Ortodoxie

Talita Kumi – mic tratat de taumaturgie

Motto: Vrăjmasul cel mai de pre urmă moartea se va surpa. (1Corintieni 15:26)

In Evanghelii apar patru invieri ale mortilor. Fiecare functioneaza diferit, iar ordinea lor  „cronologica”, motivatia si frecventa in Evanghelii nu sint intimplatoare.

  • Invierea tinarului din Nain – pentru dragostea altora fata de mort 1 – apare doar in Luca 7:11-17;
  • Invierea fetei lui Iair – pentru credinta altora2 – apare in toate Evangheliile sinoptice, respectiv Matei (9:18–26), Marcu (5:21–43) și Luca (8:40–56);
  • Invierea lui Lazar – pentru dragostea lui Dumnezeu fata de om 3 – apare doar in Ioan 11:1-46;
  • Invierea Domnului (in toate cele 4 evanghelii).

Motorul invierii il urmeaza indeaproape pe cel al vindecarii, iar cronologia urmeaza gradual importanta lucrarii. Daca sufletul este nemuritor, ce este deci moartea trupului alta decit urmarea unei boli, de aceasta data datorata absentei sufletului? Lipsa din trup a sufletului duce la imposibilitatea vindecarii, pe cind revenirea in trup a sufletului, duce la vindecarea si chiar reconstituirea trupului, asa cum se intimpla cu Lazar.

Absenta se vindeca prin prezenta, deci invierea mortilor se realizeaza exclusiv prin interventia divina, in ordinea de mai sus, astfel:

  • readucerea sufletului in trup4 – greu de diferentiat pentru martori de o vindecare, de aceea apare doar in Evanghelia dupa Luca, scrisa din perspectiva vindecatorului;
  • aducerea unui nou suflet in trup5 – apare in toate Evangheliile sinoptice, nu datorita usurintei sau frecventei, ci pentru ca a cere invierea prin credinta este calea aflata la indemina tuturor credinciosilor, adunati in Biserica in numele Domnului („Ca unde sunt doi sau trei adunati intru Numele meu, acolo sunt in mijlocul lor.” Matei 18:20)
  • re-intrupare completa, sufletul lui Lazar fiind readus intr-un trup in curs de descompunere, aflat de patru zile in mormint, care este reconstituit cu aceasta ocazie – apare doar in Ioan, evanghelia mistica, pentru ca e vorba totodata de un episod profetic – dupa invierea omului iubit de Fiu, va urma invierea Fiului iubit de Dumnezeu.

Ar mai fi o varianta – punerea sufletului intr-un alt trup, dar oare de ce nu este in Evanghelii? Pentru ca este in alta parte:

Ca de vreme ce prin om s-a facut moartea, prin om si invierea mortilor.  Ca precum intru Adam toti mor, asa intru Hristos toti vor invia.(1Corintieni 15:21-28)

Ci va zice cineva: Cum se vor scula mortii si cu ce trup vor veni ? Nebune, tu ce sameni, nu inviaza, de nu va muri.  Si ce sameni, nu trupul carele va sa se faca sameni, ci numai grauntul gol, de se intimplă de griu, sau de altceva din celelalte. Iar Dumnezeu ii dă lui trup, precum voieste, si fiestecaruia din seminte trupul ei.”(1Corintieni 15:36-38)

Reiese de aici ca sufletul vesnic viu („grauntul„), la inviere, va fi pus intr-un nou trup, dat de Dumnezeu, pentru ca trupul vechi a putrezit deja – „pamint esti si in pamint te vei intoarce” (Geneza 3:19), ceea ce este referitor, evident, doar la trupul facut („intru Adam toti mor”) si nu la sufletul nascut („intru Hristos toti vor invia”). De altfel, de fiecare data cind invie pe cineva, Iisus spune ca nu este mort, doar adormit. Sufletul, deci, la iesirea din trup, „adoarme” in asteptarea Judecatii.

De aceea, taumaturgia biblica reprezinta unul din temeiurile fundamentale ale ritualurilor ce compun cultul mortilor la crestinii ortodocsi. Deoarece  urmasii nu pot cunoaste starea in care se afla sufletul mortului, din punctul de vedere al Judecatii de Apoi, atit ritualurile traditionale cit si slujbele bisericesti sint destinate sa dovedeasca in public cel putin unul din motivele de reinviere, de aceasta data fiind vorba despre invierea sufletului in trup la Parusie: bocetele si alaiul – dragostea familiei si a celor apropiati, slujba religioasa de inmormintare si pomelnicele – rugaciunea colectiva, deci solicitarea invierii in numele credintei adunarii credinciosilor, necrologul si pomenile – „dreptatea” mortului in fata Domnului, pentru a-l arata vrednic de dragostea acestuia, aruncarea cu oua si vin pe morminte dupa slujba de Paste  – indicarea sufletului ca parte din insusi Duhul Sfint.

Uneori, mai are loc si cite o revenire inainte de putrezirea trupului, pe care medicii n-o pot explica… Oare degeaba tineti mortul pe masa 3 zile in cosciug, fara capac?

Privind la cele de mai sus, trebuie sa va bucurati de astfel de invieri – ele nu dovedesc ca mortul a fost „drept”, ba chiar dimpotriva, dar daca dragostea familiei si prietenilor l-a readus in trup, inseamna ca a primit o sansa in plus de a se spala de pacate inainte de Judecata. Si nu doar el, ci si cei in care pilda sa da roade. Asa se justifica si numeroasele cazuri de bolnavi aflati in moarte clinica si resuscitati care simt un impuls irezistibil de a-si schimba viata, cazuri despre care exista o bogata literatura stiintifica, incepind cu Viata dupa viata a Dr. Raymond Moody.

Invierea lui Hristos este un subiect mult mai complex, o taina adinca, asupra careia nici nu ne-am putea apleca daca nu am fi introdusi pas cu pas in ea, cu ajutorul evenimentelor anterioare si chiar si asa, abia indraznim sa o atingem cu degetul. Este aceasta o inviere (Divinitatea locuitoare in trup readuce trupul la viata), o renastere (din Dumnezeu si Cuvint, precum Nasterea Luminii = a lumii, dar si Nasterea lui Iisus, la Nastere existind in naratiune, ca si in cazul Invierii, un interval intre anuntare=creatie in transcendenta si realizare=materializare, datorat conditionarii mintii umane de a intelege „evenimente” doar desfasurindu-le pe o axa temporala), o re-intrupare/re-innoire (apostolii l-au vazut pe Iisus inviat, dar nu l-au recunoscut de prima data), toate la un loc, sau mult mai mult decit atit?

Care este impactul actiunilor Fiului asupra Omului? Sint oare cele patru moduri de lucru diferite in esenta lor, sau doar privite din puncte de vedere diferite? Iar daca sufletul este Duh traitor in trup, precum Fiul este Dumnezeu intrupat, mai avem oare nevoie de alte garantii pentru nemurire, altele decit nemurirea Duhului insusi, care ne-a fost aratata prin Invierea Fiului?

Daca in toate variantele de inviere a oamenilor morti este nevoie de interventia divina pentru a-i readuce la viata, cit de mult mai presus este puterea lui Dumnezeu care s-a inviat pe Sine insusi, in persoana Fiului! Cit de mult peste Nastere este Invierea! Si cit de infricosatoare trebuie sa apara celor care pacatuiesc impotriva Duhului Sfint!

Intru Hristos toti vor invia! Iar Hristos spune „Eu sint Lumina lumii; cela ce urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vieţii. „(Ioan 8:12).  Ei, pai daca trupul cel intru Adam se va intoarce in tarina, iar Hristos este Lumina, haideti sa visam putin… daca iubiti destul si aveti si credinta, cum v-ar place sa deveniti luminosi?

Paste fericit!


Note:

1. fiu unul nascut al maicii sale, si aceea era vaduva, si (era) norod mult cu dinsa din cetate. Si vazind-o pre dinsa Domnul, i s-a făcut mila de ea(…)(Luca 7:12-13) – norodul insotitor are si rol de martor, chezas pentru mama si/sau mort.

2. Iar Iisus auzind, a raspuns lui, graind: Nu te teme; crede numai si se va mintui. (Luca 8:50) Nu intimplator este intercalata in naratiune femeia care, datorita propriei sale credinte, se vindeca doar atingindu-i haina lui Iisus. Si mai explicit apare in Matei 9:18: iata un boier oarecare venind, s-a inchinat lui zicind: Ca fiica mea acum a murit, ci venind pune mina ta preste dinsa, si va invia.

3. Si iubea Iisus pre Marta, si pre sora ei, si pre Lazăr.(Ioan 11:5) Si mai departe: Si a lacramat Iisus.  Deci ziceau Iudeii: Iata cum il iubea pre el. (Ioan 11:35-36)

4. Si apropiindu-se s-a atins de pat, (iar cei ce il duceau, au statut), si a zis: Tinarule, tie graiesc, scoala-te. Si a sezut drept mortul si a inceput a grai. (Luca 11:14-15) Nu a fost nevoie de o interventie asupra trupului, ci doar a fost rechemat sufletul, dialogul inainte si dupa inviere desfasurind-se in limba vorbita in mod curent in comunitate. Iar ceea ce este esential si nu este evident, este ca sufletul L-a ascultat, pentru ca, desi nu putea vedea cu ochii trupului, a vazut cine este cu adevarat persoana care i se adreseaza.

5. Asupra acestui fragment trebuie sa ne aplecam cu multa atentie si delicatete, fiind extrem de criptic. Si apucind pre fecioara de mină, i-a zis ei: Talita kumi; ce se tilcuieste: Fecioara, (tie zic) scoala-te! Si indata si s-a sculat fecioara, si umbla, ca era de doisprezece ani. Si s-au spaimintat cu spaima mare.  Si le-a poruncit lor mult, ca nimeni sa nu stie aceasta; si a zis, sa dea ei sa manince. (Marcu 5:41-43) Desi variantele sint putin diferite de la o Evanghelie la alta, elementele principale se regasesc peste tot. Deosebirile fata de invierea anterioara sint majore. Aceasta inviere se petrece in taina, insa cu martori, precum Euharistia se petrece in taina altarului, dar in prezenta tuturor credinciosilor. Iisus intra in contact cu trupul, luindu-l de mina, apoi vorbeste sufletului, iar acesta se scoala in trup, insa nu vorbeste, iar Iisus cere familiei sa-i dea sa manince.  Talita Kumi e spus in aramaica, in mijlocul unui text in greaca, fiind practic echivalentul folosirii limbii primordiale printre oamenii post-Babel. Dar oare ce Duh ar mai putea intelege limba primordiala, in afara Duhului Sfint? Ce alt Duh ar putea trece in trup prin mina lui Iisus, decit al Lui insusi? Privind din perspectiva crestina si avind in vedere Taina Euharistiei, ce alt rol ar avea mincarea decit conectarea sufletului cu trupul? Cine altul ar putea performa o astfel de inviere, in afara Celui care l-a adus la viata pe Adam? Este sau nu important ca trupul inviat este al unei fecioare? Inseamna aceasta doar „fara de pacat”, capabil deci de a primi Duhul Sfint, sau este si o referire indirecta la Maica Domnului, care, fiind fara de pacat, a primit Duhul Sfint?

Ruth sau calea smereniei

Motto: „Indepliniti-va lucrarea inainte de soroc, iar El va va da rasplata la vremea sa”

Intelepciunea lui Iisus Sirah 51:30

Ruth este una din cele doua figuri feminine care beneficiaza de o intreaga „carte” in Vechiul Testament. Oare ce a facut-o pe Ruth atit de importanta?

In primul rind, ea este motivul pentru care propovaduirea Evangheliei catre neamuri a fost un imperativ. Evreii „pur singe” uitasera in vremea apostolatului ca oricine se revendica de la David are in vine singele lui Ruth, o moabita.”Poporul ales” se defineste deodata altfel decit genetic.

Exista insa si o morala a povestii. Si o foarte interesanta corespondenta cu Evangheliile, care ne-o arata pe Ruth ca pe o adevarata crestina avant la lettre. Chiar numele ei ne duce cu gindul la Evanghelie. Ruth inseamna „cea care este prietena”. Ori Iisus, chiar inainte de a fi arestat, ii numeste pe apostoli „prieteni” si explica si ce intelege prin aceasta: Voi prietenii mei sunteti, de veti face cite eu poruncesc voua. […]  ci pre voi v-am zis prieteni; ca toate cite am auzit de la Tatal meu, am aratat voua (Ioan 15:14-15)

Ce face Ruth? Alege! Alege intotdeauna calea cea grea.

Dupa ce ramine vaduva, in loc sa se intoarca in siguranta printre „neamuri”, cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, ea lasa totul pentru a-si urma soacra inapoi printre israeliti, astfel din bogata devenind saraca lipita – ele nu au posesiuni si nici macar ce sa manince. „[…]unde vei merge tu, voi merge si eu si unde te vei adaposti, acolo ma voi adaposti si eu; poporul tau va fi poporul meu si Dumnezeul tau, Dumnezeul meu”  – enumerarea este gradata, spre un punct culminant: practic, ea lasa totul pentru Dumnezeu (Matei 16:25, Marcu 8:35, Luca 9:24). In schimb,  cumnata ei Orpha se intoarce la poporul ei, dupa ce i se propune a doua oara, precum tinarul bogat care ar fi vrut sa-l urmeze pe Iisus, a raspuns prezent la prima interogare (respectarea poruncilor), insa n-a putut renunta la intreaga lui avere. (Matei 19:16-22, Marcu 10:17-22, Luca 18:18-23) Noemina o trimite pe Ruth inapoi la rude de trei ori, asa cum Iisus il intreaba pe Petru de trei ori daca-l iubeste.

Planul soacrei este de a-l face pe Boos (Booz), burlacul bogat sa o vrea de nevasta pe Ruth, astfel rascumparind si averea familiei ei. Este planul soacrei egoist? Cum ar putea fi, cita vreme nici macar nu este ea cea care va beneficia de aceasta avere, ci acela care o va rascumpara? Si daca ar fi, este el mai putin lucrarea lui Dumnezeu?

Dar care este planul lui Ruth? Nici unul. Ea se supune! Urmeaza planuri ciudate, avind increderea absoluta ca parintele spiritual ii vrea binele. Dar mai intii Ruth trebuie sa munceasca pentru a-si intretine familia. Gasim si acest lucru in Evanghelie: „Stiti ca celor ce li se pare ca sunt incepatori ai neamurilor, le stapinesc pre ele; si cei mai mari ai lor, le domnesc pre dinsele.  Iar intre voi nu va fi asa; ci care va vrea să fie mai mare intre voi, sa fie voua sluga” (Marcu 10:42-43) (pentru ca apostolii, ca si Ruth, prin antiteza, sint adevaratii incepatori, dar nu ai neamurilor, adica ai celor fara de Dumnezeu, ci ai crestinatatii)

Apoi Ruth se umileste, umilinta maxima, insa in fiecare umilinta se regaseste demnitatea. Merge precum cersetorii sa adune resturile din urma secerisului omului bogat, dar primeste mincare fara sa ceara. Se comporta ca o prostituata, dar pentru a cistiga un sot si este efectiv cumparata ca o sclava, dar devine sotie cu drepturi depline. Umilinta ei merge in paralel cu umilinta patimilor lui Hristos. Diferenta este ca Hristos stie cine este, in timp ce Ruth habar nu are ce glorie ii este rezervata. Lui Hristos ii era mai usor decit i-a fost ei!

Si apoi… devine stramoasa lui David si astfel ruda cu Hristos insusi (Ruth 4:17; Matei 1:5)

De ce, dintre atitea candidate, tocmai ea a fost remarcata? De ce si celalalt potential rascumparator renunta atit de usor in favoarea viitorului ei sot? Destinul ei era scris! Dar spre Destin era o singura cale, cea ingusta: „Ce strimta este usa ! si ingusta calea, care duce in viata ! si putini sint cei ce o afla pre ea.” (Matei 7:14)
Eu sint Calea„, spune Iisus (Ioan 14:6) – iar Ruth in acelasi timp deschide si urmeaza aceasta Cale.  Ei bine, ei i s-au pus in fata o multime de rascruci, o multime de alegeri, o multime de posibilitati de a-si exercita liberul arbitru. Caci ce sint incercarile vietii noastre, alta decit rascruci, momente de alegere, intre calea cea larga si calea cea strimta? Iar cind le-a trecut pe toate, dupa ce a ales corect de fiecare data, Dumnezeu a lucrat pentru ea. Viitorul lui Ruth este astfel Destin, sau Rasplata?

Iar daca este Rasplata, atunci Rasplata ei s-a primit atit in trup, cit si in Eternitate. Tot astfel si Rasplata lui Iov. La fel si a noastra ne asteapta, undeva, pe traseu…

Similaritatea structurala intre cartile lui Ruth si Iov este izbitoare. Viata lui Ruth are trei etape: 1 – casatoria si anii de viata alaturi de primul sot evreu, 2 – vaduvia, stramutarea si incercarile dinainte de a se recasatori, 3 – a doua casatorie, o viata indestulata si nasterea unui fiu ce va da nastere semintiei lui David.  Viata lui Iov este  impartita in trei etape similare: 1 – bogatia, o familie numeroasa, 2 – incercarile, in care pierde si urmasii si este parasit de sotie si prieteni (asa cum incercarile lui Ruth debuteaza cu pierderea primului sot) si 3 – rasplata, reprezentata de recuperarea sotiei, noi urmasi si o viata imbelsugata.

De ce doua personaje identice in Biblie? Pentru ca Biblia este totodata istoria Lumii in care traim si a lui Dumnezeu insusi. Asa cum Universul incepe cu Unul, despartit in doua principii, masculin si feminin, care reunindu-se dau nastere Luminii, tot astfel si omenirea incepe cu androginul („Si Dumnezeu l-a facut pe om, dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facutGeneza 1:27), despartit apoi in barbat si femeie – Adam si Eva(Geneza 2:21-23), care reunindu-se dau nastere oamenilor de azi. Astfel, in Marcu 10:6-8, care repeta identic Geneza 2:24, nunta este o recuperare a unitatii originare: „Iar din inceputul zidirii, barbat si femeie i-a făcut pre ei Dumnezeu. Pentru aceasta va lasa omul pre tatal sau si pre muma sa, si se va lipi de femeia sa si vor fi amindoi un trup; pentru aceea nu mai sunt doi, ci un trup.” Iata ca avem deja cele trei parti ale povestii, asa cum vietile lui Ruth si Iov au trei parti: Facerea, alungarea din Rai si incercarile si in final rasplata (Apocalipsa  – lumea locuita de Dumnezeu si in paralel, nunta dintre Miel si Mireasa lui).

Vedem apoi o inversiune a sexelor: daca fiul lui Ruth este stramosul lui David, temelia poporului sfint (Exodul 19:5-6), fiicele lui Iov sint temelia lumii materiale (ele sint Ziua, Cornul Amaltheei si Scortisoara, „si nu s-au gasit mai frumoase decit fiicele lui Iov pe tot pamintul de sub cer” Iov 42:14-15, unde pamintul = lumea materiala, cerul = transcendenta, un inteles intilnit inca din primele versete ale Genezei).

Nu am putea deci avea un mijloc al povestii daca nu ar fi egal prezente ambele principii, masculin si feminin, yin si yang,  generate unul din altul si din care se genereaza viitorul.

Dar daca am fi ales gresit? Dispaream pina acum, precum Orpha, cea care l-a respins pe Dumnezeu (nu cred ca este intimplatoare radacina comuna din neogreaca a numelui Orpha cu orphanos = orfan. Orfanul nu are parinti trupesti, iar Orpha nu are parinti spirituali). Precum dinozaurii, care ar fi distrus viata pe Pamint, gindindu-se doar la mincare. Precum a disparut Omul de Neanderthal („Homo sapiens stupidus”, cum l-a numit Ernst Haeckel, biologul care a celebrat simetria naturala), incapabil sa dezvolte un cult religios. „Deci tot pomul care nu face roadă bună, se taie, si în foc se aruncă.” (Matei 3:10, 7:19, Luca 3:9)

De aceea, Ruth si Iov sint chei de citire a Bibliei, dar mai ales sint carti ale nadejdii. Nadejdea ca Dumnezeu isi face lucrarea in viata noastra si ne va ajuta sa depasim conditia umana. („Dar cine poate sa se mintuiasca?[…]La oameni aceasta este cu neputinta, iar la Dumnezeu toate sint cu putinta.” Matei 19:25-26, Marcu 10:26-27) Nadejdea intr-un nou inceput, promisiunea eternitatii din Apocalipsa. Dovada ca sintem pe calea cea buna, cita vreme inca sintem aici, dovada ca dupa fiecare greseala primim o noua sansa si dovada ca Dumnezeu vrea ca noi sa izbindim, sta linga noi si ne ajuta fara sa stim. Tot ce trebuie este sa nu renuntam niciodata!

Veti intreba atunci: De ce unii oameni traiesc nu stiu cum, sau mor nu stiu cum? Cine poate cunoaste rasplata lor in viitor, sau pe cea din clipa mortii? Inainte de a intreba despre altii, oare n-ar trebui sa intrebam despre noi insine? Fiecare om se poate judeca pe el insusi si fiecare poate vedea incotro a mers pina acum.  Dumnezeu, prin marea mila a lui, ne tot scoate in fata rascruci, unde una din alegeri ne duce spre calea cea strimta. Zicala stie bine ce spune cind spune „dupa fapta si rasplata” – noi insa adeseori intelegem gresit „fapta” si ‘rasplata”.

Sa ne rugam deci pentru intelepciune! Doamne Ajuta!

Marturii

Vinzatorii de articole pentru nunta si botez includ din ce in ce mai des asa-numitele „marturii” in oferta lor. Preluate de la catolici, reprezinta cadouri mici, oferite invitatilor, pe care acestia le iau acasa dupa nunta.

La italieni, aceste cadouri se numesc „bomboniere” si sint cutiute din diverse materiale, sau saculeti continind 5 arahide glazurate. Arahidele reprezinta: sanatate, bogatie, fericire, fertilitate si longevitate. Mi se pare amuzant, avind in vedere ca arahida este de import in Europa, iar glazurarea este o tehnologie relativ noua. Cele 5 urari-arahide  nu sint virtuti crestine si nici nu are rost sa urezi ceva nuntasilor, ci ar trebui ca dimpotriva, nuntasii sa le ureze mirilor. In plus, obiceiul s-a extins si la evenimente laice, precum aniversarea casatoriei si absolvirea scolii. Semne clare ale absentei incarcaturii religioase, indicii suficiente pentru a considera obiceiul de data recenta, grefat pe altceva mai vechi.

Ce nu inteleg este de ce am importat acest obicei derivat, cita vreme traditia noastra pastreaza originalul. Sa fie din cauza ca nu ii mai cunoastem semnificatia?

Bombonierele, metamorfozate pe romaneste in mini-cadouri, inutile, insa reflectind statutul social al mirilor prin pretul si gradul lor de sofisticare, se ofera in principal ca amintire a participarii la nunta. Dar oare aceasta inseamna „marturie”?

Numele de „marturie” este unul autohton. In traditia noastra intilnim obiceiul la nunta si la casatorie. In ambele cazuri, este vorba despre ceva care se prinde in piept. La nunta – florile artificiale care se pun in piept nuntasilor. La botez – cruciulitele care se prind in piept in biserica, tuturor celor de fata. Contextul ne indica semnificatia: nu este o „amintire” a participarii la nunta, este un insemn specific ceremoniilor initiatice, prin care cei prezenti sint chemati ca „martori”, depun marturie in fata Domnului. Ei marturisesc puritatea mirilor, simbolizata prin florile albe, si respectiv crestinatatea celui botezat, simbolizata prin cruciulita de la botez. Sint prinse la vedere, pentru ca nimeni sa nu-si poata „lua vorba inapoi”.

Cadourile oferite  nuntasilor in timpul nuntii  nu lipsesc, insa ele au alta semnificatie.

  • Mireasa primeste 2 baticuri (de matase naturala, pe vremea cind inca se tesea borangic in casa), baticuri pe care le poarta prinse pe spatele rochiei tot timpul nuntii – cite un batic de la fiecare nasa: unul de la nasa de botez a miresei si altul de la nasa de cununie, care ar trebui sa fie nasa de botez a mirelui, daca am respecta traditia. Baticurile sint colorate si reprezinta acordul parintilor spirituali ca mireasa sa devina femeie maritata. Basmaua colorata si marama (din borangic) sint simbolurile nevestei, la fel cum capul descoperit este al fecioarei, iar brobodul sau basmaua intunecate sint simbolurile vaduvei.
  • Nuntasii, inclusiv nasii, primesc diverse obiecte de imbracaminte – cindva, cusute in casa, acum pijamale si camasi cumparate. Hainele noi reprezinta schimbarea, transformarea prin care trec mirii in urma casatoriei.
  • Nasii primesc ploconul, a doua zi dupa nunta, plocon repetat in fiecare an de Paste si/sau Craciun, constind in cosuri cu alimente si bautura, o impartasanie colectiva care pecetluieste familia extinsa.

Coroborind obiceiul marturiilor prinse in piept cu obiceiul martisorului, care tot in piept se prinde, avem suficiente date pentru a-l considera ca autohton si antic. Ca si martisorul, este un mod prin care ne marturisim crestini, membri ai comunitatii si prin care participam la o nastere din nou – caci nunta si botezul chiar asta sint, nasteri din nou, in Duh, avindu-i pe nasi ca parinti spirituali.

Pachetelele cu nimicuri kitsch se vind in continuare, depinde de fiecare daca le cumpara sau nu. Voi ce alegeti? Dumnezeu sau Cezarul?

 

Schimbarea la fata sau fratele secret

Evangheliile sinoptice relateaza episodul Schimbarii la fata aproape identic, totusi exista unele suplimente de informatie care nu pot fi trecute cu vederea. Pentru a-l intelege complet, va trebui sa privim simultan toate cele trei texte. Diferentele nu sint scapari, ci reflecta scopurile diferite ale evanghelistilor in scrierea Evangheliilor.

Matei 17 Marcu 9 Luca 9
1 si după sase zile a luat Iisus pre Petru, si pre Iacov, si pre Ioan fratele lui si i-a suit pre dinsii intr-un munte inalt deosebi. 2 si după sase zile, a luat Iisus pre Petru, si pre Iacov si pre Ioan; si i-a suit pre dinsii in munte inalt deosebi singuri, 28 si a fost după cuvintele acestea ca la opt zile, si luând pre Petru, si pre Ioan, si pre Iacov, s-a suit in munte sa se roage.
2 si s-a schimbat la fata inaintea lor. si a stralucit fata lui ca Soarele; iar hainele lui s-au facut albe ca lumina. , si s-a schimbat la fata inaintea lor.
3 si hainele lui erau stralucind, albe foarte ca zapada, in ce chip nalbitorul pre pamint nu poate sa nalbeasca.
29 si s-a facut cind se ruga el, chipul fetei lui altul si imbrăcămintea lui alba stralucind.
3 si iata s-au aratat lor Moise si Ilie, impreuna cu dinsul vorbind. 4 si s-a arătat lor Ilie impreuna cu Moise; si graiau cu Iisus. 30 si iată doi bărbati vorbeau cu dinsul, care erau Moise si Ilie. 31 Care aratindu-se in slava, graiau de Iesirea lui, care vrea să o plinească in Ierusalim.
4 si raspunzind Petru, a zis catre Iisus: Doamne, bine este noua a fi aici; de voiesti sa facem aici trei colibe: tie una, si lui Moise una, si una lui Ilie. 5 si raspunzind Petru a zis lui Iisus: invatatorule, bine este noua a fi aici; si sa facem trei colibe: tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una;
6 Ca nu stia ce graia, ca erau infricosati.
32 Iar Petru si cei ce erau cu dinsul, erau ingreuiati de somn; si desteptindu-se, au vazut slava lui, si pre cei doi barbati stind impreuna cu dinsul.
33 si a fost cind s-au despartit ei de la dinsul, si a zis Petru către Iisus: invatatorule, bine este noua a fi aici; si sa facem trei colibe: Una tie, si una lui Moise, si una lui Ilie, nestiind ce graia.
5 incă el graind, iata Nor luminos i-a umbrit pre ei, si iata Glas din Nor, zicind: Acesta este Fiul meu cel iubit, intru care bine am voit, pre acesta sa ascultati. 7 si s-a făcut Nor umbrindu-i pre ei; si a venit Glas din Nor graind: Acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta ascultati. 34 si acestea graind el, s-a făcut Nor, si i-a umbrit pre dinsii; si s-au spaimintat cind au intrat ei in Nor.
35 si Glas a fost din Nor zicind: Acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta sa ascultati.
6 si auzind Ucenicii, au căzut pre fetele sale, si s-au spaimintat foarte.
7 si apropiindu-se Iisus, s-a atins de dinsii, si a zis: Sculati-va, si nu va temeti.
8 si ridicindu-si ochii lor, pre nimenea nu au vazut, fara numai pre Iisus singur.
8 si de naprasna cautind ei imprejur, pre nimeni nu au mai vazut, ci numai pre Iisus impreună cu dânsii. 36 si dupa ce a fost Glasul, s-a aflat Iisus singur;
9 si pogorindu-se ei din munte, le-a poruncit lor Iisus, zicind: Nimanui sa nu spuneti vederea aceasta, pina cind Fiul Omului se va scula din morti.
10 si l-au întrebat pre el Ucenicii lui, zicind: Dar ce zic Carturarii, ca se cuvine Ilie sa vie mai-nainte ?
11 Iar Iisus raspunzind, a zis lor: Ilie adică va veni mai înainte, si va aseza toate.
12 Iar graiesc voua: Ca Ilie iata a venit, si nu l-au cunoscut pre dinsul; ci au făcut lui cite au voit; asa si Fiul Omului va să patimească de la dinsii.
13 Atunci au inteles Ucenicii, ca pentru Ioan Botezatorul le-a zis lor.
9 Iar pogorindu-se ei din munte, le-a poruncit lor ca nimanui sa nu spuie cele ce au vazut, fara numai cind Fiul Omului din morti va invia.
10 si au tinut cuvântul intre sine intrebându-se: Ce este aceea a invia din morti.
11 si l-au intrebat pre el, zicind: Caci zic Carturarii, ca Ilie se cuvine să vie mai inainte ?
12 Iar el raspunzind, a zis lor: Ilie venind mai inainte, va aseza toate. Si cum este scris de Fiul Omului, ca sa patimeasca multe si sa fie defaimat.
13 Ci zic voua, ca si Ilie a venit, si au facut lui cite au vrut, cum este scris de el.
si ei au tacut, si nimanui nu au spus în zilele acelea nimic din cele ce vazusera.


Prima precizare, esentiala pentru intelegerea evenimentelor, este ca termenul corect nu este „schimbare la fata, transfigurare” ci „metamorfoza”. In timp ce transfigurarea este doar o schimbare exterioara, de aspect, metamorfoza este o transformare completa a fiintei, care implica evolutia, trecerea la un stadiu superior.

Al doilea punct care trebuie notat este pozitionarea episodului in context. In toate trei evangheliile sinoptice, Metamorfoza are loc indata dupa invatatura privind mintuirea (ex: Luca 9:24: „Ca cine va voi sa-si mintuiasca sufletul sau, pierde-l va pe el„, etc.) si este urmata de cea mai dificila exorcizare din Evanghelii. Astfel, mult dezbatutele 6 sau 8 zile din preambul au rolul de a crea o conexiune intre Metamorfoza si invataturile precedente1.

Pentru a putea discuta despre persoanele prezente, trebuie mai intii sa fim martorii metamorfozei. Abia dupa metamorfoza apar Moise si Ilie.

Asa cum am aratat, episodul anterior este direct legat de Metamorfoza. Pentru ca de fapt, ce se discuta inainte? „Cine imi zic noroadele ca sint?” Ioan Botezatorul, Ilie, Prooroc. „Dar voi, cine imi ziceti ca sint? Iar Petru raspunzind a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Iar El, dojenind pre dinsii, le-a poruncit nimanui sa nu spuna aceasta” (Luca 9:19-22) Nici demonilor nu le da voie sa-l numeasca Hristos (Marcu 1:24-25).

In ce consta deci metamorfoza? Care este stadiul urmator, dupa a fi „Iisus” (Mintuitorul) si „Fiul Omului”? Iisus devine „Hristosul”, adica „Unsul lui Dumnezeu”. Abia in aceasta forma este Imparatul. Pina in acest moment, El nici macar nu permite sa fie numit Hristos in public, in timp ce, dupa intrarea in Ierusalim, nu mai tagaduieste ca este Imparatul Iudeilor. Iata cum in sfirsit Iisus, devenit Hristos, cuprinde in sine intreaga Treime.

Episodul are loc noaptea2 si nu intimplator. Nu doar cu rol metaforic – pentru ca in intuneric lumina este mai usor de vazut, nici pentru ca, in traditia crestina, ziua incepe la apusul soarelui3, deci noaptea nu este sfirsitul, ci inceputul unei noi zile. Principalul motiv este ca Lumina a fost creata in intuneric (Geneza 1:3-5).

Acum abia putem arunca o privire asupra personajelor de fata.

Avem pe de o parte pe Hristos, apoi pe Moise si Ilie „in slava”. Cine poate sta „in slava”, care este vehiculul Domnului? Doar Dumnezeu insusi. Dar cum de sint Moise si Ilie Dumnezeu? Moise, care reprezinta Legea – o lege ce am vazut ca este de fapt un Legamint – adica autoritatea, este totodata conducatorul evreilor in timpul Exodului, crescut la curtea Faraonului, adoptat fiind de catre fiica Faraonului, deci este si print (Exodul 1:10). Pe scurt, Moise il reprezinta pe Dumnezeu Tatal. Ilie, ii reprezinta pe prooroci. Dar ce fac proorocii? Transmit mesajele primite direct de la Ingerul Domnului. Pe scurt, Ilie reprezinta Cuvintul. Iar Hristos se reprezinta pe sine, ca Fiu si Mostenitor (Uns) al lui Dumnezeu. Aceste trei personaje sint aratarea Treimii Ceresti („in slava”)

Pe de alta parte, ii avem pe cei trei apostoli, Ioan, Iacov si Petru. Sa-i vedem pe fiecare in parte. In finalul episodului, ni se explica asocierea dintre Ioan si Ilie. Ioan, este de fapt chiar Ilie, in forma trupeasca. Iacov este numele pe care l-a purtat Israel, intemeietorul, tatal (la propriu) poporului ales, inainte de a se lupta cu Domnul. Putem deci asocia pe Iacov cu Moise, in calitate de reprezentant al Tatalui. Ramine ca Petru il reprezinta pe Fiu. Ori nu am fi putut face aceasta alipire daca Hristos participa la adunare in forma sa de Fiu al Omului.

Dar ce temei avem pentru a-l considera pe Petru Fiul lui Dumnezeu? Tocmai cuvintul lui Dumnezeu. Daca, la Botezul lui Hristos, Duhul Sfint se arata sub forma unui porumbel, aici Dumnezeu coboara in slava pentru a-l confirma pe Petru. Norul luminos este insasi Slava Domnului, asa cum apare ea in Exodul 13:21 „Dumnezeu ii calauzea ziua in stilp de nor, iar noaptea in stilp de foc, ca sa le arate calea” Ce se spune despre Iisus? Ca va boteza cu foc!

Mai mult inca, asa cum lui Iisus Ioan ii refuza mai intii botezul, iar El trebuie sa confirme verbal ca doreste acest botez (Matei 3:14-15Iar Ioan îl oprea pre el, zicind: Eu am trebuinta a ma boteza de Tine, si Tu vii catre mine? si raspunzind Iisus, a zis catre el: Lasa acum, ca asa este cu cuviinta noua, ca sa plinim toata dreptatea. Atunci l-a lasat pre El.„), si Petru trebuie sa confirme verbal ca se ofera pe sine4. Dumnezeu isi respecta promisiunile si, pentru ca a dat oamenilor liberul arbitru, nu obliga pe nimeni, nici macar pe proprii sai Fii, sa faca un lucru pe care nu l-au ales singuri. Ori ce spune Petru, „nestiind ce graieste”? „bine este noua a fi aici; si sa facem trei colibe: tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una„(Marcu 9:5) Trei trupuri, trei colibi pentru cele trei persoane ale Treimii Celeste5.  El propune nimic altceva decit sa-i aduca din cer pe pamint! „Vie imparatia Ta! precum in cer, asa si pre pamint” (Matei 6:10) Si nu oricum, ci lasind sufletele lor la o parte, pentru a le primi pe cele dumnezeiesti6.

Dupa ce Petru da dovada de atita dragoste si daruire incit renunta la sine insusi, ce spune Glasul din Nor? „Acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta sa ascultati.”  (formula „intru care am bine voit” apare doar la Matei). Nu prea seamana cu vorbele de la Botez, nu-i asa7? Petru este de altfel singurul om care a fost botezat chiar de Dumnezeu si aceasta nu in cadrul, sau in urma unor viziuni, sau intimplari exceptionale: ” si eu zic tie: ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui pe dinsa8(Matei 16:18) El a fost ales direct, asa cum Maria a fost aleasa direct pentru a-l naste pe Iisus. Intrucit am vazut ca prin Iisus, cu exceptia citorva momente notabile, vorbeste insusi Dumnezeu, il putem considera pe Petru finul, deci fiul spiritual al lui Dumnezeu, adica fratele lui Iisus, inca dinainte de a fi confirmat in noaptea Metamorfozei.

Oare nu este si aceasta o metamorfoza, confirmarea lui Simon ca Petru, din pescar in apostol si apoi in Capul Bisericii?

In Evanghelia dupa Ioan nu regasim evenimentul in forma de mai sus, dar regasim confirmarea lui Petru. „Deci daca au prinzit, a zis lui Simon Petru Iisus: Simone al lui Iona, iubesti-ma mai mult decit acestia ? Zis-a lui: Asa Doamne, tu stii, ca te iubesc. Zis-a lui: Paste mieluseii mei. Zis-a lui iarasi a doua oara: Simone al lui Iona iubesti-ma ? Raspuns-a lui: Asa Doamne, tu stii, ca te iubesc. Zis-a lui: Pastoreste oile mele. Zis-a lui a treia oara: Simone al lui Iona, iubesti-ma ? S-a mihnit Petru, caci a zis lui a treia oara: Iubesti-ma ? si a zis lui: Doamne, tu toate stii, tu stii ca te iubesc. Zis-a Iisus lui: Paste oile mele. 9” (Ioan 21:15-18) Iisus inviat si proslavit este Iisus metamorfozat. Asa cum in episodul Schimbarii la fata, din el se proiecteaza toate persoanele Treimii, aici fiecare persoana in parte il intreaba pe Petru si, in urma raspunsului acestuia, il reconfirma drept pastor al turmei sale, adica drept mostenitor. Ori doar un Fiu il poate mosteni pe Tata.

Schimbarea la fata este cheia crestinismului, pentru ca ne arata cele doua biserici – Biserica luptatoare, pe Pamint, adica in fiinta si Biserica biruitoare, in Cer, adica in transcedenta – avind drept cap pe Petru si respectiv pe Hristos.

O urmare neasteptata a intelegerii Schimbarii la fata este decriptarea episodului naucitor din Ioan 19:26-27Deci Iisus vazind pre Maica sa, si pre Ucenicul stind, pre care iubea, a zis Maicii sale: Femeie, iata Fiul tau. Dupa aceea a zis Ucenicului: iata Muma ta; si dintru acel ceas o a luat pre dinsa Ucenicul intru ale sale.” Cine poate fi fiul Mariei decit Iisus insusi? Deci El trece in Duh in Ucenicul cel mai iubit. Si cine ar putea sa-l primeasca pe Fratele lui Petru, decit fratele lui Petru, cel intii chemat dimpreuna cu el? Ucenicul cel mai iubit este, deci, Sfintul Apostol Andrei. 10

Ba mai mult, Sfintul Andrei este reconfirmat in Ioan 21:20-23 „Iar intorcindu-se Petru, a vazut pre Ucenicul, pre care iubea Iisus, mergind după el, care a si cazut la cina pre Pieptul lui, si a zis: Doamne, cine este cela ce va sa te vinza? Pre acela vazindu-l Petru, a zis lui Iisus: Doamne, dar acesta ce? Zis-a Iisus lui: De voi vrea sa ramina acesta pina voi veni, ce-ti este tie ? Tu urmeaza mie. Deci a iesit cuvintul acesta intre frati, ca Ucenicul acesta nu va muri; si nu a zis Iisus lui, ca nu va muri; ci, de voi vrea sa ramina acesta pina voi veni, ce-ti este tie?” Oho, afirmatia ca Sfintul Andrei este inlocuitorul lui Iisus pina la A Doua Venire este intarita prin repetitie! Avem cu alte cuvinte un frate stiut si unul secret (niciodata nu este numit direct, ci il aflam doar prin deductie), amindoi Fii ai lui Dumnezeu si Capi ai Bisericii11. Se pregatea deja Dumnezeu sa-l trimita pe Petru in lupta cu Antihristul, lasind-ul pe Sfintul Andrei cap al ortodoxiei, in tara Sfintului Andrei si printre noul neam ales, pentru ca oile cuminti sa nu se piarda pina la Judecata? Ba mai mult, repara acesti frati cumva greseala lui Cain fata de Abel?


  1. Nu putem desconsidera complet interpretarea numerelor data de Parintele Noël TANAZACQ, Paris: „Hristos face pe Om sa treaca de la 6 (care semnifica refuzul unirii cu Dumnezeu) la 8 (Invierea).”, desi nu exista nici un temei in text sau scripturistic pentru a considera evangheliile ca fiind una in continuarea celeilalte. Mai degraba gasim aici un efort de memorie al evanghelistilor pentru a situa momentul in timp, calculind ziua exacta a evenimentelor – precum noi zicem „era prima duminica dupa cutare eveniment”. Se pare ca ziua din saptamina era importanta, aleasa anume de Hristos pentru semnificatia ei. Din pacate, evanghelistii au presupus ca toata lumea stie in ce zi a saptaminii au fost spuse invatamintele despre mintuire, asa ca noi nu mai putem urma rationamentul ca sa plasam Metamorfoza intr-o anume noapte. Ar putea fi simbata spre duminica, ziua Domnului, sau ar putea fi duminca spre luni, dimineata unui nou inceput, dar nu avem dovezi. 
  2. Iar Petru si cei ce erau cu dinsul, erau ingreuiati de somn; si desteptindu-se, au vazut slava lui” (Luca 9:32) 
  3.  Modul bisericesc de a calcula zilele isi are originea in Geneza 1:5: „Si a fost seara, si a fost dimineata: ziua intii„ 
  4. vezi Luca 9:24, pasajul anterior Metamorfozei: „Ca cine va voi sa-si mintuiască sufletul sau, pierde-l-va pre El; iar cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine, acesta il va mintui pre dinsul. „ 
  5. Pentru a intelege mai bine, vezi si Luca 17:21ca iata Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este.” De aceea, Petru a grait fara sa stie (cu sensul de a intelege) ce spune, pentru ca aceasta invatatura inca n-o primisera. Insa putem citi „nestiind ce graieste” si ca „vorbind fara sa stie (cu sensul de a fi constient de) ce spune”, adica spunind cuvintul lui Dumnezeu. Astfel, lui i s-a dat in acel moment darul profetiei, prin pogorirea Duhului in nor asupra sa. 
  6. Sint doar 3 colibi, si nu 6, cite nume regasim in text.  Din 6 (numarul Antihristului) se fac 3 perechi (numarul Treimii), prin dragoste si lepadare de sine – iata biruinta asupra Antihristului. 
  7. Exista pareri potrivit carora, in 2Petru 1:10-19, Petru repovesteste Metamorfoza. Nimic mai departe de adevar. De fapt, el se justifica pe sine ca Fiu si Cap al Bisericii, facind o paralela intre Glasul de la Botez si Glasul de la Schimbarea la fata. Dupa ce repeta episodul si vorbele de la Botez, continua: „si acest glas noi l-am auzit din Cer pogorindu-se, fiind cu dinsul în Muntele cel Sfint„. Acelasi glas, nu aceleasi vorbe). Promisiunea lui Petru catre Biserica sa este cea a Fiului:  „Iar ma voi nevoi si pururea a va avea pre voi si dupa iesirea mea, ca sa faceti pomenire de acestea” – vezi „iesirea in Ierusalim” despre care vorbeste Iisus cu Moise si Ilie la Metamorfoza, anume iesirea din trup, Petru stiind deja ca ii va urma lui Iisus (Ioan 21:19). Oare „Urmeaza mie” se refera doar la Rastignire? Nu cumva si la Inviere? 
  8. Sint multe schimbari de nume in Biblie, dar aceasta este singura infaptuita de Dumnezeu in trup, sub forma lui Iisus. 
  9. Paste si pastoreste sint oarecum diferite, unul inseamna hrana („Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi” Ps 22:1) si altul indrumare. Recunoasteti originea triplei intrebari care se pune si astazi la botez? „Te lepezi de Satana?” 
  10. Sfintul Apostol Andrei s-a stabilit in Dobrogea, crestinind Romania. Evanghelia dupa Ioan ne spune ca pe Maria ” o a luat pre dinsa Ucenicul intru ale sale.„(Ioan 19:26) L-a insotit deci si ea pe Sfintul Andrei? Al ei sa fie patutul de piatra din pestera, despre care ghidul spune ca e al unui ucenic (fara temei biblic)? De aici sa provina traditia prin care Romania este „Gradina Maicii Domnului”? Si mai mult, despre ce neam e vorba in Matei 21:43, daca Fiul insusi a fost trimis „incognito” sa propovaduiasca intr-un loc anume? 
  11. Inevitabil, ne ducem cu gindul la expresia prin care Iisus este numit Fiul cel intii nascut, precum si la numeroasele pasaje in care sint mentionati fratii lui Iisus: Matei 12,46; Marcu 3,31-35; Luca 8,19,20; Ioan 2,12; Matei 13,35; Marcu 6,3; Fapte 1,14; I Cor. 9,5. Unul anume ne pune pe ginduri. „Iar pre altul din Apostoli nu am vazut, fara numai pre Iacov fratele Domnului.„(Galateni 1:19) – Intr-adevar, avind in vedere ca norul pogoara peste toti trei apostolii prezenti, am putea interpreta ca toti trei au fost numiti Fii ai Domnului, fapt totusi discutabil, deoarece adresarea este la singular, imediat dupa ce vorbeste Petru, iar majoritatea celorlalte dovezi biblice nu sustin aceasta idee. Daca citim ce scrie, cu mintea libera de prejudecati, intelegem ca de fapt Iacov nu e numit fratele lui Iisus, ci fratele Domnului! Sigur ca da! E cu totul alta mincare de peste! Ioan si Iacov reprezinta permanent celelalte doua persoane ale treimii, precum au facut-o in clipa Metamorfozei. A avut loc oare pogorirea in Duh a persoanelor treimii in Ioan si Iacov, dupa cum a propus Petru? Hmmm. Cam multi vorbitori in Numele Domnului se numesc Ioan, pentru a fi ceva intimplator ;) 

Religie versus secta

Am mentionat in citeva rinduri termenul „secta”. Cu siguranta membrii diverselor secte, crestine sau nu, considera ca fac parte dintr-o Biserica sau ramura a unei religii, sau chiar ca aparitia lor desfiinteaza si reintemeiaza religia din care s-au desprins – sau poate ca unii realizeaza ca sint sectanti, insa nu doresc sa admita evidenta sau nu mai au puterea si curajul sa dea inapoi.

De ce secta are conotatii atit de negative, incit nimeni nu vrea sa admita ca face parte din una dintre ele? Ca sa intelegem, trebuie sa vedem mai intii ce inseamna in limba romana cei doi termeni situati pe pozitii opuse: religie si secta.

„RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta.”(DEX ’98 – 1998)1

„Sistem”, iata cuvintul cheie. Diversii indivizi care isi imagineaza ca, alegind de ici si de colo cite o idee care le convine mai mult, isi creeaza propria religie, se pot trezi la realitate.

„SECTA s.f. Grup de persoane formind o comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala; (p. ext.) grup de adepti ai unei doctrine.”  – aceasta este definitia cea mai frecventa. Sa adaugam termenul secund din Saineanu (1929)”2. cei ce impartasesc o opiniune privita ca eretica sau eronata” Termenul supara atit de tare la ureche, incit s-a reusit chiar si eliminarea acestui inteles din dictionare.

Cu toate acestea, cele doua definitii nu se potrivesc. Pentru ca secta este asociata „bisericii”, ori acest termen este unul crestin, pe cind diverse secte s-au desprins din toate marile religii.

Pentru a le pune cap la cap, sa pornim de la definirea religiei ca sistem – un ansamblu dogma-ritual, de aici derivind si institutiile/persoanele care executa ritualurile si transmit dogma. Dogma insa „in acceptiunea actuala crestina reprezinta adevarul religios stabilit de Biserica pe temeiul revelatiunii divine, exprimind „regula fidei” sau „quae creditur”, continutul obiectiv, normativ si unitar al marturisirii de credinta.” (Dictionarul Enciclopedic 1993-2009)2 Hopa! Dogma este ea insasi un produs derivat. Putem prin urmare reformula definitia religiei, ca sistem alcatuit din Adevar revelat si Ritual revelat.

Credintele aborigenilor si bosimanilor, etc sint validate astfel ca religii. Desi Adevarul lor consta intr-o mitologie transmisa pe cale orala, el nu este mai putin revelat, iar ritualurile lor nu sint mai putin derivate din acest adevar.

In acelasi timp, devine evident de ce Traditia crestina nu poate fi separata de Biblie, sau tratata ca un apendice inferior. Intrucit divinitatea detine Adevarul absolut si cunoasterea absoluta, rezulta ca ansamblul Adevar-Ritual revelat este complet si constituie un tot unitar si indisolubil. Orice adaugire sau eliminare dezechilibreaza si denatureaza sistemul.

Putem astfel deriva secta ca fiind o grupare, desprinsa din cadrul unei religii, care aduce modificari de natura sa dezechiibreze sistemul revelat. Fie ca se adauga sau se elimina din Adevar, fie ca se adauga sau se elimina din Ritual.

Daca religia primeste Adevarul revelat intr-o forma completa, specifica, sectele se folosesc de cartile/textele sacre, de panteonul si ritualurile religiei din care s-au desprins.

Intrucit Adevarul isi este suficient siesi, iar scopul revelatiei este punerea Adevarului la dispozitia celor care il cauta, religiile nu practica (si nu contin in doctrina indicatii privind) prozelitismul religios, in contradictie cu intensa activitate de misionariat a majoritatii sectelor.3

Intrucit religia cunoaste Adevarul in ansamblul sau, iar acesta are un caracter complet si unitar, si religia are un caracter unitar. De aceea, abaterea de la Adevarul care i s-a revelat va fi perceputa si sanctionata ca atare. Religiile nu admit ramificatii. Prin opozitie, sectele tind sa admita multiplicitatea ramificatiilor constituite din alte secte. Contestind legitimitatea unei secte oarecare, propria secta si-ar pierde legitimitatea4. Identificam aici un paradox – sectele admit multiplicitatea interpretarilor, ca si culte distincte, insa refuza membrilor proprii orice interpretare diferita de cea admisa oficial in cadrul sectei respective.

Trebuie totodata sa facem diferenta intre secta si erezie. Erezia, ca opinie eronata si/sau periculoasa(pentru suflet), nu atrage automat dupa sine adepti, constituindu-se intr-o grupare organizata, precum secta.

Daca decizia intemeierii unei religii este luata de insasi divinitatea care reveleaza Adevarul, decizia intemeierii unei secte este luata de oameni, din diverse motive. Le vom regasi pe acestea in Epistola lui Iuda, fratele lui Iacov. Fiind prea lunga pentru a o prelua aici, spicuiesc doar versetele strict legate de subiect.

nevoie am avut a va scrie voua, rugindu-va sa stati vitejeste pentru credinta ceea ce odata s-a dat sfintilor. Caci au intrat oarecare oameni (care de demult mai inainte au fost scrisi spre aceasta osinda), necredinciosi: Care schimba darul Dumnezeului nostru intru inversunare, si pre cel unul Stapinul Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos tagaduiesc.” (Iuda 1:3-4)

Iar acestia cite nu stiu, hulesc; si cite dupre fire ca niste dobitoace necuvintatoare stiu, intru acelea se strica. Vai lor, ca in calea lui Cain au umblat, si intru inselaciunea lui Valaam 5 prin mita s-au varsat, si intru impotrivirea in cuvinte a lui Core au pierit.” (Iuda 1:10-11)

Ceea ce este explicat in cuvinte, este explicat si prin puterea exemplului.

  1.  „intru inselaciunea lui Valaam prin mita s-au varsat Din Numeri 22-24 aflam ca Valaam a fost platit  de catre Balac, regele moabitilor, pentru ca,  prin ritualuri vrajitoresti, sa blesteme poporul lui Israel. Dar Valaam il cunostea pe Dumnezeu, pentru ca dintru inceput le spune „Ramineti aici peste noapte si va voi da raspuns cum îmi va spune Domnul„. Aici,  desi fapta n-a fost savirsita, este condamnata intentia de a-si trada religia contra banilor.
  2. intru impotrivirea in cuvinte a lui Core au pierit” In Numeri 16, Core aduna pe linga el un grup de adepti, care ii contesta pe Moise si pe Aaron. Ei de asemenea au cadelnite si „foc strain”, desi sint leviti, deci preoti. Motivul este dorinta de putere.
  3. „in calea lui Cain au umblat ” In Geneza 4, Cain il ucide pe fratele sau Abel, deoarece jertfa sa n-a fost placuta lui Dumnezeu, iar a lui Abel a fost placuta. Este vorba de invidie (si mindrie, pina la urma).

Merita sa aruncam o privire mai atenta asupra lui Cain si Abel, fii lui Adam si ai Evei (Geneza 4:1-24). Asistam la una din primele urmari ale pacatului originar.

Cain a adus jertfa lui Dumnezeu din roadele pamintului, iar Abel a adus si el jertfa din intii-nascuti din turmele sale si din partile lor grase. Dumnezeu a privit la Abel si la darurile sale; pe Cain insa nu l-a luat in seama, nici jertfele sale. Atunci Cain  s-a intristat foarte tare si s-a posomorit la chip. Si Domnul Dumnezeu i-a zis lui Cain: De ce te-ai intristat asa de tare si de ce te-ai posomorit la chip? Daca ai adus jertfa cum trebuie, dar n-ai impartit-o cum trebuie, oare n-ai pacatuit? Pocaieste-te! El se va intoarce catre tine, iar tu il vei stapini.6„(Geneza 4:3-7)

Daca o greseala de ritual este deja un pacat, cit de adinc este pacatul cind e vorba de denaturarea Adevarului? Intrucit prin pacatul originar omul a cunoscut raul, i-a permis intrarea in lume7. Iar efectul este de bulgare – dupa un pacat minor, pentru care nu s-a pocait, si in consecinta, n-a fost iertat, Cain cade in pacat din ce in ce mai tare – invidie, mindrie si in final crima. Cunoscindu-l pe Dumnezeu si primind solutia pentru mintuire, el alege sa ucida exact aceasta nadejde.

Tradarea este de fiecare data urmata de crima. Acesta este motivul nemarturisit al prozelitismului. Precum Borg in Star Trek – The Next Generation, dorinta fiecarei secte este sa asimileze credinciosii religiei mama si astfel s-o distruga8.

Privind in lumina definitiilor si cu ajutorul lui Iuda, avem citeva surprize majore. In primul rind, budismul, intemeiat de un om care deturneaza revelatia, respingind ideea insasi de divinitate (Iuda 1:4) – printul Siddharta = Gautama Buddha – devine o simpla secta a brahmanismului, pe care l-a si inghitit aproape complet. In al doilea rind, pe linga Biserica Catolica si intreaga avalansa de secte protestante si neoprotestante, putem adauga pe lista sectelor de origine crestina islamismul si iudaismul practicat de actualii evrei9.

Intr-adevar, Mahomed primeste revelatia si se foloseste de ea pentru a se declara persoana divina, ca si Papa, care sustine ca este urmasul de drept divin al Sfintului Petru si este infailibil. Iudaismul este declarat sectar chiar in Iuda 1:4 „si pre cel unul Stapinul Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos tagaduiesc” – intr-o situatie similara aflindu-se si mahomedanismul, care se revendica de la scripturi si declara islamicii ca urmasi ai lui Avraam, insa nu-l recunoaste pe Hristos. Atit catolicii, cit si mahomedanii, au recurs la convertiri fortate, chiar in masa, sursa atitor martirii. Atit iudeii, cit si catolicii, impreuna cu nenumaratele  denominatii si grupari autotintitulate „Biserici” desprinse din catolicism, au operat schimbari in scripturi, eliminind masiv, in special din Septuaginta, si in ritualuri, mergind de la respingerea Traditiei, pina la eliminarea completa a institutiei preotiei si slujbei religioase.

Caracterul inchis al acestor grupari este evident, vinatoarea de vrajitoare, Inchizitia, uciderea paginilor care refuzau sa-l marturiseasca pe Mahomed, expulzarea „in lume” si interzicerea casatoriilor mixte practicata de numeroase grupari neo-protestante sint dovezi suficiente. („Care schimba darul Dumnezeului nostru intru inversunare„) Cit despre „inselaciunea lui Valaam”, cunoastem cu totii numerosi ortodocsi care s-au lepadat de credinta pentru citeva cutii de conserve sau o slujba in straintate.

Dintre religiile moarte, putem identifica panteonul roman ca o derivatie a celui grec, un popor pe care l-au si asimilat – fapte deja acceptate de istorici. In lumina noilor descoperiri privind fondul comun dacic si roman, putem presupune fara mari riscuri ca ambele sint derivatii ale fondului religios trac.

Ca fapt divers, unul din motivele pentru care cartile lui Enoh, redescoperite recent si in jurul carora se face tam-tam ca fiind pe nedrept exilate printre apocrife, nu sint incluse in Biblie (pe linga faptul evident ca nu fac parte din corpusul original al Septuagintei) este incercarea grosolana care se face prin intermediul lor de a discredita crestinismul ca secta derivata din religia sumeriana. Ori aceasta, prin Enoh, fiul lui Cain, pentru care Cain a intemeiat cetatea Enoh, este deja aratata ca secta din Geneza 4:17.

Este deci etichetarea ca „sectant” una degradanta? Depinde din al cui punct de vedere privesti. Daca te simti vinovat ca urmas al lui Cain si deci al sarpelui, este degradant, dar ai facut deja si primul pas spre mintuire. Din punctul de vedere ortodox, sectantii sint oameni in greseala. A fi in greseala nu inseamna ca nu te iubim sau ne batem joc de tine, dimpotriva. Cita vreme traiesti, mai ai o sansa. Indiferent daca aplicam Matei 18:15-17 sau nu, Luca 26-27 lasa loc de speranta : „Cele ce nu sunt cu putinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu”.

Iar voi, iubitilor, intru sfinta credinta voastra zidindu-va, si intru Duhul Sfint rugindu-va, pre voi singuri intru dragostea lui Dumnezeu va paziti, asteptind Mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viata cea vesnica. Si pre unii sa-i vaditi de se vor desparti, iar pre altii cu frica sa-i mintuiti, rapindu-i din foc; si sa-i certati cu temere, urind si haina cea de la trup spurcata. 

Iar celui ce poate sa va pazeasca pre voi fara de pacat, si nespurcati, si sa va puie inaintea slavei sale fara prihana, intru bucurie, Unuia inteleptului Dumnezeu si Mintuitorului nostru, prin Iisus Hristos Domnul nostru, slava si marire, stapinire si putere, mai nainte de tot veacul, si acum si intru toti vecii. Amin. ” (Iuda 1:20-25)


  1. Definitiile religiei sint atit de divergente, incit devine clar ca majoritatea sint partizane. Evolutia lor spre definitia „corecta politic” din 2009 „Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referinta pentru a intra in relatia cu grupul si universul; confesiune, credinta.” este paralela cu influenta din ce in ce mai mare a ecumenismului, al carui pacat major nu este recunoasterea faptului ca exista un singur Dumnezeu, revelat tuturor, ci tocmai admiterea sectelor ca biserici/religii (Iuda 1:22). Cita vreme renunti sa mai faci distinctia intre calea dreapta si cea strimba, e ca si cum ai renunta la calea cea dreapta. De asemenea, punerea sinonimului intre religie si cult (Sinonime 2002) este eronata, cultul fiind doar manifestarea ritualica a religiei. Si n-o spun eu, ci tot DEX defineste cultul ca „omagiu care se aduce divinitatii prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugaciuni si prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii” Si atunci cum sa punem sinonim intre religie si cult? Poate tocmai pentru a justifica sectele in calitate de „culte”, moduri diferite de adorare, ridicindu-le astfel la rangul de religii? Si punerea sinonimului intre religie si crez (Sinonime 2002) este eronata, crezul fiind doar prefesiunea de credinta, condensarea dogmei unei religii. Multe „culte” nici macar nu profeseaza un „crez” – un crez le-ar limita libertatea de miscare, fluiditatea ideilor care se schimba dupa cum bate vintul mai bine spre buzunarele unora. 
  2. Avind in vedere ca dogma se cristalizeaza in timp, vezi istoria Crezului de la Niceea, putem ignora definitiile simpliste care sustin ca dogma „nu poate fi supusa criticii, nu admite obiectii si este obligatorie pentru toti adeptii religiei respective”. Datorita liberului arbitru, in crestinism nimic nu este „obligatoriu”, iar cita vreme „Eu sint Calea, Adevarul si Viata” si exista o Judecata de Apoi, fiecare alege daca merge pe „Calea” cea buna sau nu. Astfel, definitiile mentionate isi pierd caracaterul general si deci valabilitatea. 
  3. S-a incercat uneori sa se demonstreze caracterul misionar al crestinismului pe baza istoriei. Actiunile unor credinciosi nu pot fi confundate cu dogma. Privind in Biblie, veti constata ca Apostolii si toti cei care au facut apostolat in Noul sau Vechiul Testament, au fost trimisi ca mesageri ai cuvintului, insa nu fost indemnati si sa convinga pe cineva sa creada (Ex: Luca 9:1-5). Vestirea Adevarului este ca si un afis pentru un spectacol – oricine il poate citi, dar nu sta nimeni linga afis ca sa-i traga de mineca pe trecatori si sa-i bage cu forta in sala. Convertirile descrise in Biblie sint facute la cererea celor convertiti. Un exemplu interesant este cel al lui Ruth, nora moabita care alege sa-si urmeze soacra evreica. Este o diferenta majora si intre misionariat, cu sensul de „a determina (cu forta sau nu) pe cineva sa adere la o religie” (DEX 2009) – adica sa creada, sau sa marturiseasca a crede in ceva, sa se inscrie pe lista de membri – si alegerea de catre divinitatea insasi a celor carora li se va revela Adevarul. Primirea revelatiei nu implica si credinta, credinta vine ca urmare a cunoasterii directe, prin revelatie, a Adevarului. Exemplul lui Saul devenit Paul graieste de la sine. 
  4. Astfel, de exemplu, denominatia baptista a devenit cu timpul o uniune, Baptist World Alliance, continind citeva zeci de mii de „biserici” baptiste, fiecare cu propria interpretare a Evangheliei. 
  5. Il regasim pe Valaam cu aceeasi conotatie in Apocalipsa 2:14 
  6. Iata o prefigurare a jertfei lui Iisus. Fraza este dificil de interpretat in context, insa merita sa ne aplecam asupra ei. Cain n-a fost omorit, ci a fost pedepsit sa traiasca. Ii gasim echivalentul in alte doua situatii similare: blestemul lui Noe impotriva lui Canaan cel nevinovat, care este dat ca sluga fratilor ce au gresit, si avertizarea lui Iisus catre Petru: „Amin Amin zic tie: Cind erai mai tinar, te incingeai pre tine insuti, si umblai unde vreai; iar după ce vei imbatrini, vei intinde miinile tale, si altul te va incinge, si te va duce, unde tu nu voiesti.„(Ioan, 21:18) De fiecare data, un nevinovat este dat ca sluga tradatorilor. Intr-adevar, Petru este folosit ca pretext pentru existenta insasi a Bisericii Catolice, iar nu intimplator papa care a consfintit ruptura a fost Leon, leul, unul din animalele Evanghelistilor, deci simbol al lui Dumnezeu. Precum spune Iuda, „mai de demult au fost scrisi spre aceasta osinda” – vedem un sacrificiu programat, pentru ca simburele bun si viu, facind lucrarea lui Dumnezeu din chiar sinul osinditilor, sa ii „repare” si pe acestia. Tot astfel, sufletul inchis in trup isi va gasi calea spre eliberare, mintuind si omul in acelasi timp. 
  7. Desi nu este mentionat explicit in context, gasim aceasta corelatie in 1Ioan 3:11-12: „Caci aceasta este vestirea, care ati auzit dintru inceput, ca sa iubim unul pre altul. Nu precum Cain [care] era din vicleanul, si a ucis pre fratele sau” 
  8. Si tot precum Borg, invins prin transformarea colectivului in indivizi, o secta isi pierde relevanta cind membrii sai incep sa gindeasca folosindu-si propria judecata. 
  9. Evrei este denumirea biblica generica pentru poporul ales, cei care cred in Dumnezeu Unul, insa nu fac parte dintr-o anume etnie, vezi Exodul 12:37-38, 48. Asa ca trebuie sa fac specificatia privind actualii evrei, care s-au grupat in jurul Vechiului Testament pe criterii etnice. 

Postul II – vindecarea

Am mentionat mai devreme curentele vegane si vegetariene, de origine non-religioasa si argumentele pe care se intemeiaza1. Iata citeva dintre aceste argumente:

  • „carnea ne face rau”, „biologia omului nu este destinata consumului de produse animale” – pentru oricine a studiat anatomia omului macar la nivelul clasei a XII-a, este o afirmatie evident falsa;
  •  „este dezgustator si criminal sa omorim animalele” – crestinul nu omoara animalele din placere, ci le sacrifica, iar pestele i-a fost dat ca hrana direct din mina lui Hristos, drept pentru care nici carnea lor nu-i dauneaza;  argumentul in sine nu sta in picioare cind e vorba de lactate;
  •  „animalele au de suferit pentru ca le crestem in scopul consumului” – au contraire, multe specii domesticite au supravietuit si evoluat doar pe linga om;
  •  „alimentele de origine vegetala aduc toti nutrientii necesari vietii si nu mai avem nevoie de carne” – presupunind ca am reusi sa punem laolata la fiecare masa un numar suficient de mare de proteine vegetale diverse, in asa fel incit sa completam toti aminoacizii esentiali, un lucru extrem de greu de realizat in conditiile in care mincarea trebuie sa fie si comestibila si nu trebuie s-o supraincarcam in compensare cu zaharuri, tot n-am putea sa acoperim intreg spectrul mineralelor si vitaminelor pe care le obtinem dintr-un singur ou.

In fapt, acest tip de alimentatie nu poate fi confundata cu postul nici macar prin retete. In special curentele vegane nu renunta definitiv la deliciile animale, ci nascocesc tot felul de falsuri artizanale sau industriale pentru a pacali simturile: texturate din soia, lapte de soia , cascaval vegetal, pate vegetal, maioneza fara ou, etc. Cititi lista ingredientelor, cautati tehnologia de fabricatie si veti constata cu stupoare ca aceste produse sint mult mai periculoase pentru sanatate decit orice fripturica sau brinzica, datorita prelucrarii chimice avansate si aditivilor de sinteza sau dovedit toxici pe termen lung. 2

Revenind la post, intreaga lista de argumente de mai sus nu are relevanta pentru crestin3. Crestinul nu se ghideaza dupa biologie, ci dupa Cuvint. Pentru el, postul nu inseamna doar abtinerea de la carne. Inseamna eliminarea voluntara a unor alimente care l-ar putea slabi spiritual – stomacul satul nefiind pregatit pentru lupta, – nu cu gindul ca aceasta eliminare este suplinita prin alimentele permise, ci avind  deplina incredere ca lipsa fiziologica va fi suplinita prin bunavointa, mila si dragostea lui Dumnezeu.

Exista si unele rezultate pozitive comune postului si regimului vegetarian, in special in cazurile de obezitate si boli de nutritie. Alimentele „necurate”, consumate intr-un mod necrestinesc, sint daunatoare pentru suflet si, pe cale de consecinta, pentru trup, asa ca eliminarea lor din alimentatie duce la imbunatatirea starii generale de sanatate, cita vreme nu le inlocuim cu produse de sinteza – indiferent de motivul pentru care ne „detoxifiem”.

Temeiul biblic pentru vindecarea prin post il gasim in Evanghelia dupa Luca. Privind din perspectiva vindecatorului, Luca ne descrie trei posibile cauze pentru bolile trupesti: lipsa iubirii, lipsa credintei si posesia demonica. Vindecarea se realizeaza dupa caz prin iubire si iertare (daca cineva nu ne iarta, nu inseamna oare ca ne lipseste de iubirea sa?), prin credinta si respectiv prin alungarea demonilor.

Citeva exemple pentru fiecare tip de vindecare4:

  • vindecarea prin credinta proprie: femeia care s-a atins de haina lui Iisus (Luca 8:43-48);
  • vindecarea prin credinta altora: sluga centurionului (Luca 6:10);
  • vindecarea prin iubire: omul cu mina uscata (Luca 6:6-10), soacra lui Petru (Luca 4:38-39) –  sint acte de iubire pura, faceri de bine nesolicitate;
  • vindecare prin iertare:  slabanogul (Luca 5:17-25, coroborat cu Marcu 2:5);
  • vindecarea prin alungarea demonilor: indracitul orb si mut (Luca 11:14)

Vindecarea are trepte diferite de dificultate si probabil ca vindecarea cea mai dificila este alungarea demonilor5 (exorcism, in termeni moderni), deoarece necesita o interventie exterioara, contrara vointei posedatului (adica a demonului care il poseda) si implica o lupta intre demon si exorcist. Ori pentru aceasta lupta, exorcistul trebuie sa fie puternic, iar forta de unde-i vine? Sint credinta si botezul suficiente? De ce se tine post inainte de citirea Moliftelor Sfintului Vasile? Inainte de sfintirea unei case? De ce slujbele de maslu se tin de obicei vinerea? De ce nu are voie orisicine sa practice exorcismul, chiar preot fiind, sub pedeapsa caterisirii? De ce se spune ca prin post ne curatim trupeste si sufleteste?

Un episod din evanghelii este edificator. Episodul complet se regaseste in Marcu 9:14-29, in timp ce in Luca 9:38-42 pare a fi un rezumat, ca si cum povestea e deja atit de cunoscuta, incit doar mentionarea ei e suficienta.  Aceasta exorcizare este de departe cea mai complexa, cumulind toate metodele de vindecare – credinta, iertare si interventia lui Dumnezeu (rugaciunea), intarite prin post.

” …si raspunzind unul din norod, a zis: 

– Invatatorule, am adus pre fiul meu la tine, avind duh mut. Si ori unde il apuca pre el il zdrobeste, si face spume, si scrisneste cu dintii sai, si se usuca. Si am zis Ucenicilor tai sa-l scoata, si nu au putut. 

Iar El raspunzind a zis lui: 

– O neam necredincios ! Pina cind voi fi cu voi ? Pina cind voi suferi pre voi ? Aduceti-l pre el la Mine!

Si l-au adus pre el la Dinsul. Si, vazindu-l pre Dinsul, indata duhul l-a scuturat pre el; si cazind la pamint, se tavalea aspumind. Si a intrebat pre tatal lui: 

– Cita vreme este, de cind i s-a facut lui aceasta ? 

Iar el a zis:

– Din copilarie. Si de multe ori pre el si in foc l-a aruncat si in apa, ca sa-l piarza; ci de poti ceva, ajuta-ne noua, fiindu-ti mila de noi. 

Iar Iisus i-a zis lui:

– De poti crede, toate sunt cu putinta credinciosului. 

Si indata strigind cu lacrami tatal copilului, a grait: 

– Cred Doamne, ajuta necredintei mele! 

Iar vazind Iisus, ca navaleste norodul, a poruncit duhului celui necurat, zicind lui: 

– Duh mut si surd, Eu tie iti poruncesc, iesi dintr-insul, si de acum sa nu mai intri în el! 

Si strigind, si mult scuturindu-l pre el, a iesit; si s-a facut ca un mort, incit multi ziceau ca a murit. Iar Iisus apucindu-l pre el de mina, l-a ridicat; si s-a sculat.
Si intrind el în casa, Ucenicii lui l-au întrebat pre Dinsul deosebi: 

– Pentru ce noi nu am putut sa-l scoatem pre el?

Iar el a zis lor: 

Acest neam cu nimic nu poate iesi, fara numai cu rugaciune si cu post.

Daca la inceput doar Iisus vindeca, in timp el transfera aceasta putere ucenicilor (Luca 10:9) si in final oricarui credincios (Marcu 16:18).  Iar El tare s-a enervat vazind ca ucenicii n-au putut sa-l scoata pe drac, intelegind ca ei n-au avut destula credinta si nici nu s-au rugat destul si nici post n-au tinut in lipsa lui. Oare scopul ucenicilor nu este sa duca mai departe stiinta Invatatorului? Si daca ei nu-l urmeaza si nu reusesc sa se ridice la nivelul lui, nu va scadea invatatura sa si nu se va pierde din generatie in generatie?

Dar noi, cei de azi? Tinem postul cu destula credinta? Putem noi inca vindeca? Sintem sau nu ucenici la nivelul Invataturii pe care am primit-o?


  1. Urmarind directia acestor curente de opinie, vom vedea ca imping o parte din populatie spre consumul unor alimente intens industrializate, deseori falsificate cu acte in regula, care aduc bani in buzunarele industriei alimentare si apoi in buzunarele medicilor si producatorilor de medicamente care trebuie sa „trateze” disfunctiile alimentare de tot felul.  Tot ratiuni publicitare, dar de alta natura, are si postul catolic, ovo-lacto-vegetarian, cu pestele inclus in meniu. El striga catre crestinii lenesi: veniti la noi, noi nu va cerem prea multe :) 
  2. Din pacate, in special de cind oamenii sint fortati sa petreaca mult peste 8 ore la servici, iar educatia nu mai prezinta interes, si crestinii apeleaza de multe ori la produse similare ca sa puna ceva pe masa in zilele de post. 
  3. Ba chiar unele argumente contravin flagrant canonului 51 din Pidalion. 
  4. A nu se confunda vindecarea cu invierea mortilor. Daca vindecarea se adreseaza celor in viata, care primesc o a doua sansa la mintuire, de acea poate fi obtinuta prin sine insusi, prin altii, sau prin mila divina, functie de cauza bolii, dupa moarte doar Dumnezeu Tatal poate sa dea o a doua sansa – pina si Fiul a trebuit sa se roage cind l-a inviat pe Lazar. 
  5. Un argument puternic, daca mai era nevoie, pentru echivalarea posesiei demonice cu boala, gasim in Intelepciunea lui Iisus Sirah 38:15 „Cine pacatuieste in fata Celui ce l-a facut, va cadea pe miinile doctorului.” Iar acest doctor este unul spiritual: „Vine o clipa cind intremarea ta se va afla in miinile lor, fiindca si ei se vor ruga Domnului ca sa gaseasca drumul cel bun catre intremare si leacul potrivit ca sa-ti salveze viata” (Iisus Sirah 38:14). Iata  Marcu 9:14-29  avant la lettre si duhovnicul preot ca doctor de suflete. 

Postul I – practica ortodoxa

Si cind postiti, nu fiti ca fatarnicii tristi; ca isi smolesc fetele lor, ca sa se arate oamenilor, postindu-se; Amin zic voua, ca isi iau plata lor. Iar tu postindu-te, unge-ti capul tau si fata ta o spala. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau celui ce este intru ascuns; si Tatal tau cel ce vede intru ascuns, va rasplati tie la aratare. (Matei 6:16)

Desi de la Sf. Ioan Gura de Aur s-a vorbit necontenit despre subiect, el inca este nelamurit in mintea crestinului de astazi. Unii tin postul doar miercurea si vinerea, altii doar posturile mari, altii doar Saptamina Mare.  Regulile unor minastiri statornicesc post si lunea, in altele calugarii nu se ating de carne niciodata. Unele secte refuza orice aliment de origine animala, altele renunta doar la carne, altele nu tin post deloc.

Iata ce gasim in Pidalion:

CANON 51
Daca vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricare din catalogul cel Ieraticesc, de nunta, si de carnuri, si de vin, nu pentru nevointa ci pentru uriciune s-ar departa, uitind, ca sunt bune foarte, si ca barbat si femeie a facut Dumnezeu pe om, ci hulind ar cleveti pe faptura, ori indrepteaza‐se, ori cateriseasca‐se, si de la Biserica leapada‐se, asisderea si mireanul. [Aposto:50; Sobor 6: 13; Ang: 14; Gan: 1, 9, 14, 21; Vasilie: 86]

Pe scurt, canonul nu creeaza o restrictie, ci o desfiinteaza. Cei care isi creeaza singuri restrictii inexistente si insista in ele se autoexclud din biserica.1 Sint deci situatiile descrise mai sus alegeri individuale, sint ele folosirea liberului arbitru al fiecarui crestin, care hotaraste pentru sine daca doreste, sau nu, sa tina post, fiind asemenea judecat individual la Judecata de Apoi? Nu. Sint reguli colective, impuse fie de minastirea in cauza, sub pretextul nevointei, ca sa eludeze canonul 512, sau impuse de comunitatea sectara, sub diverse pretexte, dintre care cel mai des intilnit este cel al grijii pentru sanatatea comunitatii – ca si cum Dumnezeu insusi ne-ar fi dat sa mincam ceva rau. Aceste excese provin din eludarea cu  buna-stiinta a capitolelor din Biblie care nu le convin,  sau din mindrie. Tot astfel, franciscanii care umblau imbracati in pinza de sac si se autoflagelau in public, erau un fel de exhibitionisti, incalcind pe fata versetul Matei 6:16.

Iisus insusi a dat exemplu, practicind ce-a predicat – a plecat singur, in pustie, ca sa posteasca.

Tot pentru a permite libera alegere, dar si intarirea in credinta, cresterea puterii prin exercitiu, posturile de peste an cunosc grade diferite de dificultate, dupa cum omul care isi cunoaste limitele doreste sa le depaseasca: ajunare, postul negru, doar cu piine si apa, apoi postul complet, cu eliminarea uleiului si vinului, si postul usor, in care se elimina din alimentatie doar produsele de origine animala. Sf. Ioan Gura de Aur insusi, a predicat eliminarea betiei si ciolhanurilor in post, dar nu explicit eliminarea completa a vinului, singele Domnului, iar regula bisericeasca actuala dezleaga la vin in toate zilele de sarbatoare.

Iata doar citeva confuzii si neclaritati curente despre post:

  • Este postul obligatoriu? Nu! Nu tinem post fortat, ci pentru ca hotarim in sinea noastra sa tinem. (Marcu 2:18-20)
  • Este corecta interpretarea postului ca infrinare? Nu! Se spune adesea ca e mai bine sa maninci in post ceva de care iti este pofta, decit sa te abtii. Daca am hotarit cu adevarat sa tinem post, alimentele de dulce nici macar nu ne vor mai face cu ochiul, pentru ca Dumnezeu este cel care ne hraneste. Daca ne e pofta de ceva, inseamna ca ne simtim obligati sa mincam de post, impotriva vointei noastre.  Una este slabiciunea de o clipa, alta este fatarnicia. Tot bunicii ne invata ca dupa o astfel de cadere, ne putem ridica rugindu-ne pentru iertare si revenind la post.
  • Daca devin vegetarian sau vegan, inseamna ca tin post? Nu.  Curentele vegane si vegetariene folosesc argumente mai mult sau mai putin medicale,  sau „umanitare” pentru abtinerea de la consumul alimentelor de natura animala, in timp ce postul este un act profund religios. Vegetarieni devenim alegind felul in care ne hranim trupul, crestini devenim prin credinta, alegind felul in care ne hranim sufletul.
  • „In post nu trebuie sa ne abtinem doar de la mincare si pacat, ci si de la orice tip de relatii sexuale.” Fals. Aceasta este o afirmatie fara argumente biblice, la care s-a ajuns prin extrapolarea „nepatimirii” asupra oricaror dorinte trupesti. „Nepatimirea” insasi este din ce in ce mai gresit inteleasa, fiind impinsa spre idealul budist de a elimina orice simtire umana, fie ea senzoriala sau sentimentala, pentru a-ti goli complet mintea in scopul obtinerii iluminarii. Ori crestinul este indemnat ca dimpotriva, sa simta cit mai mult – sa iubesti absolut inseamna sa fii crestin desavirsit. Taina casatoriei face sotul si sotia sa devina unul, prin dragoste si cu interventia lui Dumnezeu – iar dragostea dintre suflete se manifesta in plan trupesc prin relatii sexuale. „Ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Matei 19:6, 1Cor 7:10) Intrucit nu interzicem dragostea in post, ba dimpotriva, o incurajam, nici relatiile fizice intre soti nu pot fi considerate o incalcare a postului.

  1. Canonul urmeaza pas-cu pas versetele Matei 18:15-17 „Si de-ti va gresi tie fratele tau, mergi si-l mustra pre dinsul intre tine, si intre el singur. Deci de te va asculta, ai dobindit pre fratele tau. Iar de nu te va asculta, mai ia impreună cu tine inca pre unul, sau doi, ca prin gura a doua sau a trei marturii sa stea tot graiul.
     Iar de nu-i va asculta pre ei, spune-l soborului, si de nu va asculta nici de sobor, sa-ti fie tie ca un pagin si vames.” Cu urmarea ca exclusul din Biserica poate fi oricind vindecat sufleteste si primit inapoi, asa cum si paginii si vamesii fura crestinati rind pe rind – atit de mare este milostenia Dumnezeiasca. 
  2. Se creeaza astfel grupuri mari de postitori declarati, fapt contrar invataturii din Matei 6:16. A nu se confunda cu situatiile exemplare din Pateric, unde fiecare calugar in chilia sa isi stabilea o regula de postire proprie, pe care nu o impunea nici macar propriului ucenic.