Reteta rapida – fasole pastai gratinata

Argument

Nu sintem vegetarieni. Cita vreme Biblia pune laptele printre alimentele indispensabile vietii, a fi vegan este la fel de inutil crestineste precum este si din punct de vedere medical, fiziologic si biochimic. Postul nu este pentru burta, ci pentru spirit – dar despre aceasta intr-un articol viitor.

Fasolea este, ca si in Jack si vrejul de fasole, un aliment magic. Pastai sau boabe uscate, reprezinta un aliment complet pe tot timpul anului, mai hranitoare si mai satioasa decit cartoful. Nu voi intra in amanunte, dar puteti gasi usor pe internet atit traditiile legate de fasole, cit si dovezi arheologice privind cei cca 10000 de ani de cultivare. Ce ma uimeste este uitarea ei de catre bucatarii mai mult sau mai putin profesionisti ai prezentului, prea concentrati asupra altor ingrediente, mai exotice.

Multi bolnavi nu stiu ce sa mai puna pe masa, din cauza restrictiilor alimentare. Aceasta reteta poate fi consumata de oricine. Nu contine nimic iritant, iar efectul anti-colesterol al pastailor permite adaosul de brinza, eventual in cantitate mai mica sau mai slaba.

Pur si simplu aceasta reteta ovo-lacto-vegetariana este o reteta rapida, care nu necesita multa manopera si nici abilitati speciale de bucatarie, insa ofera un rezultat apetisant chiar si pentru mofturosii de orice virsta.

Viata este complicata iar grijile ne fac sa uitam adesea de cele sfinte si sa ne indepartam de Dumnezeu, gindind in schimb la programul incarcat si la bugetul deficitar. Uitam astfel ca Dumnezeu ne-a spus sa nu ne facem griji cu asta, pentru ca el nu va lasa sa ne lipseasca piinea cea de toate zilele. Mincarea simpla, in care punem un ingredient secret, ne satura cu putin si nu ne tine ore in sir in bucatarie, un timp pe care il putem petrece linga familie. Secretul?  Odata cu ingredientele puneti si multa dragoste in timp ce gatiti. Nu incarcati alimentele cu energie negativa, fiind nervosi sau injurind, chiar daca v-ati taiat cind ati ras brinza sau ati tocat ceapa. Dimpotriva, ginditi-va ce gust o sa aiba si cit de bucurosi vor fi membrii familiei cind vor gusta. Nici nu va imaginati ce gust bun capata mincarea de la gindurile bune si ce cantitate infima va fi suficienta ca sa va saturati. Pentru ca ne satura sentimentul din ea si nu biochimia alimentului. Hrana devine vie daca ii dam noi viata.

Reteta: Fasole pastai gratinata

Se pot folosi orice fel de pastai – fideluta, late, galbene sau verzi, noi am folosit zilele trecute pastai verzi de pe vrejurile jumulite din cimp.
Fasolea verde se spala, se curata de virfuri si ate si se fierbe cca 20 minute in apa clocotita cu sare. Daca pastaile sint mai trecute si atoase, se pot desface si se recupereaza boabele din ele. Sint foarte bune combinate cu pastaile si se fierb exact la fel de repede. Sarea grunjoasa e cea mai buna pentru gatit, cea extrafina nu prea sareaza.
Cit fierbe fasolea, pregatim ceapa. Citeva cepe (mai multe = mai bine, pentru ca ii dau dulceata) se toaca marunt si se calesc in ulei pina devin sticloase. Nu e nevoie sa se inabuse, pentru ca se mai inmoaie cit stau in cuptor.
Intr-un vas de Jena sau o tava potrivit de mare se pune ceapa, cu tot cu uleiul in care s-a gatit, cu care se ung un pic peretii vasului, ca sa nu se arda in cuptor. Deasupra se repartizeaza pastaile de fasole.
Separat, se rade o bucata de cca 250 gr brinza telemea (de capra e cea mai potrivita, fiind aromata). Se adauga doua oua crude si se bat impreuna. Se asezoneaza cu piper alb macinat si coriandru macinat (se gaseste coriandru boabe si daca e macinat proaspat e cel mai parfumat). De sare nu mai este nevoie. Se adauga lapte fiert pina ce se subtiaza putin amestecul de brinza. Se toarna cite putin  peste pastaile din vasul de Jena, distribuind uniform brinza. Nu se duce la fund, dar se va repartiza singur in toata compozitia in timpul coacerii.
Puteti inlocui brinza cu putin cascaval (dar nu afumat), sau parmezan (in cantitate mica, fiind foarte sarat).
Dam vasul in cuptorul rece, pentru a proteja sticla de Jena si il lasam acolo, la foc potrivit, cca 40 minute, sau pina ce se coaguleaza complet oul si deasupra se formeaza o crusta un pic galbuie.
Se serveste cald.

Pofta buna!

Anunțuri

Un comentariu

Opinii? Comentarii? Aici le puteti exprima liber:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s