Orez cu dovleac – desert pentru duminicile de post

Povestea

Am incercat cindva orezul cu dovleac dintr-o carte de bucate. A fost material irosit. Retetei ii lipsea ceva, sau mie mi-a lipsit entuziasmul cind am gatit-o. Asa ca ani buni am ezitat s-o repet.

Acum insa, raminindu-mi o multime de umplutura de la placinta, am gatit-o cu orez, dupa ureche. Surpriza! A iesit minunata.

Combinatia intre orez si dovleac reuneste caracterul regenerativ al cerealelor, simbolizind renasterea si inmultirea crestinilor (sint o multime de pilde, in special in Noul Testament, legate de diverse cereale) cu acela solar al dovleacului (materializat in dovlecii scobiti de copii, cu luminare inauntru, care alunga duhurile rele, precum lumina alunga intunericul si dragostea alunga raul) si cu stafida, adica strugurele, din care scoatem vinul, singele lui Hristos.

Este o reteta pentru zilele de duminica din Postul Pastelui – pentru ca si in post trebuie sa sarbatorim ziua Domnului cum se cuvine. Postul nu este moartea trupului, ci hranirea sa cu spirit.

Reteta

Dovleacul turcesc se rade pe razatoarea mare, cit sa umple o cratita de cca 5 litri. Se caleste acoperit pe foc mijlociu, pe plita traditionala (mai sint inca in uz astfel de plite si cuptoare cu vatra) sau punind o tabla peste ochiul aragazului, impreuna cu mult zahar. Gustati cam pe la jumatatea fierberii, cind a scazut deja pe jumatate, insa nu e complet moale; mai adaugati zahar daca e nevoie. Tot atunci se pune scortisoara (eu am pus cam 1 lingurita, prea multa da un gust intepator preparatului)  si un pumn de stafide. Se fierbe amestecind des, pina ce scade complet si compozitia da impresia ca a inceput sa se lege.

Orezul: la cantitatea de dovleac de mai sus, trebuie cam doua pahare de orez, ales si spalat in multe ape, pina ce apa ramine limpede. Se rastoarna intr-o craticioara unde am pus mai inainte la fiert de trei ori si nitel apa fata de orez – adica la 2 pahare de orez, sint necesare 7 pahare de apa. Nu uitati de un praf de sare. Fierbeti acoperit, pina ce apa scade si bobul se inmoaie complet.

Lasati ambele compozitii sa se racoreasca, acoperite, fara a se raci complet. Orezul se va lega foarte tare daca sta prea mult in asteptare.

Intr-un vas de Jena mare, uns cu ulei, se toarna un strat de orez, un strat de dovleac, inca unul de orez, unul de dovleac si in final orez.

Dati la cuptor, la foc mediu, fara sa incingeti cuptorul inainte, cam o ora. Trebuie sa fiarba compozitia si orezul de deasupra sa devina crocant, dar nu rumenit.

Serviti caldut sau rece, neaparat cu miere de albine deasupra si cu un pahar de vin alb, dulce.

Pofta buna!

Anunțuri

Opinii? Comentarii? Aici le puteti exprima liber:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s