Reteta ieftina – snitele de soia cu sos de gogonele

Argument

Sosul de gogonele

Il recomand cu toata caldura – hreanul actioneaza ca un conservant ideal si nu-si va schimba gustul nici peste un an. Friptura, dar si unele sosuri tip ketchup, pentru carne sau cartofi, vor beneficia cu succes de acest adaos.

Reteta provine dintr-unul din primele numere „Practic in bucatarie”, de pe vremea cind apartinea doamnei Mariana Braescu, n-avea prea multe poze, nici retete probate si era plina de retete gresite, sau cu ingrediente lipsa. In momentele de plictiseala, mi-am facut obiceiul sa decupez doar retetele care-mi faceau cu ochiul si sa le probez din cind in cind. Astfel ca nu pot acorda credit autorului retetei, dar tin sa-i multumesc pe aceasta cale.

Apropo, stiti cumva de ce, dupa ce-au reusit sa puna pe picioare o afacere profitabila, depasind stadiul de idee stralucita, ba chiar avind un renume bine stabilit, oamenii fac un pas absurd si vind acea afacere unuia din marii rechini internationali? Nu-i mai stapinesc dezvoltarea? Se retrag la pensie cu banii cistigati, pentru ca nu vor, sau nu au cui s-o lase mostenire? Sau rechinii fac presiuni aupra lor? De ce rechinii ar fi mai calificati sa administreze afacerile pe care le inghit decit initiatorii lor? Luminati-ma si pe mine, va rog, daca v-ati intilnit cu asa ceva…

Texturatul din soia

Va mai amintiti sloganul anilor ’90? „N-ati mincat salam cu soia”, ca noi, romanii ramasi in tara… Nimic mai putin adevarat. Romanii inca mai beneficiau de emulsie de sorici in preparatele din carne, iar soia era adaugata neprocesata, sub forma de faina, in timp ce „tarile industrial dezvoltate” erau indopate cu aceleasi falsuri pe care le inghitim si noi astazi fara sa cricnim – proteina texturata din soia si o multime de grasime fixata in gelul respectivei proteine, o mixtura care vede si ceva carne cind trece pe linga ea in drumul spre sacii cu amestec de condimente, sare si diverse chimicale pentru pastrarea culorii si cresterea nemasurata a termenului de valabilitate.

Soia, o leguminoasa, ruda buna cu fasolea, nautul si lintea, provine din Orient, unde s-a inventat si vestitul sos de soia, la fel de falsificat in supermarket ca si salamurile. Daca nu sinteti atenti la eticheta, veti pune in salata apa cu sare si caramel, in loc de sos fermentat. Prima mea intilnire cu soia a avut loc in copilarie, cind mi-a sarit in ochi din paginile unui almanah din anii ’60 gasit prin pod. Tocmai se descoperise capacitatea proteinelor sale, cam insipide in starea lor naturala, de a absorbi cu usurinta orice aroma straina.

Era o perioada tulbure. Lumea traia inca sub impresia Razboaielor Mondiale – majoritatea adultilor le vazusera pe amindoua, precum si foametea ce-a urmat dupa ele. Populatia globala se afla intr-o expansiune fara precedent – desi la acea data nu aveau idee cite miliarde vom fi azi, nici nu-si imaginau ca vad cu ochii lor Invierea mortilor in trup si nu vreun fenomen demografic normal, alimentat de euforia anilor de pace. Adaugati in ecuatie si cursa catre lansarea primilor oameni in Cosmos si veti intelege de ce descoperirea texturatelor din soia a parut geniala. Carnea falsa a fost considerata solutia salvatoare pentru tarile suprapopulate, dar si pentru cosmonauti. Si uite-asa au aparut pe de o parte filme precum cehoslovacul Vizitatorii si pe de alta infloritoarea industrie a semipreparatelor din „carne” – fish fingers, chicken nuggets… chiar credeati ca sint din carne adevarata? 😀

Lucrurile s-au complicat insa cind au trebuit puse in practica. Pentru ca functionarea noastra corecta depinde de proteinele animale, in special din ou si lapte, proteine care contin toti aminoacizii esentiali (caramizi de constructie ai muschilor, pe care omul nu-i poate produce si trebuie sa-i ia, ca si pe vitamine, din hrana), toate popoarele maninca produse animale cu pofta nestavilita. Gustul nostru este dezvoltat si format in asa fel incit sa deosebim carnea de legume. Trebuia sa fie pacalita o lume intreaga, facuta sa creada nu ca maninca produse din carne – cu toata ingaduinta, n-ar fi fost posibil – ci sa creada ca maninca produse vegetale care-i fac mai bine decit produsele din carne.

Romania, o tara in care publicitatea consta mai ales in enormele afise cu „Nici o masa fara peste oceanic”, a fost complet descoperita in fata provocarii. Partidul a gasit de cuviinta sa spuna adevarul si sa pledeze pentru alimentatia rationala si astfel ne-am simtit cu totii inselati aflind ca in salam intra si faina de soia.

Tarile in care „reclama e sufletul comertului” au fost mai viclene. Au orchestrat campanii masive, sustinute de medici – fie platiti, fie indoctrinati, fie pur si simplu nestiutori – in care s-au explicat beneficiile vegetarianismului, efectele binefacatoare ale plantei miraculoase numita soia, etc, etc. Cumva, aceste campanii s-au suprapus cu grupurile de plictisiti care militeaza pentru tratamentul uman aplicat animalelor si deodata au facut explozie curentele vegane, in care soia a devenit alimentul bun la toate.

Descoperirea efectelor adverse ale consumului de texturate – inevitabile, ca si in cazul oricarui aliment intens procesat industrial, v si margarina – n-a avut parte de aceeasi reclama, desi unii medici, pacaliti initial, precum Dr. Oz si site-ul Real Age, care au facut lobby pentru soia, si-au retras sustinerea dupa un timp. Retragerea sustinerii nu e insa totuna cu o campanie de informare corecta. Mortile sugarilor hraniti cu lapte de soia au fost musamalizate, despre numeroasele alergii aflam doar sub forma mentiunii pe etichete „poate contine urme de soia”, iar cei care explica aceste lucruri sint discreditati indata ca adepti ai teoriei conspiratiei.

Povestea se repeta in mod ingrijorator in cazul uleiului de palmier. Efectele adverse si toxicitatea pe termen lung (adica ce patim daca se acumuleaza in organism in ani de consum regulat) ale acestui produs necomestibil sint inca incomplet cunoscute, destul insa pentru a sti ca e periculos pentru sanatate. Intrat pe piata ca urmare a nevoii firmelor de fast-food si catering de a refolosi de cit mai multe ori uleiul pentru prajit – rezista la temperatura mare si utilizare intensa – ne-a intoxicat destul pina ce primele semne de intrebare si dovezi ale pericolului pe care il reprezinta au inceput sa transpara in presa stiintifica. Ei bine, daca la inceput a fost folosit doar pentru fast-food, industria alimentara parca abia astepta sa fie dovedit daunator sanatatii ca sa-l includa in orice, pina si in ciocolata. Asa ca trebuie sa citim cu atentie etichetele citorva zeci de produse similare ca sa gasim unul fara ulei de palmier.

De ce totusi aduc aici o reteta cu snitele de soia?  Mai ales, in speranta ca Argumentul meu va deveni un contra-argument dupa ce-l cititi. Dar si pentru ca unii oameni chiar nu-si permit sa cumpere carne. Daca vreti sa mincati snitele de soia pentru ca sinteti in post si vreti sa inlocuiti carnea cu ceva asemanator, ginditi-va de doua ori inainte s-o faceti. Daca sinteti vegani, sau vegetarieni, mai bine invatati sa gatiti legumele in starea lor naturala, in loc sa falsificati gustul carnii, de care poate va e dor in secret, insa „principiile” nu va lasa. Dar daca sinteti in situatia in care am vazut multe familii, in care soia e singura carne ce si-o pot permite in afara zilelor de sarbatoare, cu sigurata reteta aceasta este mai sanatoasa decit sa le dati prin faina si sa mincati acea prajeala indigesta.

 Reteta

Sosul de gogonele

3 kg gogonele se dau prin masina de tocat si se lasa in strecuratoare pina a doua zi, acoperite cu un tifon, ca sa nu dea musca. Se vor scurge astfel de suc si textura se va inmuia putin.

A doua zi se amesteca gogonelele cu 500 gr hrean ras sau dat prin masina de tocat, doua borcane de mustar si 3 linguri zahar. Folositi o lingura de lemn, pentru a nu oxida. Se pune in borcane de 400 gr si se deasupra se toarna ulei fierbinte. Capsati si consumati la nevoie.

Poate inlocui mustarul in retetele de friptura. Poate fi adaugat cu generozitate si intr-un sos de rosii pentru chiftele.

Friptura

Texturatele se fierb in apa cu legume deshidratate, sare si mult piper macinat. Puteti folosi condiment tip Vegeta, sau un cub de supa, dizolvate in apa fierbinte, dar trebuie sa fiti avertizati ca glutamatul de sodiu din ele functioneaza ca un drog si da dependenta.

Se scot si se preseaza citeva minute intre doua funduri de lemn, ca sa piarda excesul de apa. Cu o lingurita, luam sos de gogonele din borcan si ungem bine snitelele pe ambele parti. Nu mai e nevoie sa adaugati sare si piper, daca le-ati pus in apa de fiert.

Acum aveti mai multe variante de preparare.

  1. Varianta rapida. Prajiti snitelele in ulei incins, intr-o tigaie de teflon. Ulei mai putin, ca sa formeze o crusta. Intoarceti cu grija, ca sa nu rupeti crusta si rumeniti si pe a doua fata. Serviti fierbinte, cu o garnitura neutra – piure, cartofi natur, legume sote – si muraturi.
  2. Varianta rafinata. Intr-o tava cu putin ulei, aranjati snitelele ca pe friptura, stropiti cu suc de rosii, piper si dati la cuptor pina se rumeneste. Serviti tot cu garnitura.
  3. Varianta hranitoare. Dupa ce le ungeti cu sosul, puteti sa treceti snitelele printr-un aluat alcatuit din ou batut cu o lingura de faina, sau pesmet. Prajiti la foc iute, in mult ulei.

Si in final, varianta sanatoasa 😉 Renuntati sa mai cumparati texturatele de soia. Doua bucati de piept de pui dezosat, se desfac pe jumatate, ca sa fie mai subtiri, se bat bine cu ciocanul de snitele (o ustensila indispensabila intr-o bucatarie, oricit de modesta), se ung cu sosul pe ambele parti si se pun pe gratar pina se rumenesc. Garnitura – aceeasi.

Pofta buna!

 

 

Anunțuri

Opinii? Comentarii? Aici le puteti exprima liber:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s