Handmade (lucrat manual) versus industrial – unde este calitatea?

De la revolutia industriala incoace, obiectele si instrumentele lucrate manual au fost treptat inlocuite cu obiecte produse in fabrici si uzine. Teoretic, industria si, in ultimii ani, robotizarea, ar fi trebuit sa lase loc oamenilor pentru ocupatii spirituale.

In practica, cel putin la noi, coexistenta industrialului cu lucrul de mina s-a prelungit indefinit.

Bunicii mei, pina ce mijloacele de productie le-au fost preluate de stat prin colectivizare, au dus in continuare viata societatilor pe care azi le numim arhaice. De pilda, pentru a se imbraca, ei cultivau in si cinepa si cresteau viermi de matase. Toate culturile erau lucrate cu plugul cu boi, prasite si recoltate manual sau cu unelte traditionale. Prelucrau ei insisi atit inul, cit si cinepa, fibrele erau toarse in casa si tesute la razboiul de tesut traditional, iar pinzele obtinute erau croite si asamblate tot de bunica. Cinepa, de pilda, era destinata sumanelor, haine lungi, care zgiriau pielea, insa tineau de cald. In sat existau citeva femei pricepute la scoaterea matasii de pe gogosile viermilor de matase, iar aceste fire erau similar prelucrate in borangicul atit de renumit al maramelor. Toate obiectele casnice, covoare, carpete, macate erau de asemenea cusute sau tesute de bunica, iar vasele din lut erau cumparate de la olari care tot manual le lucrau. Perdelele erau crosetate.  Lingurile de lemn erau cioplite de tigani lingurari. Casele se construiau din lemn si pamint, tot manual. Sapunul s-a facut la noi in casa pina ce am strins mai mult decit putem folosi intr-o viata, mai ales dupa ce am inlocuit fierberea rufelor in cazan cu masina de spalat automata. Lina se spala, se daracea si se torcea in casa si tot aici se tesea sau se impletea, de multe ori cu andrele sau cirlige din lemn, lucrate tot de mina.

O parte dintre aceste activitati au continuat si dupa colectivizare si continua pina in prezent, amestecul industriei profilindu-se insa permanent undeva in fundal. Cirlige din lemn pentru impletitul ciorapilor inca i-a facut tata bunicii pina ce n-a mai putut lucra din cauza virstei.  Tricotam si coasem de zor, insa vopsim cu vopseluri chimice, iar multe fire sint sintetice. Chiar si cele naturale vin gata toarse in filaturi. Mai croim uneori haine in casa, insa pinza este tesuta intr-o fabrica. Lucram pamintul cu tractoare, utilaje si chiar unelte traditionale produse industrial, casele le construim din materiale iesite tot pe poarta unei fabrici, iar lemnul e adesea inlocuit cu diverse panouri prefabricate. Opinca din piele tabacita este inlocuita de incaltamintea din vinilin, botezat inselator „piele ecologica”. Iar majoritatea sculelor sint astazi electrice.

In aceste conditii, ne punem intrebarea legitima: cit din moda „handmade” care prospera in prezent este legitim denumita astfel? Desi mai putin evidenta, apare si intrebarea opusa: cit din „industrial” nu implica tot o munca manuala mascata?

In fabrica de eugenii in care am facut practica la Galati, crema era intinsa de mina pe biscuiti. In fabricile de confectii, desenarea tiparelor si croitul sint manuale, iar cusutul la masina si calcatul necesita tot mina omului, chiar si in cele dotate cu masini de cusut programabile. In fostul Rolast, pe cind mai era un mare combinat de producere a cauciucului, debavurarea (eliminarea surplusului accidental de pe marginile articolelor) se facea cu forfecuta, de catre o armata de angajate. Am vazut recent o filmare dintr-o fabrica de difuzoare din China. In afara plimbatului pieselor pe banda rulanta, practic fiecare operatiune era efectuata de cite un om. Modern Times al lui Chaplin va poate da o ideee extrem de exacta despre acest proces „industrial”. In majoritatea fabricilor, sortarea materiei prime si controlul de calitate al produsului finit, necesita ochiul si decizia omului calificat, fara sa mai vorbim de alte industrii in care diverse alte etape de montaj si control de calitate intermediar nu au putut fi mecanizate si/sau robotizate.

Orice produs industrial implica proiectare tehnica si design in sensul artistic, acestea fiind apanajul exclusiv al omului, chiar daca ne ajutam din ce in ce mai des de calculator.

Situatia inversa este evidenta daca luam in calcul de pilda un producator de felicitari „handmade” care doar asambleaza hirtie si carton fabricate industrial, diverse abtibilduri, forme gata-decupate, flori de pinza cumparate la set si stampile de serie.

Cum mai definim „industrialul” in aceste conditii, daca implicarea masinii nu este un criteriu necesar si suficient? Cum mai definim „handmade” (lucrat manual) daca materia prima este de multe ori un produs/subprodus al industriei? Si mai important, unde este calitatea?

Aceasta confuzie devine evidenta in cadrul platformelor online dedicate artistilor si artizanilor. Etsy si-a modificat recent conditiile de acceptare a magazinelor individuale, pentru a nu-si pierde clientii care s-au dezvoltat suficient ca sa aiba nevoie de angajati sau de servicii externe (distributie, de pilda). DaWanda incurajeaza masiv vinzarea produselor personalizabile, permitind astfel intruziunea celor care doar inscriptioneaza (de multe ori mecanizat) obiecte fabricate industrial. Conditiile de utilizare ale Breslo nu fac mentiune decit trecator la produsele handmade1, insa permit, ca si toate celelalte platforme, vinzarea de produse „vintage” care nu sint lucrate in mod necesar manual. Administratorii Crafty verifica individual produsele expuse, autorizindu-le doar pe cele pe care le considera lucrate manual – din pacate, aceasta verificare se aplica doar magazinelor gratuite, produsele celor care platesc fiind publicate spre vinzare in mod automat. In toate platformele online, numarul produselor fiind imens, verificarea si descalificarea articolelor non-handmade se face doar in urma reclamatiilor, iar modul in care aceste reclamatii pot fi transmise administratorilor difera consistent functie de strictetea platformei. Intilnim si aici, ca si in democratie, necesitatea ca utilizatorii acestor platforme sa exercite un autocontrol etic asupra propriei activitati – responsabilitatea si disciplina ca valori a caror lipsa ar trebui sesizata si sanctionata de clientii care impartasesc aceleasi valori.

In acest context, o dezambiguizare a termenilor se impune. Insa daca asupra adjectivului „industrial” toate dictionarele cad de acord, ca un derivat de la „industrie”, in privinta termenului de baza „industrie„, confuzia este la fel de mare. In toate dictionarele post-comuniste s-a preluat definirea ca „ramura a economiei nationale”, folosita prima data in Dictionarul Limbii Romane Moderne din 1958, idee care are sens doar intr-o economie centralizata. Definitiile mai vechi, redactate intr-o perioada in care industria Romaniei era subdezvoltata, sufera si ele, datorita lipsei criteriilor clare de incadrare a unei activitati in zona industriala.

Trebuie deci sa punem cap la cap definitiile existente cu oarece notiuni de economie politica. Putem astfel numi industrie orice activitate care foloseste in majoritate (dar nu in mod necesar exclusiv) mijloace tehnice „avansate” (termenul implicind in prezent orice, de la mecanic pina la electronic, robotizat si computerizat), pentru a extrage sau a produce „pe scara larga” (adica in cantitate mare sau cu extindere pe o mare suprafata de teren, in cadrul industriei extractive), produse „de serie” (adica reproductibile infinit si avind toate aceleasi caracteristici, fizice si/sau fizico-chimice). Cu mici exceptii in cazul industriei extractive, procesul industrial are loc cap-coada  in cadrul „fabricilor” si „uzinelor”, adica intr-un ansamblu unitar de constructii-utilaje-cercetare/design-desfacere, la care putem adauga mina de lucru, in conditiile in care formarea profesionala a acesteia are loc in mod continuu in cadrul acestui ansamblu (aici fiind inclusa si „cultura de firma”)2.

Intelegem astfel mai bine notiunea de „industrie casnica”, oarecum similara cu manufacturile revolutiei industriale, pe care o regasim doar in dictionarul din 1958, activitate care a evoluat in ceea ce numim astazi „handmade”, pe de o parte datorita extinderii industrialului, care a acaparat parte din piata industriei casnice si pe de alta din dorinta intreprinzatorilor individuali de a produce si a pune la dispozitia unui public larg obiecte de calitate ridicata si unicate, sau produse cu specific regional, care nu pot fi reproduse in conditii industriale.

Problema calitatii persista, oricum am privi lucrurile. Faptul ca un produs este asamblat sau decorat manual, nu garanteaza existenta actului artistic. Iar procesul industrial nu implica in sine decit o calitate constata, insa nu si o calitate inalta.

In industrie, calitatea este indisolubil legata de costurile de productie si de pretul de vinzare estimat al produsului finit. In mestesugarie, calitatea depinde de indeminarea si experienta fiecarui mester. Nivelul de educatie si de calificare al potentialilor clienti este la rindul sau un factor determinant. Orice activitate productiva are in final un scop comercial. Produsele obtinute trebuie sa-si gaseasca si cumparatori pentru ca activitatea sa poata continua, iar pretul de vinzare trebuie sa asigure un profit, pentru ca productia sa se perfectioneze continuu. Nivelul vinzarilor ar trebui sa masoare feedback-ul pozitiv al clientilor. Din nefericire, evaluarea pe baza acestui feedback nu ofera rezultate corecte atunci cind clientii nu au de ales intre doua produse sau servicii similare – cazul monopulurilor si nici atunci cind pretul de vinzare este mult sub pretul altor produse similare – cazul practicarii preturilor de dumping, in care scopul este tocmai eliminarea concurentei. De asemenea, s-a generalizat subevaluarea nivelului de educatie si de cultura artistica a populatiei, care aduce pe piata un val de produse similare, toate de calitate scazuta, care pleaca de la premiza „multi vad, putini cunosc” – iar pe producatori ii intereseaza ca acei multi sa cumpere3.

Aici apare diferenta dintre arta si meserie, dintre artist si mestesugar.

Arta este o compulsie interioara, prin care artistul este indemnat sa creeze si sa-si faca vizibila creatia, sa transmita prin aceasta un mesaj ascuns in ea. Mesajele artistice nu sint explicite, ci se adreseaza mai mult sufletului nostru decit mintii. Fiecare rezoneaza cu arta creata de suflete similare, de aceea unele creatii artistice nu ne „plac”, desi le recunoastem ca atare4. Totodata, majoritatea produselor artistice sint unice si ireproductibile, pentru ca starea de spirit necesara creatiei lor este unica si ireproductibila. Artistul nu este interesat de profit ci de distributia mesajului, iar dorinta sa majora este perfectiunea creatiei, care trebuie sa reproduca mesajul sau interior. El nu stie sa puna un pret pe arta sa si pentru ca mesajul sau necesita un timp (sau un „timp”) anume pentru a fi inteles, rareori reuseste macar sa traiasca din vinzarea creatiilor sale. Arta consuma, arde pe dinauntru si desprinde omul din lume. Viata lui Michelangelo este graitoare. Costumul popular romanesc este graitor pentru arta vietii de zi cu zi.

Arta are de suferit din cauza banilor. Pe masura ce un artist are succes, incepe sa se conformeze acestuia si sa produca pentru vinzare si nu pentru sine. Desi isi pastreaza abilitatile tehnice, mesajul dispare. Timpul si consumul interior alocate artei o fac valoroasa dar greu de pretaluit si de aceea, greu de vindut. Iar industrializarea, in loc sa isi atinga scopul, de a oferi libertate oamenilor, a reusit sa-i faca dependenti in mare masura de produsele industriale, adica de bani. Un ciclu distructiv din care trebuie sa iesim cumva.   Pot mestesugarii, care preiau si reproduc in serie mica idei, tipare si constructii utilitare, sa fie si artisti, fie ca e vorba de arta originala sau traditionala5? Sintem oare capabili sa cautam si sa reintegram arta in fiecare obiect din viata noastra, indiferent de modul sau de productie?  Ar mai fi pretul obiectelor de arta atit de inaccesibil omului de rind, daca am face asta cu totii? Sintem dispusi sa alegem calitatea in detrimentul ieftinatatii? Sintem dispusi sa dam tot ce avem mai bun in actul de creatie, fara sa ne ingrijoram de pret?

 


  1. „Breslo actioneaza ca un loc de intalnire pentru a permite utilizatorilor care respecta politicile Breslo sa ofere, sa vinda si sa cumpare produse realizate manual intr-un format de pret fix. ” In practica, moderatorii pot elimina produsele reclamate ca non-handmade, daca nu implica macar un minim de interventie manuala, acest lucru fiind in totalitate la aprecierea moderatorilor site-ului. Putem oare numi „handmade” produse in care s-a legat un martisor turnat cu un snur cumparat la metru? 
  2. Desi unele fabrici scot pe piata si produse de serie mica sau personalizabile,  aceste produse nu sint lipsite de caracterul industrial, ele putin fi oricind transformate in produse de serie. Existenta lor se datoreaza lipsei de profitabilitate a construirii unei linii de productie pentru o prea mica piata de desfacere, faptului ca sint prototipuri a caror productie de serie nu ar fi rentabila si/sau valorii adaugate enorme si reclamei pe care si-o face firma prin unicatele puse in vinzare. 
  3. Situatia este similara si in cazul serviciilor, cum ar fi distributia energiei, salubrizare, etc, in cazul intreprinderilor media, al televiziunilor in special, dar si in cazul institutiilor publice, transparenta informatiei fiind primul „produs” institutional care are de suferit. 
  4.   Ceea ce numim kitsch nu contine un mesaj artistic, ci unul comercial, folosind arhetipurile in mod calculat, pentru a face produsul „dorit”. Iar daca ne uitam la filmuletul lui Ralph Steiner, putem regasi o arta a simetriei si a lucrului bine facut chiar si in produsele industriale. 
  5.  Desi prezinta de multe ori un caracter ritualic si utilitar, artizanatul nu este mai putin artistic. Arta traditionala contine in special un set de simboluri si arhetipuri utilizabile in infinite combinatii, majoritatea cu o puternica simbolistica religioasa si spirituala.  Refuz sa accept frecventa asimilare a artizanilor cu mestesugarii, mestesugul aducind cu sine doar abilitatea de a practica o meserie si de a produce pe scara mica obiecte de consum curent, fara obligativitatea unui mesaj artistic asociat. 
Anunțuri

Un comentariu

Opinii? Comentarii? Aici le puteti exprima liber:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s