Proteste fara efect sau primele semne ale unei dictaturi

M-am trezit avind in minte o lunga lista de proteste de-a lungul timpului, de la Piata Universitatii pina la actualele actiuni impotriva exploatarii gazelor de sist. Daca Piata Universitatii a avut cel putin un efect – mineriada, – primele iesiri in strada ale angajatilor Petromidia (actualul Rompetrol) au dus la rezilierea contractului de vinzare a combinatului petrochimic, iar in 2012 manifestatiile din toata tara au dus la schimbarea guvernului, protestele actuale scot la lumina simptomele unei dictaturi in curs de instalare.

Urmariti amploarea internationala a protestelor privind exploatarea de la Rosia Montana, avind ca singur efect o contraofensiva pe internet, constind din reclame scump platite care iti invadau spatiul tragindu-te de mineca sa votezi pentru deschiderea exploatarii. Nu are importanta nici macar faptul ca orice alta activitate, inclusiv turismul, este interzisa in zona, iar locuri de mare interes patrimonial si istoric vor fi rase de pe fata Pamintului. Guvernantii nu discuta macar cu protestatarii. Iesirea la TV si declaratiile de presa linistitoare sau nervoase, nu inseamna discutii si nici luarea in considerare a punctului de vedere opus. Sint doar praf in ochi.

Ce s-a intimplat la Pungesti si in alte localitati unde oamenii lupta impotriva exploatarii gazelor de sist? Am primit doar noi asigurari de la Chevron ca impactul asupra mediului va fi minim – o afirmatie care nu spune de fapt nimic. Nu doar la Pungesti au avut loc astfel de manifestari, ci cam in toate zonele vizate de viitoarele exploatari ale gazelor de sist.

Ce face guvernul in fata acestor proteste? Pai nimic. Le ignora total. Ah, ba nu! Ceva tot se face: arestari.

Un mecanism de baza in cadrul unei democratii este dreptul poporului de a iesi in strada, iar participarea la manifestatii nu ar trebui sa-i aduca incarcerarea (desi pe scara globala, protestele sint innabusite din ce in ce mai violent, iar protestatarii ajung din ce in ce mai des la inchisoare). Chiar daca schema de culori a Parlamentului si deci si compozitia guvernului ar trebui sa reprezinte statistic opiniile politice si vointa poporului, nu trebuie sa uitam ca guvernul, adica puterea executiva, este numit de un singur om, primul ministru, la rindul lui numit si nu ales. Aceasta duce inevitabil la actiuni ale guvernului care sint sanctionate de populatie, nu doar de cei aflati in opozitie ci si de cei care au votat partidul de guvernamint, insa nu pot trece cu vederea abaterile de la normalitate ale conducatorilor numiti. Actiunile de amploare arata ca subiectul in cauza nemultumeste o mare masa a populatiei, pentru ca la un protestatar exista cel putin 1000 de alti nemultumiti care nu au curajul sau posibilitatea sa iasa in strada si inca cel putin 1000 care nu sint informati privind existenta unor proteste. Eu zic 1000, dar cum gradul de lasitate difera de la popor la popor, poate fi vorba chiar de 100 000 de nemultumiti tacuti per cap de protestatar.

Un protest localizat, cum ar fi o greva intr-o intreprindere, are mai mari sanse sa fie luat in seama, el afectind direct veniturile si imaginea unei entitati. Acesta va duce deci, inevitabil, la negocieri. Un protest generalizat la nivelul unei tari, pe chestiuni de principiu, ar trebui sa ridice intrebari la nivel national, adica sa aduca guvernul la negocieri iar ministerele de resort sa produca oarece gindire asupra subiectului. Daca tara nu vrea, oricita spaga ai primit trebuie pina la urma sa te opresti. Sau sa fii inlocuit.

Guvernul actual nu se opreste si nu vine la discutii. Nu este inlocuit, desi pentru citeva zile a pierdut majoritatea parlamentara. Si in general nu da doi bani pe opinia publica. Daca mecanismul de baza pentru a lua pulsul populatiei nu mai produce efecte, poporul nu mai are pirghii prin care sa isi manifeste nemultumirile intre alegeri. Pe scurt, se prefigureaza o dictatura, nu militara ci nesimtita. Intarim din piele, cinii latra, ursul merge.

Nu doar in Romania vedem asta, tendinta este generala, mai mult sau mai putin mascata si mai mult sau mai putin accelerata, functie de puterea economica a diverselor tari. Nu ne trebuie lupa ca sa vedem ca protestele populatiei au dus la incetarea razboiului din Vietnam, insa nu mai reusesc sa-l opreasca pe cel din Afganistan.

Dn oarece experiente personale am inteles ca oamenii aflati intr-o pozitie de putere au doua optiuni: sa abuzeze de puterea pe care o au, incercind sa o mareasca neincetat, sau sa o foloseasca spre binele general. Acolo unde exista credinta si iubire, mai ales iubire, exista si o minima moralitate si bun simt, care te indeamna sa apleci urechea la cei din jurul tau. Pentru ca adevarata putere este de a fi milostiv.

Acolo unde nu exista nici credinta, nici iubire si nici cei 7 ani de acasa, puterea tinde spre dictatura. Dictatorul este un om solitar, deoarece si-a incapacitat sau ucis toti oponentii, insa nu prea ii pasa de asta. Nu cred ca mai vrem sa traim din nou asa ceva. Intrebarea la care n-am gasit inca raspuns este: cum sa oprim aceste tendinte dictatoriale inainte ca toate pirghiile de actiune sa ni se ia, fara insa a ajunge la uzul de arma?

Anunțuri

Opinii? Comentarii? Aici le puteti exprima liber:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s