Sfintii Constantin si Elena sau cea de-a doua Biserica

Lucrarea Apostolilor a construit Biserica Ortodoxa, in sensul original al cuvintului, „dreapta credinta”, bazata pe Cuvintul sau Legea Vechiului Testament si pe Cuvintul predicat de Iisus si de Apostoli ca ucenici si prieteni ai acestuia (v. 2 Tes 2:15) . O Biserica fara prea multe ierarhii si in care toti credinciosii erau egali, indiferent de virsta si mai ales de sex („lasati copii sa vina la mine” si epistola catre Romani, unde sint mentionate numeroase femei „care s-au ostenit intru Domnul” sint citeva dovezi).

Ca si in viata – cit timp sintem saraci, ne punem nadejdea in Dumnezeu, iar cind avem putere si bani, sintem supusi ispitei de a da mai mult Cezarului decit lui Dumnezeu – asa s-a intimplat si cu Biserica, dupa ce Imparateasa Elena l-a convins pe fiul ei Imparatul Constantin sa se crestineze. Cum sa mai dai lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu, si Cezarului ce-i al Cezarului, daca Cezarul se cheama crestin? Secularizarea a dus la demolarea adevaratei Biserici si inlocuirea ei cu una mai fastuoasa, mai incapatoare (numarul crestinilor fiind tot mai mare o data cu botezul neamurilor), mai bogata, dar din pacate, mai subreda. Sinoadele ecumenice, primele anateme aruncate asupra ereticilor si gasirea „Sfintei cruci” au deschis drumul subrezirii, iconoclasmul incununind aceste secole de trista amintire. Sa le luam pe rind.

Anatema

Sa ne uitam doar la nenumaratele dati in care Dumnezeu i-a iertat pe evrei in Vechiul Testament. Chiar si dupa episodul vitelului de aur (Exodul 32), pedeapsa aplicata a platit si a spalat pacatul, poporul in ansamblul sau fiind iertat. Aaron insusi, ale carui bune intentii de a linisti poporul s-au materializat intr-o greseala, nu doar ca a fost iertat, ci judecindu-i-se intentia si nu rezultatul ei, a fost uns ulterior de Dumnezeu ca preot. Pedeapsa ispasita curata omul de pacat si ii da dreptul la un nou inceput.

Daca in Vechiul Testament faptele vorbesc, in Noul Testament porunca iertarii este formulata explicit:

Atunci apropiindu-se catre dinsul Petru, a zis: Doamne, de cite ori va gresi mie fratele meu si voi ierta lui ? Au doara pina de sapte ori ?
Grait-a Iisus lui: Nu-ti zic tie: pina  de sapte ori, ci: pina de  saptezeci  de ori cite  sapte.” (Matei 18:21-22)

Sa presupunem ca ideea de a arunca anatema vine din alt verset al Evangheliilor:

si de-ti va gresi tie fratele tau, mergi si-l mustra pre dinsul intre tine, si intre el singur. Deci de te va asculta, ai dobindit pre fratele tau. Iar de nu te va asculta, mai ia împreuna cu tine inca pre unul, sau doi, ca prin gura a doua sau a trei marturii sa stea tot graiul. Iar de nu-i va asculta pre ei, spune-l soborului, si de nu va asculta nici de sobor, sa-ti fie tie ca un pagin si vames.” (Matei 18:15-17)

Ce inseamna „sa-ti fie ca un pagin si un vames”? Am putea crede la prima vedere ca este o excludere din societate. Citind insa Evanghelia, constatam ceva complet diferit. Iisus sta la masa cu vamesii, in casa lor, da un vames ca exemplu de pocainta, iar „paginii” din Samaria sint primul Neam care il recunoaste pe Iisus ca Mesia. „Nu au trebuinta de doftor cei sanatosi, ci cei bolnavi. Nu am venit sa chem pre cei drepti, ci pre cei pacatosi la pocainta.” (Luca 5:31-32)

Anatema = alungarea din Biserica insotita de un greu blestem, este anti-crestina, impiedica iertarea si impiedica reluarea muncii de recuperare a celui pierdut. Singura cale de recuperare a unui suflet este de a-l iubi, iar noi, ca adevarati crestini, nu putem sa luam dreptul nimanui la iubire, pentru ca Iisus a spus:

„Iar eu zic voua: Iubiti pre vrajmasii vostri, binecuvintati pre cei ce va blesteama pre voi, bine faceti celor ce va urasc pre voi, si va rugati pentru cei ce va supara, si va gonesc pre voi. Ca să fiti fii Tatalui vostru celui din Ceruri; ca pre soarele sau, il rasare preste cei rai, si preste cei buni; si ploua preste cei drepti, si preste cei nedrepti.” (Matei, 5:44-45)

Gasirea Sfintei cruci.

Daca Aaron insusi a initiat construirea vitelului de aur, tot astfel Imparateasa Elena, prin gasirea Sfintei Cruci a initiat tranformarea in idoli a icoanelor, a moastelor si a obiectelor bisericesti, continuata de Cruciade prin transformarea Sfintului Mormint intr-o Kaaba a crestinismului occidental si adusa la extrem astazi prin comercializarea de milioane de false pietricele de la Mormintul Sfint si aschii din Sfinta Cruce, atit de numeroase ca s-ar fi destramat si demolat acestea in mai putin de un an. Crucea este un simbol, un insemn al crestinilor, un semn de recunoastere prin care ne declaram crestini in fata fortelor nevazute, asa cum evreii si-au insemnat usile cu singe de miel in noaptea uciderii Intiilor nascuti (Exodul 12), un mod de a avea curajul sa-l recunoastem public pe Iisus ca Mesia, un Crez pe care il rostim fara cuvinte. Crestinii nu au nevoie de dovada fizica a Crucii pentru a crede in invierea lui Hristos, mai ales ca aceasta cruce nu face decit dovada mortii lui. Crucea fizica NU este un obiect de cult ci in cel mai bun caz, cea originala daca ar fi, doar o amintire care sa ne ajute sa ne deschidem sufletul mai mult spre Hristos. Cei care isi imagineaza, cumparind cutiute de moaste cu „aschii din cruce”, ca acolo chiar este ce scrie ca este si ca fac bine ce fac, se inseala amarnic, fiind trasi in pacatul inchinarii la idoli chiar de catre cei care ar trebui sa le salveze sufletele.

Si din nou, amestecam pe Dumnezeu cu Cezarul, platind bani grei pentru aceste false moaste catre institutia juridica a B.O.R., o institutie scutita de TVA si alte taxe, ca si celelalte culte1, bani care se scufunda pe veci in buzunarele fara fund ale reprezentantilor acesteia.

Sinoadele ecumenice

Sinoadele reprezinta prima imixtiune a statului in treburile Bisericii. Primul dintre ele a fost convocat de Constantin insusi. Sfintii Parinti, de buna credinta chiar fiind, pe linga lucrarea Domnului de a cristaliza dogma oficiala, au condamnat si diversele erezii ridicate din sinul Bisericii.

O dogma esential masculina, incarcata de restrictii (canoane) si anateme, s-a conturat sub presiunea aparatului de stat. Toate cele 10 porunci pot fi reduse la una singura, restul este simplu: procedind prin excludere, tot ce nu respecta porunca iubirii nu este crestinesc. Precum legislatia noastra actuala, care incearca in mod stufos si haotic sa detalieze Constitutia, canoanele adauga restrictii si reguli acolo unde traditia era suficienta.

Instituirea ierarhiei bisericesti, urmata in timp de restrictionarea accesului preotilor casatoriti la gradele inalte ale acesteia, grade rezervate calugarilor in prezent, a dus la o grosolana deformare a apostolatului – apostolii fiind familisti2, Iisus insusi vindecind-o pe soacra lui Petru.

Prin sinoade, la inceput Biserica a fost folosita pentru a intari puterea statului, ulterior insa ierarhia Bisericii a inceput sa se foloseasca de puterea de stat pentru a-si intari puterea seculara. Uitati-va putin la alegeri, ce repede declara toti catindatii ca sint ortodocsi si cit de drag le este sa fie filmati in biserica. Aceasta se manifesta mai concret in donatii care intra in buzunarele fara fund ale reprezentatilor Bisericii. Devine deja un cliseu, nu-i asa?

Iconoclasmul

Icoanele originale au fost portrete inspirate, ale lui Iisus si ale sfintilor. Adevaratul chip al lui Dumnezeu, pastrat pe naframa sfintei Veronica, zugravit de pictori inspirati de credinta. Iconoclasmul imparatilor a distrus in repetate rinduri icoanele, de fiecare data imparatesele ce au urmat sustinind reacceptarea icoanelor. Doctrina in baza carora au fost readuse in legalitate icoanele a condus catre inlocuirea portretelor cu pictura stilizata, simbolica, numita azi „bizantina”.  Am asistat la acelasi tip de distrugere si in Egipt, dupa ce minunatele portrete din timpul lui Akhenaton au fost ingropate si s-a revenit la pictura simbolica pe care o cunoastem azi cu totii din temple si piramide.

Asa cum la inceputul secolului trecut am asistat la o intoarcere a portretelor adevarate in pictura religioasa, incununata prin pictura lui Grigorescu de la Minastirea Agapia, retraim astazi un nou iconoclasm, pe care il platim cu naivitate chiar din banii nostri. Numeroase biserici cu picturi minunate, cu figuri dumnezeiesc luminate de iubire si frumusete divina, biserici care din nefericire nu au fost suficient de puternice si au avut enoriasi saraci, deci nu au fost trecute nici pe lista de pelerinaj, nici nu au primit moaste si nici nu au fost inscrise pe lista monumentelor de patrimoniu, sint distruse astazi prin repictare in stil „bizantin” de catre bande de amatori in frunte cu profesori universitari ajunsi acolo pe spagi. Aceste hoarde barbare lasa in urma figuri grosolan desenate, aur fals sub forma de aurolac si un Dumnezeu care se uita minios din cupola spre enoriasi. Iar oamenii speriati de puterea lumeasca pe care a capatat-o din ce in ce mai mult ierarhia bisericeasca, nu indraznesc sa deschida gura si sa se apere. Unde intra un procent gras din sumele colectate? Stiti deja – in buzunarele fara fund… etc. 🙂

Daca eu m-am enervat vazind ce s-a intimplat cu pictura bisericii de la mine din sat, apoi Michelangelo cred ca se intoarce in mormint vazind ce-au facut in Capela Sixtina la asa-zisa restaurare.  Puteti vedea citeva din picturile originale si rezultatele dezastruoase ale restaurarii aici.

Cei care fac lucrarea Antihristului in Biserica ar trebui sa se gindeasca mai bine, pentru ca de aceasta data, la Judecata, nu minia divina se va revarsa peste ei, ci soarta lor este pieirea 3, dupa cum spune psalmistul: „si dupa rautatea lor ii va da pieirii Domnul Dumnezeul nostru” (Ps. 93)

Construita pe astfel de piloni, Biserica, chiar sustinuta de credinta si iubirea crestinilor de pretutindeni si de sacrificiul sfintilor si martirilor, cunoscuti sau necunoscuti, s-a clatinat si din ea au cazut bucati in timp. Dupa marea schisma in cursul careia s-au aruncat anateme din toate partile, din aripa catolica au continuat sa se desprinda bucatele mai mici sau mai mari – protestantii, anglicanii, etc – iar acest moloz se marunteste in continuare sub intemperii, pina la situatia dezastruoasa a baptistilor, unde fiecare predicator charismatic isi „deschide” propria „biserica”. Reunirea sub oricare din acoperaminte nu ar duce decit la darimarea aripii ortodoxe, care cu incapatinare si cu mici renovari a ramas in picioare, sprijinita fiind pe un pilon suplimentar, Traditia. Traditia pastrata de popoarele ortodoxe, a caror credinta s-a intarit de-a lungul unei istorii pline de intemperii. De altfel, iata ce ni s-a promis: „si iesind El din Biserica, a zis Lui unul din Ucenicii Lui: Invatatorule, vezi, ce fel de pietre, si ce fel de zidiri. Si raspunzind Iisus, a zis lui: Vezi aceste zidiri mari ? Nu va raminea aici piatra pre piatra, care sa nu se risipeasca.” (Marcu 13:1-2); despre Ierusalimul cel Sfint, cetatea a carui descriere incepe cu Apocalipsa 21:10, Ioan ne spune: ” si Biserica nu am vazut intru dinsa: Ca Domnul Dumnezeu Atottiitorul este Biserica ei, si Mielul.” (Apoc. 21:22)
Iata problema fundamentala a Crezului din Niceea, ca produs esential al sinoadelor: ochelarii de cal. Spre deosebire de Scripturi, care sint intemporale, Crezul, fiind redactat sub presiunea secularizarii, are valabilitate limitata in timp. „Asteptam invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie” – iar cind acest lucru se intimpla cu adevarat in jurul nostru, refuzam sa-l vedem.

Cu toate acestea, pentru ca se spune ca tot rau-i spre bine, Sfintii Imparati Constantin si Elena sint niste mari sfinti si ii slavim ca atare. Ei au facut lucrarea lui Dumnezeu fara sa vrea si au ajutat la implinirea profetiei din Marcu 13 fara sa stie. Prin povestea lor si consecintele ei asupra Bisericii, dau marturie de maretia planului lui Dumnezeu si de lucrarea lui prin noi. Nebanuite sint caile Domnului!

 

 


  1. Situatia este asemanatoare si la catolici, dar si la multe denominatii unde se practica „intrajutorarea” sau colectarea zeciuielii de catre predicator. Cindva poate ne vom apleca si asupra acestei zeciuieli si a adevaratului ei inteles biblic; in doua cuvinte, ca si banii destinati Bisericii, nu ar trebui sa fie folosita de biserica sau in folosul cultelor ci redistribuita celor care au nevoie de ea (crestini sau nu). 
  2. 1Cor 11:11-12 insista asupra faptului ca omul este complet in fata lui Dumnezeu doar in familie: ” Insa nici barbatul fara femeie, nici femeia fara barbat intru Domnul. Ca precum este femeia din  barbat, asa si  barbatul prin femeie; si toate de la Dumnezeu.” Cu atit mai mult preotul si cu atit mai mult cu cit este de rang mai inalt, are nevoie de sotie pentru desavirsi lucrarea lui Dumnezeu. 
  3. Pieire, nu pedeapsa – disparitia definitiva, inclusiv a amintirii sale, ca si cum n-ar fi existat niciodata, aceasta este soarta inevitabila a raului, promisa in repetate rinduri in Scripturi. 
Anunțuri

6 comentarii

Opinii? Comentarii? Aici le puteti exprima liber:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s