definitii

Deconstructia cliseului

Definitie

Desi substantivul este nou, cliseele sint vechi. Flaubert era deja sastisit de ele cind a scris al sau „Dictionar de idei luate de-a gata”.

Cuvint preluat din jargonul tipografic, trecind prin cel al fotografilor, unde placa tipografica, respectiv negativul unui film pot fi refolosite pentru un numar infinit de transpuneri pe hirtie, cliseul din viata de toate zilele este un sablon mental reutilizat pina la uzura extrema. El lipeste o eticheta pe un obiect sau eveniment, intiparind in imaginarul colectiv acea eticheta in locul obiectului/evenimentului in sine.  Nu „credem” in el, insa am dezvoltat un automatism care-l aduce mereu la suprafata. Rezultatul este saracirea de continut a vietii si dezvoltarea ochelarilor de cal. Dar ce este mai grav este ca e transmisibil, cu o viteza care depinde doar de viteza circulatiei informatiei. „Devine viral”, ca sa exemplific tot cu un cliseu, care a trecut din limbajul adolescentilor internauti in cel al mijloacelor mass-media si din engleza in romana, fara ca utilizatorii sa se aplece prea mult asupra sa.

Cum functioneaza

In conditii normale, aparitia si raspindirea cliseelor urmeaza tiparul ticurilor verbale. Ambele sint mecanisme de auto-protectie a creierului, care se declanseaza automat, dar pot fi controlate in mod constient.

Dezvoltam un tic verbal cind incercam sa folosim cuvinte care nu spun nimic, pentru a ascunde o pauza in vorbire, lipsa din vocabular a cuvintelor potrivite, sau lipsa de cursivitate a discursului. La inceput ne cumparam timp, ca sa umplem spatiul gol fara sa dam de gindit interlocutorului, apoi descoperim ca este mai comod sa apelam la ticuri, renuntind complet la dezvoltarea ideii schioape. Speram ca interlocutorul va completa mental propozitia. De aceea, unul dintre cele mai frecvente ticuri verbale este „Stii?”, urmat indeaproape de „Intelegi?”. E posibil chiar sa incepem sa ne mindrim cu originalitatea noastra si sa repetam un tic verbal ca pe un fel de semnatura.

Daca vorbitorul ne este apropiat, are un ascendent asupra noastra, are calitati de lider, sau pur si simplu petrecem mult timp impreuna, la un moment dat vom prelua ticurile sale, ocazional dindu-i si noi vreunul in schimb.

In mod similar, folosim cliseele pentru a ne integra in societate, mimind cunoasterea intima asupra unor lucruri ce ne sint straine. Ele ne permit sa abordam subiecte diverse fara a invata vreodata ceva despre ele, sa formulam pareri fara a fi nevoie sa le gindim, dar si sa ne alipim unei anumite culturi, prin afisarea unor clisee culturale comune.

Ca si reflexele conditionate, cliseele se creeaza prin asociere. Daca perechea determinat (loc, eveniment, fenomen, obiect, etnie, etc) – determinant (eticheta) este repetata de suficiente ori, eticheta se va lipi in mintea noastra de obiectul pe care il reprezinta, astfel incit ori de cite ori ne gindim la determinatul sau, creierul ii va asocia automat determinantul cel mai cunoscut.1

Spiritul critic amortit permite memorarea rapida a cliseului, mai ales daca el circula deja de ceva timp, fiind intarit prin multiplicare. Daca insa dobindim o cunoastere intima a determinatului, sau ne-am exercitat suficient spiritul critic inca de la prima intilnire cu eticheta, aceasta nu va fi preluata ca atare.

Clisee versus simboluri

Desi ambele sint de natura culturala, intre cliseu si simbol exista o diferenta majora. Cliseul este o eticheta arbitrara, simbolul este o reprezentare derivata din natura insasi a reprezentatului sau. Cliseul este un automatism dezvoltat prin mimetism, simbolul necesita invatare, cunoastere intima a subiectului.

 Factori de presiune

 Sistemul educational institutionalizat

Desi scoala este sursa primara de informatie, saminta culturii generale si locul unde invatam sa invatam, o etapa absolut necesara pentru dezvoltarea noastra ca indivizi, sistemul scolar in forma actuala este si cel mai mare generator de clisee. Pe de o parte, pentru a intipari notiunile elementare in mintea copiilor, creeaza si foloseste o imagerie simplificatoare, care functioneaza drept catalizator, daca educatia nu continua la un nivel de abstractizare superior. Pe de alta parte, modul de verificare a cunostintelor impune de multe ori memorarea ca atare a informatiei din manualele scolare.

Elevul devine vulnerabil la clisee, nu pentru ca trebuie sa memoreze informatiile corecte si este sanctionat daca nu le diferentiaza de cele gresite, ci pentru ca este descurajat de sistem sa-si exercite spiritul critic si sa emita pareri proprii, sau sa aduca informatii din alte surse.

Reutilizarea referatelor, favorizata de internet, repetarea lipsita de fantezie a temelor standard pentru compunerile literare, intirzierea actualizarii informatiei din manuale si cursuri, reproducerea papagaliceasca a lectiilor, impusa de unii profesori, toate duc la aparitia unor formulari tip cliseu care plafoneaza profesorii si au efecte dezastruoase asupra elevului/studentului. Adaugati in ecuatie si inevitabila politizare datorata dependentei sistemului de culoarea guvernelor si veti obtine o problema care isi asteapta rezolvarea de secole. De aici deriva si procentul enorm al inventiilor si descoperirilor stiintifice majore venind de la copii, nespecialisti sau enciclopedisti – neincorsetati de convingerea ca informatia oficiala este definitiva si inatacabila, ei au dat curs pina la capat ideilor care i-au bintuit.

„Expertii” mass-media

Avem nevoie de experti. Chiar daca, de exemplu, inteleg de ce zboara avionul, asta nu inseamna ca stiu sa-l pilotez si cu atit mai putin ca stiu sa-l construiesc. Pot sa invat, dar pina sa ma hotarasc sa o fac, stiu bine ca, daca pilotii si proiectantii de avioane n-ar fi experti, nu m-as urca intr-unul cu acelasi curaj. Expertul si enciclopedistul care a inventat domeniul in care s-a specializat expertul sint oarecum precum yin si yang. In timp ce enciclopedistul isi extinde interesele in domenii complementare, incercind sa capete o viziune de ansamblu asupra lumii, specialistul trece de regula printr-un sistem de invatamint care ii restringe competentele, pornind de la cultura generala, spre meserie sau profesie si culminind cu doctoratul, care ofera expertiza aprofundata intr-o singura patratica a unui domeniu.

Adevaratii experti sint invizibili pentru publicul general, chiar daca sint extrem de cunoscuti de cei care au nevoie de ei – angajatorii, alti experti din acelasi domeniu, invataceii. De aceea, sistemul marturiilor se aplica si in cazul lor: daca suficienti oameni de incredere depun marturie ca persoana este un expert, ne simtim indrituiti sa-l consideram ca atare si sa consideram de incredere informatia ce ne-o ofera, cel putin in domeniul sau de expertiza, fara sa-l mai supunem unui examen de verificare a cunostintelor. Nu avem motive sa extrapolam si sa consideram de incredere orice informatie ne ofera, din orice domeniu, totusi, in practica, de multe ori individul, furat de val si neobisnuit sa-si puna prea multe intrebari, cade in aceasta capcana.

Exact pe aceasta slabiciune mizeaza mass-media cind isi promoveaza proprii experti. „Tehnica pelicanului”2 nu este noua. Folosita intensiv in comert, se regaseste in orice manual pentru agentii de vinzari, iar comertul de tip „multi level marketing” (retele de consumatori-vinzatori) a impins-o spre perfectiune. O persoana, suficient de cunoscuta ca s-o considerati de incredere,  care functioneaza ca martor,  va prezinta o terta persoana ca fiind expertul, dupa care acesta va avea destula autoritate ca sa va arate ca exact de produsul/serviciul/reteaua lui aveti neaparat nevoie ca sa traiti (mai) bine.

Mass media foloseste aceasta tehnica pe scara larga, de la interviurile cu persoane cunoscute, a caror simpla prezenta vinde ziarul/emisiunea, pina la promovarea intensiva a propriilor „vedete”, care ulterior vor promova alte „vedete” interne, dar totodata va vor vinde si pasta de dinti sau detergentul nu-stiu-care. Televiziunea este cea mai insistenta in folosirea tehnicii pelicanului, deoarece s-a transformat pe nesimtite, dintr-un vehicul de informatie intr-un vehicul de publicitate, din ce in ce mai agresiv.

Se simte acut nevoia unei etici a persoanelor publice – sau care ies in public. A vorbi si mai ales a emite pareri despre ceva care iti este necunoscut, pentru care nu ai pregatirea necesara, sau avind un scop ascuns, este de neiertat, nici macar sub scuza prostiei, mai ales atunci cind o faci din postura de expert.3

DIY (fă tu însuți)

De la seturile de croitorie continind tipar, instructiuni pas cu pas si material, pina la avioanele de asamblat pentru copii, fiecare dintre noi a avut de a face cel puțin o data cu un produs DIY, chiar dacă e vorba doar de surpriza unui ou Kinder.

Ideea in sine nu este rea, ea stind de fapt la baza tuturor manualelor de cind e lumea – invatam prin repetitie. Jean Railla, in „The Punk of Craft” (Craft nr. 2, 2006), noteaza: „Este ceva hotarit anti-autoritate in cautatul in tomberon pentru a recicla, sau in tricotat, intr-o era in care putem cumpara cu usurinta bunuri ieftine, iar cultura corporatista si consumerismul salbatic sint in expansiune. In era hipermaterialismului, a lui Paris Hilton si a gentilor de firma de 1000$, probabil ca lucrul de mina (craft) este cea mai moderna forma de rebeliune.”

Iata pericolul! Daca invatarea nu este urmata de initiativa creativa, in loc de o revolutie, reproducerea identica a subiectelor DIY duce la robotizare. Simtul critic este amortit de nevoia de a termina un obiect care nu-ti mai place, dar nu vrei sa recunosti pierduti banii ce i-ai dat pe el.

„Pe termen lung, cel mai puternic aspect al lucrului de mina modern este ca rastoarna cu susul in jos paradigma culturii noastre orientate spre rezultat. Ce conteaza mai mult decit ce lucrezi este cum o faci, sau pur si simplu daca alegi sa lucrezi ceva.” (op. cit.)  Ce te faci insa daca vrei doar sa-ti umpli timpul sau sa umpli un palmares? In loc sa continui sa experimentezi, traduci acest „rezultatul final conteaza mai putin” prin alegerea si promovarea unor rezultate grosolane, prost executate, sau pur si simplu urite. Pe masura ce vrei sa cresti in numere, fara sa fii nevoit sa evoluezi, vei fi tentat sa alegi calea cea mai simpla – lucrurile la indemina, usor si rapid de facut. Anume kiturile DIY comerciale (exista chiar si pentru sapunuri) si revistele de profil intesate de reclame pentru kituri, care promoveaza o multime de clisee, pentru ca aceastea au vinzarea garantata. Dezastrul din scrapbooking, in care se folosesc stampile in loc de desen si flori gata taiate, cumparate la plic, este depasit doar de cel din revistele despre cusaturi, care vind pina si ramele din fotografiile de control.

Eliberarea de sub tirania cliseelor nu se poate asigura printr-un tutorial (DIY). 🙂 Dar daca invatam sa punem intrebarile potrivite, apare la un moment dat si luminita de la capatul tunelului.

 


  1. Sa vedem, cumva afirmatia mea din articolul precedent, privitoare la minastirile-hotel, v-a adus in minte cirtelile televizate impotriva dorintei de bani a oamenilor Bisericii? Cliseul „lacomiei preotilor”? Stop! Mai cititi o data! Calugarul face ascultare, ca asta e porunca lui, gazduieste calatorii, ca asta e misiunea oricarui crestin. Mt 10:8-10 spune: „ca vrednic este lucratorul de hrana sa.” Plata traiului de zi cu zi al preotului, lucratorul pentru noi, se face deja de la buget, adica de la contribuabili. Voi, cei care cirtiti, sinteti cei care supralicitati. Voi donati bani pentru construirea acestor minastiri, nu ca sacrificiu personal, nu ca sa aiba Dumnezeu mai multe lacasuri unde sa-si faca lucrarea, ci pentru a va linistiti constiinta. Prin voi vine sminteala!(Matei 18:7)  Enoriasii se intrec intre ei, care plateste mai mult pentru un botez, sau o inmormintare. Ca sa stea in fata. Ca sa nu se faca de ris. Ca sa cumpere mai multa iertare de la Dumnezeu. Iar daca dati, aveti vreunul curajul sa dati ca femeia sarmana, ultimul vostru ban? Sau va e rusine sa puneti maruntis in cutia milei? Alo! Treziti-va! Catolicii au inventat indulgentele, nu ortodocsii. Cind citeste pomelnicul, preotul nu spune si cit ati platit pentru el. Dumnezeu nu cere bani ca sa te ierte, ci doar sa-ti para rau suficient incit sa-i ceri iertarea. 
  2. Din prima carte de vinzari in care am descoperit tehnica, am aflat si povestea care sta la baza numelui bizar. Se pare ca pelicanii din golful Monterrey nu mai stiau sa vineze si mureau de foame. Drept pentru care biologii au adus pelicani din alte locatii, care i-au invatat din nou sa se hraneasca. Tot astfel, „expertul” are rolul de a te face sa inghiti „ca pelicanul” orice ti-ar vinde ulterior agentul de vinzari care l-a invitat. Este o dubla imputernicire: agentul imputerniceste expertul, al carui singur rol este de a imputernici la rindul sau agentul, pentru ca acesta sa incheie ulterior vinzari repetate, chiar in absenta expertului. 
  3.   Doua exemple de astfel de falsi experti, deveniti periculosi, dincolo de ridicol. Primul este si cel mai notoriu, anume domnul Mencinicopschi, angajatul domnului Voiculescu, proprietar fraudulos al Institutului unde respectivul Mencinicopschi a devenit director si proprietar al televiziunii Antena 1. O televiziune de unde directorul Mencinicopschi, prezentat insistent ca expert, a lansat in eter numeroase pareri privind alimentele, desi este complet lipsit de orice expertiza in domeniul nutritiei si al industriei alimentare – clisee pe care le regasim in revistele pentru femei si care se schimba o data cu moda dietelor si cu interesele importatorilor de fructe exotice. Al doilea exemplu l-am intilnit acum citeva zile intr-o emisiune a Radio Romania Actualitati, din pacate am pierdut prezentarea participantilor la discutie. Acest domn, presupun istoric (daca nu cumva o fi fost si domnia sa la fel de istoric precum era domnul Mencinicopschi expert in produsele alimentare), vorbind despre bataliile lui Mircea, le-a categorisit ca pe o cruciada tirzie. Diferenta intre cruciade  si bataliile pe care Mircea le-a purtat este batatoare la ochi chiar si pentru un elev de scoala generala. Ori inocularea in mintea ascultatorului a unui astfel de cliseu – echivalenta intre evenimente aflate de fapt in antiteza, intre cruciade (catolici vs. otomani) si luptele romanilor (otomani vs. ortodocsi) – este o manipulare mirsava si defaimatoare impotriva ortodoxiei, al carui cap local era domnitorul roman

Intre Creatie si Big Bang I – putina teorie

Motto:Dar nici ei, la rindul lor, nu sint de iertat, caci, daca au fost in stare de o cunoastere atit de mare incit sa poata intelege realitatea supusa timpului si spatiului, pe Stapinul acestora cum de nu L-au aflat mai degraba?” (Cartea intelepciunii lui Solomon, 13:8-9)

Crescuta fiind in anii socialismului, cind televiziunea era administrata in doze mici, am urmarit cu sufletul la gura serialul documentar Calatorie in Univers (Cosmos: A Personal Voyage) al lui Carl Sagan. Si cum in acea perioada nu reuseam sa hotarasc daca in topul preferintelor sta fizica, sau arheologia, mai avind eu pe mina si citind fara discernamint si Atlasul Zoologic, unde se insiruiau tot felul de fosile minunat desenate, mi-a fost foarte usor sa ma las fascinata de descrierea Marelui Zgomot (Big Bang) si de vestitul sau calendar cosmic1

Cosmic_Calendar

 

Copil fiind deci si crescuta cu nasul in carti, asimilam cu aviditate si inocenta informatia stiintifica. Aveam convingerea ca stiinta are rolul de a cunoaste si modela lumea in care traim, ca prezinta cu onestitate bazele teoretice si experimentale care au dus la formularea legilor si teoriilor stiintifice, iar continua evolutie a aplicatiilor practice este destinata „mai binelui”. Mintea mea nu vedea in stiinta o arma cu doua taisuri, pe care omul o poate folosi in ambele sensuri, pentru ca inca nu intelegeam bine ce inseamna liberul arbitru – pentru a exista alegere, trebuie intotdeauna sa existe optiuni.

Ei bine, cu aceasta minte nepervertita am avut curiozitatea  sa citesc Biblia, in mijlocul anilor in care a fi ortodox era un secret ascuns de fiecare, dar stiut de toata lumea. Mi-a picat in mina un exemplar neoprotestant, parca il vad si acum, avea coperti verzi, de plastic si foita subtire precum cea de ceapa. Avea si trimeteri, pe care nu le-am inteles, pentru ca erau total gresit amplasate si duceau spre versete care doar in mintea editorilor aveau legatura unele cu altele, asa ca le-am ignorat complet.

Dupa primele rinduri din Geneza, deja Big Bang imi suna in cap precum un clopot. Similitudinea imi era evidenta pina si mie, un copil de clasa a VIII-a! Sau poate, imi era evidenta mie, tocmai pentru ca eram un copil? De ce nu este ea acceptata si perceputa astfel nici de Biserica, nici de Stiinta?2 Presupun ca in timp mintea umana dezvolta prejudecati peste care nu mai poate trece – sub presiunea constringerilor exercitate de: societate, locul de munca, doctrina religioasa prost explicata sau prost inteleasa, mindria omului de stiinta, sau predicarea ateismului, ca parte a doctrinei materialist-dialectice, de catre PCR.3

Pentru a ne putea continua demersul, trebuie deci sa clarificam mai intii doua aspecte:

  1. Care este raportul dintre ortodoxie si stiinta?
  2. Ce este teoria Big Bang-ului?

Crezul de la Niceea, pe care il marturisim ca ortodocsi, incepe asa: „Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor„. Cosmologia defineste universul cosmologic drept „un domeniu de manifestare a materiei in spatiu si timp, sinonim cu realitatea fizica” 4 – „vazutele”, deci.

A studia Universul prin mijloacele stiintei inseamna deci a cerceta lucrarea Tatalui. Precum si Cartea intelepciunii lui Solomon ne spune, in capitolul 13, versetele 6-9, aceasta cercetare si intelegere a realitatii spatiului si timpului ar trebui sa ne aduca mai aproape de cunoasterea lui Dumnezeu, prin cunoasterea creatiei Sale. Stiinta, ca suma a cunostintelor noastre despre Univers, contine o particica din Adevar, pe care ni s-a permis s-o aflam (sau am fost in stare sa o aflam), valabila pentru un moment dat in timp si spatiu – deoarece nimic nu garanteaza ca acest Adevar este static sau ca, dimpotriva, evolueaza o data cu persoana lui Dumnezeu.

Totodata, intrucit Biblia este inregistrarea Adevarului, intr-o forma accesibila omului, prin Cuvint, inseamna ca putem gasi in Biblie si adevarul stiintific, nu neaparat in aceeasi formulare. Ca sa folosesc un exemplu la indemina tuturor, Biblia ar fi ca o Constitutie, din care toate legile si teoriile stiintifice deriva si ofera o descriere mai detaliata si specializata, asa cum din Constitutie deriva Legile organice.

Rezulta ca un crestin ortodox, care are incredere absoluta in Cuvintul Domnului, pe care il gaseste in Biblie, trebuie sa poata regasi si teoriile stiintifice in acest Cuvint. Iata o modalitate interesanta nu doar de a pune de acord una cu alta, dar si de validare a unei teorii la moment dat: stiinta, ca derivat uman, este cea care trebuie sa descrie cu acuratete aspectele  de care se ocupa ale Adevarului  si nu invers. Intre stiinta si ortodoxie nu exista conflict, desi exista un conflict evident intre falsa stiinta – afirmatii nefondate pe experiment si observatie, nedocumentate si nereproductibile experimental – si Biblie. Ori majoritatea demersurilor Occidentului au fost opuse  – s-a luat stiinta ca referential si s-a incercat, prin comparatie, sa se valideze Biblia. De aici deviatii importante, deoarece stiinta, fiind prin natura ei umana, nu poate cuprinde 100% Adevarul, care este divin. Ortodoxia, ca si religiile „primitive”, preocupindu-se mai mult de suflet, a fost ferita de aceasta dilema pina la intruziunea globalizarii.

Big Bang este o teorie cosmologica. Asadar, inainte de a intra in amanunte, trebuie sa definim „teorie” si „cosmologie”.

„Cosmologia are ca obiect de studiu Universul in totalitate si evolutia sa in timp. Rezultatele sale se concretizeaza in modele si scenarii cosmologice.

Cosmologia actuala are la baza, din punct de vedere teoretic, teoria relativitatii generalizate si teoriile de unificare a interactiunilor fizice, din punct de vedere observational […] deplasarea spre rosu si fondul cosmic de 3K, iar din punct de vedere experimental, rezultatele tot mai spectaculoase din fizica energiilor inalte” (op. cit., v. nota 4) Acceleratoarele de particule, telescoapele si radiotelescoapele, micro si macro Universul.

„TEORÍE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitații obiective sau al constiintei sociale” (Marele dictionar de neologisme, 2000) „2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ” (DEX 1998)

Teoria Big Bang-ului este deci un ansamblu in evolutie. Unele aspecte ale sale au fost formulate inainte de existenta unor dovezi experimentale si s-au confirmat (ex: descoperirea bosonului lui Higgs) sau au fost infirmate ulterior, ducind la modificarea in consecinta a modelului cosmogonic derivat. Ea „descrie” (nu „este”) ceva existent (Universul) si extrapoleaza, in baza datelor observationale si experimentale, pentru a merge in trecutul Universului cit mai mult posibil. Ca orice teorie, isi propune cunoasterea obiectiva, nu demonstrarea unei prezumtii. De aceea, creatia Universului, ca prezumtie care ar trebui demonstrata sau infirmata, nu face obiectul acestei teorii, insa, daca observatia, coroborata cu experimentul si cu dezvoltarea aparatului matematic, fizico-chimic, etc. ce sintetizeaza aceste rezultate, poate sa ne duca pina la descrierea acestei creatii, o va face.

Aceasta teorie formuleaza un scenariu cosmologic, adica incearca sa povesteasca modul in care Universul s-a modificat in timp, pornind de la situatia prezenta observabila (modelul cosmologic) si extrapolind spre trecut, iar pe masura ce merge inapoi in timp, trebuie sa rezolve provocarile pe care le intimpina. O data rezolvate aceste provocari, trebuie sa fie testata si in sens invers, adica dinspre trecut spre prezent si viitor, pentru a vedea daca baza teoretica poate conduce la realitatea observabila. De aceea, modificarile majore suferite in ultimii ani de scenariul cosmologic inflationist, dezvoltat in baza ideii Big Bang-ului, se aplica in special asupra momentelor de inceput ale acestui scenariu.

Ideea de „explozie” initiala, urmata de o disipare a materiei in spatiu, a fost reformulata ca „expansiune” a Universului si deci a spatiului insusi, iar „sfera de foc” originala imaginata de Lemaitre a fost inlocuita cu ipoteza mult mai transcendenta a unei „singularitati” intiale, asupra careia insa nu mai pot fi formulate ipoteze, ea nefiind accesibila observational sau experimental si deci neputind fi cunoscuta prin mijloacele stiintei. Cosmologia se retrage astfel oficial din cursa, lasind religiei rolul de a descrie momentul Creatiei.

Big Bang nu este singura incercare de a construi un scenariu cosmologic, insa in acest moment este cea care a obtinut cele mai multe confirmari observationale si experimentale si a putut fi modificata cu cel mai mare succes ori de cite ori noile descoperiri experimentale au impus-o. Foarte multe teorii au fost complet abandonate pe parcurs, tocmai datorita neconcordantei intre ecuatiile propuse si realitatea observabila. Din acest motiv ne intilmin atit de des cu Big Bang si nu pentru ca ansamblul sau ar fi acceptat ca definitiv.

Desi complexitatea teoriei nu incape in spatiul unui articol, s-a incercat sintetizarea ei intr-o imagine, pe care am reprodus-o la inceputul articolului, cu mentiunea ca este atit de raspindita pe internet incit nu-i cunosc sursa originala, dar pot sa va ofer sursa de unde am gasit-o in aceasta varianta foarte mare si clara:  http://liberalbias.com/ (2014).

Se poate observa ca imaginea contine referiri la materia neagra si energia neagra, constructii imaginare bazate pe observatii asupra interactiunii gravitationale. Acesta este un subiect controversat, pe de o parte studii experimentale asupra materiei negre continua inca, incercind sa masoare indirect ceva nevazut, pe de alta parte noile calcule ale constantei cosmologice ameninta existenta energiei negre5.

Iar in final, pentru ca Google n-a vrut sa-mi dea rezultate informative, relevante si nepartinitoare in limba romana, va ofer link-ul unui articol in engleza, cu mentiunea necesara ca s-ar putea ca unele aspecte teoretice sa fi evoluat de la data ultimei actualizari a acestuia:

Strickland, Jonathan. „How the Big Bang Theory Works” 18 June 2008. HowStuffWorks.com.

 Continuarea intr-un articol viitor...


  1.  „Cosmic Calendar” by Efbrazil. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons – http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cosmic_Calendar.png#/media/File:Cosmic_Calendar.png 
  2. Daca Biserica Ortodoxa pastreaza o tacere oarecum justificabila asupra acestor teorii, nevrind sa amestece mintuirea sufletelor cu studiul materiei si, in consecinta, nu emite nici un fel de opinie oficiala asupra subiectului, desi acesta ii preocupa pe mirenii ortodocsi, Papa Francisc a gasit de cuviinta sa faca urmatoarele afirmatii, peste care am dat din intimplare, rasfoind internetul si carora li s-a dat multa atentie, fara a fi insa analizate altfel decit superficial. „Cind citim despre creationism in Geneza, riscam sa ne imaginam ca Dumnezeu este un magician cu o bagheta magica, cu care poate face orice. Dar nu este asa. El a creat oamenii si i-a lasat sa evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecaruia, pentru ca acestia sa atinga implinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem ca este originea lumii, nu contrazice interventia divinului creator ci, mai degraba, o cere. Evolutia naturii nu este in contradictie cu notiunea de creatie, pentru ca evolutia presupune crearea unor fiinte care evolueaza” Deci Papa spune mai intii ca Dumnezeu nu este atotputernic, apoi ca El nu a mai intervenit in evolutia omului dupa creatie, eliminind astfel din start  potopul, neamul ales si chiar pe Mesia. Apoi spune „credem” (adicatelea catolicii, in numele carora vorbeste, in calitatea sa de sef al lor)  in Big Bang, facind astfel din stiinta o religie si apoi ca ei, catolicii, cred (sau trebuie sa creada, acum, ca Papa le-o impune: daca doresc sa ramina catolici, sint obligati sa creada ca acest individ este infailibil si deci sa creada in ce spune el) ca Big Bang-ul este (nici macar „descrie”, nici mai mult nici mai putin decit „este”) originea lumii ceea ce il elimina pe Dumnezeu din creatie – o manipulare grosolana, avind in vedere ca teoria Big Bang-ului nu se ocupa de originea lumii si nu face afirmatii cu privire la aceasta, asa cum vom vedea in continuarea articolului prezent. Apoi spune ca evolutia naturii nu este in contradictie cu notiunea de creatie, insa pune aceasta creatie la modul impersonal (spre deosebire de exprimarea folosita cind se refera la crearea omului), contrazicind deci ideea fundamentala a crestinismului, aceea de Dumnezeu personal. Ba chiar, avind in vedere cronologia, in conditiile prezentei exprimari („cere” „interventia divinului creator”, adica Dumnezeu este urmarea Big Bang-ului si nu invers), ar reiesi ca Dumnezeu insusi a fost creat, undeva intre creatia naturii si cea a omului. O noua manipulare grosolana, deoarece teoria evolutionista si Big Bang-ul trateaza aspecte diferite ale lumii materiale, iar ultimele directii de cercetare si dovezi arheologice si experimentale arata ca rolul catastrofelor in evolutie este unul major – si nu, evolutionismul nu mai sustine ca Homo sapiens se trage din maimuta si nici macar din alte tipuri de oameni. Cu alte cuvinte, aceasta unica luare de pozitie oficiala a Papei asupra subiectului ii scoate pe catolici din rindurile crestinilor si ii alatura budistilor, care cred intr-un om autointitulat iluminat, adica atoatestiutor si infailibil (Buddha=Papa) insa nu si intr-o divinitate sau macar in ideea de divinitate. Cindva s-a vehiculat ideea ca Papa Francisc vrea sa-i asimileze pe budisti – sa fie acesta oare primul pas in respectiva directie? Daca e asa, atunci e un pas gresit, pentru ca, in loc sa-i asimileze, el este cel care s-a lasat asimilat. Lore, Borg-ul si vulnerabilitatile sale imi apar in fata ochilor. :D 
  3. Caci oare ce este ateismul decit cautarea de catre om a unui obiect al credintei? Daca un crestin crede cu tarie ca Dumnezeu a ordonat lumea in asa fel incit soarele va rasari, aducind ziua de miine, si ateul crede ca aceasta zi de miine va veni. Ateul crede, ca si crestinul, ca un mar cazut dintr-un copac va cadea pe pamint, datorita Legii gravitatiei, crede deci in aceasta Lege, dar nu-si pune intrebarea cum a inceput aceasta Lege sa lucreze in lume si de ce este ea o lege, adica nu da gres niciodata (in conditiile si referentialul pentru care a fost formulata)? El crede in stiinta, care in ultima instanta, este intelepciune, si cauta Adevarul, considerind ca omul poate sa-l gaseasca in el insusi. Crestinul crede tot asa, ca gaseste Adevarul in sine, dar vede si cauza acestui fapt – pentru ca Dumnezeu, care este in posesia Adevarului, ii insufla aceasta cunoastere. Ateul il cauta pe Dumnezeu, insa deocamdata se inchina la creatiile Lui, dincolo de care nu poate vedea. „Totusi, acestia nu pot fi invinuiti prea mult; si poate ca ei se ratacesc tocmai cautindu-L pe Dumnezeu si voind sa-L gaseasca. Indeletnicindu-se cu lucrarile Lui, ei le cerceteaza cu sirg si dau crezare vazului, caci frumoase sint cele vazute” (Intelepciunea lui Solomon, 13:6-7
  4. Prof. Dr. Adrian Patrut – De la normal la paranormal, ed. a II-a revazuta, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1993. Nu va lasati inselati de numele cartii, deoarece ea contine un serios aparat stiintific introductiv, precum si teorii originale, care cauta sa explice  fenomenele „de granita” cu ajutorul stiintelor exacte. Pentru a evita plimbarea prin diverse manuale si site-uri mai mult – sau mai putin – informative, voi mai folosi unele definitii generale din aceasta carte, inca valabile, pe care, daca doriti, le puteti verifica incrucisat cu alte publicatii stiintifice. 
  5. Mai multe despre materia neagra si energia neagra: http://en.wikipedia.org/wiki/Dark_matter ; http://www.spacetelescope.org/news/heic1506/ ; http://www.space.com/19282-einstein-cosmological-constant-dark-energy.html 

Religie versus secta

Am mentionat in citeva rinduri termenul „secta”. Cu siguranta membrii diverselor secte, crestine sau nu, considera ca fac parte dintr-o Biserica sau ramura a unei religii, sau chiar ca aparitia lor desfiinteaza si reintemeiaza religia din care s-au desprins – sau poate ca unii realizeaza ca sint sectanti, insa nu doresc sa admita evidenta sau nu mai au puterea si curajul sa dea inapoi.

De ce secta are conotatii atit de negative, incit nimeni nu vrea sa admita ca face parte din una dintre ele? Ca sa intelegem, trebuie sa vedem mai intii ce inseamna in limba romana cei doi termeni situati pe pozitii opuse: religie si secta.

„RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta.”(DEX ’98 – 1998)1

„Sistem”, iata cuvintul cheie. Diversii indivizi care isi imagineaza ca, alegind de ici si de colo cite o idee care le convine mai mult, isi creeaza propria religie, se pot trezi la realitate.

„SECTA s.f. Grup de persoane formind o comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala; (p. ext.) grup de adepti ai unei doctrine.”  – aceasta este definitia cea mai frecventa. Sa adaugam termenul secund din Saineanu (1929)”2. cei ce impartasesc o opiniune privita ca eretica sau eronata” Termenul supara atit de tare la ureche, incit s-a reusit chiar si eliminarea acestui inteles din dictionare.

Cu toate acestea, cele doua definitii nu se potrivesc. Pentru ca secta este asociata „bisericii”, ori acest termen este unul crestin, pe cind diverse secte s-au desprins din toate marile religii.

Pentru a le pune cap la cap, sa pornim de la definirea religiei ca sistem – un ansamblu dogma-ritual, de aici derivind si institutiile/persoanele care executa ritualurile si transmit dogma. Dogma insa „in acceptiunea actuala crestina reprezinta adevarul religios stabilit de Biserica pe temeiul revelatiunii divine, exprimind „regula fidei” sau „quae creditur”, continutul obiectiv, normativ si unitar al marturisirii de credinta.” (Dictionarul Enciclopedic 1993-2009)2 Hopa! Dogma este ea insasi un produs derivat. Putem prin urmare reformula definitia religiei, ca sistem alcatuit din Adevar revelat si Ritual revelat.

Credintele aborigenilor si bosimanilor, etc sint validate astfel ca religii. Desi Adevarul lor consta intr-o mitologie transmisa pe cale orala, el nu este mai putin revelat, iar ritualurile lor nu sint mai putin derivate din acest adevar.

In acelasi timp, devine evident de ce Traditia crestina nu poate fi separata de Biblie, sau tratata ca un apendice inferior. Intrucit divinitatea detine Adevarul absolut si cunoasterea absoluta, rezulta ca ansamblul Adevar-Ritual revelat este complet si constituie un tot unitar si indisolubil. Orice adaugire sau eliminare dezechilibreaza si denatureaza sistemul.

Putem astfel deriva secta ca fiind o grupare, desprinsa din cadrul unei religii, care aduce modificari de natura sa dezechiibreze sistemul revelat. Fie ca se adauga sau se elimina din Adevar, fie ca se adauga sau se elimina din Ritual.

Daca religia primeste Adevarul revelat intr-o forma completa, specifica, sectele se folosesc de cartile/textele sacre, de panteonul si ritualurile religiei din care s-au desprins.

Intrucit Adevarul isi este suficient siesi, iar scopul revelatiei este punerea Adevarului la dispozitia celor care il cauta, religiile nu practica (si nu contin in doctrina indicatii privind) prozelitismul religios, in contradictie cu intensa activitate de misionariat a majoritatii sectelor.3

Intrucit religia cunoaste Adevarul in ansamblul sau, iar acesta are un caracter complet si unitar, si religia are un caracter unitar. De aceea, abaterea de la Adevarul care i s-a revelat va fi perceputa si sanctionata ca atare. Religiile nu admit ramificatii. Prin opozitie, sectele tind sa admita multiplicitatea ramificatiilor constituite din alte secte. Contestind legitimitatea unei secte oarecare, propria secta si-ar pierde legitimitatea4. Identificam aici un paradox – sectele admit multiplicitatea interpretarilor, ca si culte distincte, insa refuza membrilor proprii orice interpretare diferita de cea admisa oficial in cadrul sectei respective.

Trebuie totodata sa facem diferenta intre secta si erezie. Erezia, ca opinie eronata si/sau periculoasa(pentru suflet), nu atrage automat dupa sine adepti, constituindu-se intr-o grupare organizata, precum secta.

Daca decizia intemeierii unei religii este luata de insasi divinitatea care reveleaza Adevarul, decizia intemeierii unei secte este luata de oameni, din diverse motive. Le vom regasi pe acestea in Epistola lui Iuda, fratele lui Iacov. Fiind prea lunga pentru a o prelua aici, spicuiesc doar versetele strict legate de subiect.

nevoie am avut a va scrie voua, rugindu-va sa stati vitejeste pentru credinta ceea ce odata s-a dat sfintilor. Caci au intrat oarecare oameni (care de demult mai inainte au fost scrisi spre aceasta osinda), necredinciosi: Care schimba darul Dumnezeului nostru intru inversunare, si pre cel unul Stapinul Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos tagaduiesc.” (Iuda 1:3-4)

Iar acestia cite nu stiu, hulesc; si cite dupre fire ca niste dobitoace necuvintatoare stiu, intru acelea se strica. Vai lor, ca in calea lui Cain au umblat, si intru inselaciunea lui Valaam 5 prin mita s-au varsat, si intru impotrivirea in cuvinte a lui Core au pierit.” (Iuda 1:10-11)

Ceea ce este explicat in cuvinte, este explicat si prin puterea exemplului.

  1.  „intru inselaciunea lui Valaam prin mita s-au varsat Din Numeri 22-24 aflam ca Valaam a fost platit  de catre Balac, regele moabitilor, pentru ca,  prin ritualuri vrajitoresti, sa blesteme poporul lui Israel. Dar Valaam il cunostea pe Dumnezeu, pentru ca dintru inceput le spune „Ramineti aici peste noapte si va voi da raspuns cum îmi va spune Domnul„. Aici,  desi fapta n-a fost savirsita, este condamnata intentia de a-si trada religia contra banilor.
  2. intru impotrivirea in cuvinte a lui Core au pierit” In Numeri 16, Core aduna pe linga el un grup de adepti, care ii contesta pe Moise si pe Aaron. Ei de asemenea au cadelnite si „foc strain”, desi sint leviti, deci preoti. Motivul este dorinta de putere.
  3. „in calea lui Cain au umblat ” In Geneza 4, Cain il ucide pe fratele sau Abel, deoarece jertfa sa n-a fost placuta lui Dumnezeu, iar a lui Abel a fost placuta. Este vorba de invidie (si mindrie, pina la urma).

Merita sa aruncam o privire mai atenta asupra lui Cain si Abel, fii lui Adam si ai Evei (Geneza 4:1-24). Asistam la una din primele urmari ale pacatului originar.

Cain a adus jertfa lui Dumnezeu din roadele pamintului, iar Abel a adus si el jertfa din intii-nascuti din turmele sale si din partile lor grase. Dumnezeu a privit la Abel si la darurile sale; pe Cain insa nu l-a luat in seama, nici jertfele sale. Atunci Cain  s-a intristat foarte tare si s-a posomorit la chip. Si Domnul Dumnezeu i-a zis lui Cain: De ce te-ai intristat asa de tare si de ce te-ai posomorit la chip? Daca ai adus jertfa cum trebuie, dar n-ai impartit-o cum trebuie, oare n-ai pacatuit? Pocaieste-te! El se va intoarce catre tine, iar tu il vei stapini.6„(Geneza 4:3-7)

Daca o greseala de ritual este deja un pacat, cit de adinc este pacatul cind e vorba de denaturarea Adevarului? Intrucit prin pacatul originar omul a cunoscut raul, i-a permis intrarea in lume7. Iar efectul este de bulgare – dupa un pacat minor, pentru care nu s-a pocait, si in consecinta, n-a fost iertat, Cain cade in pacat din ce in ce mai tare – invidie, mindrie si in final crima. Cunoscindu-l pe Dumnezeu si primind solutia pentru mintuire, el alege sa ucida exact aceasta nadejde.

Tradarea este de fiecare data urmata de crima. Acesta este motivul nemarturisit al prozelitismului. Precum Borg in Star Trek – The Next Generation, dorinta fiecarei secte este sa asimileze credinciosii religiei mama si astfel s-o distruga8.

Privind in lumina definitiilor si cu ajutorul lui Iuda, avem citeva surprize majore. In primul rind, budismul, intemeiat de un om care deturneaza revelatia, respingind ideea insasi de divinitate (Iuda 1:4) – printul Siddharta = Gautama Buddha – devine o simpla secta a brahmanismului, pe care l-a si inghitit aproape complet. In al doilea rind, pe linga Biserica Catolica si intreaga avalansa de secte protestante si neoprotestante, putem adauga pe lista sectelor de origine crestina islamismul si iudaismul practicat de actualii evrei9.

Intr-adevar, Mahomed primeste revelatia si se foloseste de ea pentru a se declara persoana divina, ca si Papa, care sustine ca este urmasul de drept divin al Sfintului Petru si este infailibil. Iudaismul este declarat sectar chiar in Iuda 1:4 „si pre cel unul Stapinul Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos tagaduiesc” – intr-o situatie similara aflindu-se si mahomedanismul, care se revendica de la scripturi si declara islamicii ca urmasi ai lui Avraam, insa nu-l recunoaste pe Hristos. Atit catolicii, cit si mahomedanii, au recurs la convertiri fortate, chiar in masa, sursa atitor martirii. Atit iudeii, cit si catolicii, impreuna cu nenumaratele  denominatii si grupari autotintitulate „Biserici” desprinse din catolicism, au operat schimbari in scripturi, eliminind masiv, in special din Septuaginta, si in ritualuri, mergind de la respingerea Traditiei, pina la eliminarea completa a institutiei preotiei si slujbei religioase.

Caracterul inchis al acestor grupari este evident, vinatoarea de vrajitoare, Inchizitia, uciderea paginilor care refuzau sa-l marturiseasca pe Mahomed, expulzarea „in lume” si interzicerea casatoriilor mixte practicata de numeroase grupari neo-protestante sint dovezi suficiente. („Care schimba darul Dumnezeului nostru intru inversunare„) Cit despre „inselaciunea lui Valaam”, cunoastem cu totii numerosi ortodocsi care s-au lepadat de credinta pentru citeva cutii de conserve sau o slujba in straintate.

Dintre religiile moarte, putem identifica panteonul roman ca o derivatie a celui grec, un popor pe care l-au si asimilat – fapte deja acceptate de istorici. In lumina noilor descoperiri privind fondul comun dacic si roman, putem presupune fara mari riscuri ca ambele sint derivatii ale fondului religios trac.

Ca fapt divers, unul din motivele pentru care cartile lui Enoh, redescoperite recent si in jurul carora se face tam-tam ca fiind pe nedrept exilate printre apocrife, nu sint incluse in Biblie (pe linga faptul evident ca nu fac parte din corpusul original al Septuagintei) este incercarea grosolana care se face prin intermediul lor de a discredita crestinismul ca secta derivata din religia sumeriana. Ori aceasta, prin Enoh, fiul lui Cain, pentru care Cain a intemeiat cetatea Enoh, este deja aratata ca secta din Geneza 4:17.

Este deci etichetarea ca „sectant” una degradanta? Depinde din al cui punct de vedere privesti. Daca te simti vinovat ca urmas al lui Cain si deci al sarpelui, este degradant, dar ai facut deja si primul pas spre mintuire. Din punctul de vedere ortodox, sectantii sint oameni in greseala. A fi in greseala nu inseamna ca nu te iubim sau ne batem joc de tine, dimpotriva. Cita vreme traiesti, mai ai o sansa. Indiferent daca aplicam Matei 18:15-17 sau nu, Luca 26-27 lasa loc de speranta : „Cele ce nu sunt cu putinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu”.

Iar voi, iubitilor, intru sfinta credinta voastra zidindu-va, si intru Duhul Sfint rugindu-va, pre voi singuri intru dragostea lui Dumnezeu va paziti, asteptind Mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viata cea vesnica. Si pre unii sa-i vaditi de se vor desparti, iar pre altii cu frica sa-i mintuiti, rapindu-i din foc; si sa-i certati cu temere, urind si haina cea de la trup spurcata. 

Iar celui ce poate sa va pazeasca pre voi fara de pacat, si nespurcati, si sa va puie inaintea slavei sale fara prihana, intru bucurie, Unuia inteleptului Dumnezeu si Mintuitorului nostru, prin Iisus Hristos Domnul nostru, slava si marire, stapinire si putere, mai nainte de tot veacul, si acum si intru toti vecii. Amin. ” (Iuda 1:20-25)


  1. Definitiile religiei sint atit de divergente, incit devine clar ca majoritatea sint partizane. Evolutia lor spre definitia „corecta politic” din 2009 „Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referinta pentru a intra in relatia cu grupul si universul; confesiune, credinta.” este paralela cu influenta din ce in ce mai mare a ecumenismului, al carui pacat major nu este recunoasterea faptului ca exista un singur Dumnezeu, revelat tuturor, ci tocmai admiterea sectelor ca biserici/religii (Iuda 1:22). Cita vreme renunti sa mai faci distinctia intre calea dreapta si cea strimba, e ca si cum ai renunta la calea cea dreapta. De asemenea, punerea sinonimului intre religie si cult (Sinonime 2002) este eronata, cultul fiind doar manifestarea ritualica a religiei. Si n-o spun eu, ci tot DEX defineste cultul ca „omagiu care se aduce divinitatii prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugaciuni si prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii” Si atunci cum sa punem sinonim intre religie si cult? Poate tocmai pentru a justifica sectele in calitate de „culte”, moduri diferite de adorare, ridicindu-le astfel la rangul de religii? Si punerea sinonimului intre religie si crez (Sinonime 2002) este eronata, crezul fiind doar prefesiunea de credinta, condensarea dogmei unei religii. Multe „culte” nici macar nu profeseaza un „crez” – un crez le-ar limita libertatea de miscare, fluiditatea ideilor care se schimba dupa cum bate vintul mai bine spre buzunarele unora. 
  2. Avind in vedere ca dogma se cristalizeaza in timp, vezi istoria Crezului de la Niceea, putem ignora definitiile simpliste care sustin ca dogma „nu poate fi supusa criticii, nu admite obiectii si este obligatorie pentru toti adeptii religiei respective”. Datorita liberului arbitru, in crestinism nimic nu este „obligatoriu”, iar cita vreme „Eu sint Calea, Adevarul si Viata” si exista o Judecata de Apoi, fiecare alege daca merge pe „Calea” cea buna sau nu. Astfel, definitiile mentionate isi pierd caracaterul general si deci valabilitatea. 
  3. S-a incercat uneori sa se demonstreze caracterul misionar al crestinismului pe baza istoriei. Actiunile unor credinciosi nu pot fi confundate cu dogma. Privind in Biblie, veti constata ca Apostolii si toti cei care au facut apostolat in Noul sau Vechiul Testament, au fost trimisi ca mesageri ai cuvintului, insa nu fost indemnati si sa convinga pe cineva sa creada (Ex: Luca 9:1-5). Vestirea Adevarului este ca si un afis pentru un spectacol – oricine il poate citi, dar nu sta nimeni linga afis ca sa-i traga de mineca pe trecatori si sa-i bage cu forta in sala. Convertirile descrise in Biblie sint facute la cererea celor convertiti. Un exemplu interesant este cel al lui Ruth, nora moabita care alege sa-si urmeze soacra evreica. Este o diferenta majora si intre misionariat, cu sensul de „a determina (cu forta sau nu) pe cineva sa adere la o religie” (DEX 2009) – adica sa creada, sau sa marturiseasca a crede in ceva, sa se inscrie pe lista de membri – si alegerea de catre divinitatea insasi a celor carora li se va revela Adevarul. Primirea revelatiei nu implica si credinta, credinta vine ca urmare a cunoasterii directe, prin revelatie, a Adevarului. Exemplul lui Saul devenit Paul graieste de la sine. 
  4. Astfel, de exemplu, denominatia baptista a devenit cu timpul o uniune, Baptist World Alliance, continind citeva zeci de mii de „biserici” baptiste, fiecare cu propria interpretare a Evangheliei. 
  5. Il regasim pe Valaam cu aceeasi conotatie in Apocalipsa 2:14 
  6. Iata o prefigurare a jertfei lui Iisus. Fraza este dificil de interpretat in context, insa merita sa ne aplecam asupra ei. Cain n-a fost omorit, ci a fost pedepsit sa traiasca. Ii gasim echivalentul in alte doua situatii similare: blestemul lui Noe impotriva lui Canaan cel nevinovat, care este dat ca sluga fratilor ce au gresit, si avertizarea lui Iisus catre Petru: „Amin Amin zic tie: Cind erai mai tinar, te incingeai pre tine insuti, si umblai unde vreai; iar după ce vei imbatrini, vei intinde miinile tale, si altul te va incinge, si te va duce, unde tu nu voiesti.„(Ioan, 21:18) De fiecare data, un nevinovat este dat ca sluga tradatorilor. Intr-adevar, Petru este folosit ca pretext pentru existenta insasi a Bisericii Catolice, iar nu intimplator papa care a consfintit ruptura a fost Leon, leul, unul din animalele Evanghelistilor, deci simbol al lui Dumnezeu. Precum spune Iuda, „mai de demult au fost scrisi spre aceasta osinda” – vedem un sacrificiu programat, pentru ca simburele bun si viu, facind lucrarea lui Dumnezeu din chiar sinul osinditilor, sa ii „repare” si pe acestia. Tot astfel, sufletul inchis in trup isi va gasi calea spre eliberare, mintuind si omul in acelasi timp. 
  7. Desi nu este mentionat explicit in context, gasim aceasta corelatie in 1Ioan 3:11-12: „Caci aceasta este vestirea, care ati auzit dintru inceput, ca sa iubim unul pre altul. Nu precum Cain [care] era din vicleanul, si a ucis pre fratele sau” 
  8. Si tot precum Borg, invins prin transformarea colectivului in indivizi, o secta isi pierde relevanta cind membrii sai incep sa gindeasca folosindu-si propria judecata. 
  9. Evrei este denumirea biblica generica pentru poporul ales, cei care cred in Dumnezeu Unul, insa nu fac parte dintr-o anume etnie, vezi Exodul 12:37-38, 48. Asa ca trebuie sa fac specificatia privind actualii evrei, care s-au grupat in jurul Vechiului Testament pe criterii etnice. 

Handmade (lucrat manual) versus industrial – unde este calitatea?

De la revolutia industriala incoace, obiectele si instrumentele lucrate manual au fost treptat inlocuite cu obiecte produse in fabrici si uzine. Teoretic, industria si, in ultimii ani, robotizarea, ar fi trebuit sa lase loc oamenilor pentru ocupatii spirituale.

In practica, cel putin la noi, coexistenta industrialului cu lucrul de mina s-a prelungit indefinit.

Bunicii mei, pina ce mijloacele de productie le-au fost preluate de stat prin colectivizare, au dus in continuare viata societatilor pe care azi le numim arhaice. De pilda, pentru a se imbraca, ei cultivau in si cinepa si cresteau viermi de matase. Toate culturile erau lucrate cu plugul cu boi, prasite si recoltate manual sau cu unelte traditionale. Prelucrau ei insisi atit inul, cit si cinepa, fibrele erau toarse in casa si tesute la razboiul de tesut traditional, iar pinzele obtinute erau croite si asamblate tot de bunica. Cinepa, de pilda, era destinata sumanelor, haine lungi, care zgiriau pielea, insa tineau de cald. In sat existau citeva femei pricepute la scoaterea matasii de pe gogosile viermilor de matase, iar aceste fire erau similar prelucrate in borangicul atit de renumit al maramelor. Toate obiectele casnice, covoare, carpete, macate erau de asemenea cusute sau tesute de bunica, iar vasele din lut erau cumparate de la olari care tot manual le lucrau. Perdelele erau crosetate.  Lingurile de lemn erau cioplite de tigani lingurari. Casele se construiau din lemn si pamint, tot manual. Sapunul s-a facut la noi in casa pina ce am strins mai mult decit putem folosi intr-o viata, mai ales dupa ce am inlocuit fierberea rufelor in cazan cu masina de spalat automata. Lina se spala, se daracea si se torcea in casa si tot aici se tesea sau se impletea, de multe ori cu andrele sau cirlige din lemn, lucrate tot de mina.

O parte dintre aceste activitati au continuat si dupa colectivizare si continua pina in prezent, amestecul industriei profilindu-se insa permanent undeva in fundal. Cirlige din lemn pentru impletitul ciorapilor inca i-a facut tata bunicii pina ce n-a mai putut lucra din cauza virstei.  Tricotam si coasem de zor, insa vopsim cu vopseluri chimice, iar multe fire sint sintetice. Chiar si cele naturale vin gata toarse in filaturi. Mai croim uneori haine in casa, insa pinza este tesuta intr-o fabrica. Lucram pamintul cu tractoare, utilaje si chiar unelte traditionale produse industrial, casele le construim din materiale iesite tot pe poarta unei fabrici, iar lemnul e adesea inlocuit cu diverse panouri prefabricate. Opinca din piele tabacita este inlocuita de incaltamintea din vinilin, botezat inselator „piele ecologica”. Iar majoritatea sculelor sint astazi electrice.

In aceste conditii, ne punem intrebarea legitima: cit din moda „handmade” care prospera in prezent este legitim denumita astfel? Desi mai putin evidenta, apare si intrebarea opusa: cit din „industrial” nu implica tot o munca manuala mascata?

In fabrica de eugenii in care am facut practica la Galati, crema era intinsa de mina pe biscuiti. In fabricile de confectii, desenarea tiparelor si croitul sint manuale, iar cusutul la masina si calcatul necesita tot mina omului, chiar si in cele dotate cu masini de cusut programabile. In fostul Rolast, pe cind mai era un mare combinat de producere a cauciucului, debavurarea (eliminarea surplusului accidental de pe marginile articolelor) se facea cu forfecuta, de catre o armata de angajate. Am vazut recent o filmare dintr-o fabrica de difuzoare din China. In afara plimbatului pieselor pe banda rulanta, practic fiecare operatiune era efectuata de cite un om. Modern Times al lui Chaplin va poate da o ideee extrem de exacta despre acest proces „industrial”. In majoritatea fabricilor, sortarea materiei prime si controlul de calitate al produsului finit, necesita ochiul si decizia omului calificat, fara sa mai vorbim de alte industrii in care diverse alte etape de montaj si control de calitate intermediar nu au putut fi mecanizate si/sau robotizate.

Orice produs industrial implica proiectare tehnica si design in sensul artistic, acestea fiind apanajul exclusiv al omului, chiar daca ne ajutam din ce in ce mai des de calculator.

Situatia inversa este evidenta daca luam in calcul de pilda un producator de felicitari „handmade” care doar asambleaza hirtie si carton fabricate industrial, diverse abtibilduri, forme gata-decupate, flori de pinza cumparate la set si stampile de serie.

Cum mai definim „industrialul” in aceste conditii, daca implicarea masinii nu este un criteriu necesar si suficient? Cum mai definim „handmade” (lucrat manual) daca materia prima este de multe ori un produs/subprodus al industriei? Si mai important, unde este calitatea?

Aceasta confuzie devine evidenta in cadrul platformelor online dedicate artistilor si artizanilor. Etsy si-a modificat recent conditiile de acceptare a magazinelor individuale, pentru a nu-si pierde clientii care s-au dezvoltat suficient ca sa aiba nevoie de angajati sau de servicii externe (distributie, de pilda). DaWanda incurajeaza masiv vinzarea produselor personalizabile, permitind astfel intruziunea celor care doar inscriptioneaza (de multe ori mecanizat) obiecte fabricate industrial. Conditiile de utilizare ale Breslo nu fac mentiune decit trecator la produsele handmade1, insa permit, ca si toate celelalte platforme, vinzarea de produse „vintage” care nu sint lucrate in mod necesar manual. Administratorii Crafty verifica individual produsele expuse, autorizindu-le doar pe cele pe care le considera lucrate manual – din pacate, aceasta verificare se aplica doar magazinelor gratuite, produsele celor care platesc fiind publicate spre vinzare in mod automat. In toate platformele online, numarul produselor fiind imens, verificarea si descalificarea articolelor non-handmade se face doar in urma reclamatiilor, iar modul in care aceste reclamatii pot fi transmise administratorilor difera consistent functie de strictetea platformei. Intilnim si aici, ca si in democratie, necesitatea ca utilizatorii acestor platforme sa exercite un autocontrol etic asupra propriei activitati – responsabilitatea si disciplina ca valori a caror lipsa ar trebui sesizata si sanctionata de clientii care impartasesc aceleasi valori.

In acest context, o dezambiguizare a termenilor se impune. Insa daca asupra adjectivului „industrial” toate dictionarele cad de acord, ca un derivat de la „industrie”, in privinta termenului de baza „industrie„, confuzia este la fel de mare. In toate dictionarele post-comuniste s-a preluat definirea ca „ramura a economiei nationale”, folosita prima data in Dictionarul Limbii Romane Moderne din 1958, idee care are sens doar intr-o economie centralizata. Definitiile mai vechi, redactate intr-o perioada in care industria Romaniei era subdezvoltata, sufera si ele, datorita lipsei criteriilor clare de incadrare a unei activitati in zona industriala.

Trebuie deci sa punem cap la cap definitiile existente cu oarece notiuni de economie politica. Putem astfel numi industrie orice activitate care foloseste in majoritate (dar nu in mod necesar exclusiv) mijloace tehnice „avansate” (termenul implicind in prezent orice, de la mecanic pina la electronic, robotizat si computerizat), pentru a extrage sau a produce „pe scara larga” (adica in cantitate mare sau cu extindere pe o mare suprafata de teren, in cadrul industriei extractive), produse „de serie” (adica reproductibile infinit si avind toate aceleasi caracteristici, fizice si/sau fizico-chimice). Cu mici exceptii in cazul industriei extractive, procesul industrial are loc cap-coada  in cadrul „fabricilor” si „uzinelor”, adica intr-un ansamblu unitar de constructii-utilaje-cercetare/design-desfacere, la care putem adauga mina de lucru, in conditiile in care formarea profesionala a acesteia are loc in mod continuu in cadrul acestui ansamblu (aici fiind inclusa si „cultura de firma”)2.

Intelegem astfel mai bine notiunea de „industrie casnica”, oarecum similara cu manufacturile revolutiei industriale, pe care o regasim doar in dictionarul din 1958, activitate care a evoluat in ceea ce numim astazi „handmade”, pe de o parte datorita extinderii industrialului, care a acaparat parte din piata industriei casnice si pe de alta din dorinta intreprinzatorilor individuali de a produce si a pune la dispozitia unui public larg obiecte de calitate ridicata si unicate, sau produse cu specific regional, care nu pot fi reproduse in conditii industriale.

Problema calitatii persista, oricum am privi lucrurile. Faptul ca un produs este asamblat sau decorat manual, nu garanteaza existenta actului artistic. Iar procesul industrial nu implica in sine decit o calitate constata, insa nu si o calitate inalta.

In industrie, calitatea este indisolubil legata de costurile de productie si de pretul de vinzare estimat al produsului finit. In mestesugarie, calitatea depinde de indeminarea si experienta fiecarui mester. Nivelul de educatie si de calificare al potentialilor clienti este la rindul sau un factor determinant. Orice activitate productiva are in final un scop comercial. Produsele obtinute trebuie sa-si gaseasca si cumparatori pentru ca activitatea sa poata continua, iar pretul de vinzare trebuie sa asigure un profit, pentru ca productia sa se perfectioneze continuu. Nivelul vinzarilor ar trebui sa masoare feedback-ul pozitiv al clientilor. Din nefericire, evaluarea pe baza acestui feedback nu ofera rezultate corecte atunci cind clientii nu au de ales intre doua produse sau servicii similare – cazul monopulurilor si nici atunci cind pretul de vinzare este mult sub pretul altor produse similare – cazul practicarii preturilor de dumping, in care scopul este tocmai eliminarea concurentei. De asemenea, s-a generalizat subevaluarea nivelului de educatie si de cultura artistica a populatiei, care aduce pe piata un val de produse similare, toate de calitate scazuta, care pleaca de la premiza „multi vad, putini cunosc” – iar pe producatori ii intereseaza ca acei multi sa cumpere3.

Aici apare diferenta dintre arta si meserie, dintre artist si mestesugar.

Arta este o compulsie interioara, prin care artistul este indemnat sa creeze si sa-si faca vizibila creatia, sa transmita prin aceasta un mesaj ascuns in ea. Mesajele artistice nu sint explicite, ci se adreseaza mai mult sufletului nostru decit mintii. Fiecare rezoneaza cu arta creata de suflete similare, de aceea unele creatii artistice nu ne „plac”, desi le recunoastem ca atare4. Totodata, majoritatea produselor artistice sint unice si ireproductibile, pentru ca starea de spirit necesara creatiei lor este unica si ireproductibila. Artistul nu este interesat de profit ci de distributia mesajului, iar dorinta sa majora este perfectiunea creatiei, care trebuie sa reproduca mesajul sau interior. El nu stie sa puna un pret pe arta sa si pentru ca mesajul sau necesita un timp (sau un „timp”) anume pentru a fi inteles, rareori reuseste macar sa traiasca din vinzarea creatiilor sale. Arta consuma, arde pe dinauntru si desprinde omul din lume. Viata lui Michelangelo este graitoare. Costumul popular romanesc este graitor pentru arta vietii de zi cu zi.

Arta are de suferit din cauza banilor. Pe masura ce un artist are succes, incepe sa se conformeze acestuia si sa produca pentru vinzare si nu pentru sine. Desi isi pastreaza abilitatile tehnice, mesajul dispare. Timpul si consumul interior alocate artei o fac valoroasa dar greu de pretaluit si de aceea, greu de vindut. Iar industrializarea, in loc sa isi atinga scopul, de a oferi libertate oamenilor, a reusit sa-i faca dependenti in mare masura de produsele industriale, adica de bani. Un ciclu distructiv din care trebuie sa iesim cumva.   Pot mestesugarii, care preiau si reproduc in serie mica idei, tipare si constructii utilitare, sa fie si artisti, fie ca e vorba de arta originala sau traditionala5? Sintem oare capabili sa cautam si sa reintegram arta in fiecare obiect din viata noastra, indiferent de modul sau de productie?  Ar mai fi pretul obiectelor de arta atit de inaccesibil omului de rind, daca am face asta cu totii? Sintem dispusi sa alegem calitatea in detrimentul ieftinatatii? Sintem dispusi sa dam tot ce avem mai bun in actul de creatie, fara sa ne ingrijoram de pret?

 


  1. „Breslo actioneaza ca un loc de intalnire pentru a permite utilizatorilor care respecta politicile Breslo sa ofere, sa vinda si sa cumpare produse realizate manual intr-un format de pret fix. ” In practica, moderatorii pot elimina produsele reclamate ca non-handmade, daca nu implica macar un minim de interventie manuala, acest lucru fiind in totalitate la aprecierea moderatorilor site-ului. Putem oare numi „handmade” produse in care s-a legat un martisor turnat cu un snur cumparat la metru? 
  2. Desi unele fabrici scot pe piata si produse de serie mica sau personalizabile,  aceste produse nu sint lipsite de caracterul industrial, ele putin fi oricind transformate in produse de serie. Existenta lor se datoreaza lipsei de profitabilitate a construirii unei linii de productie pentru o prea mica piata de desfacere, faptului ca sint prototipuri a caror productie de serie nu ar fi rentabila si/sau valorii adaugate enorme si reclamei pe care si-o face firma prin unicatele puse in vinzare. 
  3. Situatia este similara si in cazul serviciilor, cum ar fi distributia energiei, salubrizare, etc, in cazul intreprinderilor media, al televiziunilor in special, dar si in cazul institutiilor publice, transparenta informatiei fiind primul „produs” institutional care are de suferit. 
  4.   Ceea ce numim kitsch nu contine un mesaj artistic, ci unul comercial, folosind arhetipurile in mod calculat, pentru a face produsul „dorit”. Iar daca ne uitam la filmuletul lui Ralph Steiner, putem regasi o arta a simetriei si a lucrului bine facut chiar si in produsele industriale. 
  5.  Desi prezinta de multe ori un caracter ritualic si utilitar, artizanatul nu este mai putin artistic. Arta traditionala contine in special un set de simboluri si arhetipuri utilizabile in infinite combinatii, majoritatea cu o puternica simbolistica religioasa si spirituala.  Refuz sa accept frecventa asimilare a artizanilor cu mestesugarii, mestesugul aducind cu sine doar abilitatea de a practica o meserie si de a produce pe scara mica obiecte de consum curent, fara obligativitatea unui mesaj artistic asociat. 

Romania, intre democratie si demagogie II – definitii

Aparuta in Atena antica,  uitata apoi si redescoperita in perioada Renasterii, democratia („puterea poporului”) era un act de incredere in zei si in om deopotriva. Senatorii erau alesi prin tragere la sorti – un act al vointei divine, iar fiecare cetatean avea dreptul sa-si exprime parerea asupra treburilor publice, prin vot.

De-a lungul ciclurilor istorice, conceptul original al democratiei s-a estompat si a fost deformat. Definitia insasi a suferit numeroase alterari, mergind pina la omiterea originii grecesti, in toate dictionarele, din 1998 incoace (cu o singura exceptie, de influenta vadit marxist-leninista). Omisiunea merge in paralel cu implementarea „democratiei” capitaliste de tip imperialist (globalizare, ca sa folosim un termen mai putin comunist).

Este foarte interesant modul in care , departe de a fi impartial, fiecare dictionar s-a adaptat la sistemul politico-economic in care vedea lumina tiparului. Daca ideea democratiei este simpla – poporul detine puterea – definitia oficiala se pare ca variaza functie de modul in care cei care au detinut cu adevarat puterea au incercat sa ne faca sa credem ca traim intr-un regim democratic.

Sa luam de pilda dictionarul Saineanu, ed. a VI-a (1929): „guvern în care poporul e suveran„. Aflindu-ne la doar citiva ani dupa validarea Constitutiei din 1923, in Romania se instalase deja monarhia ereditara. Acesta a fost un mare pas inapoi, deoarece Carol I si Ferdinand au fost practic alesi de catre oamenii politici ai momentului, cu interventia minii lui Dumnezeu1. Monarhia ereditara este opusul democratiei, de aceea, pentru a ne creea iluzia ca traiam intr-un stat democratic, definitia ne indruma in mod eronat spre guvern, puterea executiva si nu spre puterea legislativa.

Gasim aceeasi confuzie simplificatoare intre putere si guvernare in portalul eScoala2 si in articolul domnului Horia Pana „Democratie directa sau democratie reprezentativa?„, unde descoperim si ultima gaselnita in materie de democratie: democratia participativa3.

Mi se pare jenant sa vedem intr-un portal educativ afirmatii de genul „Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi (guvernanti si guvernati), prin consens intre cele doua parti. Detinatorii puterii politice, indiferent care ar fi apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului.”  Parca puterea (si totodata conducerea) apartinea poporului, intregului popor, nu-i asa? Sau nu-i asa? Sau nu vorbiti dumneavoastra despre democratie, sau democratia despre care vorbiti e cu totul altceva. Ar fi penibil, daca n-ar fi manipulativ, in directia culorii politice a momentului. Cine este poporul? Ce inseamna puterea? De unde apar guvernantii si guvernatii?

A guverna = a conduce, a dirija, a administra un stat, un popor – aceasta este forma asupra carora majoritatea dictionarelor cad de acord. Guvernarea este actiunea de a guverna, guvernul este structura care administreaza aceasta actiune, guvernantii sint persoanele care desfasoara aceasta actiune. Le apartine lor puterea? Hotarit nu. Nimic nu poate fi organizat si condus in afara unui sistem – fie el numit stat, popor, UE, etc. Puterea, in intelesul principal de capacitate de actiune, apartine celor care creeaza sistemul.  Separarea celor 4 puteri in stat – legislativa, executiva, juridica si informationala – este o iluzie. Puterea legislativa este cea care creeaza sistemul si singura care poate sterge dintr-un condei restul diviziunilor. Ideile sint cele care au forta. Executivul (guvernul, in cazul nostru) doar face sa se materializeze ideile legislatorilor4.

Revizitind sistemul atenian, sa privim mai atent dualitatea procesului democratic. Prima etapa imbina lucrarea divina – tragerea la sorti ( = alegerea de catre zei) si supunerea la teste (= initierea) a pritanilor, cu lucrarea umana – validarea acestora de catre demos (= exercitarea liberului arbitru). A doua etapa, functionarea propriu-zisa a sistemului, consta in emiterea de propuneri legislative de catre pritani, in calitatea lor de conducatori de drept divin = inspiratie/revelatie, urmata de validarea legilor prin votul direct si nerestrictionat al cetatenilor = exercitarea liberului arbitru uman.

Recunoastem citeva principii fundamentale: egalitatea (nu identitatea) indivizilor, increderea neconditionata (a oamenilor in Dumnezeu si a lui Dumnezeu in om), disciplina (supunerea la deciziile majoritatii), iubirea si responsabilitatea (participarea la dezbateri si apoi la vot, spre binele cetatii).  Prezumtia ca omul va vota spre binele comun si nu in interes propriu era implicita.

Hopa! Parca nu prea mai seamana cu „boborul suveran”… Seamana insa ceva mai mult cu Moise, alesul Domnului si cei 70 de intelepti dati lui ca ajutoare, alesi de el. (Numeri 11:16-17)

Desi ideea este genial de simpla, de ce punerea sa in aplicare este dificila si defectuoasa? Haha! De ce oamenii si-au facut idoli inca de la scrierea tablelor Legii?

Sa aruncam o privire acum asupra sistemului „democratic” actual. Sub pretextul populatiei prea numeroase, a fost nascocita democratia reprezentativa. Intr-o descriere succinta, aceasta este un sistem politic in care populatia deleaga atributiile decizionale unor reprezentanti alesi din rindul populatiei, de catre populatie, prin vot direct. Acesti reprezentanti decid pentru o perioada de timp in numele populatiei, dupa care mandatul lor expira si au loc noi alegeri.

Din primul moment constatam o contragere a democratiei, pentru ca reprezentantii nu mai sint alesi prin tragere la sorti, iar poporul nu mai voteaza de fapt nici o decizie ci doar pe reprezentanti. Factorul divin dispare din ecuatie, iar poporul este eliminat din procesul de constructie a sistemului.

Din pacate, acesta este doar virful aisbergului. Populatia nu alege prin vot din rindurile intregii populatii ci doar dintre cei ajunsi pe listele electorale. Cum se construiesc aceste liste este nedemocratic. La inceput, populatia trebuie sa se asocieze in partide politice, care teoretic sint create in jurul unei viziuni comune privind constructia sistemului si directia in care acesta se indreapta. In cadrul acestor partide, ar trebui sa existe un proces democratic de alegere a conducatorilor interni, dar si de alegere a persoanelor propuse pentru a reprezenta poporul. Avem deci  multiple procese de selectie preliminara, la care doar o mica parte a populatiei participa – membrii de partid. Prima falsificare a democratiei aici are loc, la nivel de partid. Majoritatea partidelor nu sint asocieri pe baza de idei ci pe baza de interese economice, iar majoritatea membrilor acestora nu participa in procesul de selectie preliminara. In plus, nu se voteaza reprezentarea din intreaga lista de membri, ci doar dintr-un numar de propusi. Orientarea politica a partidului poate fi schimbata peste noapte fara consultarea membrilor sai, iar in multe cazuri partidele nici nu se mai deranjeaza sa formuleze un program care sa contina si idei politice pe linga promisiunile electorale.

Pentru a putea ajunge pe listele electorale nationale, cineva care nu este inregistrat intr-un partid trebuie la rindul sau sa treaca printr-un proces de selectie preliminara – stringerea de semnaturi. Dar candidatii independenti nu beneficiaza de fonduri de la bugetul de stat, acestea sint rezervate doar partidelor.

Pentru ca accesul poporului in ansamblul sau la procesul democratic sa fie si mai restrictionat, tara este impartita in colegii electorale, iar cetatenii pot vota doar candidatii propusi in cadrul acestor colegii. In plus, fiecare unitate administrativ teritoriala trece prin acelasi proces, in care pot participa la vot doar cetatenii respectivei unitati administrativ-teritoriale. Informatiile privind candidatii sint reduse astfel doar la cele accesibile pe plan local.

Singura persoana care poate fi votata de intregul popor este presedintele. Cu siguranta acesta este si motivul pentru care buboiul s-a spart anul acesta exact la alegerile prezidentiale.

Dupa acest proces de alegere a reprezentantilor, urmeaza o a doua scadere a sistemului asa-zis democratic actual: separarea puterilor. Presedintele, singurul reprezentativ pentru intreaga tara, are puteri extrem de limitate, in timp ce reprezentantii partidelor nu doar ca detin puterea, prin legislativ, dar abuzeaza de ea, numind persoane care nu sint alese democratic nici macar in cadrul propriului partid, pentru a detine functii de executie in stat – functii care in prezent au si atributii legislative.

Adaugati si lipsa elementelor fundamentale – responsabilitatea si disciplina – care duc la un absenteism major al populatiei in ziua votarii.

Pentru a elimina aceasta scadere, devenita evidenta unei populatii din ce in ce mai educate, a fost scoasa din mineca democratia participativa. Aceasta permite organizarea de referendumuri si participarea populatiei in procesul decizional. Ideea insasi arata ca se porneste de la prezumtia ca reprezentantii alesi nu reprezinta de fapt vointa populatiei, nu doresc binele general si nu primesc ideile cele mai bune de la Dumnezeu.

In afara referendumului, toate mjloacele de acces la procesul decizional sint doar praf in ochi. Populatia poate depune proiecte sau inainta amendamente la proiectele legislative. Insa nu exista nicaieri obligativitatea ca ele sa fie luate in considerare de reprezentanti. Putem vorbi in sedintele de consiliu local sau judetean, dar nu e obligatoriu sa se tina cont de recomandarile noastre. Putem participa la dezabateri in adunarile publice, dar nu e obligatoriu ca acestea sa fie convocate.

In practica, majoritatea proiectelor avind caracter legislativ nici macar nu sint aduse la cunostinta populatiei, in special la nivel local.

Cit despre referendum, functionarea sa democratica depinde de modul de organizare.

Exista in schimb o multime de institutii ale statului cu atributii in verificarea functionarii sistemului, care au dreptul sa aplice sanctiuni. Atit de multe, incit esti trimis de la una la alta, iar fiecare angajat are puterea de a decide daca neregula semnalata este semnificativa sau nu merita sa-si piarda timpul. Dar ce sanctiuni sa aplice, daca legea nu prevede nimic?

Rezulta ca sistemul actual nu este democratie. Riscurile sale implicite se datoreaza pe de o parte eliminarii factorului divin din punerea sa in aplicare si pe de alta naturii umane afectate de pacatul originar. Dar slabiciunea umana poate fi compensata cu ajutorul lui Dumnezeu, asa cum asupra celor 70 de intelepti s-a insuflat duh de deasupra lui Moise (Numeri 11:25). Trebuie deci sa schimbam perspectiva si sa incepem sa dam lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

Daca sistemul actual este in mod evident sanctionat de populatia ortodoxa, este democratia in forma sa originala acceptabila pentru crestini? Poate fi ea implementata in lumea contemporana? Despre aceasta, intr-un articol viitor 😛


  1. Carol I a fost selectat ca a doua optiune, dupa ce primul ales a refuzat invitatia, iar Ferdinand l-a urmat pe Carol I pentru ca acesta n-a avut copii. 
  2. Acest portal este parte a proiectului Scoala Online, „Un proiect pentru consolidarea societatii civile dezvoltat de CRSC Europe” (Centru de resurse pentru societatea civila). Oare o fi vorba despre o eroare romaneasca, sau in aceasta directie ne indreapta UE? 
  3. Motivele confuziei insa nu mai sint aceleasi, deoarece si capitalismul incipient (da, eram oarecum in urma cu implementarea noutatilor, la fel ca si azi) sub monarhie, este extrem de diferit de capitalismul globalist in care traim in prezent. Sistemele politice si economice au evoluat mereu in paralel, fiind atit de strins legate, incit e greu de stabilit daca economicul a modificat politicul sau invers. Desi ideea ar fi trebuit sa fie prima, presiunile materiei asupra spiritului au alterat punerea in practica a acesteia. 
  4. Tendinta generala este de a acorda guvernelor si o putere legislativa limitata, un indicator sigur al falsificarii sistemului democratic. Emiterea unor acte legislative unilaterale, fara interventia Parlamentului lasa o parte din putere in mina primului ministru, numit din partea unui singur partid (detinatorul majoritatii parlamentare), care poate hotari, fie si temporar, peste capul celorlalte partide. Ori tocmai prezenta diverselor partide in Parlament este garantul democratiei reprezentative, presupunind ca diversitatea acestora reprezinta diversitatea opiniilor populatiei, iar numarul acestora impiedica dictatura si simplifica alegerea intre optiuni similare. 

Traditie

Biserica Ortodoxa are doi stilpi de fundatie: Scripturile si Traditia.

Pentru a putea merge mai departe in cautarea Adevarului, trebuie sa depasim o confuzie importanta privind Traditia, generata de militantismul B.O.R. in conflictul sau cu sectele. 1

Voi lua ca exemplu doua definitii intilnite de mine aleator – veti gasi si altele in aceeasi cheie, rasfoind internetul, sau citind diversele ghiduri pentru crestini.

Bogdan Mateciuc  ne spune: „Prin Traditie, ortodocsii nu înteleg doar niste obiceiuri arbitrare ramase întâmplator printre noi. Traditia este de fapt întreaga comoara de învataturi si practici crestine, acumulate de la Apostoli pâna în zilele noastre.”

Preotul Vasile Raduca, profesor universitar de teologie morala, scrie in Ghidul crestinului ortodox de astazi:

Adevarurile, invataturile, anumite practici si ritualurile liturgice predate de Iisus ucenicilor sai, neconsemnate in Scriptura, dar pastrate si transmise de Biserica prin viu grai, din generatie in generatie, constituie Traditia

Prima obiectiune care vine in minte oricui, este ca in Evanghelii nu se consemneaza niciunde ca Iisus ar fi predat vreun ritual liturgic. In nenumarate rinduri, el a intarit si reconfirmat puterea Vechiului Testament, implicit ritualurile liturgice deja existente. A doua obiectiune vine din aplicarea in ambele mentiuni a unei date de pornire a Traditiei.

A treia obiectiune, majora de aceasta data, reiese din lista de elemente acceptate de organismele bisericesti ca facind parte din Traditie: Hotaririle sinoadelor ecumenice, scrierile sfintilor, etc. Sare in ochi faptul ca acestea au autor cunoscut si sint consemnate in scris, deci ne batem cap in cap cu definitia sus-mentionata.

Haideti sa vedem ce inseamna cuvintul „traditie” in limba romana  – din Dictionarul explicativ al limbii române, editia a II-a

TRADITIE, traditii, s. f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte care se statornicesc istoriceste in cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie in generatie, constituind pentru fiecare grup social trasatura lui specifica. ♦ Obicei, uzanta; datina. ♦ Informatie (reala sau legendara) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa pe cale orala.”

Pe scurt, tot ce inseamna scriere cu autor cunoscut devine cultura, opusul traditiei.

Confuzia este una majora si se datoreaza tendintei clerului ortodox de a se asimila Bisericii, in timp ce Biserica este in realitate alcatuita din intreaga populatie crestina ortodoxa, iar clerul este doar slujitorul lui Dumnezeu, intermediarul intre acesta si masa crestinatatii. Este ca si cum Levitii, desemnati prin Scripturi ca preoti, ar incepe sa se considere singurii evrei adevarati dintre cele 12 triburi ale lui Israel.

Trebuie sa regindim aceasta definitie prin prisma Homo Religiosus. Traditia este prin excelenta intemporala. Ea nu are autor cunoscut si originea ei se pierde in negura vremurilor. Ea este practicata de intreaga masa a populatiei, cu variatii minore datorate izolarii unor grupuri, sau interventiei modernitatii. Ritualurile culte, rezervate clerului, initiat prin hirotonisire, coexista cu ritualurile traditionale, accesibile intregii populatii. Pe scurt, daca toate Cartile Sfinte (in orice religie) sint Adevar Revelat, Traditia este Ritual Revelat, punere in fapta a Scripturilor. Ea nu necesita explicatii, pentru ca acestea se gasesc deja in Cartile Sfinte. Chiar daca nu sint intelese, iar uneori transpunerea lor in cuvinte ridica probleme chiar si initiatilor, practicarea ritualurilor traditionale produce aceleasi rezultate – mentinerea legaturii omului cu Dumnezeu si prin urmare, mentinerea curateniei sufletului si asigurarea functionarii corecte a unui Univers in care timpul este o conventie, iar actiunile noastre din prezent produc efecte in ambele sensuri pe axa temporala.

Pe scurt, daca iubiti lumea in care traiti, pe voi si pe aproapele vostru si mai presus de toate, pe Dumnezeu, care si El va iubeste – nu din frica, ci din dragoste, pastrati-va traditiile si luptati pentru ele!


  1. Iara va laud pre voi fratilor, ca de toate ale mele va aduceti aminte, si precum am dat voua, cele date (predaniile) tineti” / 1 Cor 11:2 a fost utilizat de multe ori ca validind Traditia, in sensul inteles de reprezentantii B.O.R. Oare nimeni n-a vazut ironia, ba chiar sarcasmul versetului, urmat de un cird de critici la adresa acelei biserici locale? Prin gura apostolilor insusi Dumnezeu vorbeste, deci nu predania lui Pavel trebuie s-o cautam in acest verset, sau in 2 Tes 2:15, ci predania lui Dumnezeu insusi. / ” Drept aceea, fratilor, stati si tineti predaniile care v-ati invatat, ori prin cuvant, ori prin Epistolia noastra.” / 2 Tes 2:15 / „Cuvintul”, pus in verset alaturi de Epistolie, ca text scris, este Cuvintul lui Dumnezeu, adica Scriptura. Pe scurt, nici unul dintre versete nu vorbeste despre Traditie. /Adevarata validare a Traditiei o face Iisus in Evanghelia dupa Marcu, cap 7, unde desfiinteaza ritualurile stabilite de Batrini (persoane cunoscute, deci  ritualuri culte), carora li se dadea prioritate in detrimentul „asezamintului” lui Dumnezeu. Nu este vorba de „cuvint”, adica de Lege, ci de „asezamint”, anume ” intelegere, tocmeala, invoiala”. 

A fi original si efectele globalizarii informatiei

Daca inspiratia artistica te siciie, dupa ce ai parcurs etapele de hobby si/sau invatare a diverselor tehnici prin care sa-ti transpui inspiratia in fapt, ai putea sa vrei sa-ti cistigi existenta din ea. De multe ori, ne oprim la nivel de hobby si foarte multe persoane traiesc un proces de invatare si perfectionare continuu, fara sa devina cu adevarat profesionisti. Aceasta deoarece pasul cel mai greu, prapastia dintre hobby si creatie, este trecerea de la reproducerea ideilor altora la punerea in fapt a unor idei originale.

Cochetind la rindul meu cu ideea, mi-am dat seama ca plutesc in deriva pe o mare de informatie nestructurata alcatuita din carti, reviste, articole si cursuri specializate – de marketing, „cum sa…”, (auto)biografii de succes si DIY (do it yourself), care te invata cum sa faci sau cum sa vinzi, insa nu te invata citeva principii fundamentale ale trecerii de la idee in fapt.

Pentru ca principala problema nu este sa gasesti locul tau pe piata, nici sa inventezi lucruri noi si cu atit mai putin sa creezi nevoi artificiale pentru produsele tale. Principala problema este cum sa faci o diferenta, sa fii tu insuti intr-un mod inconfundabil, in conditiile globalizarii informatiei si cresterii exponentiale a numarului de confrati artisti/designeri. A fi original nu se mai raporteaza la o comunitate restrinsa, limitata in timp si spatiu, deoarece observatorii te pot compara cu toti creatorii din bransa ta, din toate timpurile pentru care exista informatie disponibila. Chiar daca si tu ai acces la surse de inspiratie nelimitate, cu atit mai usor este sa fie identificate aceste surse iar lucrarile tale sa fie taxate ca plagiat sau sa fie plagiate la rindul lor. Este din ce in ce mai greu sa discernem intre original si epigonii kitsch ai acestuia. Legislatia internationala a drepturilor de autor, in teorie, ar trebui sa te protezeje pentru o perioada limitata in timp, suficient de lunga pentru a-ti face un nume si a lasa o amprenta usor de recunoscut chiar si dupa moartea ta, insa in practica este foarte dificil de demonstrat intiietatea ideii, cita vreme ea se poate ascunde sub o varietate de materiale si tehnici diverse, accesibile oricui. Tendinta privitorului inocent este sa dea crezare informatiei celei mai larg raspindite si astfel sa considere ca original ceea ce a fost mai larg difuzat prin canalele media, asa cum are tendinta sa creada ca oricine apare la TV devine instant vedeta si autoritate in materie.

Asa ca primul pas spre a deveni un creator original este sa-ti descoperi motivatia. NU sa te motivezi pentru a lucra – pentru asta exista o multime de mijloace, carti, inregistrari audio si video, grupuri de discutii, cursuri… Trebuie sa stii de ce simti nevoia sa creezi.

Cu adevarat este ceva inauntrul tau care nu te lasa sa dormi pina ce nu il scoti la lumina? Ai idei care crezi ca pot schimba ceva in lume, un mesaj de transmis? Crezi ca stapinesti tehnici de lucru noi si interesante si vrei sa le faci cunoscute? Esti dispus sa evoluezi si sa te depasesti pe tine insuti?

Sau doar vrei sa cistigi ceva bani? Hobby-ul tau a inceput sa inregistreze o supraproductie de obiecte care nu-ti mai incap in casa si crezi ca altii ar putea plati pentru ele, nestiind sa le faca singuri? Ai adunat o colectie de modele, idei si tehnici si vrei sa le valorifici?

Este loc pentru oricare dintre variante, dar daca nu esti sincer cu tine vei da gres. A stapini o tehnica nu te transforma in artist, ci doar in artizan. A culege modele populare nu e suficient ca sa devii etnograf. A reproduce diagrame din reviste, schimbind culorile sau suportul material, nu inseamna ca esti original. Iar lucrind bijuterii cu margele de sticla si fir de cupru nu devii Faberge peste noapte. Intelege-te si cunoaste-ti limitele si aspiratiile. Poate din banii luati pe margelele de sticla vei putea crea mai tirziu folosind pietre pretioase.

Iar daca vrei doar sa scapi de produsele unui hobby, care nu-ti mai plac, vinde-le in talcioc, dar nu-ti face iluzii. Exista o probabilitate foarte mare ca nici altora sa nu le placa.

Al doilea pas este sa te desprinzi de toate ideile colectionate de-a lungul timpului si sa fii tu insuti. Sa ai o viziune si sa perseverezi pina ce o aduci la lumina.

Curentele artistice majore au venit mai intii cu un program propriu, cu o lista de idei si tehnici noi. Sa fii original se invata in pasi mici. Nu poti sa faci ceva nou pina ce nu stii cit mai mult posibil despre ce s-a facut deja. Un designer vestimentar trebuie mai intii sa invete sa deseneze tipare clasice si sa lucreze cu materialele existente in comert, pentru ca apoi sa-si creeze propriile tipare si, in final, propriile materiale. Mai intii preluam elemente din diverse surse de inspiratie si sintem originali prin modul in care le utilizam sau in care le modificam pentru a se potrivi nevoilor noastre. Aceasta este etapa de artizanat, de mestesug, etapa la care multi se opresc, facind bani destul de frumosi.

Al treilea pas este sa iti dai seama la ce nivel vrei sa lucrezi.

Sa-ti stabilesti publicul tinta, nisa de piata, este o reducere artificiala, aparuta in mintea celor pentru care doar banul conteaza. De altfel, tehnicile de manipulare folosite in publicitate au demonstrat ca poti sa vinzi, chiar daca nimeni nu are nevoie de produsul tau, conditia fiind sa-l prezinti in asa fel incit sa fie dorit. „Ambalajul vinde marfa” este un cliseu care ne manipuleaza la rindul lui in aceeasi directie. Marketingul apasa pe un buton ascuns: nevoia innascuta de frumos, lumina si dragoste a omenirii. Artistii se dedica acestei nevoi in mod deschis. Arta nu are nevoie sa fie ambalata comercial pentru a fi recunoscuta ca atare, insa, din pacate, de multe ori e folosita fraudulos pentru a ambala cu totul altceva. Kitsch-ul mimeaza sau copiaza arta sub pretextul aducerii ei la indemina publicului larg, intr-ascuns fiind doar frumos colorat si golit de orice utilitate, un aspirator de bani si un aspirator de praf o data ajuns pe rafturile noastre.

Adevarata provocare este sa alegi cit de sus vrei sa urci (sau cit de jos esti dispus sa te cobori) pentru a te exprima. Functie de motivatia, puterea ta de munca si limitarile morale, vei alege acest nivel, de multe ori fara sa-ti dai seama.

Iti stau in fata mai multe cai:

  • sa creezi obiecte unice, sofisticate, dintre care unele vor fi practic imposibil de reprodus – publicul tinta va fi mic si pretul mare, impactul global insa este enorm. Vei fi un deschizator de drumuri si un model pentru multi.
  • sa creezi si sa vinzi idei – fie ca esti un designer in slujba unei intreprinderi, cum sint designerii auto sau cei de decoratiuni interioare, fie ca scrii articole si tutoriale in reviste sau pe internet, ceea ce vinzi este informatia pe scara larga. Vei intra in viata de zi cu zi a oamenilor sau ii vei invata sa te urmeze si sa-si imbogateasca viata, oricit de modesti si lipsiti de inspiratie ar fi.
  • sa creezi si sa vinzi, pe scara larga, reproduceri ieftine ale creatiilor tale. Din pacate, in loc sa-i invete pe oameni sa lucreze singuri, chiar mai stingaci, intrind insa in contact cu arta, acest gen de difuzare este daunator si intra in categoria kitsch. Reproducerile de hirtie ale icoanelor, lipite pe tinichea, sint unul dintre cele mai triste exemple de degradare umana. Multi pictori vind postere sau scot bani grasi din reproducerea picturilor pe servetele sau obiecte utilitare. La fel de daunatoare sint revistele de pseudo-arta, care sub pretextul lectiilor de pictura ofera sabloane de-a gata, transformind pictura intr-un exercitiu de colorat pentru prescolari.
  • Sa lucrezi pentru bani. Aici este loc pentru orice. De la demnitatea artizanului, care pastreaza si transmite mestesuguri din generatie in generatie, pentru care obiectele de uz curent devin obiecte de arta unice, pina la josnicia creatorilor de kitsch, care a dus la consumism, cu urmarile sale triste – reducerea calitatii si duratei de viata a obiectelor, eliminarea materialelor naturale si ecologice si inlocuirea lor cu materiale sintetice ieftine, dar care consuma resurse neregenerabile.

Al patrulea pas este sa mergi mai departe indiferent de obstacole. Chiar daca nu te vei imbogati peste noapte, sau poate niciodata.

Va trebui sa gasesti mijloacele de a te face cunoscut. Este uneori greu si aproape incompatibil cu arta, deci poate te vei gindi sa obtii ajutor de la altcineva.

Informatia este bunul cel mai de pret in timpurile noastre. Ideile sint vinate, platite sau furate de catre cei care stiu cum sa le valorifice, insa nu le pot produce. Spionajul industrial, care urmareste cunoasterea in avans a ideilor concurentei, pentru a le scoate pe piata inaintea detinatorilor de drept, este in mod paradoxal incurajat de legislatia privind inregistrarea drepturilor de autor, pusa in practica la noi de OSIM. Cel care ajunge primul la ghiseu cu documentul ii poate ride in nas celui de la care l-a furat. Pe linga spionaj, un obiect poate ramine unicat doar printr-un gentlemen agreement cu privitorul, care intr-un fel se obliga moral sa nu-l reproduca in scopul obtinerii de foloase proprii si sa nu difuzeze pe piata reproducerile, lucru ce scade automat pretul si anuleaza valoarea ideii originale. Intrucit moralitatea nu este punctul forte al omenirii la ora actuala, multi designeri se descurajeaza si chiar renunta la vocatia lor, datorita plagiatelor tot mai frecvente. Ei bine, renuntarea nu este o solutie. Copierea este o validare a valorii tale. Nu renunta! Retragerea de pe piata a produselor ilegale, plata daunelor sau pur si simplu vinzarea drepturilor de autor sint cai mai profitabile. Iar daca nici una nu e posibila, nu uita: cineva care a parcurs pasii anteriori va veni mereu cu idei noi si va avea un stil personal. Nimeni nu poate fura scinteia divina dinlauntrul tau!