1Corintieni

Talita Kumi – mic tratat de taumaturgie

Motto: Vrăjmasul cel mai de pre urmă moartea se va surpa. (1Corintieni 15:26)

In Evanghelii apar patru invieri ale mortilor. Fiecare functioneaza diferit, iar ordinea lor  „cronologica”, motivatia si frecventa in Evanghelii nu sint intimplatoare.

  • Invierea tinarului din Nain – pentru dragostea altora fata de mort 1 – apare doar in Luca 7:11-17;
  • Invierea fetei lui Iair – pentru credinta altora2 – apare in toate Evangheliile sinoptice, respectiv Matei (9:18–26), Marcu (5:21–43) și Luca (8:40–56);
  • Invierea lui Lazar – pentru dragostea lui Dumnezeu fata de om 3 – apare doar in Ioan 11:1-46;
  • Invierea Domnului (in toate cele 4 evanghelii).

Motorul invierii il urmeaza indeaproape pe cel al vindecarii, iar cronologia urmeaza gradual importanta lucrarii. Daca sufletul este nemuritor, ce este deci moartea trupului alta decit urmarea unei boli, de aceasta data datorata absentei sufletului? Lipsa din trup a sufletului duce la imposibilitatea vindecarii, pe cind revenirea in trup a sufletului, duce la vindecarea si chiar reconstituirea trupului, asa cum se intimpla cu Lazar.

Absenta se vindeca prin prezenta, deci invierea mortilor se realizeaza exclusiv prin interventia divina, in ordinea de mai sus, astfel:

  • readucerea sufletului in trup4 – greu de diferentiat pentru martori de o vindecare, de aceea apare doar in Evanghelia dupa Luca, scrisa din perspectiva vindecatorului;
  • aducerea unui nou suflet in trup5 – apare in toate Evangheliile sinoptice, nu datorita usurintei sau frecventei, ci pentru ca a cere invierea prin credinta este calea aflata la indemina tuturor credinciosilor, adunati in Biserica in numele Domnului („Ca unde sunt doi sau trei adunati intru Numele meu, acolo sunt in mijlocul lor.” Matei 18:20)
  • re-intrupare completa, sufletul lui Lazar fiind readus intr-un trup in curs de descompunere, aflat de patru zile in mormint, care este reconstituit cu aceasta ocazie – apare doar in Ioan, evanghelia mistica, pentru ca e vorba totodata de un episod profetic – dupa invierea omului iubit de Fiu, va urma invierea Fiului iubit de Dumnezeu.

Ar mai fi o varianta – punerea sufletului intr-un alt trup, dar oare de ce nu este in Evanghelii? Pentru ca este in alta parte:

Ca de vreme ce prin om s-a facut moartea, prin om si invierea mortilor.  Ca precum intru Adam toti mor, asa intru Hristos toti vor invia.(1Corintieni 15:21-28)

Ci va zice cineva: Cum se vor scula mortii si cu ce trup vor veni ? Nebune, tu ce sameni, nu inviaza, de nu va muri.  Si ce sameni, nu trupul carele va sa se faca sameni, ci numai grauntul gol, de se intimplă de griu, sau de altceva din celelalte. Iar Dumnezeu ii dă lui trup, precum voieste, si fiestecaruia din seminte trupul ei.”(1Corintieni 15:36-38)

Reiese de aici ca sufletul vesnic viu („grauntul„), la inviere, va fi pus intr-un nou trup, dat de Dumnezeu, pentru ca trupul vechi a putrezit deja – „pamint esti si in pamint te vei intoarce” (Geneza 3:19), ceea ce este referitor, evident, doar la trupul facut („intru Adam toti mor”) si nu la sufletul nascut („intru Hristos toti vor invia”). De altfel, de fiecare data cind invie pe cineva, Iisus spune ca nu este mort, doar adormit. Sufletul, deci, la iesirea din trup, „adoarme” in asteptarea Judecatii.

De aceea, taumaturgia biblica reprezinta unul din temeiurile fundamentale ale ritualurilor ce compun cultul mortilor la crestinii ortodocsi. Deoarece  urmasii nu pot cunoaste starea in care se afla sufletul mortului, din punctul de vedere al Judecatii de Apoi, atit ritualurile traditionale cit si slujbele bisericesti sint destinate sa dovedeasca in public cel putin unul din motivele de reinviere, de aceasta data fiind vorba despre invierea sufletului in trup la Parusie: bocetele si alaiul – dragostea familiei si a celor apropiati, slujba religioasa de inmormintare si pomelnicele – rugaciunea colectiva, deci solicitarea invierii in numele credintei adunarii credinciosilor, necrologul si pomenile – „dreptatea” mortului in fata Domnului, pentru a-l arata vrednic de dragostea acestuia, aruncarea cu oua si vin pe morminte dupa slujba de Paste  – indicarea sufletului ca parte din insusi Duhul Sfint.

Uneori, mai are loc si cite o revenire inainte de putrezirea trupului, pe care medicii n-o pot explica… Oare degeaba tineti mortul pe masa 3 zile in cosciug, fara capac?

Privind la cele de mai sus, trebuie sa va bucurati de astfel de invieri – ele nu dovedesc ca mortul a fost „drept”, ba chiar dimpotriva, dar daca dragostea familiei si prietenilor l-a readus in trup, inseamna ca a primit o sansa in plus de a se spala de pacate inainte de Judecata. Si nu doar el, ci si cei in care pilda sa da roade. Asa se justifica si numeroasele cazuri de bolnavi aflati in moarte clinica si resuscitati care simt un impuls irezistibil de a-si schimba viata, cazuri despre care exista o bogata literatura stiintifica, incepind cu Viata dupa viata a Dr. Raymond Moody.

Invierea lui Hristos este un subiect mult mai complex, o taina adinca, asupra careia nici nu ne-am putea apleca daca nu am fi introdusi pas cu pas in ea, cu ajutorul evenimentelor anterioare si chiar si asa, abia indraznim sa o atingem cu degetul. Este aceasta o inviere (Divinitatea locuitoare in trup readuce trupul la viata), o renastere (din Dumnezeu si Cuvint, precum Nasterea Luminii = a lumii, dar si Nasterea lui Iisus, la Nastere existind in naratiune, ca si in cazul Invierii, un interval intre anuntare=creatie in transcendenta si realizare=materializare, datorat conditionarii mintii umane de a intelege „evenimente” doar desfasurindu-le pe o axa temporala), o re-intrupare/re-innoire (apostolii l-au vazut pe Iisus inviat, dar nu l-au recunoscut de prima data), toate la un loc, sau mult mai mult decit atit?

Care este impactul actiunilor Fiului asupra Omului? Sint oare cele patru moduri de lucru diferite in esenta lor, sau doar privite din puncte de vedere diferite? Iar daca sufletul este Duh traitor in trup, precum Fiul este Dumnezeu intrupat, mai avem oare nevoie de alte garantii pentru nemurire, altele decit nemurirea Duhului insusi, care ne-a fost aratata prin Invierea Fiului?

Daca in toate variantele de inviere a oamenilor morti este nevoie de interventia divina pentru a-i readuce la viata, cit de mult mai presus este puterea lui Dumnezeu care s-a inviat pe Sine insusi, in persoana Fiului! Cit de mult peste Nastere este Invierea! Si cit de infricosatoare trebuie sa apara celor care pacatuiesc impotriva Duhului Sfint!

Intru Hristos toti vor invia! Iar Hristos spune „Eu sint Lumina lumii; cela ce urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vieţii. „(Ioan 8:12).  Ei, pai daca trupul cel intru Adam se va intoarce in tarina, iar Hristos este Lumina, haideti sa visam putin… daca iubiti destul si aveti si credinta, cum v-ar place sa deveniti luminosi?

Paste fericit!


Note:

1. fiu unul nascut al maicii sale, si aceea era vaduva, si (era) norod mult cu dinsa din cetate. Si vazind-o pre dinsa Domnul, i s-a făcut mila de ea(…)(Luca 7:12-13) – norodul insotitor are si rol de martor, chezas pentru mama si/sau mort.

2. Iar Iisus auzind, a raspuns lui, graind: Nu te teme; crede numai si se va mintui. (Luca 8:50) Nu intimplator este intercalata in naratiune femeia care, datorita propriei sale credinte, se vindeca doar atingindu-i haina lui Iisus. Si mai explicit apare in Matei 9:18: iata un boier oarecare venind, s-a inchinat lui zicind: Ca fiica mea acum a murit, ci venind pune mina ta preste dinsa, si va invia.

3. Si iubea Iisus pre Marta, si pre sora ei, si pre Lazăr.(Ioan 11:5) Si mai departe: Si a lacramat Iisus.  Deci ziceau Iudeii: Iata cum il iubea pre el. (Ioan 11:35-36)

4. Si apropiindu-se s-a atins de pat, (iar cei ce il duceau, au statut), si a zis: Tinarule, tie graiesc, scoala-te. Si a sezut drept mortul si a inceput a grai. (Luca 11:14-15) Nu a fost nevoie de o interventie asupra trupului, ci doar a fost rechemat sufletul, dialogul inainte si dupa inviere desfasurind-se in limba vorbita in mod curent in comunitate. Iar ceea ce este esential si nu este evident, este ca sufletul L-a ascultat, pentru ca, desi nu putea vedea cu ochii trupului, a vazut cine este cu adevarat persoana care i se adreseaza.

5. Asupra acestui fragment trebuie sa ne aplecam cu multa atentie si delicatete, fiind extrem de criptic. Si apucind pre fecioara de mină, i-a zis ei: Talita kumi; ce se tilcuieste: Fecioara, (tie zic) scoala-te! Si indata si s-a sculat fecioara, si umbla, ca era de doisprezece ani. Si s-au spaimintat cu spaima mare.  Si le-a poruncit lor mult, ca nimeni sa nu stie aceasta; si a zis, sa dea ei sa manince. (Marcu 5:41-43) Desi variantele sint putin diferite de la o Evanghelie la alta, elementele principale se regasesc peste tot. Deosebirile fata de invierea anterioara sint majore. Aceasta inviere se petrece in taina, insa cu martori, precum Euharistia se petrece in taina altarului, dar in prezenta tuturor credinciosilor. Iisus intra in contact cu trupul, luindu-l de mina, apoi vorbeste sufletului, iar acesta se scoala in trup, insa nu vorbeste, iar Iisus cere familiei sa-i dea sa manince.  Talita Kumi e spus in aramaica, in mijlocul unui text in greaca, fiind practic echivalentul folosirii limbii primordiale printre oamenii post-Babel. Dar oare ce Duh ar mai putea intelege limba primordiala, in afara Duhului Sfint? Ce alt Duh ar putea trece in trup prin mina lui Iisus, decit al Lui insusi? Privind din perspectiva crestina si avind in vedere Taina Euharistiei, ce alt rol ar avea mincarea decit conectarea sufletului cu trupul? Cine altul ar putea performa o astfel de inviere, in afara Celui care l-a adus la viata pe Adam? Este sau nu important ca trupul inviat este al unei fecioare? Inseamna aceasta doar „fara de pacat”, capabil deci de a primi Duhul Sfint, sau este si o referire indirecta la Maica Domnului, care, fiind fara de pacat, a primit Duhul Sfint?