pacatul cind e vorba de denaturarea Adevarului? Intrucit prin pacatul originar omul a cunoscut raul, i-a permis intrarea in lume7. Iar efectul este de bulgare – dupa un pacat minor, pentru care nu s-a pocait, si in consecinta, n-a fost iertat, Cain cade in pacat din ce in ce mai tare – invidie, mindrie si in final crima. Cunoscindu-l pe Dumnezeu si primind solutia pentru mintuire, el alege sa ucida exact aceasta nadejde.

Tradarea este de fiecare data urmata de crima. Acesta este motivul nemarturisit al prozelitismului. Precum Borg in Star Trek – The Next Generation, dorinta fiecarei secte este sa asimileze credinciosii religiei mama si astfel s-o distruga8.

Privind in lumina definitiilor si cu ajutorul lui Iuda, avem citeva surprize majore. In primul rind, budismul, intemeiat de un om care deturneaza revelatia, respingind ideea insasi de divinitate (Iuda 1:4) – printul Siddharta = Gautama Buddha – devine o simpla secta a brahmanismului, pe care l-a si inghitit aproape complet. In al doilea rind, pe linga Biserica Catolica si intreaga avalansa de secte protestante si neoprotestante, putem adauga pe lista sectelor de origine crestina islamismul si iudaismul practicat de actualii evrei9.

Intr-adevar, Mahomed primeste revelatia si se foloseste de ea pentru a se declara persoana divina, ca si Papa, care sustine ca este urmasul de drept divin al Sfintului Petru si este infailibil. Iudaismul este declarat sectar chiar in Iuda 1:4 „si pre cel unul Stapinul Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos tagaduiesc” – intr-o situatie similara aflindu-se si mahomedanismul, care se revendica de la scripturi si declara islamicii ca urmasi ai lui Avraam, insa nu-l recunoaste pe Hristos. Atit catolicii, cit si mahomedanii, au recurs la convertiri fortate, chiar in masa, sursa atitor martirii. Atit iudeii, cit si catolicii, impreuna cu nenumaratele  denominatii si grupari autotintitulate „Biserici” desprinse din catolicism, au operat schimbari in scripturi, eliminind masiv, in special din Septuaginta, si in ritualuri, mergind de la respingerea Traditiei, pina la eliminarea completa a institutiei preotiei si slujbei religioase.

Caracterul inchis al acestor grupari este evident, vinatoarea de vrajitoare, Inchizitia, uciderea paginilor care refuzau sa-l marturiseasca pe Mahomed, expulzarea „in lume” si interzicerea casatoriilor mixte practicata de numeroase grupari neo-protestante sint dovezi suficiente. („Care schimba darul Dumnezeului nostru intru inversunare„) Cit despre „inselaciunea lui Valaam”, cunoastem cu totii numerosi ortodocsi care s-au lepadat de credinta pentru citeva cutii de conserve sau o slujba in straintate.

Dintre religiile moarte, putem identifica panteonul roman ca o derivatie a celui grec, un popor pe care l-au si asimilat – fapte deja acceptate de istorici. In lumina noilor descoperiri privind fondul comun dacic si roman, putem presupune fara mari riscuri ca ambele sint derivatii ale fondului religios trac.

Ca fapt divers, unul din motivele pentru care cartile lui Enoh, redescoperite recent si in jurul carora se face tam-tam ca fiind pe nedrept exilate printre apocrife, nu sint incluse in Biblie (pe linga faptul evident ca nu fac parte din corpusul original al Septuagintei) este incercarea grosolana care se face prin intermediul lor de a discredita crestinismul ca secta derivata din religia sumeriana. Ori aceasta, prin Enoh, fiul lui Cain, pentru care Cain a intemeiat cetatea Enoh, este deja aratata ca secta din Geneza 4:17.

Este deci etichetarea ca „sectant” una degradanta? Depinde din al cui punct de vedere privesti. Daca te simti vinovat ca urmas al lui Cain si deci al sarpelui, este degradant, dar ai facut deja si primul pas spre mintuire. Din punctul de vedere ortodox, sectantii sint oameni in greseala. A fi in greseala nu inseamna ca nu te iubim sau ne batem joc de tine, dimpotriva. Cita vreme traiesti, mai ai o sansa. Indiferent daca aplicam Matei 18:15-17 sau nu, Luca 26-27 lasa loc de speranta : „Cele ce nu sunt cu putinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu”.

Iar voi, iubitilor, intru sfinta credinta voastra zidindu-va, si intru Duhul Sfint rugindu-va, pre voi singuri intru dragostea lui Dumnezeu va paziti, asteptind Mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viata cea vesnica. Si pre unii sa-i vaditi de se vor desparti, iar pre altii cu frica sa-i mintuiti, rapindu-i din foc; si sa-i certati cu temere, urind si haina cea de la trup spurcata. 

Iar celui ce poate sa va pazeasca pre voi fara de pacat, si nespurcati, si sa va puie inaintea slavei sale fara prihana, intru bucurie, Unuia inteleptului Dumnezeu si Mintuitorului nostru, prin Iisus Hristos Domnul nostru, slava si marire, stapinire si putere, mai nainte de tot veacul, si acum si intru toti vecii. Amin. ” (Iuda 1:20-25)


  1. Definitiile religiei sint atit de divergente, incit devine clar ca majoritatea sint partizane. Evolutia lor spre definitia „corecta politic” din 2009 „Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referinta pentru a intra in relatia cu grupul si universul; confesiune, credinta.” este paralela cu influenta din ce in ce mai mare a ecumenismului, al carui pacat major nu este recunoasterea faptului ca exista un singur Dumnezeu, revelat tuturor, ci tocmai admiterea sectelor ca biserici/religii (Iuda 1:22). Cita vreme renunti sa mai faci distinctia intre calea dreapta si cea strimba, e ca si cum ai renunta la calea cea dreapta. De asemenea, punerea sinonimului intre religie si cult (Sinonime 2002) este eronata, cultul fiind doar manifestarea ritualica a religiei. Si n-o spun eu, ci tot DEX defineste cultul ca „omagiu care se aduce divinitatii prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugaciuni si prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii” Si atunci cum sa punem sinonim intre religie si cult? Poate tocmai pentru a justifica sectele in calitate de „culte”, moduri diferite de adorare, ridicindu-le astfel la rangul de religii? Si punerea sinonimului intre religie si crez (Sinonime 2002) este eronata, crezul fiind doar prefesiunea de credinta, condensarea dogmei unei religii. Multe „culte” nici macar nu profeseaza un „crez” – un crez le-ar limita libertatea de miscare, fluiditatea ideilor care se schimba dupa cum bate vintul mai bine spre buzunarele unora. 
  2. Avind in vedere ca dogma se cristalizeaza in timp, vezi istoria Crezului de la Niceea, putem ignora definitiile simpliste care sustin ca dogma „nu poate fi supusa criticii, nu admite obiectii si este obligatorie pentru toti adeptii religiei respective”. Datorita liberului arbitru, in crestinism nimic nu este „obligatoriu”, iar cita vreme „Eu sint Calea, Adevarul si Viata” si exista o Judecata de Apoi, fiecare alege daca merge pe „Calea” cea buna sau nu. Astfel, definitiile mentionate isi pierd caracaterul general si deci valabilitatea. 
  3. S-a incercat uneori sa se demonstreze caracterul misionar al crestinismului pe baza istoriei. Actiunile unor credinciosi nu pot fi confundate cu dogma. Privind in Biblie, veti constata ca Apostolii si toti cei care au facut apostolat in Noul sau Vechiul Testament, au fost trimisi ca mesageri ai cuvintului, insa nu fost indemnati si sa convinga pe cineva sa creada (Ex: Luca 9:1-5). Vestirea Adevarului este ca si un afis pentru un spectacol – oricine il poate citi, dar nu sta nimeni linga afis ca sa-i traga de mineca pe trecatori si sa-i bage cu forta in sala. Convertirile descrise in Biblie sint facute la cererea celor convertiti. Un exemplu interesant este cel al lui Ruth, nora moabita care alege sa-si urmeze soacra evreica. Este o diferenta majora si intre misionariat, cu sensul de „a determina (cu forta sau nu) pe cineva sa adere la o religie” (DEX 2009) – adica sa creada, sau sa marturiseasca a crede in ceva, sa se inscrie pe lista de membri – si alegerea de catre divinitatea insasi a celor carora li se va revela Adevarul. Primirea revelatiei nu implica si credinta, credinta vine ca urmare a cunoasterii directe, prin revelatie, a Adevarului. Exemplul lui Saul devenit Paul graieste de la sine. 
  4. Astfel, de exemplu, denominatia baptista a devenit cu timpul o uniune, Baptist World Alliance, continind citeva zeci de mii de „biserici” baptiste, fiecare cu propria interpretare a Evangheliei. 
  5. Il regasim pe Valaam cu aceeasi conotatie in Apocalipsa 2:14 
  6. Iata o prefigurare a jertfei lui Iisus. Fraza este dificil de interpretat in context, insa merita sa ne aplecam asupra ei. Cain n-a fost omorit, ci a fost pedepsit sa traiasca. Ii gasim echivalentul in alte doua situatii similare: blestemul lui Noe impotriva lui Canaan cel nevinovat, care este dat ca sluga fratilor ce au gresit, si avertizarea lui Iisus catre Petru: „Amin Amin zic tie: Cind erai mai tinar, te incingeai pre tine insuti, si umblai unde vreai; iar după ce vei imbatrini, vei intinde miinile tale, si altul te va incinge, si te va duce, unde tu nu voiesti.„(Ioan, 21:18) De fiecare data, un nevinovat este dat ca sluga tradatorilor. Intr-adevar, Petru este folosit ca pretext pentru existenta insasi a Bisericii Catolice, iar nu intimplator papa care a consfintit ruptura a fost Leon, leul, unul din animalele Evanghelistilor, deci simbol al lui Dumnezeu. Precum spune Iuda, „mai de demult au fost scrisi spre aceasta osinda” – vedem un sacrificiu programat, pentru ca simburele bun si viu, facind lucrarea lui Dumnezeu din chiar sinul osinditilor, sa ii „repare” si pe acestia. Tot astfel, sufletul inchis in trup isi va gasi calea spre eliberare, mintuind si omul in acelasi timp. 
  7. Desi nu este mentionat explicit in context, gasim aceasta corelatie in 1Ioan 3:11-12: „Caci aceasta este vestirea, care ati auzit dintru inceput, ca sa iubim unul pre altul. Nu precum Cain [care] era din vicleanul, si a ucis pre fratele sau” 
  8. Si tot precum Borg, invins prin transformarea colectivului in indivizi, o secta isi pierde relevanta cind membrii sai incep sa gindeasca folosindu-si propria judecata. 
  9. Evrei este denumirea biblica generica pentru poporul ales, cei care cred in Dumnezeu Unul, insa nu fac parte dintr-o anume etnie, vezi Exodul 12:37-38, 48. Asa ca trebuie sa fac specificatia privind actualii evrei, care s-au grupat in jurul Vechiului Testament pe criterii etnice. 

A doua Biserica si Sfintii Trei Ierarhi, sau cum tot rau-i spre bine

De ce Sfintii Trei Ierarhi – Sf. Vasile cel Mare, Sf.. Ioan Gura de Aur si Sf. Grigorie Teologul – sint sarbatoriti laolata intr-o sarbatoare imparateasca (cruce rosie, de regula dedicata sarbatorilor bazate pe Evanghelie), desi fiecare isi are o zi proprie in calendar?

A Doua Biserica putea avea efecte neasteptate asupra viitorului ortodoxiei. Nu intimplator primul Sinod Ecumenic, convocat de Constantin cel Mare, combate arianismul si construieste Crezul. Cu toate drumurile problematice pe care le-a deschis imixtiunea Cezarului in sinul Bisericii, tot raul a fost intors spre bine, in moduri nebanuite, pentru ca nebanuite sint caile Domnului.

Pentru a indrepta rosturile Bisericii si a produce efecte pozitive dintr-un eveniment negativ in esenta, Treimea s-a manifestat in lume prin Sfintii Trei Ierarhi.  Asa cum Treimea este alcatuita din trei persoane diferite, dar indivizibile, si noi separam persoanele celor trei ierarhi, in trei sarbatori distincte, si in plus azi ii sarbatorim pe toti laolalta.

Ca sa observam atributele dumnezeiesti ale fiecaruia, prima privire o aruncam in sinaxar1. Vedenia lui Ioan Evhaitul este graitoare. „Nu este intre noi, unul intii si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi.”

Sf. Ioan Gura de Aur „a tilcuit Sfinta Scriptura si a propovaduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, incit de n-ar fi fost acesta (macar ca este o cutezare sa zicem asa), ar fi trebuit ca iarăsi sa vină Hristos pe pamint„. Invataturile sale s-au adresat credinciosilor de rind, blocind manipularea doctrinei prin secularizare.

Sf. Vasile cel Mare, nascut dintr-un tata numit tot Vasile, asa cum Sf. Grigorie este nascut tot dintr-un tata Grigorie, „strabatind toata invatatura, era stapin pe toată stiinta; se folosea de toata filosofia inteleapta in lucrările sale si sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeiesti„; reorganizeaza viata monahala, punind capat exceselor celor care gresit au tradus  prin retragerea din lume chemarea lui Hristos de a-L urma. Tot el da lovitura de gratie si ereziei arianismului, un exces similar2. Este important atributul sau de filozof, cineva care intelege lucrurile la nivel de idee si nu de senzatie.

Sf. Grigorie Teologul „a ajuns la atita inaltime de teologie, ca biruia pe toti prin intelepciunea cuvintarilor si a invataturilor sale„; alcatuieste Filocalia impreuna cu Sf. Vasile cel Mare si prin cinci cuvântări teologice structureaza dogma Bisericii asupra Sfintei Treimi. Prezideaza al doilea Sinod Ecumenic, sinod care a adus Crezul in forma pe care o cunoastem si astazi – o lucrare esentiala pentru mentinerea coeziunii Bisericii, care din pacate a fost subminata din interior de Marea Schisma3.

Ioan – Invatatorul si Mingiietorul, Vasile – Conducatorul si Atoatestiutorul, Grigorie – Inteleptul si Oratorul. Fiul, Tatal si Sf. Duh, manifestati prin atributele lor in Sfintii Trei Ierarhi. Ziua Sfintei Treimi si a lucrarii sale in lume o sarbatorim astazi.

Cu rugaciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor sfinţilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor; si pe noi in unire si pasnica asezare ne pazeste si ne invredniceste de Imparatia Ta cea cereasca, ca binecuvintat esti in vecii vecilor. Amin.

 


  1. Vietile sfintilor, preluate in sinaxar, reprezinta o prima culegere in forma scrisa a traditiei, un prim tratat de etnografie, in termeni moderni. Culegerea are autor cunoscut, istoriile despre sfinti pe care le cuprinde la rindul lor nu au autor cunoscut si ne vorbesc despre intimplari dintr-un timp exemplar, facind totodata parte intrinseca din viata Bisericii. Au totodata si caracterul necesar al Traditiei, de ritual revelat, deoarece cultul ritualic, slujbele bisericesti din fiecare zi, se structureaza in jurul sinaxarului. 
  2. Pornind de la o premiza corecta, diferenta facuta in Biblie si corect consemnata in Crez, intre „nascut” si „facut”, rationamentul lui Arie ignora contextul biblic al exprimarii acestor atribute si urmeaza in mod excesiv experienta materiala si senzoriala specifica oamenilor, ajungind sa ignore latura divina si transcedentala a lui Hristos. El il considera pe Iisus o creatura si nu parte din Treime. La fel calugaria impinge excesul in sens opus. Monahia se desprinde din lume prin celibat, infrinare si saracie, renuntind la natura omeneasca, supusa „patimilor”, intelegind-ul astfel pe Hristos doar prin natura sa divina si incercind sa rupa de pe El haina umana de care este indisolubil legat prin nastere. Prin interventia Sfintului Vasile, acest exces a fost reorientat spre o viata androgin-ingereasca, iar lucrarea ascezei si a rugaciunii calugarilor a fost pusa in folosul intregii crestinatati. 
  3. Cita vreme de Crez nu s-a atins nimeni, nici o alta lucrare n-a putut submina unitatea crestinilor. Singura cale de a sfarima Biserica a fost din interiorul insasi al temeliei sale – alterarea si ulterior respingerea unilaterala a Crezului. Iata insa ca ne aflam in fata celei de-A Doua Veniri si toata disputa asupra Crezului devine futila, cita vreme Crezul insusi nu mai are valabilitate  dupa ce s-a intimplat deja ceea ce declaram prin el ca asteptam. Ce putere mai are o schisma bazata pe o disputa care si-a pierdut obiectul? 

Filozofia filmelor de actiune III – Demolition Man

Neintentionat, dar fara indoiala nu intimplator, am aminat Demolition Man pina dupa alegerile prezidentiale.

Din nou despre tradare, acest film ne ofera o multime de teme de gindire. De altfel, acesta este apanajul genului numit azi Science Fiction, care amesteca stiinta viitorului cu elemente esentiale din epoca utopiilor, societati imaginare considerate ideale de catre creatorii lor.

„Tradare! Tradare! De trei ori tradare!” telegrafiaza Farfuridi indignat. Doar ca in „O scrisoare pierduta”, ca si in realitate, tradarea vine intotdeauna de acolo de unde nu te-astepti.

In The Sentinel, de la serviciile secrete. In The Contract, de la un om din echipa. In Demolition Man insa, ea urca la cel mai inalt nivel. Oare n-am fost si noi tradati in turul intii al alegerilor prezidentiale? Stiu, va veti gindi la organizarea intentionat proasta, care a privat milioane de cetateni de dreptul lor la vot. Dar tradarea a venit nu doar de la cel mai inalt nivel, ci mai ales de unde nu ne asteptam, adica de la candidatii cu sanse mici de succes. Sa-i luam pe rind. Funar il tradeaza pe Vadim. Vadim il tradeaza pe Funar, aliindu-se cu Ponta pentru turul II. Melescanu il tradeaza pe Presedintele legitim pentru cioara de pe gard, adica un posibil presedinte viitor. Diaconescu isi tradeaza electoratul in turul doi, schimbind discursul in favoarea lui Ponta, iar Ponta tradeaza intreaga tara, organizind alegerile in asa fel incit sa nu se poata vota si producind documente oficiale false. Tariceanu si Macovei, desprinsi din partidele care au format in mod legitim ACL, au fracturat electoratul candidatului Aliantei, la fel ca si Udrea, desi miscarea ei a fost mai inteligenta, producind ruptura cu PDL mult inainte de alegeri. Adunati procentele fiecaruia din cei trei cu procentul romanilor din diaspora lasati pe dinafara de guvern, puneti totalul linga rezultatul lui Klaus Iohannis si veti obtine o majoritate zdrobitoare de peste 50% in favoarea lui Iohannis. O majoritate pierduta prin tradarea personalitatilor marcante ale partidelor cu traditie liberala.

Daca lumea materiala o reflecta pe cea transcendenta, gasim tradarea in Biblie? Desigur. Dar nu acolo unde ne asteptam. Poate cel mai notoriu caz de tradare este cel al lui Iuda. Si acum numim „iuda” pe tradatori. Dar unde este tradarea lui Iuda? In faptul ca l-a vindut pe Hristos? Dar oare l-a vindut pe El? Daca era asa, traditia nu-l mai onora ca Iuda, fratele Domnului.  Sa fim seriosi! Hristos anunta o misiune in mod fatis. „Acela este, caruia Eu intingind piinea voi da. Si intingind piinea o a dat lui Iuda al lui Simon Iscarioteanul.” ” Ca unii socoteau, de vreme ce punga avea Iuda, ca ii zice Iisus lui: Cumpara cele ce ne trebuiesc la praznic, sau saracilor sa dea ceva.” (Ioan, 16:26,29) Iata si sursa celor 30 de arginti – nu vinzarea. Iuda l-a iubit atit de mult pe Hristos, incit l-a urmat orbeste, iar daca misiunea lui a fost sa-l dea in mina Fariseilor, a facut-o fara sa cricneasca. Dar unde este atunci tradarea? Acolo unde nu ne asteptam: in faptul ca si-a luat singur viata. Iuda s-a simtit vinovat, adica s-a indoit, nu de el insusi, ci de Hristos.

Un alt episod bine cunoscut este din Vechiul Testament, momentul in care Noe adoarme si este gasit dezbracat de fiul sau Ham. „Ham, parintele lui Canaan, a vazut goliciunea tatalui sau si a iesit sa-i vesteasca si pe cei doi frati ai sai, afara. Sem si Iafet au luat haina, au pus-o pe spatele amindurora, au intrat cu spatele si au acoperit goliciunea tatalui lor. Cum priveau cu fata in spate n-au vazut goliciunea tatalui lor„(Geneza 9:21-27) Hm, cine tradeaza aici? Am putea crede ca Ham. Dar adevarata tradare este a celorlalti frati, care s-au rusinat. Ce este rusinea alta decit urmarea pacatului originar? Nu este acoperirea goliciunii primul semn al pacatului, dupa ce Adam si Eva au muscat din mar? Deci iata ca mostenitorul lui Ham, Canaan, a fost blestemat sa fie sluga celorlalti frati, care primesc in schimb avere. Am spune ca a fost un blestem, dar este oare? Averea e trecatoare si e plata nelegiuirilor, pe cind lui Canaan i se da sa fie sluga. Iisus spune: ” Iar intru voi nu va fi asa; ci care intru voi va vrea sa fie mai mare, sa fie voua sluga. Si care intru voi va vrea sa fie intiiu, sa fie voua sluga. Precum si Fiul Omului, nu a venit sa-i slujeasca lui, ci sa slujeasca; si să-si dea sufletul sau, rascumparare pentru multi. Cel care vrea sa fie mai mare dintre voi, trebuie sa fie sluga tuturor„. (Matei 20:26-28)  Mai este oare de mirare ca numele lui Canaan este si numele tinutului promis iudeilor, iar numele lui Sem si Iafet sint aproape uitate astazi? Iata in Canaan promisiunea venirii lui Hristos si a Imparatiei, cea dinlauntrul nostru (Luca 17:21)1.

Revenind la filmul nostru de actiune, regasim in actiunile premierului Ponta miscarile Dr. Raymond Cocteau. Ce altceva vedem in jurul nostru decit o societate strict reglementata, in care liderul detine puterea de a incalca regulile? O societate in care organizatorii creeaza regulile jocului in asa fel incit jocul sa poata fi falsificat? O astfel de societate creeaza monstri si nebuni.

Putem schimba aceasta societate prin vot? Nu! Deoarece sistemul este creat in asa fel incit nu poate fi demolat urmind regulile jocului. Daca nu se pot falsifica sau cumpara voturile, se pot falsifica procesele verbale de numarare. Desi pare mai greu, este mai usor. In loc sa producem, intr-un fel sau altul, un numar enorm de buletine de vot favorabile, trebuie doar sa gasim pirghiile necesare pentru a corupe citiva presedinti de sectii de votare. Pentru a schimba ceva, avem nevoie de o actiune din afara jocului care sa desfiinteze nu regulile, ci sistemul insusi. The Hunger Games: Mockingjay este un exemplu la indemina tuturor pentru a intelege la ce ma refer.

John Spartan vine din trecut – pe scurt, aduce cu el o libertate a gindirii si a cuvintului, de mult apuse, putina nebunie insufletita de cele mai bune intentii si mai ales onestitate. O onestitate asupra careia nu exista puncte de presiune. Oamenii sint manipulati prin frica, ori cineva care nu are nimic de pierdut, pentru ca deja a pierdut totul, nu poate fi manipulat. Orice s-ar intimpla, el nu are decit de cistigat – o noua reputatie, o noua familie, un nou mod de viata, iertarea pacatelor. Asa ca el incepe prin a demola cladiri, apoi idei preconcepute implementate prin spalarea creierelor si termina prin a demola o societate corupta.

Un nou Elogiu al nebuniei? Daca a fi nebun inseamna a fi diferit, intr-o societate incorsetata de reguli, de la politete pina la fiscalitate, a fi nebun inseamna totodata a fi liber, a-ti pierde sufletul pentru a-l regasi prin Hristos, a face si a spune Cuvintul dincolo de constringerile societatii, a abandona totul pentru o idee. Doi nebuni intilnim in Demolition Man: unul care demoleaza societatea, al doilea care o va reconstrui la urmatorul nivel. Ca si in Biblie, unul este semanatorul si altul seceratorul. In marile religii ale lumii, un zeu este creatorul iar altul este distrugatorul – atunci cind ei nu se contopesc in aceeasi persoana, precum Shiva.

Avem noi in preajma un John Spartan? Ce altceva sint romanii din diaspora? Ei au parasit tara, lasind in urma tot ce au avut – familie, slujbe, apartenenta nationala – si plecind in cautarea libertatii. In orice forma ar reveni, n-ar avea decit de cistigat, pentru ca nici in strainatate n-au nimic. Ortodocsi rataciti in mijlocul populatiilor majoritar catolice sau protestante, fara case, fara pamint, umiliti si considerati delicventi de drept comun,  muncind pe salarii de mizerie  si ducind dorul celor lasati acasa muritori de foame – ce mai au acesti oameni de pierdut? Ce mai avem noi, cei din tara, de pierdut, alta decit demnitatea noastra umana, pe care nu ne-o poate lua nimeni, daca nu renuntam noi insine la ea?

Dar cind demolezi ceva, trebuie sa fii pregatit  sa reconstruiesti. Exista deja un nou lider, unul atit de umil, incit nici macar nu constientizeaza ca este lider. Dar poate el singur sa ridice o noua ordine din ruinele celei vechi, urmat doar de un grup minat de foame, al carui scop este practic implinit prin recapatarea accesului la lumea supraterana? In urma lui John Spartan ar putea veni anarhia, daca nu ar interveni Asociatul Bob. Cine este el? Cel care stie tot, insa nu iese in fata, onest insa amoral. Putem avea incredere in Bob? Da! Acest gen de oameni va trai intotdeauna in umbra puterii si nu va face niciodata nimic impotriva ei. Va urma schimbarea si ii va fi devotat, insa n-o va infaptui el insusi niciodata. Neavind idei proprii, este executantul ideal. O lista scurta de oameni eternizati in pozitii cheie ne poate sugera adevaratul nume al Asociatului Bob.

Ce inseamna insa pentru noi schimbarea? Trebuie sa stergem din minte ordinea care ne este familiara. Sistemul politic al democratiei a functionat, poate, in Atena antica, insa in prezent el este complet falsificat. Sistemul economic al capitalismului este depasit de realitatea globalizarii. Iar sistemul materialist-dialectic conceput de Marx si Engels a fost discreditat de calea aleasa de socialism pentru implementarea comunismului. Problema fundamentala este ca privim totul din prisma economiei politice, uitind ca, in esenta, actiunile noastre sint fapte de credinta. Intoarcem partea materiala pe toate fetele, uitind ca Dumnezeu ne-a promis ca nu pentru burta trebuie sa ne facem griji, ci pentru sufletul nostru.

A fi in trup si sluga a acestuia, iata blestemul lui Canaan, blestemul pus de pacatul originar asupra sufletelor noastre, de care vom fi spalati la A Doua Venire. Asistam la o crestere fara precedent a populatiei mondiale, chiar in tari in care numarul nasterilor a fost reglementat, precum China. Traim in prezent invierea mortilor in trup si vedem cu ochii nostri plata (nu rasplata, ci plata in bani) promisa nelegiuitilor in Vechiul Testament – o ultima sansa de a avea avere si a o abandona pentru a-l urma pe Hristos. Ce ne lipseste pentru mintuire? Sa fim ortodocsi, intelegind pe deplin ce inseamna asta. Pentru ca nu se limiteaza la pomeni si mersul la biserica si nici la fapte bune. Sa fim ortodocsi inseamna sa fim mai intii inauntrul nostru dupa asemanarea lui Dumnezeu 2 si fiind astfel, sa nu ne fie frica sau rusine sa actionam si sa vorbim asa cum sintem. E nevoie de curaj. Sa fii diferit inseamna sa fii izolat, insa cum altfel au fost sfintii sihastri? Dar de ce sa fii izolat? Daca toata lumea ar decide deodata sa FIE OM, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sa urmeze invataturile lui Hristos si poruncile in sufletul sau, nu doar din gura, cine s-ar mai simti izolat?

Iar daca am fi cu totii buni crestini, cine ar mai dori raul? Am gindi cu mintea noastra si nu am mai avea nevoie sa ne spuna altii ce sa credem si sa facem. Am fi cu totii cinstiti, nu de frica, ci pentru ca in interiorul nostru sintem cinstiti, am fi cu totii buni, dinauntru in afara,  si asa mai departe.  Si nu, nu ar mai fi nevoie de politica si de alegeri, pentru ca am obtine lucrul pentru care crestinii lucreaza de secole: mintuirea sufletului. Amin!


  1. Desi interpretarea acestui verset a fost data de diversi sfinti, ma tem ca ea a fost in afara contextului. Exprimarea a fost folosita special pentru ca fariseii sa nu inteleaga. Daca echivalam cei 3 fii ai lui Noe + Canaan cu cele 4 trupuri, si adaugam si saracia cu duhul, insemnind a ne abandona sufletul nostru pentru a face loc lui Hristos Dumnezeu, iata ca Imparatia Cerului dinlauntrul nostru este practic al 5-lea trup, cel divin, cel prin care Dumnezeu este in noi si prin noi lucreaza si vorbeste, de aceea, asa cum se incheie Apocalipsa, nu mai este nevoie de biserici. Aceasta inseamna a fi ortodocsi – sa ne abandonam Lui, pentru a-i face loc in inima noastra. 
  2.   „Fiti milostivi, precum si Tatal vostru e milostiv” (Luca 6:28-38 pentru intregul discurs) – „precum si noi iertam gresitilor nostri” (Luca 11, Matei 6). Citi dintre noi punem in fapta cu adevarat cuvintele din Tatal Nostru? Sau le tratam doar ca pe o poezie, in loc sa credem in Cuvint? Daca luam de buna partea cu „piinea noastra”, de ce nu putem sa luam de bun si restul? De ce nu ne asumam lupta cu cel viclean, stiind ca i-am cerut Lui sa ne izbaveasca, iar el ne va da ceea ce cerem? 

Dialogurile Noului Testament – mai multe personae vorbind prin aceeasi gura

O problema majora intimpinata de crestinii care vin in contact cu marea masa a scrierilor religioase recente este eludarea persoanei Tatalui si reprezentarea Treimii aproape exclusiv prin Fiu. Cu cit ne indepartam mai mult de ortodoxie si patrundem in hatisul diverselor denominatii, cu atit vom auzi mai rar pomenite alte nume in afara lui Hristos. Nu ma refer aici la scrierile „de popularizare”, in care ni se face un rezumat partinitor si manipulant al textelor biblice, ci la scrierile avind caracter doctrinar si educativ.

Ori intre proorocii Vechiului Testament pe de o parte, Iisus, apostoli si evanghelisti pe de alta parte si intre acestia si sfintii ulteriori, exista o diferenta notabila din punct de vedere al dialogului, atit persoana care vorbeste prin gura personajului si cit si semnalarea acesteia in text fiind diferite.

In Vechiul Testament, proorocii vorbesc pentru Dumnezeu sub forma experientelor lor personale. Ei se intilnesc in repetate rinduri cu Dumnezeu, primesc de la Acesta misiuni, viziuni si mesaje, etc. Chiar daca vom identifica pe Dumnezeu insusi in multe din personaje, totusi, pentru usurinta intelegerii si forta mesajelor sale, acestea sint explicit diferentiate in text de povestea „avatarelor” divine. Omul nebotezat era nepregatit sa se contopeasca in Duh cu Dumnezeu.

Prin contrast, dialogurile si epistolele Noului Testament ridica o problema delicata atunci cind este vorba de a intelege care dintre persoanele divine vorbeste prin gura personajelor. Iisus Hristos, ca persoana duala, incarnare a Tatalui in Fiu, vorbeste in ambele calitati. A treia calitate a sa, de intrupare a Sfintului Duh, este oarecum subinteleasa, deoarece se manifesta prin actiuni mai mult decit prin cuvinte, dar o percepem in apelativul folosit de ucenici: „Invatatorule1. Mai greu de sesizat este insa ca, urmare a botezului, Dumnezeu ne vorbeste direct prin gura lui Iisus si a tuturor apostolilor. Indata ce taina botezului a inceput sa lucreze in lume, a separa persoanele divine devine practic imposibil.

Cind vorbeste Iisus Fiul? In rugaciunea de pe muntele Getsimani si pe cruce – singurele momente in care se adreseaza direct lui Dumnezeu, strigindu-l „Tata”. In rest, prin gura Fiului vorbeste in exclusivitate Tatal. Recunoastem acest lucru in formularile  la persoana a treia  despre sine, sub numele de „Fiul Omului”.  „si se spaimintau toti de invatatura lui, ca era invatindu-i pre ei, ca cela ce are putere, iar nu ca Carturarii.” (Marcu 1:22) 2 Nici macar in momentul ispitirii din pustie nu vorbeste Fiul (sau mai precis doar Fiul) (Matei 4:1-11) si chiar ni se spune acest lucru explicit in text: „Iarasi scris este: sa nu ispitesti pre Domnul Dumnezeul tau.3

La fel se intimpla in toate cartile Noului Testament, cu exceptia Apocalipsei, scrisa in spiritul Vechiului Testament – o incheiere a Scripturii care asigura simetria acesteia. 4 Apostolii, evanghelistii, prin gura tuturor vorbeste tot timpul Dumnezeu, prin gura tuturor se spune Adevarul, fara ca acest lucru sa mai fie notat in mod expres, deoarece a devenit de la sine inteles.

Iar cind va vor da pre voi, nu va grijiti, cum, sau ce veti grai; ca se va da voua intr-acel ceas ce veti grai. Ca nu voi sunteti cei ce graiti, ci Duhul Tatalui vostru care graeste in voi.
(Matei 10:19:20)

Iara ei iesind, au propovaduit pretutindeni, Domnul impreuna lucrind, si cuvintul adeverindu-l, prin semnele ce urmau. Amin.” (Marcu 16:20)

O data cu instalarea celei de-a doua Biserici, apare o fractura in scrierile religioase. Desi Dumnezeu continua sa vorbeasca prin gura sfintilor, acestia, coplesiti de un exces de smerenie si de multe ori de un exces de asceza, se refuza pe sine, nemaindraznind sa scrie in numele Domnului, ci doar „despre” El.

De aceea, in timp, esentialul s-a uitat:  Botezul aduce cu sine Sfintul Duh in fiecare dintre noi. 5 Dumnezeu ne vorbeste prin ceilalti si vorbeste celorlalti prin noi, in mod firesc. Sa aplecam, deci, urechea la vorbele sale!

 


  1. Sfintul Duh, Cuvintul, pogorind in trup, ii da acestuia darul vorbirii in toate limbile si se intrupeaza ca intelepciune – un atribut sine qua non al Invatatorului. Este evident, desi usor de trecut cu vederea, ca Iisus nu poate fi incarnarea doar a Fiului, o data ce Treimea, desi perceputa in plan uman ca personae distincte, este insusi Unul Dumnezeu. 
  2. acela care are putere – pronumele demonstrativ ni-l arata cu degetul, iar noi, cititorii stim deja cine este „acela”: singurul care are puterea adevarata este Dumnezeu, in timp ce puterea omeneasca stim de la Ecleziast ca este desertaciune. 
  3. Regasim in episodul ispitirii prezenta subinteleasa a Treimii: trupul Fiului devine vocea Tatalui, prin puterea Sfintului Duh. 
  4. O simetrie minunata: Geneza deschide Scriptura cu nasterea lumii asa cum o cunoastem, iar Apocalipsa o incheie cu sfirsitul lumii asa cum o cunoastem – care sfirsit devine un nou inceput, al Imparatiei Ceresti. Un infinit compus din infinituri finite in timp, care timp de fapt nu exista si este doar o conventie, ca si fiara rosie care exista fara a exista din Apocalipsa (Apoc 17:7-11)… Dumnezeu are un simt al umorului extrem de fin. 
  5. Doua pasaje relativ dificile si deci extrem de controversate capata astfel noi intelesuri. „Fericiti cei saraci cu duhul, ca a celora este Imparatia Cerurilor” (Matei 5, 3) si „Cela ce voieste sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, si sa-si ia Crucea sa, si sa-mi urmeze mie. Ca cine va vrea sa-si mintuiască sufletul sau, pierde-l-va pre el. Iar cine-si va pierde sufletul sau pentru mine si pentru Evanghelie, acela il va mintui pre el.”  Sufletul personal, ego-ul individului, fiind abandonat voluntar (lepadarea de sine = saracia cu Duhul) lasa spatiu pentru umplerea noastra cu Sfintul Duh – „ca iata Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este” (Luca 17:21).  Nu ne pierdem individualitatea ci ne lasam in mina lui Dumnezeu./ Va invit sa cititi si acest articol al domnului Boia, care ma completeaza in mod absolut senzational prin intimplatorul sau. 

Lumina trupului este ochiul

Lumina trupului este ochiul; deci cind va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar cind va fi rau, si trupul tau intunecat va fi. Luca, 11:34

Gasim si in Vechiul Testament aceasta idee. Sa ne amintim de Tobit si albeata de pe ochii sai, de la care i-a venit orbirea. Cine a provocat-o? Gainatul de pasare, „necuratenie” datorata neglijentei si nu necredintei. Nu-i acesta si unul din pacate, acedia, adica lipsa trezviei, a atentiei interioare? Nu putem face sa dispara inevitabilul, dar putem sa il primim pregatiti.

Iata ca ochiul nu este desemnat ca organ de simt. Toata perceptia moderna despre lume este rasturnata. Atit timp cit percepem o anumita anatomie, inseamna ca Dumnezeu a vrut ca exact asa sa se manifeste in plan material o anumita idee si un anumit Adevar. Cum putem pune in acord perceptia noastra fizica si biologia cu acest verset? Avem aici 3 niveluri de intelegere.

Primul nivel de intelegere se refera la planul fizic, material si energetic. Vorbim despre biologie si mai ales, bioenergie. Pentru unii inca suna un pic SF, insa aura si bioenergia sint fapte dovedite stiintific, fotografiate si chiar filmate. De asemenea, este dovedit ca modificarile biologice sint precedate de modificari energetice si alterari ale aurei. Organele amputate apar in fotografiile aurei. Ba chiar si in radiografii, cum ni s-a intimplat noua sa ne vedem dintii lipsa aparind in radiografiile dentare.

Radiatia electromagnetica, lumina in toate formele ei, este totodata prima creatie perceptibila a lui Dumnezeu, prima transpunere a ideii in fapt.

Corpul energetic il domina si il determina pe cel material. Daca ochiul, oglinda sufletului nostru, este curat si lasa sa transpara prin el Lumina Sfintului Duh, aura noastra este mai puternica si deci luminam in jurul nostru. Cei care practica Reiki stiu ca prin ochi se transmite tot atit de mult cit si prin palme, poate chiar mai mult, iar uneori simpla privire e de ajuns pentru a vindeca. Intrucit E=mc\textsuperscript2, pierderea de energie se transforma in masa. Pe masura ce ne incarcam cu negativitate, iar preocuparile noastre materiale ne intuneca spiritul, pe masura ce adunam un bagaj de pacate, griji, frica, in loc sa vibram la un nivel energetic inalt, materia din noi devine mai densa si aura se tulbura si scade in intensitate. Prima data ne ingrasam si apar depunerile de colesterol. Ati observat cite boli sint asociate cu obezitatea? Condensarea cea mai densa de materie, consecinta a unui suflet impovarat, este cancerul. Aceasta nu este decit un motiv al cancerului, insa e bine sa-l avem in vedere cind ajutam un bolnav sa se vindece.

Al doilea nivel de intelegere se refera la planul emotional. Este simplu de descifrat, vazind ca antiteza nu este intre curat si murdar ci intre curat si rau. Mai adinc un pic, reiese ca sintem curati prin Facere. „Necurat” nu este un termen definitiv. Murdaria se spala, orbirea se vindeca, asa cum si Tobit a fost vindecat. Rau insa nu este un termen exterior ci unul interior. Ne putem murdari prin neglijenta, sau ne putem inrai prin alegerea personala. De amindoua relele ne putem feri, sta in puterea noastra de a ne exercita liberul arbitru. Dar daca de murdarie ne pot spala si altii, asa cum Tobias a facut-o pentru Tobit, de rautate doar noi insine ne putem vindeca.

Iar cum corpul emotional domina si determina corpurile inferioare – material si energetic – un om bun, vesel si iubitor, va trece mai usor prin greutati si va fi mai sanatos. „Bolnav de suparare” si „a murit de inima rea” sint doar doua zicale pe care poate pina acum le-am considerat metafore, in loc de adevaruri si mai ales, adevaruri biblice.

Al treilea nivel de intelegere se refera la  planul spiritual si la cei carora li se da acces la cunoasterea Adevarului prin credinta. Ochiul nostru nu este un organ de simt ci un far. Felul in care percepem lumea vine din interior. Avem asteptari de la cei din jurul nostru pe masura conceptiilor noastre. Un hot e un bun politist, gindind in avans cum ar gindi alti hoti. Vedem jumatatea plina sau pe cea goala a paharului, anticipam dezastre sau lucruri bune si cautindu-le mult, le gasim sau le facem sa se materializeze. Din potentialitate, doar prin forta imaginatiei, aducem in realitate propriile noastre fantezii si dorinte.

Trebuie sa intelegem, la acest nivel, ca tot ce percepem si cunoastem ne este revelat pe masura puterilor noastre, prin bunavointa divina a scinteii de Duh Sfint aflata in noi. Atit la nivel individual cit si la nivel de masa. Avind credinta, Dumnezeu ne arata cele ascunse ale sale.

Opus fata de Blaga („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”) si a sa cunoastere Luciferica, cunoasterea prin credinta ne dezavaluie tot intr-o Lumina orbitoare.

Invatati sa va lasati sufletul sa va ghideze. Priviti inauntrul vostru si proiectati in afara ce vedeti acolo. Anticipati iubire, caci Dumnezeu este Iubire – si veti raspindi in jurul vostru iubire si lumina. Si veti fi vindecati.

„Drept aceea, socoteste ca lumina care estre intru tine sa nu fie intunerec” Luca, 11:35

Identitatea individului in era comunicarii

Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi
Ps. 22

O emisiune interesanta pe TVR 3, realizata la Cluj, „Calatorii interioare”. Invitati: un sociolog si un filosof al caror nume, cu scuzele de rigoare, nu mi-l amintesc.

Si dupa cum domnul sociolog a propus, am intrerupt vizionarea, incepind un dialog cu mine insami.
Ideea de baza a emisiunii era ca, in era comunicarii, identitatea individului se dilueaza. El isi creeaza un sistem bazat pe gusturi si sentimente, in loc sa fie bazat pe valori, o realitate conforma cu gusturile proprii, selectind informatiile care ajung la el (fara sa se mentioneze ca acele informatii sint deja selectate si deci cenzurate in prealabil de canalele media prin care sint transmise) si o viata dubla sau multipla, functie de servici si locurile pe care le frecventeaza.
Domniile lor au identificat un lant cauzal fara insa a zgiria mai mult decit suprafata. S-au oprit la ceea ce pare o cauza – comunicarea globalizata si posibilitatea noastra de a selecta modul si extinderea in care aceasta se realizeaza si au renuntat sa caute mai adinc.
Sa mergem putin mai adinc, fara insa a epuiza subiectul. De ce selectam? De ce ducem in aparenta o viata multipla?
Din frica. Frica de a fi noi insine si de a arata celor din jur cine sintem cu adevarat.
La o virsta frageda, societatile traditionale inoculau candidatilor la intiere – sub orice forma ar fi aceasta, inclusiv botezul – un sistem de valori, in mare masura religioase, sau transmise prin cartile sfinte. Fiinta individului se construia in jurul acestor valori.

Nu putem trai fara un sistem de valori, pentru ca ele sint in interiorul nostru inca de la nastere. Indiferent cit de declasat ar fi cineva, exista anumite valori care il determina ca individ. Din perspectiva ortodoxa, in fiecare dintre noi este o suflare de Duh Sfint.

Ce s-a intimplat cu ele? Comunistii au incercat sa impuna ateismul, valoarea omului bazat pe cunoasterea stiintifica, intr-un mod cel putin ipocrit, cita vreme bisericile nu au fost desfiintate sau interzise. In societatile pe care le numim democratice, religiile au prosperat, insa libertatea de alegere i-a permis omului sa le schimbe in cursul vietii ca pe ciorapi. Convertirea si reconvertirea la alta religie, odinioara suficienta sa te transforme intr-un proscris, creeaza omului modern o concentrare pe ritualuri si il face sa piarda din vedere Adevarul transmis prin doctrina. Chiar daca intilnim acelasi Adevar in toate religiile lumii, interpretarea textelor sfinte difera functie de egoul fiecarui guru de cartier si de cit de adinc vrea acesta sa bage mina in buzunarul enoriasilor.

Comunicarea devine esentiala. Ce ni se comunica prin media? Ce doresc cei care au puterea de a controla media.

Valoarea este inlocuita de pret, iar pretul este stabilit arbitrar, in functie de nevoile celor care il stabilesc. Omul isi pierde valoarea ca individ, fiind luat in calcul ca element statistic, obiect anonim al sondajelor sau subiect emotional al stirilor lacrimogene si patriotarde. Un nume pe statul de salarii, sau nici macar.

Pentru ca sintem impiedicati sa ne descoperim propriul sistem de valori, incepem sa ne consideram lipsiti de valoare. Dorim sa fim acceptati, dorim sa cistigam si sa devenim noi cei care impunem pretul. Sa ne vindem scump. Incepem sa nu mai ne aratam pe noi insine, ci sa incercam sa parem a fi ceea ce place si are succes la auditoriu.

De aceea, nu pot fi de acord cu domnii de la TVR3. Nu se dilueaza identitatea, ci se ascunde. Atit de adinc, incit de multe ori nici noi nu ne-o mai stim sau nu vrem sa o gasim. Ne este frica sa nu fim mai putin decit dorim sa fim, pierzind din vedere ca s-ar putea sa fim mai mult. Nu sintem cei adevarati nici la servici, nici la motocross, nici acasa cu familia, iar preferintele de comunicare, alegerea mijloacelor de informare, o facem in asa fel incit sa raminem in zona noastra de confort. Unii reusesc sa se confrunte cu ei insisi in singuratate, si il felicit pe domnul sociolog pentru ca reuseste sa o faca si ii indeamna si pe altii sa-i urmeze exemplul.

Ascultati si punctul de vedere opus. Acordati-i atentie. Daca nu va convinge, cel putin va scoate din zona de confort. Acceptati ca unele intrebari sint grele si nu va enervati daca raspunsul pe care il auziti in mintea voastra nu va convine. Veti gasi in voi insiva argumente pro sau contra si veti creste astfel.
De ce va e frica? Fiti voi insiva. Veti pierde prietenii de circumstanta si veti cistiga respect si prietenii adevarate. Cei care incearca sa va manipuleze isi vor pierde puterea cita vreme nu mai aveti nimic de pierdut.

Incercati sa va cunoasteti. Ce altceva puteti descoperi decit ca Dumnezeu lucreaza prin voi si va vorbeste cind va consultati constiinta?

Un singur lucru e greu si dureaza cel mai mult: o data ce stiti cine sinteti si ati acceptat acest lucru, trebuie sa va si comportati ca atare. Este cea mai grea lupta si e o lupta permanenta. Imi dau seama adesea ca evit sau amin lucuri importante, imi umplu timpul cu maruntisuri, imi gasesc scuze in problemele marunte ale vietii, stiind totodata ca am altceva de facut. Inca trebuie sa invat sa impac si capra si varza, rutina zilnica si maruntisurile cu proiectele pe termen lung. Cind o sa gasesc solutia ideala, care sa-mi tina casa curata, famlia fericita si lista cu proiecte la zi, o sa va spun si voua cum am facut.