Articolul 140 – sau cum a patra putere in stat manipuleaza celelalte puteri.

Va aduceti aminte filmul indian „Articolul 420”? Toata lumea era innebunita dupa aceasta continuare a Vagabondului, cu Raj Kapoor, mai ales ca era greu accesibila. E vorba de articolul 420 din codul penal indian, da.

Avem de a face azi cu un nou articol celebru, articolul 140 din Codul de procedura penala, supranumit si Legea 135/2010.  Se apropie intrarea acestuia in vigoare. Nu doar ca e ciudat de ce o lege votata in 2010 intra in vigoare abia acum, dar si mai ciudat este ca inca nu se stie exact cum se va face tranzitia intre vechiul si noul cod.

Dar nu acesta este fondul problemei, ci modul pripit in care factorii de decizie iau hotariri indata ce mass-media incepe sa vorbeasca despre un subiect.

Am asistat zilele acestea la:
– comandamente de urgenta create in graba, in care, dupa modelul filmelor indiene, zeci de persoane fac figuratie pe micile ecrane, in timp ce 2-3 demnitari isi joaca rolul de conducatori ai natiunii;
– prefecti destituiti pentru ca nu si-au facut temele pentru un interviu televizat;
– propunerea spre destituire a unui prefect ramas inzapezit;
– avansarea unui demnitar care a „dat bine” pe ecran, in locul fostului sef ISU, a carui popularitate a scazut cu ocazia accidentului aviatic (e chiar amuzant cit de bine da pe ecran sa spui „Avem pe lista x de probleme, in curs de rezolvare„)
– un presedinte cerind nervos sa se corecteze articolul 140, dupa ce presa a facut valuri in jurul intrarii in vigoare a noului Cod de procedura penala.

Toate s-au intimplat aproape de indata ce problemele au fost intens mediatizate, mai ales pe canalele TV care simpatizeaza cu opozitia.  Practic s-a ajuns ca deciziile sa fie luate in citeva ore de la declansarea discutiilor TV.

Cine ne conduce cu adevarat tara? Alesii nostri? Guvernul, adica alesul alesilor nostri? Sau mass-media? Unde este gindirea necesara inainte de luarea deciziilor? Sau e totul doar praf in ochi si in spatele camerelor de luat vederi ni se pregatesc surprize?

Sa citim printre rinduri. Codul a fost adoptat in 2010, in vremea in care opozitia de azi era la putere. Abia de citeva luni insa au inceput diversele institutii sa observe ca nu le convine. De ce articolul 145 este gresit interpretat de jurnalisti? Inculpatul este anuntat dupa incetarea supravegherii, nu inainte, cum au lasat dumnealor sa se inteleaga. Si de fapt, articolul 145 nici nu face obiectul discutiei.
De ce abia azi constatam ca DIICOT si alte organe nu pot sa ne apere de coruptii din posturile importante, daca intra in vigoare acest articol? Simplu! Pentru ca abia de curind „supravegherea tehnica” a devenit o scula intens folosita de procuratura. Atit de intens incit a inceput sa devina abuz. Orice om de rind poate fi ascultat sau inregistrat video daca face greseala sa intre in vorba cu vecinul suspectat de infractiuni. Supravegherea tehnica in forma actuala este un Big Brother legal, o scuza pentru a incalca dreptul la viata privata si libertatea de opinie a oricarui cetatean, aflat doar sub suspiciunea unei infractiuni sau doar aflat in contact cu o alta persoana suspectata. Aceste premize exista in tratatul de aderare la NATO, insa au intirziat sa fie consolidate prin lege organica. Poate ca „fostii” ne-au facut un bine fara sa vrea.
De alfel, ce inseamna „suspectat”? Si ce inseamna o inregistrare, fara dovada efectiva a comiterii faptului? Daca eu citesc prietenilor, la telefon, un roman politist, scris la persoana intii, inseamna ca voi fi condamnata pentru faptele din roman? Supraveghem, arestam si chiar condamnam oamenii pe banuieli. Uitati-va la ultimele dosare in care s-au dat sentinte de la 3 ani in sus, cu executare, sau la dosarele de notorietate precum cele ale lui Dan Diaconescu sau Becali – uitati-va incercind sa faceti abstractie de orientarea voastra politica. Multe dintre ele prezinta dovezi circumstantiale si presupuneri, ba chiar „logica” rechizitoriilor sfideaza logica.
Aceste tehnici sint o incalcare a unui drept fundamental al omului: prezumtia de nevinovatie. Vinovatia cuiva trebuie dovedita. Se pare ca la noi este invers, sintem cu totii considerati vinovati si trebuie sa producem probe ca nu sintem, altfel infundam puscaria.

Asa ca articolul 140, condamnat de toti cum e el, ar putea fi o ultima salvare a vietii private a cetateanului, o oaza de normalitate in jungla legislatiei obscure si adesea contradictorii in care inotam, incercind sa ne pastram obrazul curat.

Masurile care se vor lua – sau nu – privind acest articol ne vor arata daca sintem condusi de oameni care gindesc si actioneaza, sau de marionete care reactioneaza la stimulii mass-media.

Anunțuri

Opinii? Comentarii? Aici le puteti exprima liber:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s