etimologii

Romania, intre democratie si demagogie III – Unsul lui Dumnezeu

Dupa obiceiul romanului, ardem etapele si din codasi, ajungem sa profetim viitorul unui sistem. Neavind experienta si nici parsivenia de a ascunde consecintele pe termen lung si de a face schimbarile pe furis, la noi coruptia si demagogia sint la vedere, iar modelul dupa care s-a facut transferul patrimoniului statului prin privatizare este exemplar pentru directia dezastruoasa in care se indreapta actualul sistem. Acelasi drum l-a urmat „tara tuturor posibilitatilor”, SUA. De la libertate si egalitate de sanse, spre Big Brother. Cei care au profitat de libertatea initiala si au crescut destul de mari incearca sa-i sufoce si sa inghita pe cei care abia acum vor sa creasca la rindul lor.  Si mai grav este cind se ajunge la o lupta intre gigantii economici.  Sistemul politic a fost modificat si reconstruit in asa fel incit aparatul de stat sa ridice suficiente obstacole in calea noilor initiative.  Institutiile menite sa ne apere, „Cinii de paza ai democratiei”, sint doar niste potai hamesite, ale caror atributii au devenit atit de confuze, incit se cearta toti pe acelasi ciolan. Democratia prezentului este doar o eticheta, precum turcii scriu Adidas pe incaltarile falsificate.

Dinozaurii au facut la fel. Au crescut, sufocind restul vietatilor si mincindu-se intre ei. Resursele le-au devenit insuficiente, au mincat tot ce-au putut. Si in final au fost distrusi, pentru a lasa loc celor mici care veneau din urma. Cei mici au fost suficient de intelepti ca sa nu se intinda mai mult decit le-a fost plapuma, construind ecosisteme si simbioze in care fiecare isi are patratica lui.

Ne uitam la o falsa problema.  Nu sistemul politic sau economic conteaza.  Soarta gigantilor dinozauri economici este deja pecetluita. Trebuie sa cautam mai adinc. Organismele economice si politice, statele lumii – sint alcatuite din oameni, iar actiunile oamenilor sint urmare a alegerilor lor. Alegerile sint acte de credinta.

Cine este dinozaurul religiilor? In mod evident Papa, al carui control s-a extins printr-un misionariat agresiv, nu doar religios ci si politico economic. Nu uitati ca Vaticanul este totodata un stat, iar Papa este seful acestui stat. „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu (Matei 22:21) e un indemn cam greu de aplicat in aceste conditii. Papa le vrea pe amindoua.  Din pacate pentru el, nu-i reuseste decit partea cu Cezarul, in masura in care Cezarul era un om autointitulat zeu, care dorea putere paminteasca. Unde sint Cezarul si imperiul sau astazi? Desertaciunea desertaciunilor…1 Daca urmariti traseul misionarilor catolici de-a lungul istoriei, veti putea face o paralela intre catolicizare pe de o parte, distrugerea societatilor traditionale, cresterea dorintei de imbogatire si suprimarea libertatii omului, pe de alta. Visul american a supravietuit cit timp amestecul liber de nationalitati si religii a fost trasatura principala, deriva avind loc o data cu inmultirea populatiei catolice si convertite la catolicism. In paralel, au inceput si atacurile impotriva tarilor de alte religii. Cei care cred ca razboaiele ultimilor ani au avut motive economice, trebuie sa priveasca mai atent. Razboiul rece, indreptat impotriva ortodocsilor, islamicilor si altor religii orientale, in paralel cu o crestere a fascinatiei occidentului pentru budismul sectar, lupta „anti-terorista” care face din Islam inamicul public numarul 1, toate au ratiuni religioase. O noua cruciada prin care Papa vrea sa controleze lumea, mascata azi ca lupta de mentinere a pacii, asa cum mai demult au fost mascate prin incercarile de a recuceri de la „pagini” Sfintul Mormint. 2

Daca democratia, in intelesul ei de azi, este un fals, care este alternativa ortodoxa?

De la descalecatorii Moldovei, pina la batalia de la Rovine, un loc niciodata identificat, istoria romanilor este greu de distins de legenda, iar aceasta de destinul neamului ales. Cronicile amesteca legenda si „datina” cu marturia directa, iar multi cronicari sint importanti dregatori, avind totodata la baza o educatie religioasa.

Ioan (Cuvintul) din Tara Romaneasca este tatal lui  Bogdan (Omul lui Dumnezeu), descalecatorul Moldovei, care a ajuns acolo prin Transilvania, la rindul sau tatal lui Dragos (Cel iubit). O unire simbolica, sub persoanele Treimii, iata cum incepe istoria noastra. O privire asupra numelor domnitorilor Moldovei, pomeniti de Dimitrie Cantemir, ne arata o lunga insiruire de Petru, Stefan, Alexandru, Ioan, Ilie si Bogdan, mai ales Stefan si Petru, nume pepetuate pina la Alexandru Ioan Cuza. Mai regasim pe ici, pe colo, pe Moise, Vasile, Constantin si Dumitru, de data mai recenta, la granita dintre legenda si intrarea in istorie. Insasi lista domnitorilor formulata de Cantemir seamana cu listele din 1Paralipomene. In acelasi timp,  personalitatile mari urmeaza destinul numelor lor crestine.  De exemplu, Mihai Viteazul poarta numele Arhanghelului Mihail, capetenia ostirilor ingeresti, iar Stefan cel Mare, a carui moarte i s-a tras de la o rana capatata in lupta, poarta numele lui Stefan, primul martir crestin.

Pe masura ce ne adincim in cronici, devine tot mai greu de inteles daca organizarea statala a generat traditii, sau invers, organizarea se bazeaza pe traditie. 3

In Tarile Romane, conducatorul statului era simultan ales si de drept divin. Desi de cele mai multe ori domnia s-a preluat pe cale ereditara, boierii au avut intotdeauna un cuvint greu de spus, mergind pina la impunerea unui alt voievod decit mostenitorul. Un drept intemporal al boierilor, dupa cum consemneaza si Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae: ” Urmasii sai [ai lui Dragos], care, in parte, au dobindit domnia prin alegerea boierilor „. Nu prea avem dovezi istorice privind momentul exact al instituirii acestui drept boieresc, sau asupra persoanei care a decis structura de ansamblu a dregatoriilor, chiar daca avem acces la aceasta structura in anumite momente in timp. La fel cum nu avem informatii certe asupra aparitiei familiilor boieresti, in care dregatoriile s-au transmis intrucitva tot pe cale ereditara. Paralela pe care o face Cantemir intre presupusa origine comuna a domnitorilor si a boierilor, ca supusi traditionali si companioni istorici ai acestora, este foarte interesanta.

Observam aici un ciclu. Domnitorul, o data confirmat, putea ridica sau cobori din dregatorie, dar si din ierarhia bisericeasca pe oricine, chiar si om din popor. O data confirmati „pe post”, de catre unsul lui Dumnezeu, dregatorilor si ierarhilor bisericesti, ca si apostolilor, li se transfera puterea, pentru a o putea transfera la rindul lor in urmatorul domnitor, precum apostolii au numit episcopi.4 Avem de a face cu o monarhie tehnic ereditara, care insa nu se transmite prin dreptul nasterii, ci prin dreptul ungerii.

Urcarea in dregatorie era urmata de improprietarirea cu mosiile corespunzatoare functiei – iata dreptul domnitorului de a imparti pamintul, un drept acordat lui Iisus Nave 5 Aceasta improprietarire este numita de Cantemir „obladuire”, ceea ce rimeaza cu Leviticul (darea in folosinta, fara posesie definitiva, a paminturilor) si cu pilda talantilor (Matei 25).

Masa domnitorului este foarte asemanatoare cu inmultirea piinilor. Marii dregatori au ranguri culinare (stolnic, paharnic, camaras, medelnicer, etc), nu intimplator puse pe acelasi plan cu rangurile militare. Ei ii slujesc la masa pe domnitor, pe sfetnicii sai si pe mitropolit, iar la final mincarea trece, din mina in mina si din gura in gura, de la dregatori pina la cei mai de jos slujitori, precum Iisus dupa ce a frint piinea, a transmis-o prin apostoli catre norod (Matei 14 scl.).

Vedeti similaritatile cu democratia greaca, urcata insa la un nivel superior? Daca in democratie reprezentantii aveau imputernicirea divina, in ortodoxie insusi Dumnezeu conduce.    Domnitorii sint confirmati mai intii de dregatori si armata, adunati in cimp deschis, in afara cetatii de scaun, apoi intra in cetate, unde are loc ceremonia religioasa de ungere, condusa de capul Bisericii.  Cit de bine seamana acest ceremonial cu ungerea lui David! (1Paralipomene 11) Investirea domnitorilor, in prezenta armatei si a boierilor, echivaleaza cu alegerea lor ca reprezentanti ai poporului, in timp ce incoronarea echivaleaza cu o hirotonisire, dupa care Dumnezeu vorbeste si actioneaza direct prin ei, fapt confirmat si de felul in care se intitulau, „Io, Cutare, domn si singur stapin al tarii…” (atributele lui Dumnezeu) si de puterea lor de a numi capii Bisericii6.

Tot astfel, Avraam este confirmat. dupa lupta, de Melchisedec, rege la rindul sau, iar Avraam ii da acestuia zeciuiala cuvenita Bisericii (il confirma la rindul sau), pentru ca Melchisedec era si preot al lui Dumnezeu. (Geneza 14:18-20)

Aceasta este binecuvintarea poporului ales: Dumnezeu insusi merge inaintea lui si ii arata calea (Exodul 13:21). Prin botez, omul il primeste pe Dumnezeu, iar crestinul nu are a se supune decit legilor dumnezeiesti. Lumile se unesc, Cezarul dispare.  Ce-i al Cezarului a devenit al lui Dumnezeu7. Iar El are grija ca legile naturale sa corespunda celor divine, modificindu-le ca atare (ex. Leviticul 25, in care ni se promite ca pamintul va rodi suplimentar in anul dinaintea celui de odihna, Exodul, in care marea se despica si evreii sint hraniti cu mana, culminind cu Apoc 21:1, in care locuirea lumii de catre Dumnezeu genereaza un pamint nou si un cer nou).

Transferind istoria in illo tempore, ne transferam si pe noi acolo. Trebuie deci sa ne facem griji privind democratia, sau privind faptele sufletului nostru? Sintem mai responsabili, stiind ca sintem responsabili? „Caci va veni o vreme, si iata a si venit” spune Iisus (Ioan 4:23, Ioan 5:25 si da! sint legate intre ele). Daca Unsul este aici si a fost in permanenta, iar „unul se va lua si unul se va lasa”(Matei 24:40, Luca 17:34, 36), de ce atit de multi se agata de cel care se va lasa, in loc sa se lase luati? De ce inca „asteptam viata veacului ce va sa vie” cind ea a fost intotdeauna aici? Cum sa spargem bariera dintre fiinta si transcendent, (re)unindu-le, ca sa pasim astfel in eternitate?

 


  1. Cezarul insa isi merita partea sa, pentru ca a reusit, in majoritatea domeniilor, sa construiasca mai mult decit sa demoleze. Versetul din Evanghelie face insa referire in principal la coexistenta lumii materiale si a celei transcendente, a caror coerenta este asigurata de existenta si respectarea unor legi specifice. 
  2. Atunci papii s-au lovit de o lume civilizata si mult mai avansata economic decit banuiau, de aceea acum incearca mai intii sa distruga, apoi sa plece la atac. Este totodata foarte interesant conflictul dintre autoritatea papala si francezi, de la ungerea regilor pina la coexistenta a doi papi – la Roma si la Avignon. 
  3. O sa ma folosesc extensiv de Descriptio Moldaviae, ca fiind singura cronica scrisa de insusi Domnitorul si nu de un dregator, chiar daca vine dintr-o epoca in care deja se incerca explicarea traditiei prin istorie si trebuie sa cernem informatia bruta de asumptiunile autorului. 
  4. Regasim astazi (grosolan trunchiat) acest act in rugaciunile colective pentru conducatorii tarii si ai bisericii. Alegem prin vot, exercitindu-ne liberul arbitru, dupa care ne exercitam credinta, punind alesii nostri in miinile lui Dumnezeu. Un alt mod de rezistenta prin credinta… 
  5. Iisus, fiul lui Nave, cel care-ti sta alaturi, el va ajunge; intareste-l, pentru ca el va imparti [pamintul] pentru Israel” (Deuteronomul, 1:38
  6. Este caracteristic epocii moderne, in care s-au construit etimologiile, sa omita prezenta fundamentala a lui Dumnezeu in viata crestinului. „Io” corespunde lui „Eu sint Cel ce este”,  „Domn” este insusi numele Domnului, iar titlul de voievod ar putea avea alta etimologie decit cea de „razboinic conducator”, sef al ostenilor. воэ бог inseamna vesti de la Dumnezeu, vorbitor in numele Domnului si este mult mai potrivit rolului asumat de voievod. Confuzia provine in principal din citirea primei parti a titulaturii, ca provenind din  вой  (ex. война=razboi, Vojtec) si nu din  воэ, mult mai apropiat de formele arhaice rusa si romana „voevod”. Voe inseamna totodata vointa in romana, de aceea termenul a putut fi interpretat de romani ca Voia Domnului, in consecinta s-a putut impaminteni mai usor si a rezistat minunat in limba peste secole. Cunoastem totodata ca  бог este o radacina des intilnita la noi, mai ales in Moldova, cu un exemplu notoriu – Bogdan. Iar B se transforma des in V in limba arhaica, exemple: Vartolomeu, Vavilon, probabil din cauza ortografiei similare intre B latin,   B (β) grecesc (urmind acelasi tipar si fiind citit chiar v in neogreaca) si V (B) rusesc. Chiar regasim aceasta confuzie in forma neogreaca βοεβόδας. Am putea avansa si o ipoteza curajoasa, o combinatie intre romanescul voe si slavul Bog, prezenta cuvintului la majoritatea popoarelor de origine slava fiind datorata mai degraba influentei avute de romani si limba romana in geopolitica vremii, decit a influentei slavilor asupra romanilor. Preluarea si fixarea termenului Bog din rusa ar putea fi mai tirzie, datorata in principal circulatiei predominante a Bibliei in slavona, in detrimentul celei grecesti, intr-o lunga perioada istorica. Aceasta ipoteza ar fi sustinuta de prezenta termenului in maghiara si neogreaca, limbi din afara contextului slav si care au rezistat foarte bine slavonizarii, ca si romana. Fiind crestini, sintem foarte modesti si consideram ca doar noi am fost influentati, dar in lumina noilor descoperiri care practic rescriu istoria, s-ar putea ca latina sa fie romana si Roma sa fie intemeiata de daci, fii lupoaicei :P 
  7. Desi puterea Domnitorului asupra bisericii este urmarea secularizarii, recunoastem inca unul din modurile nebanuite in care s-a facut lucrarea lui Dumnezeu, inca un exemplu in care intentiile rele sint intoarse spre consecinte bune. 
Anunțuri