Biblia

Ruth sau calea smereniei

Motto: „Indepliniti-va lucrarea inainte de soroc, iar El va va da rasplata la vremea sa”

Intelepciunea lui Iisus Sirah 51:30

Ruth este una din cele doua figuri feminine care beneficiaza de o intreaga „carte” in Vechiul Testament. Oare ce a facut-o pe Ruth atit de importanta?

In primul rind, ea este motivul pentru care propovaduirea Evangheliei catre neamuri a fost un imperativ. Evreii „pur singe” uitasera in vremea apostolatului ca oricine se revendica de la David are in vine singele lui Ruth, o moabita.”Poporul ales” se defineste deodata altfel decit genetic.

Exista insa si o morala a povestii. Si o foarte interesanta corespondenta cu Evangheliile, care ne-o arata pe Ruth ca pe o adevarata crestina avant la lettre. Chiar numele ei ne duce cu gindul la Evanghelie. Ruth inseamna „cea care este prietena”. Ori Iisus, chiar inainte de a fi arestat, ii numeste pe apostoli „prieteni” si explica si ce intelege prin aceasta: Voi prietenii mei sunteti, de veti face cite eu poruncesc voua. […]  ci pre voi v-am zis prieteni; ca toate cite am auzit de la Tatal meu, am aratat voua (Ioan 15:14-15)

Ce face Ruth? Alege! Alege intotdeauna calea cea grea.

Dupa ce ramine vaduva, in loc sa se intoarca in siguranta printre „neamuri”, cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, ea lasa totul pentru a-si urma soacra inapoi printre israeliti, astfel din bogata devenind saraca lipita – ele nu au posesiuni si nici macar ce sa manince. „[…]unde vei merge tu, voi merge si eu si unde te vei adaposti, acolo ma voi adaposti si eu; poporul tau va fi poporul meu si Dumnezeul tau, Dumnezeul meu”  – enumerarea este gradata, spre un punct culminant: practic, ea lasa totul pentru Dumnezeu (Matei 16:25, Marcu 8:35, Luca 9:24). In schimb,  cumnata ei Orpha se intoarce la poporul ei, dupa ce i se propune a doua oara, precum tinarul bogat care ar fi vrut sa-l urmeze pe Iisus, a raspuns prezent la prima interogare (respectarea poruncilor), insa n-a putut renunta la intreaga lui avere. (Matei 19:16-22, Marcu 10:17-22, Luca 18:18-23) Noemina o trimite pe Ruth inapoi la rude de trei ori, asa cum Iisus il intreaba pe Petru de trei ori daca-l iubeste.

Planul soacrei este de a-l face pe Boos (Booz), burlacul bogat sa o vrea de nevasta pe Ruth, astfel rascumparind si averea familiei ei. Este planul soacrei egoist? Cum ar putea fi, cita vreme nici macar nu este ea cea care va beneficia de aceasta avere, ci acela care o va rascumpara? Si daca ar fi, este el mai putin lucrarea lui Dumnezeu?

Dar care este planul lui Ruth? Nici unul. Ea se supune! Urmeaza planuri ciudate, avind increderea absoluta ca parintele spiritual ii vrea binele. Dar mai intii Ruth trebuie sa munceasca pentru a-si intretine familia. Gasim si acest lucru in Evanghelie: „Stiti ca celor ce li se pare ca sunt incepatori ai neamurilor, le stapinesc pre ele; si cei mai mari ai lor, le domnesc pre dinsele.  Iar intre voi nu va fi asa; ci care va vrea să fie mai mare intre voi, sa fie voua sluga” (Marcu 10:42-43) (pentru ca apostolii, ca si Ruth, prin antiteza, sint adevaratii incepatori, dar nu ai neamurilor, adica ai celor fara de Dumnezeu, ci ai crestinatatii)

Apoi Ruth se umileste, umilinta maxima, insa in fiecare umilinta se regaseste demnitatea. Merge precum cersetorii sa adune resturile din urma secerisului omului bogat, dar primeste mincare fara sa ceara. Se comporta ca o prostituata, dar pentru a cistiga un sot si este efectiv cumparata ca o sclava, dar devine sotie cu drepturi depline. Umilinta ei merge in paralel cu umilinta patimilor lui Hristos. Diferenta este ca Hristos stie cine este, in timp ce Ruth habar nu are ce glorie ii este rezervata. Lui Hristos ii era mai usor decit i-a fost ei!

Si apoi… devine stramoasa lui David si astfel ruda cu Hristos insusi (Ruth 4:17; Matei 1:5)

De ce, dintre atitea candidate, tocmai ea a fost remarcata? De ce si celalalt potential rascumparator renunta atit de usor in favoarea viitorului ei sot? Destinul ei era scris! Dar spre Destin era o singura cale, cea ingusta: „Ce strimta este usa ! si ingusta calea, care duce in viata ! si putini sint cei ce o afla pre ea.” (Matei 7:14)
Eu sint Calea„, spune Iisus (Ioan 14:6) – iar Ruth in acelasi timp deschide si urmeaza aceasta Cale.  Ei bine, ei i s-au pus in fata o multime de rascruci, o multime de alegeri, o multime de posibilitati de a-si exercita liberul arbitru. Caci ce sint incercarile vietii noastre, alta decit rascruci, momente de alegere, intre calea cea larga si calea cea strimta? Iar cind le-a trecut pe toate, dupa ce a ales corect de fiecare data, Dumnezeu a lucrat pentru ea. Viitorul lui Ruth este astfel Destin, sau Rasplata?

Iar daca este Rasplata, atunci Rasplata ei s-a primit atit in trup, cit si in Eternitate. Tot astfel si Rasplata lui Iov. La fel si a noastra ne asteapta, undeva, pe traseu…

Similaritatea structurala intre cartile lui Ruth si Iov este izbitoare. Viata lui Ruth are trei etape: 1 – casatoria si anii de viata alaturi de primul sot evreu, 2 – vaduvia, stramutarea si incercarile dinainte de a se recasatori, 3 – a doua casatorie, o viata indestulata si nasterea unui fiu ce va da nastere semintiei lui David.  Viata lui Iov este  impartita in trei etape similare: 1 – bogatia, o familie numeroasa, 2 – incercarile, in care pierde si urmasii si este parasit de sotie si prieteni (asa cum incercarile lui Ruth debuteaza cu pierderea primului sot) si 3 – rasplata, reprezentata de recuperarea sotiei, noi urmasi si o viata imbelsugata.

De ce doua personaje identice in Biblie? Pentru ca Biblia este totodata istoria Lumii in care traim si a lui Dumnezeu insusi. Asa cum Universul incepe cu Unul, despartit in doua principii, masculin si feminin, care reunindu-se dau nastere Luminii, tot astfel si omenirea incepe cu androginul („Si Dumnezeu l-a facut pe om, dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facutGeneza 1:27), despartit apoi in barbat si femeie – Adam si Eva(Geneza 2:21-23), care reunindu-se dau nastere oamenilor de azi. Astfel, in Marcu 10:6-8, care repeta identic Geneza 2:24, nunta este o recuperare a unitatii originare: „Iar din inceputul zidirii, barbat si femeie i-a făcut pre ei Dumnezeu. Pentru aceasta va lasa omul pre tatal sau si pre muma sa, si se va lipi de femeia sa si vor fi amindoi un trup; pentru aceea nu mai sunt doi, ci un trup.” Iata ca avem deja cele trei parti ale povestii, asa cum vietile lui Ruth si Iov au trei parti: Facerea, alungarea din Rai si incercarile si in final rasplata (Apocalipsa  – lumea locuita de Dumnezeu si in paralel, nunta dintre Miel si Mireasa lui).

Vedem apoi o inversiune a sexelor: daca fiul lui Ruth este stramosul lui David, temelia poporului sfint (Exodul 19:5-6), fiicele lui Iov sint temelia lumii materiale (ele sint Ziua, Cornul Amaltheei si Scortisoara, „si nu s-au gasit mai frumoase decit fiicele lui Iov pe tot pamintul de sub cer” Iov 42:14-15, unde pamintul = lumea materiala, cerul = transcendenta, un inteles intilnit inca din primele versete ale Genezei).

Nu am putea deci avea un mijloc al povestii daca nu ar fi egal prezente ambele principii, masculin si feminin, yin si yang,  generate unul din altul si din care se genereaza viitorul.

Dar daca am fi ales gresit? Dispaream pina acum, precum Orpha, cea care l-a respins pe Dumnezeu (nu cred ca este intimplatoare radacina comuna din neogreaca a numelui Orpha cu orphanos = orfan. Orfanul nu are parinti trupesti, iar Orpha nu are parinti spirituali). Precum dinozaurii, care ar fi distrus viata pe Pamint, gindindu-se doar la mincare. Precum a disparut Omul de Neanderthal („Homo sapiens stupidus”, cum l-a numit Ernst Haeckel, biologul care a celebrat simetria naturala), incapabil sa dezvolte un cult religios. „Deci tot pomul care nu face roadă bună, se taie, si în foc se aruncă.” (Matei 3:10, 7:19, Luca 3:9)

De aceea, Ruth si Iov sint chei de citire a Bibliei, dar mai ales sint carti ale nadejdii. Nadejdea ca Dumnezeu isi face lucrarea in viata noastra si ne va ajuta sa depasim conditia umana. („Dar cine poate sa se mintuiasca?[…]La oameni aceasta este cu neputinta, iar la Dumnezeu toate sint cu putinta.” Matei 19:25-26, Marcu 10:26-27) Nadejdea intr-un nou inceput, promisiunea eternitatii din Apocalipsa. Dovada ca sintem pe calea cea buna, cita vreme inca sintem aici, dovada ca dupa fiecare greseala primim o noua sansa si dovada ca Dumnezeu vrea ca noi sa izbindim, sta linga noi si ne ajuta fara sa stim. Tot ce trebuie este sa nu renuntam niciodata!

Veti intreba atunci: De ce unii oameni traiesc nu stiu cum, sau mor nu stiu cum? Cine poate cunoaste rasplata lor in viitor, sau pe cea din clipa mortii? Inainte de a intreba despre altii, oare n-ar trebui sa intrebam despre noi insine? Fiecare om se poate judeca pe el insusi si fiecare poate vedea incotro a mers pina acum.  Dumnezeu, prin marea mila a lui, ne tot scoate in fata rascruci, unde una din alegeri ne duce spre calea cea strimta. Zicala stie bine ce spune cind spune „dupa fapta si rasplata” – noi insa adeseori intelegem gresit „fapta” si ‘rasplata”.

Sa ne rugam deci pentru intelepciune! Doamne Ajuta!

Anunțuri

Romania, intre democratie si demagogie III – Unsul lui Dumnezeu

Dupa obiceiul romanului, ardem etapele si din codasi, ajungem sa profetim viitorul unui sistem. Neavind experienta si nici parsivenia de a ascunde consecintele pe termen lung si de a face schimbarile pe furis, la noi coruptia si demagogia sint la vedere, iar modelul dupa care s-a facut transferul patrimoniului statului prin privatizare este exemplar pentru directia dezastruoasa in care se indreapta actualul sistem. Acelasi drum l-a urmat „tara tuturor posibilitatilor”, SUA. De la libertate si egalitate de sanse, spre Big Brother. Cei care au profitat de libertatea initiala si au crescut destul de mari incearca sa-i sufoce si sa inghita pe cei care abia acum vor sa creasca la rindul lor.  Si mai grav este cind se ajunge la o lupta intre gigantii economici.  Sistemul politic a fost modificat si reconstruit in asa fel incit aparatul de stat sa ridice suficiente obstacole in calea noilor initiative.  Institutiile menite sa ne apere, „Cinii de paza ai democratiei”, sint doar niste potai hamesite, ale caror atributii au devenit atit de confuze, incit se cearta toti pe acelasi ciolan. Democratia prezentului este doar o eticheta, precum turcii scriu Adidas pe incaltarile falsificate.

Dinozaurii au facut la fel. Au crescut, sufocind restul vietatilor si mincindu-se intre ei. Resursele le-au devenit insuficiente, au mincat tot ce-au putut. Si in final au fost distrusi, pentru a lasa loc celor mici care veneau din urma. Cei mici au fost suficient de intelepti ca sa nu se intinda mai mult decit le-a fost plapuma, construind ecosisteme si simbioze in care fiecare isi are patratica lui.

Ne uitam la o falsa problema.  Nu sistemul politic sau economic conteaza.  Soarta gigantilor dinozauri economici este deja pecetluita. Trebuie sa cautam mai adinc. Organismele economice si politice, statele lumii – sint alcatuite din oameni, iar actiunile oamenilor sint urmare a alegerilor lor. Alegerile sint acte de credinta.

Cine este dinozaurul religiilor? In mod evident Papa, al carui control s-a extins printr-un misionariat agresiv, nu doar religios ci si politico economic. Nu uitati ca Vaticanul este totodata un stat, iar Papa este seful acestui stat. „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu (Matei 22:21) e un indemn cam greu de aplicat in aceste conditii. Papa le vrea pe amindoua.  Din pacate pentru el, nu-i reuseste decit partea cu Cezarul, in masura in care Cezarul era un om autointitulat zeu, care dorea putere paminteasca. Unde sint Cezarul si imperiul sau astazi? Desertaciunea desertaciunilor…1 Daca urmariti traseul misionarilor catolici de-a lungul istoriei, veti putea face o paralela intre catolicizare pe de o parte, distrugerea societatilor traditionale, cresterea dorintei de imbogatire si suprimarea libertatii omului, pe de alta. Visul american a supravietuit cit timp amestecul liber de nationalitati si religii a fost trasatura principala, deriva avind loc o data cu inmultirea populatiei catolice si convertite la catolicism. In paralel, au inceput si atacurile impotriva tarilor de alte religii. Cei care cred ca razboaiele ultimilor ani au avut motive economice, trebuie sa priveasca mai atent. Razboiul rece, indreptat impotriva ortodocsilor, islamicilor si altor religii orientale, in paralel cu o crestere a fascinatiei occidentului pentru budismul sectar, lupta „anti-terorista” care face din Islam inamicul public numarul 1, toate au ratiuni religioase. O noua cruciada prin care Papa vrea sa controleze lumea, mascata azi ca lupta de mentinere a pacii, asa cum mai demult au fost mascate prin incercarile de a recuceri de la „pagini” Sfintul Mormint. 2

Daca democratia, in intelesul ei de azi, este un fals, care este alternativa ortodoxa?

De la descalecatorii Moldovei, pina la batalia de la Rovine, un loc niciodata identificat, istoria romanilor este greu de distins de legenda, iar aceasta de destinul neamului ales. Cronicile amesteca legenda si „datina” cu marturia directa, iar multi cronicari sint importanti dregatori, avind totodata la baza o educatie religioasa.

Ioan (Cuvintul) din Tara Romaneasca este tatal lui  Bogdan (Omul lui Dumnezeu), descalecatorul Moldovei, care a ajuns acolo prin Transilvania, la rindul sau tatal lui Dragos (Cel iubit). O unire simbolica, sub persoanele Treimii, iata cum incepe istoria noastra. O privire asupra numelor domnitorilor Moldovei, pomeniti de Dimitrie Cantemir, ne arata o lunga insiruire de Petru, Stefan, Alexandru, Ioan, Ilie si Bogdan, mai ales Stefan si Petru, nume pepetuate pina la Alexandru Ioan Cuza. Mai regasim pe ici, pe colo, pe Moise, Vasile, Constantin si Dumitru, de data mai recenta, la granita dintre legenda si intrarea in istorie. Insasi lista domnitorilor formulata de Cantemir seamana cu listele din 1Paralipomene. In acelasi timp,  personalitatile mari urmeaza destinul numelor lor crestine.  De exemplu, Mihai Viteazul poarta numele Arhanghelului Mihail, capetenia ostirilor ingeresti, iar Stefan cel Mare, a carui moarte i s-a tras de la o rana capatata in lupta, poarta numele lui Stefan, primul martir crestin.

Pe masura ce ne adincim in cronici, devine tot mai greu de inteles daca organizarea statala a generat traditii, sau invers, organizarea se bazeaza pe traditie. 3

In Tarile Romane, conducatorul statului era simultan ales si de drept divin. Desi de cele mai multe ori domnia s-a preluat pe cale ereditara, boierii au avut intotdeauna un cuvint greu de spus, mergind pina la impunerea unui alt voievod decit mostenitorul. Un drept intemporal al boierilor, dupa cum consemneaza si Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae: ” Urmasii sai [ai lui Dragos], care, in parte, au dobindit domnia prin alegerea boierilor „. Nu prea avem dovezi istorice privind momentul exact al instituirii acestui drept boieresc, sau asupra persoanei care a decis structura de ansamblu a dregatoriilor, chiar daca avem acces la aceasta structura in anumite momente in timp. La fel cum nu avem informatii certe asupra aparitiei familiilor boieresti, in care dregatoriile s-au transmis intrucitva tot pe cale ereditara. Paralela pe care o face Cantemir intre presupusa origine comuna a domnitorilor si a boierilor, ca supusi traditionali si companioni istorici ai acestora, este foarte interesanta.

Observam aici un ciclu. Domnitorul, o data confirmat, putea ridica sau cobori din dregatorie, dar si din ierarhia bisericeasca pe oricine, chiar si om din popor. O data confirmati „pe post”, de catre unsul lui Dumnezeu, dregatorilor si ierarhilor bisericesti, ca si apostolilor, li se transfera puterea, pentru a o putea transfera la rindul lor in urmatorul domnitor, precum apostolii au numit episcopi.4 Avem de a face cu o monarhie tehnic ereditara, care insa nu se transmite prin dreptul nasterii, ci prin dreptul ungerii.

Urcarea in dregatorie era urmata de improprietarirea cu mosiile corespunzatoare functiei – iata dreptul domnitorului de a imparti pamintul, un drept acordat lui Iisus Nave 5 Aceasta improprietarire este numita de Cantemir „obladuire”, ceea ce rimeaza cu Leviticul (darea in folosinta, fara posesie definitiva, a paminturilor) si cu pilda talantilor (Matei 25).

Masa domnitorului este foarte asemanatoare cu inmultirea piinilor. Marii dregatori au ranguri culinare (stolnic, paharnic, camaras, medelnicer, etc), nu intimplator puse pe acelasi plan cu rangurile militare. Ei ii slujesc la masa pe domnitor, pe sfetnicii sai si pe mitropolit, iar la final mincarea trece, din mina in mina si din gura in gura, de la dregatori pina la cei mai de jos slujitori, precum Iisus dupa ce a frint piinea, a transmis-o prin apostoli catre norod (Matei 14 scl.).

Vedeti similaritatile cu democratia greaca, urcata insa la un nivel superior? Daca in democratie reprezentantii aveau imputernicirea divina, in ortodoxie insusi Dumnezeu conduce.    Domnitorii sint confirmati mai intii de dregatori si armata, adunati in cimp deschis, in afara cetatii de scaun, apoi intra in cetate, unde are loc ceremonia religioasa de ungere, condusa de capul Bisericii.  Cit de bine seamana acest ceremonial cu ungerea lui David! (1Paralipomene 11) Investirea domnitorilor, in prezenta armatei si a boierilor, echivaleaza cu alegerea lor ca reprezentanti ai poporului, in timp ce incoronarea echivaleaza cu o hirotonisire, dupa care Dumnezeu vorbeste si actioneaza direct prin ei, fapt confirmat si de felul in care se intitulau, „Io, Cutare, domn si singur stapin al tarii…” (atributele lui Dumnezeu) si de puterea lor de a numi capii Bisericii6.

Tot astfel, Avraam este confirmat. dupa lupta, de Melchisedec, rege la rindul sau, iar Avraam ii da acestuia zeciuiala cuvenita Bisericii (il confirma la rindul sau), pentru ca Melchisedec era si preot al lui Dumnezeu. (Geneza 14:18-20)

Aceasta este binecuvintarea poporului ales: Dumnezeu insusi merge inaintea lui si ii arata calea (Exodul 13:21). Prin botez, omul il primeste pe Dumnezeu, iar crestinul nu are a se supune decit legilor dumnezeiesti. Lumile se unesc, Cezarul dispare.  Ce-i al Cezarului a devenit al lui Dumnezeu7. Iar El are grija ca legile naturale sa corespunda celor divine, modificindu-le ca atare (ex. Leviticul 25, in care ni se promite ca pamintul va rodi suplimentar in anul dinaintea celui de odihna, Exodul, in care marea se despica si evreii sint hraniti cu mana, culminind cu Apoc 21:1, in care locuirea lumii de catre Dumnezeu genereaza un pamint nou si un cer nou).

Transferind istoria in illo tempore, ne transferam si pe noi acolo. Trebuie deci sa ne facem griji privind democratia, sau privind faptele sufletului nostru? Sintem mai responsabili, stiind ca sintem responsabili? „Caci va veni o vreme, si iata a si venit” spune Iisus (Ioan 4:23, Ioan 5:25 si da! sint legate intre ele). Daca Unsul este aici si a fost in permanenta, iar „unul se va lua si unul se va lasa”(Matei 24:40, Luca 17:34, 36), de ce atit de multi se agata de cel care se va lasa, in loc sa se lase luati? De ce inca „asteptam viata veacului ce va sa vie” cind ea a fost intotdeauna aici? Cum sa spargem bariera dintre fiinta si transcendent, (re)unindu-le, ca sa pasim astfel in eternitate?

 


  1. Cezarul insa isi merita partea sa, pentru ca a reusit, in majoritatea domeniilor, sa construiasca mai mult decit sa demoleze. Versetul din Evanghelie face insa referire in principal la coexistenta lumii materiale si a celei transcendente, a caror coerenta este asigurata de existenta si respectarea unor legi specifice. 
  2. Atunci papii s-au lovit de o lume civilizata si mult mai avansata economic decit banuiau, de aceea acum incearca mai intii sa distruga, apoi sa plece la atac. Este totodata foarte interesant conflictul dintre autoritatea papala si francezi, de la ungerea regilor pina la coexistenta a doi papi – la Roma si la Avignon. 
  3. O sa ma folosesc extensiv de Descriptio Moldaviae, ca fiind singura cronica scrisa de insusi Domnitorul si nu de un dregator, chiar daca vine dintr-o epoca in care deja se incerca explicarea traditiei prin istorie si trebuie sa cernem informatia bruta de asumptiunile autorului. 
  4. Regasim astazi (grosolan trunchiat) acest act in rugaciunile colective pentru conducatorii tarii si ai bisericii. Alegem prin vot, exercitindu-ne liberul arbitru, dupa care ne exercitam credinta, punind alesii nostri in miinile lui Dumnezeu. Un alt mod de rezistenta prin credinta… 
  5. Iisus, fiul lui Nave, cel care-ti sta alaturi, el va ajunge; intareste-l, pentru ca el va imparti [pamintul] pentru Israel” (Deuteronomul, 1:38
  6. Este caracteristic epocii moderne, in care s-au construit etimologiile, sa omita prezenta fundamentala a lui Dumnezeu in viata crestinului. „Io” corespunde lui „Eu sint Cel ce este”,  „Domn” este insusi numele Domnului, iar titlul de voievod ar putea avea alta etimologie decit cea de „razboinic conducator”, sef al ostenilor. воэ бог inseamna vesti de la Dumnezeu, vorbitor in numele Domnului si este mult mai potrivit rolului asumat de voievod. Confuzia provine in principal din citirea primei parti a titulaturii, ca provenind din  вой  (ex. война=razboi, Vojtec) si nu din  воэ, mult mai apropiat de formele arhaice rusa si romana „voevod”. Voe inseamna totodata vointa in romana, de aceea termenul a putut fi interpretat de romani ca Voia Domnului, in consecinta s-a putut impaminteni mai usor si a rezistat minunat in limba peste secole. Cunoastem totodata ca  бог este o radacina des intilnita la noi, mai ales in Moldova, cu un exemplu notoriu – Bogdan. Iar B se transforma des in V in limba arhaica, exemple: Vartolomeu, Vavilon, probabil din cauza ortografiei similare intre B latin,   B (β) grecesc (urmind acelasi tipar si fiind citit chiar v in neogreaca) si V (B) rusesc. Chiar regasim aceasta confuzie in forma neogreaca βοεβόδας. Am putea avansa si o ipoteza curajoasa, o combinatie intre romanescul voe si slavul Bog, prezenta cuvintului la majoritatea popoarelor de origine slava fiind datorata mai degraba influentei avute de romani si limba romana in geopolitica vremii, decit a influentei slavilor asupra romanilor. Preluarea si fixarea termenului Bog din rusa ar putea fi mai tirzie, datorata in principal circulatiei predominante a Bibliei in slavona, in detrimentul celei grecesti, intr-o lunga perioada istorica. Aceasta ipoteza ar fi sustinuta de prezenta termenului in maghiara si neogreaca, limbi din afara contextului slav si care au rezistat foarte bine slavonizarii, ca si romana. Fiind crestini, sintem foarte modesti si consideram ca doar noi am fost influentati, dar in lumina noilor descoperiri care practic rescriu istoria, s-ar putea ca latina sa fie romana si Roma sa fie intemeiata de daci, fii lupoaicei :P 
  7. Desi puterea Domnitorului asupra bisericii este urmarea secularizarii, recunoastem inca unul din modurile nebanuite in care s-a facut lucrarea lui Dumnezeu, inca un exemplu in care intentiile rele sint intoarse spre consecinte bune. 

Punctul de fuga (Vantage point)

Un film foarte instructiv, nu prin actiune, care abunda in clisee, ci prin constructie, este Vantage Point (Punctul de fuga). Abordarea acelorasi evenimente din mai multe puncte de vedere nu este noua, un exemplu notabil  in literatura fiind Cvartetul alexandrin al lui Lawrence Durrell. 1

Un fenomen des intilnit in justitie este faptul ca martorii rareori ofera relatari similare asupra evenimentelor. O dovada indirecta a modului nostru inevitabil incomplet de a privi lucrurile. Adevarul absolut apartine doar Celui care poate cunoaste atit evenimentele, cit si ansamblul circumstantelor si motivelor care le-au provocat. De aceea, a judeca doar in baza aparentelor este o actiune riscanta.

De altfel, in Biblie gasim cele mai vechi exemple de punct de fuga. Evangheliile, ca si Cartile Macabeilor, sint seturi de cite patru relatari ale acelorasi evenimente, vazute din puncte de vedere diferite. Ceea ce pare a fi o colectie de stiluri si „legende” diferite, este de fapt perceptia fiecarui evanghelist, care a dat atentie, a retinut si a reprodus in stilul sau personal, evenimentele din punctul de fuga comun.  Fiecare Evanghelie este de fapt un portret al unui aspect divin, manifestat in respectivul evanghelist.

Dar daca schimbam registrul si eliminam factorul temporal, vedem ca intreaga Biblie este o relatare a lui Dumnezeu despre el insusi, redactata la momente diferite in timp, de aceeasi persoana divina, o persoana care evolueaza si se intelege pe sine diferit, desi punctul sau de fuga este static, lipsit de dimensiunea temporala. Evolutia poate avea loc in afara evenimentelor, daca intelegem prin eveniment desfasurarea persoanei pe axa imaginara a timpului. Cheia de bolta a acestei constructii o reprezinta Prologurile la Iisus Sirah, in care dimensiunea temporala este desfiintata si conteaza doar persoanele. 2

De aceea, fiecare moment istoric a interpretat personajele biblice ca reprezentari ale unor personaje reale, iar aceste interpretari s-au intiparit prin serii de dovezi documentare si arheologice. Arheologia este mai mult spirituala decit reala, iar daca schimbam punctul de vedere, istoria va fi povestita diferit. 3 Amintirile noastre se schimba in functie de evolutia noastra, la fel si bogatia informatiilor despre lume la care ni se da acces. Doar Dumnezeu, traind in afara timpului, isi poate aminti toate etapele prin care a trecut un suflet.  Ceea e sintem determina legerile noastre, iar acestea au consecinte. Trecutul este modificat de prezent, asa cum viitorul este creat in prezent. Aici si Acum se regasesc in istorie, iar noi avem la dispozitie fiecare moment pentru a repara erorile intregului neam omenesc.


  1.   De ce fac atit de des referire la filme? Pentru ca filmele sint arta, iar arta este un mod de comunicare intre noi si transcendent. Pina la urma, Biblia este literatura, icoanele sint picturi, bisericile sint arhitectura, crucea folosita de bunici pentru a insemna piinea este sculptura, iar slujba religioasa o sinergie intre muzica, poezie si teatru. Arta este o manifestare divina prin care sufletul comunica direct, dincolo de cliseele si ideile preconcepute intiparite in structurile noastre mentale. 
  2. Aceasta noua intelegere arunca lumina si asupra episodului altfel obscur din Pilda bogatului nemilostiv.  „Si era un om oarecare bogat, si se imbrăca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele luminat. Si era un sarac oarecare anume Lazar, care zacea inaintea usii lui plin de bube si poftea sa se sature din sfarimiturile care cadeau din masa bogatului; ci si ciinii venind lingeau bubele lui. Si a fost ca a murit saracul, si s-a dus de ingeri in sinul lui Avraam; si a murit si bogatul si s-a ingropat. Si in iad ridicindu-si ochii sai, fiind în munci, vede pre Avraam de departe, si pre Lazar in sinurile lui. Si el strigind, a zis: Parinte Avraame, miluieste-ma si trimite pre Lazar, sa-si intinga virful degetului lui in apa, si sa-mi racoreasca limba mea, ca ma chinuiesc in vapaia aceasta. 
    Iar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte, ca ai luat inapoi tu cele bune ale tale in viata ta, si Lazar asijderea cele rele; iar acum acesta se mingiie, iar tu te chinuiesti. Si preste toate acestea, intre noi si intre voi, prapastie mare s-a intarit, ca cei ce vor vrea sa treaca de aici către voi, sa nu poată; nici cei de acolo la noi sa treaca. Si a zis: Rogu-te dar, parinte, ca să-l trimiti pre dinsul in casa tatalui meu. Ca am cinci frati; sa le marturisească lor, ca să nu vie si ei la acest loc de muncă. Si i-a zis Avraam lui: Au pre Moise, si pre Proroci; sa-i asculte pre dinsii. Iar el a zis: Nu, Parinte Avraame; ci de va merge cineva din morti la dinsii, se vor pocai. Si i-a zis lui: Daca nu asculta pre Moise, si pre Proroci, măcar de ar si invia cineva din morti, nu vor crede.” (Luca 16:19-31) Iata insa ca Iisus il invie tocmai pe Lazar din morti, apoi el insusi moare pe cruce si inviaza. O pilda anterioara crucificarii, in care Moise si proorocii puteau fi „ascultati” in lumea viilor (simultan), Iisus, in viata fiind, povesteste intimplari din lumea mortilor, unde va ajunge abia dupa crucificare, iar Avraam, din lumea de dincolo,  cunoaste deja citi n-au crezut nici macar vazind.  Evenimentele ce par a se desfasura pe axa temporala, sint de fapt un ghem adunat in jurul momentului 0, momentul prezent, iar Avraam, Moise si Iisus se contopesc in aceeasi persoana, precum  o fac Ilie, Moise si Iisus in episodul Schimbarii la fata (Matei 17, Marcu 9). Dumnezeu, cunoscind deja totul, trage concluziile si invatamintele in avans. Ati vazut Next? Cum ar fi ca si noi sa evaluam consecintele alegerilor noastre in momentul in care le facem – si sa le schimbam daca vedem ca gresim? Putem deja – avem un ghid atotcuprinzator in Cuvintul Domnului. 
  3.   Cunoasteti probabil povestea multor icoane facatoare de minuni, gasite ingropate, aparute in copaci, singurele ramase intregi in urma unor incendii. Sau a unor biserici lovite de fulger, sau arse, in care au ramas doar Altarul si catapeteasma in picioare. Icoane care s-au pictat singure in mod miraculos. Icoana, ca poarta spre transcendent, se afla in punctul de origine, ea trece prin timp intacta si „se materializeaza” acolo si atunci cind este nevoie de ea. 

Dialogurile Noului Testament – mai multe personae vorbind prin aceeasi gura

O problema majora intimpinata de crestinii care vin in contact cu marea masa a scrierilor religioase recente este eludarea persoanei Tatalui si reprezentarea Treimii aproape exclusiv prin Fiu. Cu cit ne indepartam mai mult de ortodoxie si patrundem in hatisul diverselor denominatii, cu atit vom auzi mai rar pomenite alte nume in afara lui Hristos. Nu ma refer aici la scrierile „de popularizare”, in care ni se face un rezumat partinitor si manipulant al textelor biblice, ci la scrierile avind caracter doctrinar si educativ.

Ori intre proorocii Vechiului Testament pe de o parte, Iisus, apostoli si evanghelisti pe de alta parte si intre acestia si sfintii ulteriori, exista o diferenta notabila din punct de vedere al dialogului, atit persoana care vorbeste prin gura personajului si cit si semnalarea acesteia in text fiind diferite.

In Vechiul Testament, proorocii vorbesc pentru Dumnezeu sub forma experientelor lor personale. Ei se intilnesc in repetate rinduri cu Dumnezeu, primesc de la Acesta misiuni, viziuni si mesaje, etc. Chiar daca vom identifica pe Dumnezeu insusi in multe din personaje, totusi, pentru usurinta intelegerii si forta mesajelor sale, acestea sint explicit diferentiate in text de povestea „avatarelor” divine. Omul nebotezat era nepregatit sa se contopeasca in Duh cu Dumnezeu.

Prin contrast, dialogurile si epistolele Noului Testament ridica o problema delicata atunci cind este vorba de a intelege care dintre persoanele divine vorbeste prin gura personajelor. Iisus Hristos, ca persoana duala, incarnare a Tatalui in Fiu, vorbeste in ambele calitati. A treia calitate a sa, de intrupare a Sfintului Duh, este oarecum subinteleasa, deoarece se manifesta prin actiuni mai mult decit prin cuvinte, dar o percepem in apelativul folosit de ucenici: „Invatatorule1. Mai greu de sesizat este insa ca, urmare a botezului, Dumnezeu ne vorbeste direct prin gura lui Iisus si a tuturor apostolilor. Indata ce taina botezului a inceput sa lucreze in lume, a separa persoanele divine devine practic imposibil.

Cind vorbeste Iisus Fiul? In rugaciunea de pe muntele Getsimani si pe cruce – singurele momente in care se adreseaza direct lui Dumnezeu, strigindu-l „Tata”. In rest, prin gura Fiului vorbeste in exclusivitate Tatal. Recunoastem acest lucru in formularile  la persoana a treia  despre sine, sub numele de „Fiul Omului”.  „si se spaimintau toti de invatatura lui, ca era invatindu-i pre ei, ca cela ce are putere, iar nu ca Carturarii.” (Marcu 1:22) 2 Nici macar in momentul ispitirii din pustie nu vorbeste Fiul (sau mai precis doar Fiul) (Matei 4:1-11) si chiar ni se spune acest lucru explicit in text: „Iarasi scris este: sa nu ispitesti pre Domnul Dumnezeul tau.3

La fel se intimpla in toate cartile Noului Testament, cu exceptia Apocalipsei, scrisa in spiritul Vechiului Testament – o incheiere a Scripturii care asigura simetria acesteia. 4 Apostolii, evanghelistii, prin gura tuturor vorbeste tot timpul Dumnezeu, prin gura tuturor se spune Adevarul, fara ca acest lucru sa mai fie notat in mod expres, deoarece a devenit de la sine inteles.

Iar cind va vor da pre voi, nu va grijiti, cum, sau ce veti grai; ca se va da voua intr-acel ceas ce veti grai. Ca nu voi sunteti cei ce graiti, ci Duhul Tatalui vostru care graeste in voi.
(Matei 10:19:20)

Iara ei iesind, au propovaduit pretutindeni, Domnul impreuna lucrind, si cuvintul adeverindu-l, prin semnele ce urmau. Amin.” (Marcu 16:20)

O data cu instalarea celei de-a doua Biserici, apare o fractura in scrierile religioase. Desi Dumnezeu continua sa vorbeasca prin gura sfintilor, acestia, coplesiti de un exces de smerenie si de multe ori de un exces de asceza, se refuza pe sine, nemaindraznind sa scrie in numele Domnului, ci doar „despre” El.

De aceea, in timp, esentialul s-a uitat:  Botezul aduce cu sine Sfintul Duh in fiecare dintre noi. 5 Dumnezeu ne vorbeste prin ceilalti si vorbeste celorlalti prin noi, in mod firesc. Sa aplecam, deci, urechea la vorbele sale!

 


  1. Sfintul Duh, Cuvintul, pogorind in trup, ii da acestuia darul vorbirii in toate limbile si se intrupeaza ca intelepciune – un atribut sine qua non al Invatatorului. Este evident, desi usor de trecut cu vederea, ca Iisus nu poate fi incarnarea doar a Fiului, o data ce Treimea, desi perceputa in plan uman ca personae distincte, este insusi Unul Dumnezeu. 
  2. acela care are putere – pronumele demonstrativ ni-l arata cu degetul, iar noi, cititorii stim deja cine este „acela”: singurul care are puterea adevarata este Dumnezeu, in timp ce puterea omeneasca stim de la Ecleziast ca este desertaciune. 
  3. Regasim in episodul ispitirii prezenta subinteleasa a Treimii: trupul Fiului devine vocea Tatalui, prin puterea Sfintului Duh. 
  4. O simetrie minunata: Geneza deschide Scriptura cu nasterea lumii asa cum o cunoastem, iar Apocalipsa o incheie cu sfirsitul lumii asa cum o cunoastem – care sfirsit devine un nou inceput, al Imparatiei Ceresti. Un infinit compus din infinituri finite in timp, care timp de fapt nu exista si este doar o conventie, ca si fiara rosie care exista fara a exista din Apocalipsa (Apoc 17:7-11)… Dumnezeu are un simt al umorului extrem de fin. 
  5. Doua pasaje relativ dificile si deci extrem de controversate capata astfel noi intelesuri. „Fericiti cei saraci cu duhul, ca a celora este Imparatia Cerurilor” (Matei 5, 3) si „Cela ce voieste sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, si sa-si ia Crucea sa, si sa-mi urmeze mie. Ca cine va vrea sa-si mintuiască sufletul sau, pierde-l-va pre el. Iar cine-si va pierde sufletul sau pentru mine si pentru Evanghelie, acela il va mintui pre el.”  Sufletul personal, ego-ul individului, fiind abandonat voluntar (lepadarea de sine = saracia cu Duhul) lasa spatiu pentru umplerea noastra cu Sfintul Duh – „ca iata Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este” (Luca 17:21).  Nu ne pierdem individualitatea ci ne lasam in mina lui Dumnezeu./ Va invit sa cititi si acest articol al domnului Boia, care ma completeaza in mod absolut senzational prin intimplatorul sau. 

Citeva precizari privind textele biblice

Ii sintem cu totii adinc recunoscatori Inalt Prea Sfintiei Sale, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Domnul sa-l aiba in grija sa, pentru Biblia diotorsita. Un demers necesar in conditiile in care o mare proportie a populatiei vorbeste extrem de prost limba romana moderna, si cu atit mai rau pe cea arhaica a Bibliei din 1914. Cu toate acestea, demnul urmas al Arhanghelului Rafael (Anania, fiul lui Azaria din Cartea lui Tobit) a lasat semnele vremurilor sa se faca simtite; un climat usor tensionat si sovinist, probabil provenit din hartuielile cu unitarienii si catolicii, pluteste pe alocuri in aceasta editie.

Din acest motiv, textele biblice pe care le vom descifra impreuna provin din:

Biblia lui Alexandru Dimitrie Ghica, aparuta la 1857

Septuaginta, aparuta la editura Polirom in perioada 2004-2011.

Lumina trupului este ochiul

Lumina trupului este ochiul; deci cind va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar cind va fi rau, si trupul tau intunecat va fi. Luca, 11:34

Gasim si in Vechiul Testament aceasta idee. Sa ne amintim de Tobit si albeata de pe ochii sai, de la care i-a venit orbirea. Cine a provocat-o? Gainatul de pasare, „necuratenie” datorata neglijentei si nu necredintei. Nu-i acesta si unul din pacate, acedia, adica lipsa trezviei, a atentiei interioare? Nu putem face sa dispara inevitabilul, dar putem sa il primim pregatiti.

Iata ca ochiul nu este desemnat ca organ de simt. Toata perceptia moderna despre lume este rasturnata. Atit timp cit percepem o anumita anatomie, inseamna ca Dumnezeu a vrut ca exact asa sa se manifeste in plan material o anumita idee si un anumit Adevar. Cum putem pune in acord perceptia noastra fizica si biologia cu acest verset? Avem aici 3 niveluri de intelegere.

Primul nivel de intelegere se refera la planul fizic, material si energetic. Vorbim despre biologie si mai ales, bioenergie. Pentru unii inca suna un pic SF, insa aura si bioenergia sint fapte dovedite stiintific, fotografiate si chiar filmate. De asemenea, este dovedit ca modificarile biologice sint precedate de modificari energetice si alterari ale aurei. Organele amputate apar in fotografiile aurei. Ba chiar si in radiografii, cum ni s-a intimplat noua sa ne vedem dintii lipsa aparind in radiografiile dentare.

Radiatia electromagnetica, lumina in toate formele ei, este totodata prima creatie perceptibila a lui Dumnezeu, prima transpunere a ideii in fapt.

Corpul energetic il domina si il determina pe cel material. Daca ochiul, oglinda sufletului nostru, este curat si lasa sa transpara prin el Lumina Sfintului Duh, aura noastra este mai puternica si deci luminam in jurul nostru. Cei care practica Reiki stiu ca prin ochi se transmite tot atit de mult cit si prin palme, poate chiar mai mult, iar uneori simpla privire e de ajuns pentru a vindeca. Intrucit E=mc\textsuperscript2, pierderea de energie se transforma in masa. Pe masura ce ne incarcam cu negativitate, iar preocuparile noastre materiale ne intuneca spiritul, pe masura ce adunam un bagaj de pacate, griji, frica, in loc sa vibram la un nivel energetic inalt, materia din noi devine mai densa si aura se tulbura si scade in intensitate. Prima data ne ingrasam si apar depunerile de colesterol. Ati observat cite boli sint asociate cu obezitatea? Condensarea cea mai densa de materie, consecinta a unui suflet impovarat, este cancerul. Aceasta nu este decit un motiv al cancerului, insa e bine sa-l avem in vedere cind ajutam un bolnav sa se vindece.

Al doilea nivel de intelegere se refera la planul emotional. Este simplu de descifrat, vazind ca antiteza nu este intre curat si murdar ci intre curat si rau. Mai adinc un pic, reiese ca sintem curati prin Facere. „Necurat” nu este un termen definitiv. Murdaria se spala, orbirea se vindeca, asa cum si Tobit a fost vindecat. Rau insa nu este un termen exterior ci unul interior. Ne putem murdari prin neglijenta, sau ne putem inrai prin alegerea personala. De amindoua relele ne putem feri, sta in puterea noastra de a ne exercita liberul arbitru. Dar daca de murdarie ne pot spala si altii, asa cum Tobias a facut-o pentru Tobit, de rautate doar noi insine ne putem vindeca.

Iar cum corpul emotional domina si determina corpurile inferioare – material si energetic – un om bun, vesel si iubitor, va trece mai usor prin greutati si va fi mai sanatos. „Bolnav de suparare” si „a murit de inima rea” sint doar doua zicale pe care poate pina acum le-am considerat metafore, in loc de adevaruri si mai ales, adevaruri biblice.

Al treilea nivel de intelegere se refera la  planul spiritual si la cei carora li se da acces la cunoasterea Adevarului prin credinta. Ochiul nostru nu este un organ de simt ci un far. Felul in care percepem lumea vine din interior. Avem asteptari de la cei din jurul nostru pe masura conceptiilor noastre. Un hot e un bun politist, gindind in avans cum ar gindi alti hoti. Vedem jumatatea plina sau pe cea goala a paharului, anticipam dezastre sau lucruri bune si cautindu-le mult, le gasim sau le facem sa se materializeze. Din potentialitate, doar prin forta imaginatiei, aducem in realitate propriile noastre fantezii si dorinte.

Trebuie sa intelegem, la acest nivel, ca tot ce percepem si cunoastem ne este revelat pe masura puterilor noastre, prin bunavointa divina a scinteii de Duh Sfint aflata in noi. Atit la nivel individual cit si la nivel de masa. Avind credinta, Dumnezeu ne arata cele ascunse ale sale.

Opus fata de Blaga („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”) si a sa cunoastere Luciferica, cunoasterea prin credinta ne dezavaluie tot intr-o Lumina orbitoare.

Invatati sa va lasati sufletul sa va ghideze. Priviti inauntrul vostru si proiectati in afara ce vedeti acolo. Anticipati iubire, caci Dumnezeu este Iubire – si veti raspindi in jurul vostru iubire si lumina. Si veti fi vindecati.

„Drept aceea, socoteste ca lumina care estre intru tine sa nu fie intunerec” Luca, 11:35