A doua Biserica si Sfintii Trei Ierarhi, sau cum tot rau-i spre bine

De ce Sfintii Trei Ierarhi – Sf. Vasile cel Mare, Sf.. Ioan Gura de Aur si Sf. Grigorie Teologul – sint sarbatoriti laolata intr-o sarbatoare imparateasca (cruce rosie, de regula dedicata sarbatorilor bazate pe Evanghelie), desi fiecare isi are o zi proprie in calendar?

A Doua Biserica putea avea efecte neasteptate asupra viitorului ortodoxiei. Nu intimplator primul Sinod Ecumenic, convocat de Constantin cel Mare, combate arianismul si construieste Crezul. Cu toate drumurile problematice pe care le-a deschis imixtiunea Cezarului in sinul Bisericii, tot raul a fost intors spre bine, in moduri nebanuite, pentru ca nebanuite sint caile Domnului.

Pentru a indrepta rosturile Bisericii si a produce efecte pozitive dintr-un eveniment negativ in esenta, Treimea s-a manifestat in lume prin Sfintii Trei Ierarhi.  Asa cum Treimea este alcatuita din trei persoane diferite, dar indivizibile, si noi separam persoanele celor trei ierarhi, in trei sarbatori distincte, si in plus azi ii sarbatorim pe toti laolalta.

Ca sa observam atributele dumnezeiesti ale fiecaruia, prima privire o aruncam in sinaxar¹. Vedenia lui Ioan Evhaitul este graitoare. „Nu este intre noi, unul intii si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi.”

Sf. Ioan Gura de Aur „a tilcuit Sfinta Scriptura si a propovaduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, incit de n-ar fi fost acesta (macar ca este o cutezare sa zicem asa), ar fi trebuit ca iarăsi sa vină Hristos pe pamint„. Invataturile sale s-au adresat credinciosilor de rind, blocind manipularea doctrinei prin secularizare.

Sf. Vasile cel Mare, nascut dintr-un tata numit tot Vasile, asa cum Sf. Grigorie este nascut tot dintr-un tata Grigorie, „strabatind toata invatatura, era stapin pe toată stiinta; se folosea de toata filosofia inteleapta in lucrările sale si sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeiesti„; reorganizeaza viata monahala, punind capat exceselor celor care gresit au tradus  prin retragerea din lume chemarea lui Hristos de a-L urma. Tot el da lovitura de gratie si ereziei arianismului, un exces similar². Este important atributul sau de filozof, cineva care intelege lucrurile la nivel de idee si nu de senzatie.

Sf. Grigorie Teologul „a ajuns la atita inaltime de teologie, ca biruia pe toti prin intelepciunea cuvintarilor si a invataturilor sale„; alcatuieste Filocalia impreuna cu Sf. Vasile cel Mare si prin cinci cuvântări teologice structureaza dogma Bisericii asupra Sfintei Treimi. Prezideaza al doilea Sinod Ecumenic, sinod care a adus Crezul in forma pe care o cunoastem si astazi – o lucrare esentiala pentru mentinerea coeziunii Bisericii, care din pacate a fost subminata din interior de Marea Schisma³.

Ioan – Invatatorul si Mingiietorul, Vasile – Conducatorul si Atoatestiutorul, Grigorie – Inteleptul si Oratorul. Fiul, Tatal si Sf. Duh, manifestati prin atributele lor in Sfintii Trei Ierarhi. Ziua Sfintei Treimi si a lucrarii sale in lume o sarbatorim astazi.

„Cu rugaciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor sfinţilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor; si pe noi in unire si pasnica asezare ne pazeste si ne invredniceste de Imparatia Ta cea cereasca, ca binecuvintat esti in vecii vecilor. Amin.”

 

---

1. Vietile sfintilor, preluate in sinaxar, reprezinta o prima culegere in forma scrisa a traditiei, un prim tratat de etnografie, in termeni moderni. Culegerea are autor cunoscut, istoriile despre sfinti pe care le cuprinde la rindul lor nu au autor cunoscut si ne vorbesc despre intimplari dintr-un timp exemplar, facind totodata parte intrinseca din viata Bisericii. Au totodata si caracterul necesar al Traditiei, de ritual revelat, deoarece cultul ritualic, slujbele bisericesti din fiecare zi, se structureaza in jurul sinaxarului. ↩
2. Pornind de la o premiza corecta, diferenta facuta in Biblie si corect consemnata in Crez, intre „nascut” si „facut”, rationamentul lui Arie ignora contextul biblic al exprimarii acestor atribute si urmeaza in mod excesiv experienta materiala si senzoriala specifica oamenilor, ajungind sa ignore latura divina si transcedentala a lui Hristos. El il considera pe Iisus o creatura si nu parte din Treime. La fel calugaria impinge excesul in sens opus. Monahia se desprinde din lume prin celibat, infrinare si saracie, renuntind la natura omeneasca, supusa „patimilor”, intelegind-ul astfel pe Hristos doar prin natura sa divina si incercind sa rupa de pe El haina umana de care este indisolubil legat prin nastere. Prin interventia Sfintului Vasile, acest exces a fost reorientat spre o viata androgin-ingereasca, iar lucrarea ascezei si a rugaciunii calugarilor a fost pusa in folosul intregii crestinatati. ↩
3. Cita vreme de Crez nu s-a atins nimeni, nici o alta lucrare n-a putut submina unitatea crestinilor. Singura cale de a sfarima Biserica a fost din interiorul insasi al temeliei sale – alterarea si ulterior respingerea unilaterala a Crezului. Iata insa ca ne aflam in fata celei de-A Doua Veniri si toata disputa asupra Crezului devine futila, cita vreme Crezul insusi nu mai are valabilitate  dupa ce s-a intimplat deja ceea ce declaram prin el ca asteptam. Ce putere mai are o schisma bazata pe o disputa care si-a pierdut obiectul? ↩